160 matches
-
anexează la prezentul regulament 3. Articolul 2 Posibilitățile de pescuit stabilite în protocol se repartizează între statele membre în conformitate cu următoarea grilă: a) pescuit de crevete : - Italia 3900 TDW - Spania 2400 TDW - Portugalia 3050 TDW - Grecia 250 TDW b) pescuit pește/cefalopode: - Spania 1870 TDW - Italia 500 TDW - Grecia 430 TDW c) nave de pescuite ton cu năvoade: - Spania 20 nave - Franța 19 nave - Italia 1 navă d) nave de pescuit cu linii de cârlige si paragat de suprafață - Spania 25 nave
jrc5693as2002 by Guvernul României () [Corola-website/Law/90863_a_91650]
-
Gasteropodelor este faptul că au cochilia formată dintr-o singură bucată. Pe măsură ce animalele cresc, cochilia acestora se mărește, luând adesea forma unei spirale răsucite în jurul unui ax central. Este bine dezvoltat și distinct la reprezentanții clasei Gastropoda (gasteropode) și Cephalopoda (cefalopode), redus la amfineurieni și scafopode. Capul la clasa Lamellibranchia (lamelibranhiate) a regresat până la dispariție Deși au atât organe de reproducere masculine cât și feminine, trebuie să se împerecheze cu melci din aceeași specie înainte de depunerea ouălor. Unii melci se pot
Melc () [Corola-website/Science/304250_a_305579]
-
doi până la zece indivizi, separați în funcție de vârstă și sex. Masculii pot fi văzuți duelându-se la suprafață. Femelele dau naștere unui singur pui, la fiecare doi până la trei ani. Regimul alimentar al narvalului este foarte variat și el prinde creveți, cefalopode, pești care înoată în bancuri, precum codul, și pești care trăiesc pe fundul oceanului, precum cambula.
Narval () [Corola-website/Science/316044_a_317373]
-
decât la balenele non-arctice, al căror corp este doar 20% grăsime. Stratul este de 10 centimetri grosime. Masculii sunt puțin mai mari decât femelele. Acestea au o greutate medie de 1350 kilograme, iar masculii 1500 kilograme. Se hrănește cu pește, cefalopode și crustacee. Trăiește în grupuri care numără 5-10 indivizi. Durată de viață a femelelor este de 32 de ani, iar a masculilor cam de 40 de ani. Perioadă de reproducere a delfinului alb este de la sfârșitul lui februarie până la începutul
Delfinul alb () [Corola-website/Science/315049_a_316378]
-
apoi împinsă afară printre fanoane de presiunea exercitată de sacul ventral și de limbă. Odată gura eliberată de apă, restul krillului, care nu trece prin fanoane, este înghițit. Balena albastră poate consuma, întâmplător și ocazional, și pești mici, crustacei și cefalopode pe care le prinde împreună cu krillul. Sezonul de împerechere începe la sfârșitul toamnei și continuă până la sfârșitul iernii. Se știu puține despre comportamentul sexual al balenelor albastre și despre locurile lor de împerechere. Femelele nasc de regulă o dată la fiecare
Balenă albastră () [Corola-website/Science/306912_a_308241]
-
de poziția nervului optic, care creează pe retină o zonă incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om pata oarbă se situează la aproximativ 15° de la "fovea centralis" în direcție nazală și ocupă aproximativ 6° din câmpul vizual. Ochii cefalopodelor nu au o pată oarbă, deoarece nervii se conectează la retină prin spatele acesteia. Imagini
Ochi () [Corola-website/Science/298003_a_299332]
-
algă protococală al cărei loc de viață îl constituie blana animalului; culoarea albă este rezultatul lipsei de pigment. Colorația homocromă schimbătoare (homocromie variabilă) se manifestă prin modificarea în diferite condiții a coloritului de protecție în funcție de cea a substratului. Ex.: moluștele cefalopode, unele specii de crustacee, de reptile (cameleonul etc.). Colorația homocromă schimbătoare poate fi sezonieră (ex. la leming, nevăstuică, hermină care iarna își modifică coloritul în alb) sau ocazională (ex. la moluștele cefalopode, cameleon, unii pești, de ex. la cambulă etc.
Homocromie () [Corola-website/Science/335472_a_336801]
-
de protecție în funcție de cea a substratului. Ex.: moluștele cefalopode, unele specii de crustacee, de reptile (cameleonul etc.). Colorația homocromă schimbătoare poate fi sezonieră (ex. la leming, nevăstuică, hermină care iarna își modifică coloritul în alb) sau ocazională (ex. la moluștele cefalopode, cameleon, unii pești, de ex. la cambulă etc.). Schimbarea culorii în cazurile menționate se datorește unor mecanisme nervoase, umorale sau neuroumorale.
