502 matches
-
umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
foarte curios la cei doi vizitatori. Nenea e acasă, le dădu de veste piciul neîntrebat. Uite ce jucărie mi-a dat..., se lăudă el, luând de pe jos o mașinuță legată cu sfoară și săltând-o în aer plin de mândrie. Ceasornicarul ridică mirat din sprâncene și întrebă ceva, dar tocmai atunci din locuință se ivi și mama copilului, încruntată, cu un nou-născut pe care îl alăpta la piept. Bruftuluindu-l pe băiat că ieșise fără voie din casă și că stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
despre rădăcini, rădăcini, rădăcini... de speranța într-o anume eternitate. Dacă n-aș crede în Dumnezeu, nu mi-aș face atâtea probleme, dar, vorba lui Voltaire, Universul mă tulbură și nu pot crede că acest ceasornic există și nu are ceasornicar. Uneori cred că sunt aidoma eroului lui Musil: cuprinsă mereu de îndoială, departe de fericire, nu mă iubesc nici pe mine, nu am modele... În fapt, nu sunt chiar un "om fără însușiri", precum acel Ulrich bărbatul frumos, inteligent, seducător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
doar de câteva luni aici... Venise din lumea largă anume pentru mine! TREBUIA să ne întâlnim! Eu asta n-am priceput! Dar acum sunt sigură. Altfel de ce s-ar fi pornit lupii cei albi tocmai asupra acestui târg?” PAGINĂ NOUĂ CEASORNICARUL Poate, cândva, aflând mai multe despre nedeslușita poveste a Ceasornicarului și a orologiului său, voi reveni asupra acestor întâmplări. I se spunea Ceasornicarul. Nici pe firma pusă deasupra ușii nu-i era scris numele: „CEASORNICĂRIE”, atât, iar jos, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pentru mine! TREBUIA să ne întâlnim! Eu asta n-am priceput! Dar acum sunt sigură. Altfel de ce s-ar fi pornit lupii cei albi tocmai asupra acestui târg?” PAGINĂ NOUĂ CEASORNICARUL Poate, cândva, aflând mai multe despre nedeslușita poveste a Ceasornicarului și a orologiului său, voi reveni asupra acestor întâmplări. I se spunea Ceasornicarul. Nici pe firma pusă deasupra ușii nu-i era scris numele: „CEASORNICĂRIE”, atât, iar jos, într-un colț, autorizația nr... Mărunțel, slab, cu părul rar și zburlit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sunt sigură. Altfel de ce s-ar fi pornit lupii cei albi tocmai asupra acestui târg?” PAGINĂ NOUĂ CEASORNICARUL Poate, cândva, aflând mai multe despre nedeslușita poveste a Ceasornicarului și a orologiului său, voi reveni asupra acestor întâmplări. I se spunea Ceasornicarul. Nici pe firma pusă deasupra ușii nu-i era scris numele: „CEASORNICĂRIE”, atât, iar jos, într-un colț, autorizația nr... Mărunțel, slab, cu părul rar și zburlit, Ceasornicarul părea cam de cincizeci de ani. Poate avea mai mulți. Sau chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și a orologiului său, voi reveni asupra acestor întâmplări. I se spunea Ceasornicarul. Nici pe firma pusă deasupra ușii nu-i era scris numele: „CEASORNICĂRIE”, atât, iar jos, într-un colț, autorizația nr... Mărunțel, slab, cu părul rar și zburlit, Ceasornicarul părea cam de cincizeci de ani. Poate avea mai mulți. Sau chiar mai puțini... Ținuse femeie, dar aceasta plecase cândva, demult, în văzul oamenilor, c-un străin ce se abătuse prin târg cu treburi ori, poate, tocmai pentru ea venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
oamenilor, c-un străin ce se abătuse prin târg cu treburi ori, poate, tocmai pentru ea venise, fiind - în cazul acesta - cunoștințe mai vechi. Omul ei nu se împotrivise; unii ziceau că se bucurase. Alții, dimpotrivă, că - părăsit pe neașteptate - Ceasornicarul ar fi suferit mult. Poate femeia plecase din pricina sărăciei. Nu se înghesuiau clienții pentru a-și repara ornicele: în târg nu erau prea multe în vremea aceea. Cele mici, de buzunar, erau purtate la piept, lângă inimă, aveau mare preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
spun tot felul de nimicuri; sunt dezvăluite lucruri extraordinare. Nici un jurnal nu cuprinde atâtea știri, multe nu ar trece de cenzură. În atelierul unui croitor sau în cel al unui cizmar tot cam așa se scurge vremea. În cel al Ceasornicarului, în afara ticăitului câtorva ornice agățate pe o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o planșetă ori înșirate pe masa de lucru, nu prea se auzea nimic. Tușea, uneori, jupânul; mai schimba, de nevoie, câteva vorbe cu vreun client, dar tic-tacul domina. Meșterul era tăcut, poate cugeta. Nu știa nimeni la ce se gândește Ceasornicarul, dar, într-o zi, cineva dădu sfoară în țară că meșterul ar lucra, pe ascuns, la un ornic aparte. Câțiva curioși și-au găsit, degrabă, drum spre atelier, aproape că au dat buzna. Pe o masă, au zis ei, ferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
multe altele, din metal ori din sticlă, de nu știai la ce să te mai uiți. Și câteva cărți mari, cam zdrențuite, cu o mulțime de hârtiuțe drept semne între foi zăriseră acolo. Odată - și-a amintit un învățător tânăr - Ceasornicarul lăsase pe masa din atelier două terfeloage deschise: uitându-se peste paginile aflate la vedere, nu recunoscuse nici măcar o literă: erau scrise într-un grai necunoscut... Ceasornicarul ascundea ceva! Se vedea și din graba cu care încerca să-și expedieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
