136 matches
-
va hărăzi Dumnezeu, sunteți cu toții apărați și vă veți putea reface viața. Dacă voi avea norocul să mă aranjez undeva bine, fii sigură, mamă, că nu voi avea un ceas de liniște până nu te voi vedea lângă mine. Cu Cerboaica e altă chestiune. Trebuie să mărturisesc aici, ca o totală dezlegare, că prin felul meu mai mult cerebral decât sentimental și prin preocupările mele, locul ei în viața mea n-a fost marcat prin nimic care să-mi lase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
va hotărî soarta asupra ei, ci, dimpotrivă, să fii fericită și să dorești să rămâi singură, despovărată de orice obligații, în așteptarea ceasului când te voi chema să ne vedem într-o lume mai bună. Inginer căpitan Toma Dimitriu P.S. Cerboaicei îi doresc multă fericire în noua ei viață și-i mulțumesc pentru fidelitatea care o onorează. Tom." CAPITOLUL 15 Fericit de-a se ști eroul zilei, Miluță dormi un somn adânc și senin, ca-n copilărie. Faptele i se remarcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
noapte, clătinându-se în pâlpâirea flăcărilor. Prinse să-și facă loc cu greu prin mulțime, prin valurile care se îngroșau. La Mitropolie au ieșit cu sfintele daruri! Nemții fug. Pe dracu! Bombardează Bucureștiul! Or să ne căsăpească și pe noi! Cerboaica privea mirată nu speriată, nici întristată, nici dezamăgită, ci doar mirată pironindu-și ochii ei curați, strălucitori și nerușinați, pe fețele necunoscuților, ascultând expresiile acelea care plouau cu nemiluita. Ce-i? Ți-am cerut eu ceva? Tu ai venit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să se poată-nghiți. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc până lângă Miluță și Irina: Copii, ah, ce bine că vă-ntâlnesc! Nu l-ați văzut pe prefect? Hei, oameni buni! strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un clopot de biserică. Prefectul!? Burjui! S-a zis cu el! Te pomenești că l-au și arestat, se sperie Miluță. Nu se poate! strigă Cerboaica. Acu un ceas m-am despărțit de el. Ce-a fost am văzut, ce-o veni vom vedea... Cine-o mai apuca. Jigodiilor! Ați intrat în ceasu morții! O să vă jucăm cu călcâiul pe piept și-o să ne pupați mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prigonit, să mai fie și ei prigoniți. Să știe ce-i aia! Va să zică dinte pentru dinte... Ce vorbești, mă? Nici bine n-o căzut vechiul regim, și-ați și început... Să plecăm. Să plecăm de-aici, se precipită pe neașteptate Cerboaica. Mă duc la Prefectură să-l caut. La revedere! Vezi, fii atentă ce faci, o sfătui Miluță. Lasă, lasă, nu-mi purta tu de grijă. Vezi-ți de treaba ta, îi strigă Cerboaica și dispăru în mulțime, rătăcită ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plecăm de-aici, se precipită pe neașteptate Cerboaica. Mă duc la Prefectură să-l caut. La revedere! Vezi, fii atentă ce faci, o sfătui Miluță. Lasă, lasă, nu-mi purta tu de grijă. Vezi-ți de treaba ta, îi strigă Cerboaica și dispăru în mulțime, rătăcită ca într-o pădure. -Doamne, numai să nu i se fi întmplat ceva", se rugă în gând. Oamenii umblau cu torțe-n mâini, ca la Înviere. Să li se vadă fețele, să se salute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de la perete și privesc cadavrul patronului în al cărui trup medicul legist a numărat 28 de gloanțe. Asta e tot. Moartea a mângâiat clapele pianului cu degetele ei de fantasmă în ritmul ultimului foxtrot al domnului Goodman din Aurora. EPILOG Cerboaica îi auzi chemarea de departe. Îl auzi de departe despicând cu trupul lui puternic, suplu și impetuos, spuma înghețată a cerului scuturat în zăpezile proaspăt căzute. Și-l închipui înaintând năvalnic, în salturi mari, împrăștiind acolo unde abia atingea pospaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și a oamenilor, avea o veste mare pentru ea. Gonea așa, săltând și-naintând prin valurile nămeților, scuturându-și coarnele rămurate în aerul încărcat de cristale, făcând să răsune tot cerul, ca un candelabru. Alerga dorind să trimită vestea înaintea lui. Cerboaica surâse, dar nu-i ieși în întâmpinare. Așteptă nemișcată în patul alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
