337 matches
-
sau tehnici imorale (oferte false, mituire, neglijență intenționată, minciuni). Un negociator trebuie să fie pregătit și pentru astfel de situații, să le recunoască și să le contracareze în măsura în care este posibil. Un bun negociator are și calități înnăscute legate de inteligență, charismă, atenție, volubilitate verbală; în același timp, se poate și educa, prin experiență și informare. Negociatorul trebuie să își educe comportamentul astfel încât: - să aibă stăpânire de sine și o voință puternică; - să abandoneze ideile preconcepute despre partenerii de negociere; - să își
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
de a-l povesti. Mai trebuie și geniul care să-l facă compatibil cu arta, sau mai exact, acea intuiție artistică numită de obicei geniu, care remodelează în chip miraculos urâtul în frumos, scabrosul în structură estetică și greața în charismă artistică. Toate bune și frumoase, dar se pune o întrebare simplă și de bun simț: De ce "Teatrul complet de Werner Schwab în limba română"? urmată de o altă întrebare, și mai simplă: "E posbil să traduci ceva dintr-o limbă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Boulanger, C. (2003), Beyond Significant Relationships, Tolerance Intervals and Triadic Dispute Resolution: Constructing a Comparative Theory of Judicial Review in Post-Communist Societies, studiu prezentat la întâlnirea anuală a Law and Society Association 2003, Pittsburgh, 5-8 iunie, 2003. Boulanger, C. (2000), Charisma, Rationality and legitamacy: a Weberian anlysis of post-communist legal transformation, studiu prezentat la Conference on Law and Social Theory, 14-15 decembrie, Wolfson College, University of Oxford. Brown, T. L. și Wise, C. R. (2004), "Constitutional Court and legislative-executive relations: the case
by Cristina Dallara [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
este, din presă, și i-au făcut o primire excepțională. Într-o scrisoare din 15 octombrie 1860, poetul Henry Wadsworth Longfellow îndeamnă o prietenă să încerce să-l vadă pe prinț la Boston. Succesul enorm al vizitei s-a datorat charismei prințului, care avea un zîmbet cuceritor și nu afișa nici o morgă regală. Victoria a crezut că dacă Eduard se va căsători și își va întemeia o familie, "oaia rătăcită" s-ar întoarce la turmă. Printre posibilele candidate la titlul de
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
înmormîntată în capela St. George a castelului Windsor, alături de soțul ei. Caracterizare generală Regele Eduard VII a fost unul dintre cei mai populari suverani britanici și, în perspectivă istorică, unul dintre cei mai apreciați. A fost popular prin șarmul și charisma lui naturală, prin zîmbetul său cuceritor, prin comportamentul său firesc, lipsit de morgă și ifose (mai ales în comparație cu nepotul său german Wilhelm II, și chiar cu regina Victoria), cu capacitatea de a comunica cu interlocutori din toate clasele sociale și
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
sprijinul unei majorități parlamentare stabile (20%) 6. sprijinul unor colegi de bună calitate (18%) 7. bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă țara (16%) 8. caracter integru (11%) 9. capacitatea de colaborare cu membrii cabinetului de miniștri (10%) 10. charismă (9%) 11. capacitatea de comunicare cu oamenii de rînd (8%) 12. mînă forte (6%) 13. șansa unei opoziții slabe (5%) 14. convingeri ideologice ferme (4%) 15. mare experiență ministerială (3%) 16. buna înțelegere a problemelor mondiale (2%) 17. cunoștințe economice
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
identifice temeiurile pentru care oamenii acceptă legitimitatea autorității, Weber a ajuns la descrierea a trei tipuri „pure” de organizații: organizația centrată pe lider (tipul charismatic) - tipul de organizație în care exercitarea autorității se bazează pe calitățile personale ale liderului, pe charisma lui. Ierarhia constă dintr-un lider și discipolii săi, aceștia din urmă fiindu-i total devotați, având și rolul de mediere între lideri și mase. Puterea decizională îi aparține în exclusivitate liderului, fapt care aduce cu sine un risc crescut
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
putere din cadrul organizațiilor. Acceptarea informației ca fiind adevărată este o condiție a comunicării organizaționale eficiente, deci neacceptarea ei poate fi considerată o barieră. Acceptarea este influențată de un set de factori care sporesc credibilitatea persoanei care comunică (experiența profesională, onestitatea, charisma) și de caracterul defensiv al mesajului (Bogathy, 1999). Marguis și Huston (1999) enumeră următoarele bariere ale comunicării organizaționale: Distanța fizică / spațială a locurilor de muncă din cadrul organizației - duce la scăderea numărului de contacte directe, personale. Datorită culturii diferite a grupurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