drept semne între foi zăriseră acolo. Odată - și-a amintit un învățător tânăr - Ceasornicarul lăsase pe masa din atelier două terfeloage deschise: uitându-se peste paginile aflate la vedere, nu recunoscuse nici măcar o literă: erau scrise într-un grai necunoscut... Ceasornicarul ascundea ceva! Se vedea și din graba cu care încerca să-și expedieze clienții, parcă nici nu-l mai interesau. „Vrea să facă un ceas cum n-a mai fost!” au decretat, ironici, cei ce iscodiseră prin atelier și vestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
e timpul să te culci!” „O să facă un ceas cu pitpalac. Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt seara. Ceasornicarul încuia pe dinăuntru obloanele și ușa, apoi trecea în altă încăpere, ce-i servea drept dormitor și bucătărie. În ogradă sădise flori de piatră, covor, iar în podul casei ținea câteva perechi de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul în creștetul capului, celălalt pe frunte, ca un vârtej. Îi privea, în zori, cum se înălțau în văzduhul proaspăt și cum se rostogoleau, apoi, ca niște moriști căzătoare. Cu greu își desprindea Ceasornicarul privirile de la ei. Seara, așadar, meșterul se retrăgea în camera amintită și, după cel mult o oră, se culca; adormea repede. De la o vreme însă rămânea în atelier dincolo de miezul nopții, până spre ziuă. Sub lampa cu gaz, lucra. Curioșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul era nepotrivit; singura imagine mai clară era o parte din pălăria meșterului, agățată în cui. S-au scurs așa mulți ani. Ceasornicarul era chiar bătrân. Chelise aproape de tot, iar puținul păr ce-i mai rămăsese, ca niște smocuri, pe la urechi, albise. De acasă pleca doar rareori. Pentru de-ale gurii, trimitea câte un copil din vecini să-i cumpere pâine, măsline și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Pentru de-ale gurii, trimitea câte un copil din vecini să-i cumpere pâine, măsline și pastramă. Și la trup se împuținase. De atâta sare - ziceau oamenii - se uscase. Și de sminteală! adăugau alții. Numai că, după cum s-a dovedit, Ceasornicarul nu-și trecuse vremea degeaba. Și ca să arate asta, a chemat zidari și i-a pus să clădească un turn în ogradă. Înalt de vrea cinci metri, gros cât l-ar cuprinde trei bărbați... Când construcția a fost gata, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
busolă sau de giruetă”, au zis câțiva. „De far”, a crezut unul. „Noaptea va reflecta razele lunii. Sau are înăuntru un felinar.” „Poate arată și orele din alte țări.” „Înăuntru e un pitic. Urmărește, de acolo, oamenii...” Până la urmă, chiar Ceasornicarul - de parcă asta aștepta - a încercat să lămurească lucrurile. „...Va bate ora doar când va fi să se întâmple ceva important!” le-a zis, cocoțat pe scară, celor adunați. „Și o va face tocmai când ne așteptăm mai puțin: nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Poate după cât râseseră ei de meșter, zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un ornic ce-o să se întâmple în scurtă vreme? Dar nu, ceasul nu va hotărî cele ce vor fi - luați aminte! -, ci doar va atenționa, ceea ce e cu totul altceva. O viață întreagă m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
asta nimic nu este imposibil. Absolut nimic!” Cei adunați s-au uitat unii la alții. Ce să mai zică? Și ce să întrebe? Ar fi fost, poate, o mulțime de aflat, dar nu doreau să-i dea apă la moară Ceasornicarului, care acum se grozăvea atâta cu pendula lui nenorocită. Pitpalacu’ naibii! N-are decât să trăncănească până l-or durea și fălcile, și bojocii; vor pleca fără o vorbă, așa s-au înțeles ei... „Eu un lucru aș mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
atâta cu pendula lui nenorocită. Pitpalacu’ naibii! N-are decât să trăncănească până l-or durea și fălcile, și bojocii; vor pleca fără o vorbă, așa s-au înțeles ei... „Eu un lucru aș mai avea de zis”, a continuat Ceasornicarul. „Să nu încercați a-l strica. Fiindcă, oricum, ce va fi să se întâmple tot se va întâmpla! Așa că, lăsându-l în plata lui, fie că va bate de bine, fie că va bate de rău, veți fi mai pregătiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a-l strica. Fiindcă, oricum, ce va fi să se întâmple tot se va întâmpla! Așa că, lăsându-l în plata lui, fie că va bate de bine, fie că va bate de rău, veți fi mai pregătiți... Înseamnă ceva, nu?” Ceasornicarul a coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se mai aduceau. În răstimpuri, ieșea în ogradă pentru a-și privi hulubii jucători cum se înalță, rotitori, în vânt. Cădeau apoi, rostogol, zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
oară orologiul. Trei bătăi prelungi, puternice; multe geamuri au vibrat ușor. Nu era un început de oră; celelalte trei orologii din așezare bătuseră de vreun sfert de ceas. Sunetul fiecăruia era bine știut. Oamenii s-au dus cu gândul spre Ceasornicar: unii au luat drumul atelierului. Chiar se va întâmpla ceva? Javra aia bătrână o luase razna atunci când le vorbise; va trece o oră, mai puțin de-acum, și se va dovedi asta! De aceea și mergeau, destui, într-acolo: să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]