93 matches
-
din Kuban și cea a cazacilor de pe Terek prin cazacii de la Marea Neagră și cei ai Liniei Caucazului. Pe frontul din Caucaz, în special în regiunea de vest, după mai multe decenii de insuccese, rușii au reușit să cucerească treptat teritoriile cerchezilor. Populația pașnică a fost mutată în văi, iar membrii triburilor agresive au fost alungați în Turcia. Generalul Evdokimov a sugerat împăratului Alexandru al II-lea ca, în condițiile în care rolul cazacilor de la Marea Azov fusese preluat de Marina Militară
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
toată lumea a devenit evident că noul regim era gata să se ridice la luptă nu numai împotriva trupelor străine de ocupație, dar și împotriva Sultanului și guvernului său. Pe teritoriul Anatoliei erau prezente numeroase forțe militare ostile naționaliștilor: batalioanele britanice, cerchezii lui Ahmet Anzavur sau trupele loiale sultanului. Forțele sultanului erau reprezentate în regiune de aproximativ 4.000 de soldați ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi forțe de aproximativ 2
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
elene au intrat în contact prima dată cu aceste trupe neregulate musulmane. Mustafa Kemal l-a rugat pe amiralul Rauf Orbay să coordoneze unitățile formate de Ali Çetinkaya, Resit, Tevfik și Çerkez Ethem. Rauf Orbay, care era de asemenea etnic cerchez, a reușit să organizeze temeinic aceste miliții și le-a stabilit ca sarcină dezorganizarea spatelui frontului grecilor. Decizia Aliaților să permită grecilor să debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
indiferent de pericole. Unii dintre revoluționari turci erau acceptați sau nu de sultan ca „turci”, funcție de faptele lor. Ambasadorul Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva Aliaților a kemaliștilor ajutați de bolșevici va face ca Turcia să aibă soarta Republicii Democrate Azere, care
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
sau nu de sultan ca „turci”, funcție de faptele lor. Ambasadorul Rumbold mai afirmă că sultanul pretindea că Mustafa Kemal era un revoluționar macedonean cu o origine incertă, Bekir Sami era un cerchez, iar alți revoluționari nu erau decât albanezi sau cerchezi vorbitori de limbă turcă. În plus, după cum menționa Rumbold, sultanul considera că rezistența împotriva Aliaților a kemaliștilor ajutați de bolșevici va face ca Turcia să aibă soarta Republicii Democrate Azere, care fusese transformată în RSS Azerbaidjană. În anii care au
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
este numele dat de fapt unei serii de rebeliuni conduse de Ahmet Anzavur în timpul Războiului de Independență al Turciei. Forțele aflate sub comanda lui Anzavur erau formate din persoane de diferite etnii, grupul principal fiind format din cerchezi. Revolta a izbucnit pe 1 octombrie 1918 și a durat până pe 25 noiembrie 1920, fiind coordonată de forțele britanice. Revolta s-a desfășurat în regiunea localităților Biga, Bandırma, Karacabey și Kirmastı. Forțele naționaliste turce au reușit cu dificultate să pună
Revolta lui Ahmet Anzavur () [Corola-website/Science/327015_a_328344]
-
naționaliștii au organizat o forță de 500 de oameni care, la mijlocul lunii martie a plecat în misiune pentru recucerirea regiunii rebele. Anzavur a preluat apărarea orașului împotriva acestor trupe. Cei care au luptat alături de el, în cea mai mare parte cerchezi și pomaci, erau înarmați în principal cu arme albe. Anzavur a reușit să apere orașul și, profitând de dezertările din rândurile naționaliștilor, și-a întărit efectivele, mai mult a făcut noi recrutări din regiunea Gonen. Pe 4 aprilie, trupele de sub
Revolta lui Ahmet Anzavur () [Corola-website/Science/327015_a_328344]
-
Gonen. În următoarele două zile, Armata lui Muhammad a ocupat succesiv Bandirma, Karacabey și Kirmasti. Victoriile lui Anzavur a dus la o mobilizare mai mare a naționaliștilor. Aceștia au organizat o forță de aproximativ 2.000 de oameni sub comanda cerchezului Ethem . Pe 16 aprilie, Anzavur a suferit o înfrângere grea în lupta din apropierea satului Yahyakoy. În următoarele trei zile, forțele conduse de Ethem au cucerit toate localitățile pe care le mai controlau susținătorii lui Anzavur. Până la sfârșitul lunii aprilie, Armata
Revolta lui Ahmet Anzavur () [Corola-website/Science/327015_a_328344]
-
fost costisitoare pentri mongoli, care a trebuit să-și abandoneze armele de asediu și care au pierdut sute de oameni morți de frig. După ce au reușit traversarea Caucazului, mongolii au fost întâmpinați de o alianță formată din lezgini, alani și cerchezi, triburi ce trăiau la nord de Caucaz și care strânseseră o armată de aproximativ 50.000 de oameni. Lor li s-au alăturat cumanii, un popor turcic care stăpânea un hanat întins, între lacul Balhaș și Marea Neagră. Cumanii i-au
Bătălia de la Râul Kalka () [Corola-website/Science/322043_a_323372]
-
