KorAP: Find »[drukola/base=cerboaică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

136 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

da, o arse cu privirea bătrâna. Mi-a dat Dumnezeu cea mai bună și cea mai frumoasă noră. Vă felicit, doamnă, se înclină prefectul. Pentru vremurile astea sunteți, într-adevăr, o mamă norocoasă, o complimentă el, galant. Se-ntoarse spre Cerboaică: Unde v-ați ascuns, să nu mai... De-atâta timp! Extraordinar! Puteam jura că sunteți în celălalt capăt de țară. De ce nu m-ați căutat? Ce să fac, ce să facem, se corectă Cerboaica, roșind. Te deranjează destulă lume, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
complimentă el, galant. Se-ntoarse spre Cerboaică: Unde v-ați ascuns, să nu mai... De-atâta timp! Extraordinar! Puteam jura că sunteți în celălalt capăt de țară. De ce nu m-ați căutat? Ce să fac, ce să facem, se corectă Cerboaica, roșind. Te deranjează destulă lume, spuse ea repede cu privirile în altă parte. Nu mai voiam să vă inoportunăm și noi... Lăsați-mi adresa. Când îl întâlnesc, îi comunic eu să vă caute. Dar cum ați aflat de petrecerea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ca orașul să nu simtă represaliile foștilor aliați. Într-o zi am să-ți argumentez detaliat ce-am urmărit prin petrecerea asta și-o să-mi dai dreptate... Negreșit, râse ea, dacă o să binevoiești să mă cauți. Sluga domniei voastre, duducă. Cerboaica zâmbi privind pe lângă fața surâzătoare, ochii limpezi și iscoditori ai bătrânei: S-a făcut târziu. Vrei să plecăm, mamă? Păi, dacă dânsul nu ne poate duce la Tomiță, ce să mai facem pe-aici? Ciudat! Mi se pare că totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
bătrânei: S-a făcut târziu. Vrei să plecăm, mamă? Păi, dacă dânsul nu ne poate duce la Tomiță, ce să mai facem pe-aici? Ciudat! Mi se pare că totul e ireal, exclamă prefectul. Poate chiar și este, îl aprobă Cerboaica. Războiul a schimbat totul. Sau, mai degrabă, am putea crede că ce a fost înainte de război e ireal. Ireal și ireversibil, din păcate. L-am întrebat și pe Tom ce-i face Cerboaica și n-a știut ce să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
prefectul. Poate chiar și este, îl aprobă Cerboaica. Războiul a schimbat totul. Sau, mai degrabă, am putea crede că ce a fost înainte de război e ireal. Ireal și ireversibil, din păcate. L-am întrebat și pe Tom ce-i face Cerboaica și n-a știut ce să-mi spună. M-o fi uitat. Poate... Eu, însă, nu, se precipită el luând-o de mână, s-o tragă mai deoparte. Trebuia să vii la mine să-ți fac rost de-o casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
încet și ochii ei se umeziseră și luceau de plăcere, duioșie și bunătate. Răsuflă liniștită, ridică fața, împăcată în gândurile ei și, întorcându-le spatele, păși hotărâtă spre poartă cu pas cumpănit și măsurat. Zăpăcită și speriată de schimbarea bătrânei, Cerboaica se repezi pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina despuiată, care pâlpâia luându-i vederea. Zări, ca printr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
bătrână. Să stau eu până se termină războiul? Închipuiți-vă când se va termina războiul, când abia începe cu America și cu Anglia! Salvați-mă! șopti rănitul și-o licărire i se aprinse în ochi. N-o pot rupe! strigă Cerboaica speriată, și de sforțare i se aprinseră obrajii și-i asudă fruntea. Este cu neputință! Ajutați-mă! Nu mai pot îndura mai mult decât un an. Maximum. Dă-ncoace! Ține! Tu trage de-acolo, și eu... Hai... Cămașa cedă, pârâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pe coș, că-ți face rău și pici jos când vezi... Au băgat-o în fabrica morții, și