alb, pe cerga mițoasă, cu ochii pe geamul înfrigurat sub ninsoare. O izbitură, scurtă, zgudui ușa. Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe spinare și roșcat-alburiu în partea dorsală, din care se contura proeminentă teaca însemnelor lui nobiliare sub moliciunea burții spuzită cu-o ușoară spumă sidefie. Dacă se dovedește adevărată vestea pe care zici că mi-o aduci, îi declară, patetic, Cerboaica, ai de la mine un bolovan de sare! Tudor scoase un muget slab zbârcindu-și nasul cu nările tremurânde, și buzele i se umflară dezvelindu-i dinții într-un râs plin, scurt, care-i trecu un fior prin coapse. Deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a piele proaspăt spălată. Pădurea și cerul se contopeau. Pomii păreau că urcă spre cer și cerul cobora neîncetat, împrăștiindu-se în fierberea alburie a norilor ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două ierni să se învețe și să obișnuiască animalele), îmbrăcă șuba croită din pielea altor patru Seco, cu guler lat de-o palmă, căptușită cu blăniță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îi aruncă din gât un muget, declarația lui de iubire, și, scuturându-și grumazul de chiciură năruită din bradul avântat cu brațele pline de nea, ațintindu-i cărarea, o luă la goană prin pulberea fină, dispărând nălucire-n fumegarea ninsorii. Cerboaica, pe urmele lui, își înfundă cizmele de lup în troian. Zvâcni scurt, cu capul pe spate, ținându-și răsuflarea, orbită de soarele ghețos și de albeața strălucitoare ce schimba totul. Pârtia înzăpezită, cu făgașele subțiri și-adânci ca niște cuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul ei magic, se dezbrăca fără sfială în umbra pipărată a cedrului ce-și juca zdrențele de lumină pe umerii ei rotunzi și cărnoși și, de pe malul înalt, ca de pe-o trambulină, vegheată de pânda Tudorei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bătrân, dar și nunta cailor, a iepurilor, veverițelor și-a vidrelor care se iubeau în apă. Până și lupii, cu îngăduința Tudorei, veneau aici să se-mperecheze. În cuprinsul acestei vieți ce-o împresura și cânta în ea ca o muzică, Cerboaica se-mpăcase și cu gândul că unde-i Tudor sunt "tot oameni, e bine", numai ea să-i poată trimite cât mai des pachete, care să-i păstreze sănătatea: lăptișor de matcă, salam de urs, brânzeturi și dulcețuri preparate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pușcărie și de adierea caldă a trupului lui. Ai venit cu-adevărat? șopti palidă, abia mai ținându-se pe picioare, deschizând ușa odăii. Bărbatul sări de la masă. O prinse în brațe să nu cadă. Cu-adevărat! Și detot? Detot? gemu Cerboaica, zărind prin geam coarnele cerbului ce ridicase capul și privea spre ea, și se lăsă fără vlagă, la pieptul bărbatului, sorbind adânc în nări damful iute ce țâșnea de la subțioara lui. Detot, detot, o liniști Tudor. Numai că nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
am dorit ceva, a fost să te găsesc neschimbată! Când colo, tu ești și mai frumoasă! M-ai năucit. Sunt ca beată. Nici nu te văd bine. Pe mine n-ai de ce să mă vezi. Vino aproape, să mă simți. Cerboaica se rezemă cu toată greutatea trupului de el aruncându-și brațele pe umerii lui puternici, și-abia atunci se regăsiră însetați, strivindu-și piepturile și gurile. Își lepădă șuba din spate, lăsând să-i alunece la picioare, și tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cedrii Libanului și-i face să salte ca un vițel; Libanul și Sirionul, ca un bivol tânăr. Glasul Domnului face să izbucnească flăcări de foc. Glasul Domnului face pustiul să tremure; Domnul face să tremure