Homocromie () [Corola-website/Science/335472_a_336801]
-
și o greutate de circa 7 tone. În ciuda taliei sale masive, ea se poate deplasa cu o viteză mare. Hrana principală a orcilor o constituie bancurile de pești - heringi, scrumbii, somoni, toni - și chiar rechini. Se mai hrănesc și cu cefalopode - sepii, calmari - sau, mult mai rar, mamifere marine - delfini și mai ales foci și vidre de mare. Orcile călătoresc deseori în grupuri, ies la suprafață pentru a cerceta zonele și comunică cu ajutorul sunetelor. S-a constatat că orca se obișnuiește
Orcinus orca () [Corola-website/Science/315008_a_316337]
-
grupuri și sunt ușor de recunoscut datorită culorilor caracteristice, alb si negru. Denumirea de balenă ucigașă se datorează fălcilor puternice ale acestui animal, și dinților lungi și ascuțiți, de formă conică, 50 la număr. Din dieta lor fac parte peștii, cefalopodele, alte mamifere marine (incluzând și alte specii de balene, pe care le vânează in grup, utilizand diferite strategii). Când vânează ele pot atinge viteze de până la 60 km/h. Hrana lor preferată este tonul ("Thunnus thynnus"), motiv pentru care orcile
Orcinus orca () [Corola-website/Science/315008_a_316337]
-
situat la nord de lacul Razim și reprezintă unul dintre celebrele puncte fosiliere din țară, incluzând o bogată fauna de amoniți triasici, specifici domeniului alpin. Alcătuit exclusiv din calcare, cenușii și negre, dealul adăpostește peste 100 de specii de amoniți, cefalopode, conodonte și brahiopode. Fauna de cefalopode are afinități cu cea din restul domeniului alpin european, dezvoltată în aceeași faciesuri și în Himalaya, dovedind unitatea paleogeografica a întregului domeniu. Cu resturile sale de fauna devoniana, reprezintă singurul punct din România care
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
și reprezintă unul dintre celebrele puncte fosiliere din țară, incluzând o bogată fauna de amoniți triasici, specifici domeniului alpin. Alcătuit exclusiv din calcare, cenușii și negre, dealul adăpostește peste 100 de specii de amoniți, cefalopode, conodonte și brahiopode. Fauna de cefalopode are afinități cu cea din restul domeniului alpin european, dezvoltată în aceeași faciesuri și în Himalaya, dovedind unitatea paleogeografica a întregului domeniu. Cu resturile sale de fauna devoniana, reprezintă singurul punct din România care conține fosile paleozoice. Acestea se găsesc
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
lor rapidă sub apă. Nu sunt agreate de pescari din cauza consumului mare de pește care pot fi de lungimi între 5 și 60 de cm, sau pentru că uneori rup plasele de pescuit. În afară de pești consumă melci, moluște, crustacei, viermi și cefalopode mici. Păsările sunt răspândite pe toate continentele în afară de Antarctica însă cele mai multe specii trăiesc în regiunile tropicale și regiunea sudică a zonelor temperate. Nu se găsesc cormorani în Asia Centrală sau Asia de Nord ca și în regiuni întinse din Canada sau
Cormoran () [Corola-website/Science/314378_a_315707]
-
din largul oceanului. Majoritatea speciilor sunt gregare și formează bancuri mari sau grupe mici, iar unele ("Alectis") sunt pești solitari, trăind singuri sau în perechi. Majoritatea carangidelor sunt pești răpitori iuți care se hrănesc cu pești mai mici, crustacee și cefalopode. Unele specii se hrănesc exclusiv în zonele pelagice, în timp ce cele mai multe se hrănesc cu pradă bentonică sau epibentonică. Speciile din genul "Decapterus" filtrează zooplanctonul din stratul de apă. Juvenilii din genul "Scomberoides" se hrănesc cu solzii și țesuturile epidermice ale peștilor
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
35-1550 m. Adulții dulgherului mare ("Zeus faber") și probabil adulții unor altor specii de zeiforme se întâlnesc frecvent în zona pelagică sau în apropierea suprafeței apei. Sunt răpitori; se hrănesc în principal cu alte specii de pești, dar și cu cefalopode și crustacee. Puietul se hrănesc cu zooplancton (copepode, pteropode, larve de pești sau de crustacee). Sexele sunt separate. Femelele cresc mai mari decât masculii. Icrele și larvele sunt pelagice și plutesc aproape de suprafață; icrele sunt sferice, cu un diametru de
Zeiforme () [Corola-website/Science/333651_a_334980]
-
24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Situl se suprapune rezervației biosferei Delta Dunării și include rezervația naturală Agighiol care adăpostește resturi de faună fosilă (amoniți, cefalopode, scoici, crustacee; depozitate în substrate calcaroase) atribuită erei geologice a Triasicului Mijlociu. Aria protejată reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea stepică a Dealurilor Tulcei ("Dealurilor Beștepe-Mahmudia"), subunitate geomorfologică a Podișului Dobrogei, constituită din abrupturi stâncoase, păduri de foioase, pajiști
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