de-atunci... Vocea bătrânei era uscată și aspră. Se împrăștia și se sfărâma în aer ca o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu el? Străinul se scutură ca sub o izbitură primită prin pământ. Fața i se schimonosi. Scoase un țipăt ușor, urmat de-un vaier prelung și se chirci cu mâinile la burtă. Mamă! Repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul s-ar ridica din miriște și-ar începe să umble, ca-n minunile Bibliei, ea tot nu și-ar putea reveni, și nimic și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Nu sta! Eu rămân lângă el să-l țin în viață până te-ntorci cu doctorul. Du-te la spital. Du-te la prefect, s-aducă el un doctor dacă nu vrea să vină nimeni. Nu sta. Da, da, bâigui Cerboaica, îmbrăcând la repezeală rochia uscată de soare, impresionată de singurătatea câmpiei pârjolite de arșiță și de gândul bătrânei, bucuroasă că-i din nou slobodă, dar încă nevenindu-i să creadă, rămânând locului, incapabilă să scoată o vorbă și să înțeleagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
amintindu-și povara misiunii sale. Trebuie să mă ajuți! Mă ajuți pe mine, o ajuți pe soacră-mea care a rămas pe câmp, și-l ajuți pe nenorocitul acela, care-o fi, care poate să moară... Despre ce-i vorba? Cerboaica își netezi bluza umflată la piept și-l privi adânc în ochi fără să-l vadă, zărind numai fumegarea albastră a nopții adunată deasupra rănitului și-a bătrânei pe câmp; asculta răsunetul stins și dramatic al răsuflării agonice care galopa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
un doctor. Un doctor?! Un doctor pe care să-l convingi să meargă pe câmp să salveze rănitul. De asta-i fugit așa! De asta-m alergat cu tot sufletul spre tine cum n-am alergat niciodată spre nimeni, recunoscu Cerboaica. Nici la întâlnirile de la începuturile începuturilor cu Tom n-am alergat așa, repetă ea eliberându-se de teroarea neagră care-o urmărise și de gândul că nenorocitul acela poate să moară din clipă în clipă, dacă n-a și murit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
curaj, îi dai una în spate și-așa se sperie, c-o rupe la fugă. Nu-i fantastic? Cum să te sperii! Vorbindu-i lui Tudor de visurile ei cu păduri, străbătute de boncăluitul cerbilor și de grohăitul mistreților sălbateci, Cerboaica se gândea la nopțile singurătății ei. La toate nopțile intrate în sânge, rămase în simțuri ca o drojdie amară și-nmiresmată, atât de asemănătoare până-ntr-un punct, și-atât de unice, care o ajutaseră să treacă prin timp ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cer. Bătrâna o pândea cu ochii ei stinși, răniți de îndelungată văduvie, urmărind-o când nu era cu ea, suflându-i în suflet și când nu era alături. Asta era forța și neodihna ei. Adevărul e că te-așteptam, mărturisi Cerboaica răzbită de sinceritate, înfiorându-se de singurătatea nopții, simțindu-l alături cum nu mai simțise nici un bărbat, apucându-l de braț și zicându-i încetișor: "Șezi!" ca și când i-ar fi dezvăluit întreaga taină a nopților și vieții ei, și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
la mine ceva care-o să te convingă și să te lămurească mai mult decât vorbele mele. Zgomotul îndepărtat al unui motor vibrând în liniștea nopții ca o izbitură plină și surdă li se răspândi, la amândoi, în tot trupul. Cerboaica simți cu urechile, cu nările, cum vibrează aerul. Poftim! Vei citi acasă în liniște, spuse el. Asta-i mâna destinului. Un argument în plus să mai rămâi cu mine. Nu se poate. Nu, nu, se feri ea cu plicul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