pustiul Cades. Glasul Domnului face cerboaicele să nască și dezbracă pădurile; și În templul Său totul spune: glorie! Domnul șade peste potop, Domnul șade ca Împărat pentru totdeauna! șPsalmul 29ț.,, Antoniu citește cu voce tare, limpede, rar, ca și când s-ar teme că ele, cuvintele se pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cântă și Ovidiu, În „Tristiile” și „Ponticele” sale; Înainte de el, o cântă În liricele sale și anticul Pindar, din Theba; o preamărește și Pisandru, care ne informează că atenianul Heracles dorea să ajungă pe pământul istrian, În Sciția, să captureze cerboaica de aur, protectoarea Deltei și a Gurilor Dunării. Îi aduce laudă fertilității părintele epicului, Herodot. Și imnul de slavă este Întregit, ev după ev, de alte genii de pe cele două țărmuri ale sale, precum Schiller, Heine, Petöfi, Jozseéf Attila, Eminescu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
Autorului Clipești în același spațiu dăltuit parcă pentru noi ori..așa îl simțim; tresari la foșnetul pădurii ce-și spune mai departe povestea. Gândești la noi? Atunci nu ești departe! În memoria retinei ne-au rămas o creastă de munte, cerboaice și brazi, verde ce se rostogolește molcom printre izvoarele reci. Azi nu-i nimic potrivnic, ci simplă devenire. În vene-ți curge clipa ce ne-a rotit în ceruri, iar dorul e cunună de maci însângerați ce-n zbor de
AMPRENTARE de MIHAELA OANCEA în ediţia nr. 1235 din 19 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349862_a_351191]
-
v]Alpacá = aliaj inoxidabil din nichel, cupru și zinc (DEX) [vi]Mână curentă = partea superioara a unei balustrade, din metal, plastic, sau lemn (n.aut.) [vii]Ciurdă = cireadă, turmă mică de animale (n.aut.) [viii]Ciută, ciute = femele de cerb, cerboaice (DEX) Referință Bibliografică: IUBIRILE UNUI PESCAR - SUZANA / Stan Virgil : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1230, Anul IV, 14 mai 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
SUZANA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1230 din 14 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/349754_a_351083]
-
Acasa > Impact > Istorisire > TOT BATE CEASUL Autor: Leonid Iacob Publicat în: Ediția nr. 1457 din 27 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului Beția unui cântec pe ziduri se aruncă, prin iarba-mi pustiită lin o cerboaică trece și-n hău rotund de neguri, urmând a lui poruncă tot bate ceasul iarăși unsprezece. Trec păsări în derivă prin vântul verde-albastru, tristețea violetă spre maluri le petrece călugărul din stele în straiul de sihastru tot bate ceasul iarăși
TOT BATE CEASUL de LEONID IACOB în ediţia nr. 1457 din 27 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/366503_a_367832]
-
sprinten pe colnic,Ce era, precum se spune... XIV. TOT BATE CEASUL, de Leonid Iacob , publicat în Ediția nr. 1457 din 27 decembrie 2014. tot bate ceasul Beția unui cântec pe ziduri se aruncă, prin iarba-mi pustiită lin o cerboaică trece și-n hău rotund de neguri, urmând a lui poruncă tot bate ceasul iarăși unsprezece. Trec păsări în derivă prin vântul verde-albastru, tristețea violetă spre maluri le petrece călugărul din stele în straiul de sihastru tot bate ceasul iarăși
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366517_a_367846]
-
beția dintr-un cântec venit din iarna-mi rece, imagine pestriță a umbrei care tace când bate iarăși ceasul unsprezece. Leonid IACOB ... Citește mai mult tot bate ceasulBeția unui cântec pe ziduri se aruncă,prin iarba-mi pustiită lin o cerboaică treceși-n hău rotund de neguri, urmând a lui poruncătot bate ceasul iarăși unsprezece.Trec păsări în derivă prin vântul verde-albastru,tristețea violetă spre maluri le petrece călugărul din stele în straiul de sihastrutot bate ceasul iarăși unsprezece.În blânda nebunie
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/366517_a_367846]