de muncă. Cotidianul, 7 iulie. Stanton, N. (1995). Comunicarea. București: Editura Societatea Știință & Tehnică SA. Sternberg R.J., Wagner, R.K. (1986). Practical Intelligence. Cambridge University Press. Sternberg R.J., Wagner, R.K. (1995). Testing common sense. American Psychologist, 50, 912-927. Steyers, J. (1998). Charisma and the archetypes of leadership. Găsit la: Organization Studies, HYPERLINK "http://www.findarticles.com" www.findarticles.com. Stog, L., Caluschi, M. (2002). Psihologia managerială. Chișinău: Editura Cartier. Stogdill R. (1964). Handbook of Leadership. New York: Free Press. Stokes G.S., Searcy, CA
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
asupra unor acțiuni ale celorlalți prin efectul pe care-l produc asupra minților lor. Efectul derivă din trei surse: anticiparea beneficiilor, teama de dezavantaje și respectul sau atașamentul față de oameni sau instituții. Poate fi exercitată prin ordine, amenințări, autoritate sau charisma unui om sau a unei funcții, sau a unei combinații între cele două. Din perspectiva acestei definiții, se pot face patru distincții: între putere și influență, între putere și forță, între putere utilizabilă și putere inutilizabilă și între putere legitimă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
acestor trei factori este mai puțin evidentă, dar nu mai puțin reală. A existat o tendință de a reduce puterea politicii la utilizarea forței sau cel puțin de a o echivala cu succesul apelului la forță și cu persuasiunea, neglijând charisma. Această omisiune, după cum vom vedea 3, a condus la ignorarea prestigiului ca element independent în politica internațională. Totuși, fără a lua în calcul charisma unor persoane ca Napoleon și Hitler sau a unei instituții ca guvernul american sau Constituția Statelor Unite
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sau cel puțin de a o echivala cu succesul apelului la forță și cu persuasiunea, neglijând charisma. Această omisiune, după cum vom vedea 3, a condus la ignorarea prestigiului ca element independent în politica internațională. Totuși, fără a lua în calcul charisma unor persoane ca Napoleon și Hitler sau a unei instituții ca guvernul american sau Constituția Statelor Unite, sursele de încredere și atașament prin care voințele oamenilor se supun voinței unui asemenea decident sau unei asemenea instituții, este imposibil să înțelegem câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
printre care trăiesc și, în special, pe purtătorii de cuvânt ai opiniei publice și pe liderii lor politici să înțeleagă și, dacă se poate, să aprobe politica externă pe care o reprezintă. Pentru această sarcină a „vânzării” unei politici externe, charisma diplomatului și modul cum înțelege psihologia popoarelor străine sunt cerințe esențiale. Pentru a îndeplini atribuțiile de menținere a păcii prin intermediul persuasiunii, al negocierii și al amenințării uzului de forță, reprezentantul diplomatic trebuie să joace un rol remarcabil. Ministerul său de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
puterea ca fiind capacitatea de constrângere provenită din „armele bune”, primul o definește drept o „relație psihologică” între inegali, decurgând din „anticiparea beneficiilor, teama de dezavantaje și respectul sau simpatia față de oameni sau instituții”18. Astfel, amenințările, ordinele, convingerea și charisma - toate sunt mijloace prin care este exercitată puterea, iar „tendința de a reduce puterea politică la aplicarea reală a forței sau cel puțin de a o echivala cu amenințările cu forța” este în mod explicit respinsă, considerând că neglijează rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
adulmeca un strop din profunzimea Marelui Gînditor roș-albastru. Platon se va scula din morți și va rescrie Dialogurile, incluzîndu-l pe Ilustru printre sursele sale de înțelepciune. Apele vor sta, soarele se va ridica pe cer și va zîmbi, văzînd așa charismă, polii se vor inversa, Pămîntul va înceta să se învîrtă. Marele Strateg știe să arunce atunci cînd trebuie o jignire demobilizatoare unor ziariști comuni, cu pulover pe gît și cu bocanci de armată. După care Titanul polemicii și al spiritului
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
ceea ce poartă numele de „personalități istorice” (cum ar fi la noi Mihai Viteazul, A.I. Cuza, Ion C. Brătianu sau cum au fost Franklin D. Roosevelt și Martin Luther King la americani). Considerată multă vreme ceva supranatural, un dar divin, carisma (charisma) se dovedește, prin cercetări sistematice, a fi mai degrabă o problemă de relație dintre lideri și membrii unei colectivități, decât o calitate intrinsecă a unei persoane, cu atât mai puțin una supraumană. Ceea ce aproape la unison arată studiile în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
care solicită elevilor activități intelectuale de un înalt nivel de complexitate. * Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea obiectivelor educative care le-au fost propuse. 1.3. Profesorul - manager educațional După unii cercetători, puterea profesorului sintetizează patru componente: * charisma lui - capacitatea de atrage și influența oamenii prin propria personalitate; * ascendența - capacitatea de a obține controlul unei situații prin simpla prezență a persoanei respective; * puterea intelectuală - rezultată din puterea expertului, a celui care știe; * resursele de putere - capacitatea unui ins