m-a bătut. M-a bătut de m-am sculat toată neagră pe față. N-am spus la nimeni și n-a văzut nimeni, dar eu eram toată neagră. Toată ziua aceea am umblat neagră. Am ieșit în oraș cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot, tot. Tot ce-avea să se întâmple. Cum mergeam cu Cerboaica spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cu Cerboaica, ne-am dus la Crucea Roșie, pe urmă pe câmp, și eu eram neagră, neagră. Mi se usucă sufletul când mi-amintesc de ce-am visat. Tot, tot, tot. Tot ce-avea să se întâmple. Cum mergeam cu Cerboaica spre câmp și, când mă uit, nu mai era ea, erai tu, da asta n-a fost nimic. Mergeam, ne grăbeam să trecem liniile ferate pe la rambleu și-ncă-ți spuneam: "Măi băiete, fii atent!" Când, apare un marfar din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mașinii. Visul ăsta l-am avut, cu cele trei afurisite de muieri care m-au luat la bătaie și m-a dovedit și m-a pus jos cea îmbrăcată-n negru, și din asta am plecat a doua zi cu Cerboaica pe câmp, neagră de supărare. Ea nu m-a-ntrebat nimic. N-a văzut nimic și nu i-am spus nimic. Pe tine te-am lăsat dormind acasă, da mă gândeam ce-i mai păți și eram neagră toată, abia mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
da mă gândeam ce-i mai păți și eram neagră toată, abia mă mai țineam pe picioare. Așa-m ajuns și-așa-m început lucrul. N-a fost încă nimic până n-a ridicat ochii și nu l-a văzut Cerboaica venind. Venea ca la moarte, și eu seceram aplecată cu moartea-n mine, și când mi-a răsărit și mie în lumina ochilor, am crezut că-i frate-tu Alexandru, scăpat din lagăr. C-am primit odată cu lucrurile lui, printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
auzi vocea mamei: Scoală-te, Miluță! Trezește-te! Nu pot! șopti, și, mișcându-se greoi, alunecă pe marginea mesei metalice. A venit Tom. "Hei, băiețaș!" auzi vocea lui Tom, și încercă să se ridice. Lampa era aprinsă. Lângă el stăteau Cerboaica și maică-sa, în picioare. Tom, pe un scaun, îl privea, și el se frecă la ochi și-l văzu ca printr-o sticlă aburită. L-am visat pe Alexandru, spuse, și nu știa dacă visa în continuare sau era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
roti prăbușindu-se fără să-l atingă, jucând în fulgerări orbitoare, scăpărând în revărsări de sânge, în irizări și reverberații sonore adunate în izbiturile unei inimi care se-ncăpățâna să trăiască bătând din ce în ce mai puternic, din ce în ce mai plină de voință... CAPITOLUL 14 Cerboaica venea spre casă încet, istovită. Istovită și puternică, purtând în ea toată pacea și armonia nopții, convinsă că-n ea se petrecuse ceva fundamental și simțurile ca și mintea ei luaseră alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
va hărăzi Dumnezeu, sunteți cu toții apărați și vă veți putea reface viața. Dacă voi avea norocul să mă aranjez undeva bine, fii sigură, mamă, că nu voi avea un ceas de liniște până nu te voi vedea lângă mine. Cu Cerboaica e altă chestiune. Trebuie să mărturisesc aici, ca o totală dezlegare, că prin felul meu mai mult cerebral decât sentimental și prin preocupările mele, locul ei în viața mea n-a fost marcat prin nimic care să-mi lase o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
va hotărî soarta asupra ei, ci, dimpotrivă, să fii fericită și să dorești să rămâi singură, despovărată de orice obligații, în așteptarea ceasului când te voi chema să ne vedem într-o lume mai bună. Inginer căpitan Toma Dimitriu P.S. Cerboaicei îi doresc multă fericire în noua ei viață și-i mulțumesc pentru fidelitatea care o onorează. Tom." CAPITOLUL 15 Fericit de-a se ști eroul zilei, Miluță dormi un somn adânc și senin, ca-n copilărie. Faptele i se remarcaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]