cu capitala la Cairo, care a existat de la răsturnarea dinastiei Ayyubide până la cucerirea otomană a Egiptului în 1517. Casta de guvernământ a sultanatului a fost compusă de mameluci, soldați predominanți cumani. Mamelucii au fost sclavi convertiți la islam, de origine cerchezi, bulgari sau alte popoare balcanice și caucaziene, care au fost folosiți drept structură de bază în armata egipteană a sultanilor ayyubizi. Fiecare sultan și emir de rang înalt emir avea propriul său corp privat, iar sultanul as-Salih Ayyub (domnie 1240-1249
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
1289-1291. În perioada ce urmează, mamelucii transformă Cairo într-unul dintre cele mai importante centre ale comerțului asiatic în Marea Mediterană. În 1377 a izbucnit o revoltă în Siria, care s-a răspândit în Egipt, iar puterea a fost preluată de cerchezii Barakah și Barkuk. În anul 1382 ultimul sultan Bahri, Al-Salih Hajji, a fost detronat, punând astfel capăt dinastiei Bahri, iar Barkuk a fost proclamat sultan. El a fost alungat în 1389, dar a recucerit Cairo în 1390. După anul 1450
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
al-Yalbughawi اليبغاوى a fost sultan mameluc al Sultanatului Egiptului, cel dintâi din "dinastia" Burdjită. A domnit între anii 1382-1389 și 1390-1399. A fost cerchez că și majoritatea sultanilor burdjiți (regimul burdjit se numea de aceea și Dawlat al Djarkas - statul cerchezilor). Cerchez de origine, cioban, fiu al unui tată musulman , pe nume Anas , Saif ad Din a fost răpit în copilărie și apoi vândut la un târg de sclavi în Crimeea, apoi adus în Egipt că rob ("adjlab" = import recent), prin
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
اليبغاوى a fost sultan mameluc al Sultanatului Egiptului, cel dintâi din "dinastia" Burdjită. A domnit între anii 1382-1389 și 1390-1399. A fost cerchez că și majoritatea sultanilor burdjiți (regimul burdjit se numea de aceea și Dawlat al Djarkas - statul cerchezilor). Cerchez de origine, cioban, fiu al unui tată musulman , pe nume Anas , Saif ad Din a fost răpit în copilărie și apoi vândut la un târg de sclavi în Crimeea, apoi adus în Egipt că rob ("adjlab" = import recent), prin anul
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
la 6 mai 1389. Fiind prins, Barkuk a fost închis la Kerak, la est de Iordan.In Egipt a continuat instabilitatea pricinuita de confruntări între diversele grupări de mameluci. Profitând de aceasta, Barkuk a evadat, a adunat o oaste de cerchezi și de beduini arabi beduini, și în fruntea ei a revenit la putere la Cairo în februarie 1390. El a schimbat apoi pe toți guvernatorii și funcționării superiori din sultanat. Principalul conducător al rebelilor, Mintash, a fost urmărit și ucis
Barkuk () [Corola-website/Science/329660_a_330989]
-
Kutaisi - Oceac [Oceakov], în actuala regiune rusă Kabardino-Balkaria. Viitoarea mireasă trebuia să fie frumoasă, de neam ales, cel puțin de „"mirza"” ("mir"=domn, "zade"=fiu), virgină și de religie creștină. Ecaterina îndeplinea toate aceste condiții: era fiica unui „"mârzac"” (prinț) cerchez, avea o educație aleasă, vorbea patru limbi și, se pare, știa să citească. Catargie a plătit 1500 de ducați ca zestre părinților Ecaterinei înainte de a o lua în Crimeea. La 19 august 1639 ei au plecat din Bahcisarai pentru a
Ecaterina Cercheza () [Corola-website/Science/335480_a_336809]
-
știe precis unde era situată Vicina: unii autori o localizează sub Tulcea actuală, alții în preajma Isaccei, alții la Măcin. Singurul lucru cert este că vechii români dobrogeni au conviețuit în permanență cu alte naționalități: pecinegi, comani, tătari, greci, bulgari, turci, cerchezi, lipoveni... și că au avut dintotdeauna, mulțumită oieritului, legături cu ceilalți români. În prezent, în vocabularul dobrogenilor mai există cuvinte nefolosite de restul românilor, precum „buhalcă”, „ciortan”, „ghionder”, „ciușcă” sau „ceair”.
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
din Hanatul Crimeii. În a doua jumătate a secolului al XV-lea Imperiul Otoman a cucerit Crimeea și Kubanul, nordul celei dintâi și estul celui de-al doilea fiind sub controlul efectiv al vasalilor săi, respectiv tătarii Hanatului Crimeii și cerchezii, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Apoi, sub Ecaterina cea Mare, Crimea a fost anexată de Imperiul Rus care o constituie în gubernie a Tauridei. Sub stăpânirea rusească, aceasta a făcut parte din Novorusia, regiune pe care imperiul a „des-islamizat-o
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
30.000 de oameni venită ca întărire a atacat și i-a împrăștiat pe muncitori și pe forța tătărească care îi proteja. Pe drumul de întoarcere până la 70% din restul soldaților au murit de frig în stepe sau în urma atacurilor cerchezilor. Flota otomană a fost distrusă de o furtună. Imperiul Otoman, deși învins militar, a insistat să obțină liberă trecere pentru pelerinii musulmani și pentru negustorii din Asia Centrală, precum și distrugerea cetății rusești de pe râul Terek.
Războiul Ruso-Turc (1568–1570) () [Corola-website/Science/334669_a_335998]