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3059]
-
de aptitudini sau particularități psihologice care asigură succesul în conducerea și dirijarea oamenilor. Cu timpul, se elaborează modelul charismatic al conducerii, bazat pe ideea că însușirile de conducător sunt fie un dar al zeilor, fie un dar al naturii. Termenul charismă a fost preluat din limba greacă (khárisma), el semnificând harul sau datul excepțional cu care este înzestrată o persoană. Primul care introduce în abordarea științifică termenul charismatic, echivalent cu cel de har, a fost Max Weber (1920). Prin charismă, nota
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Termenul charismă a fost preluat din limba greacă (khárisma), el semnificând harul sau datul excepțional cu care este înzestrată o persoană. Primul care introduce în abordarea științifică termenul charismatic, echivalent cu cel de har, a fost Max Weber (1920). Prin charismă, nota el, trebuie să înțelegem „o calitate extraordinară a unui om, fie reală, fie presupusă, fie pretinsă” (Weber, 1965, p. 354). El vorbește chiar despre o „autoritate charismatică”, ce trebuie înțeleasă # ca o autoritate asupra oamenilor la care ei se
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
asociate cu succesul în activitatea de conducere. Or, lucrul acesta este de‑a dreptul imposibil. O asemenea tendință este identificată și astăzi. De pildă, John C. Maxwell, enumeră nu mai puțin de 21 de calități ale liderului de succes: caracter, charismă, angajare, comunicare, competență, curaj, discernământ, concentrare, generozitate, inițiativă, ascultare, pasiune, atitudine, rezolvare de probleme, relații, responsabilitate, siguranță, antidisciplină, servitate, învățare, viziune (vezi Maxwell, 2002). Pe bună dreptate, cineva n‑ar putea deține toate aceste calități. Mai mult decât atât, se
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
vor fi capabili de a realiza scopurile formulate. Referitor la cel de‑al doilea aspect, după care teoriile noi asupra conducerii charismatice se diferențiază de cele vechi - gradul de operaționalizare a conceptelor vehiculate -, precizăm că, dacă multă vreme conceptul de charismă era abordat doar dintr‑o perspectivă exclusiv teoretică, mai recent cercetătorii și‑au pus problema operaționalizării conceptului respectiv, descoperind o serie de comportamente observabile capabile a evidenția prezența sau absența carismei. În acest scop au fost construite diverse scări de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
construite diverse scări de diagnosticare a carismei. Printre acestea enumerăm: Scala de automonitorizare (Snyder, 1974); Test de comunicare afectivă (Friedman, Prince, Riggio, DiMatteo, 1980); Chestionar de orientare psihosocială (Romer, Gruder, Lizzadro, 1986) etc. Amintim în acest context operaționalizarea conceptului de charismă făcută de Stroe Marcus (2000) într‑un instrument cu 50 de întrebări, a cărui aplicare permite desprinderea a trei tipuri de comportamente charismatice (puternic charismatic, slab charismatic, neutru charismatic) (vezi Marcus, 2000, pp. 43‑51). Pe baza măsurătorilor sale, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
priorităților, el trebuie să dea dovadă de rigoare în alegerea obiectivelor. Într‑o fază de descentralizare, trebuie să‑și împartă, să‑și delege puterea. Liderul modern nu este un lider de autoritate și de putere sau bazat uneori pe o charismă abuzivă, ci un lider „de inimă”, care respectă mai mult oamenii și demnitatea lor, emoțiile lor, chiar pe cele iraționale; el ameliorează situațiile, îi face pe ceilalți să „crească” și să se dezvolte, egoul lui nu domină, ci este pus
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Leadership Quarterly, 7 (3). HOUSE, R.J., MITCHELL, T.R. (1974), „Path‑goal theory of leadership”, Journal of Contemporary Business, 3, pp. 81‑98. HOUSE, R.J., HOWELL, J.M. (1992), „Personality and charismatic leadership”, Leadership Quarterly, 3. HOWELL, J.M. (1988), „Two faces of charisma: Socialized and personalized leadership in organizations”, în J.A. CONGER, R.N. KANUNGO (eds.), Charismatic Leadership: The Elusive Factor in Organizational Effectiveness, Jossey-Bass, San Francisco. HUCZYNSKI, A., BUCHANAN, D. (1991), Organizational Behaviour. An Introductory Text, Prentice Hall, New York, Londra. HUNT, J.G.
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
C. (1972), „Inerția percepției sociale. Efectele ei în procesul de conducere”, în Sociologia și știința conducerii, Editura Academiei Române, București. MANN, R.D. (1959), „A review of the relationship between personality and performance in small groups”, Psychological Bulletin, 56. MARCUS, S. (2000), Charismă și personalitate, Societatea Știință și Tehnică S.A., București. MAXWELL, J.C. (1999), Dezvoltă liderul din tine, Editura Amaltea, București. MAXWELL, J.C. (2002), Cele 21 de calități ale liderului, Editura Amaltea, București. MCELROY, J.C. (1991), „Attribution Theory Applied to Leadership: Lessons from
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]