exemplu un crab de mare uriaș, vidra de mare se culcă cu ea pe abdomen și continuă s-o mănânce după ce se trezește. În meniul vidrei de mare intră peste 40 de specii de animale marine, de exemplu aricii-de-mare, crabii, cefalopodele și gasteropodele, midiile, câteva specii de moluște și de pește. Spre deosebire de celelalte subspecii, vidrele de mare nordice consumă și octopode, evitând însă să le mănânce capul. Vidrele de mare nu au un sezon anume de împerechere, aceasta având loc pe
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
Retina este un strat subțire de celule din globul ocular, care sunt responsabile de transformarea luminii în semnale nervoase la vertebrate și o parte din cefalopode. Este interesant de remarcat faptul că (la vertebrate) stratul neuronal care transmite informațiile către creier este așezat pe partea anterioară a retinei, astfel încât lumina trece întâi prin el, înainte de a ajunge la celulele fotosensibile; aceasta este și cauza pentru care
Retină () [Corola-website/Science/299052_a_300381]
-
a ajunge la celulele fotosensibile; aceasta este și cauza pentru care există o „pată oarbă” pe retină, o zonă fără fotoreceptori (nu se poate percepe lumina în acea zonă), pe unde neuronii ajung în spatele ochiului, pentru a forma nervul optic. Cefalopodele, care au stratul neuronal în spatele ochiului, nu au această pată (aceasta fiind o dovadă că a evoluat în paralel cu ochiul vertebratelor). În centrul retinei (acolo unde este intersectată de axul optic) se găsește o zonă in care celulele fotosensibile
Retină () [Corola-website/Science/299052_a_300381]
-
se întinde de la 485 de milioane de ani în urmă la 440 de milioane de ani. Ordovicianul este o perioadă de timp din istoria Pământului în care multe specii au evoluat, unele răspândite și astăzi, cum ar fi peștele primitiv, cefalopodele și coralul. Cele mai frecvente forme de viață erau trilobiți, melci și scoici. Mai important, primele artropode au mers pe uscat pentru a coloniza golul supercontinent Gondwana. Până la sfârșitul perioadei, Gondwana era la Polul Sud, America de Nord s-a ciocnit cu
Fanerozoic () [Corola-website/Science/324746_a_326075]
-
cocoașă se hrănesc în zonele bancurilor de nisip, iar în timpul migrațiilor îndură foamea supraviețuind grație rezervelor de grăsime de sub piele. În timpul iernii pierd 25-30% din greutate. Balenele se hrănesc cu crustacee pelagice, bancuri de pești și, mai rar, cu moluște cefalopode. Anume datorită acestei rații alimentare balenele cu cocoașă preferă apele de adâncimi mici, de lângă litoral. Hrana principală a indivizilor din populațiile sudice o constituie crustaceele genului "Euphasia", cu precădere "E. superba". Balenele se mai hrănec cu diferite specii de krill
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
de calciu ea devine rigidă și formează exoscheletul crustaceelor, de exemplu al melcilor. Chitina găsită în cuticul artropodelor este chitină alfa, în care lanțurile de molecule de chitină sunt alineate de manieră antiparalelă prin legături de hidrogen. La brahiopode, la cefalopode și la anelide se găsește chitină beta unde lanțurile de molecule sunt aliniate de manieră paralelă. Chitina gama este mai rară, întâlnită la brahiopode. La ciuperci, chitina este un component esențial al peretelui lateral și protejează celule fungince de mediul
Chitină () [Corola-website/Science/322967_a_324296]
-
de ori, iar toate etapele se regăsesc la specii actuale. Deși ochiul complex de la moluște a evoluat independent de cel al vertebratelor, ambii provin din ancestorii ce aveau celule fotoreceptoare. Cele mai multe organe fotosensibile de la nevertebrate nu au perfecțiunea ochilor vertebratelor, cefalopodelor și insectelor, dar apariția și evoluția lor ulterioară a fost determinată de selecția naturală, care a favorizat orice mic avantaj. În decursul istoriei sale evolutive, ochiul și-a păstrat însă funcția de bază, respectiv văzul. Schimbarea funcției. Dobândirea de noi
Macroevoluție () [Corola-website/Science/303189_a_304518]
-
același lucru, întrucât se descopereau mult mai multe camere de cerneală fosilizată. Anning a observat cât de mult se aseamănă camerele fosilizate cu sacii de cerneală al caracatițelor și sepiilor actuale, pe care le-a disecat pentru a înțelege anatomia cefalopodelor fosile, iar aceasta l-a făcut pe William Buckland să publice concluzia că belemnitele jurasice utilizau cerneala pentru apărare la fel ca numeroase cefalopode moderne. Tot Anning a observat și că fosilele cu forme ciudate denumite pe atunci „pietre bezoar
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
de cerneală al caracatițelor și sepiilor actuale, pe care le-a disecat pentru a înțelege anatomia cefalopodelor fosile, iar aceasta l-a făcut pe William Buckland să publice concluzia că belemnitele jurasice utilizau cerneala pentru apărare la fel ca numeroase cefalopode moderne. Tot Anning a observat și că fosilele cu forme ciudate denumite pe atunci „pietre bezoar” se găseau adesea în regiunea abdominală a scheletelor de ihtiozaur. Ea a observat că dacă se sparg astfel de pietre, se observă că în
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]