403 matches
-
să-i înalțe ode lui Idi Amin, și dragostea pură, neîntinată, a enoriașilor care au cerut semnătura președintelui Ligii în curtea bisericii din Bălceștiul natal pe batista primită pomană de la mort. Trebuie iubit Dragomir? El crede că da, pentru că e charismatic, deștept, sincer și se bate plin de aplomb cu „țapii castrați“ din cele patru zări ale eșichierului politic. Mulți sînt de părere că nu. Cum iubirea sinceră nu poate fi un păcat, florăresele din colț vor suspina în continuare după
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
argumentând existența feminină a profeției, încă de la Ana (Luca 2:36), de la fiicele apostolului Filip, la Hildegard von Bingen, Sfânta Briggitta a Suediei, Jeanne d'Arc și multe alte personalități profetice din perioada Reformei 290. Un alt tip de persoană charismatică este vindecătorul, funcționând din învățătura marilor maeștri esenieni, parte a Marii Frății Albe, ca exorciști ai bisericii creștine timpurii sau mai recente 291. Tipul de tămăduitor al sufletului era un dar ce aparținea multora dintre sfinții vremilor 292. Făcătorii de
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
vom aduce și părerea lui Max Weber, care depășește concepția marxistă despre putere, asociind acest concept altor concepte cum sunt cele de legitimitate și autoritate. Weber delimitează plecând de la acest fapt trei tipuri de putere: - dominația legitim - tradițională; - dominația legitim - charismatică, bazată pe mesianism și excepționalism; - dominația legitim legală și rațională. Vezi și Ioan Jude, Paradigmele și mecanismele puterii. Kratologia - o posibilă știință despre putere, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003, p. 39. 800 Ludwig von Mises, Acțiunea umană. Un tratat
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
exprime politic în condițiile unei presiuni constante și violente a partidelor extremiste de dreapta împotriva „vrăjitoarelor” comuniste: membri de partid, „securiști” etc. Explicarea „fenomenului PRM” nu poate să nu-l ia în considerare pe președintele acestuia, Vadim Tudor, o persoană charismatică, cu talente oratorice deosebite și care a reușit să controleze aproape total partidul. Mulți dintre liderii PRM sunt selectați și menținuți de Vadim Tudor, fapt care îi face loiali acestuia. Forța sa este puternică mai ales datorită faptului că e
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
ea nu e aplicată corect de către guvernare sau este amânată. Conservatorismul, tendințele comuniste împiedică implementarea strategiei; b) corupție, hoție; c) colectivitatea este vinovată că nu susține politic pe cine trebuie, din pricina mentalităților sale comuniste. Luptele interne pentru putere sporesc investirea charismatică a strategiei: opoziția utilizează critica făcută de Occident devierilor politicii guvernului de la strategia tranziției, ca argument extrinsec pentru explicarea eșecurilor tranziției. Pentru susținerea atât a opoziției politice, cât și a creșterii conformării, se produce o creștere a rigidității încrederii Occidentului
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
în evaluarea resurselor umane și, mai ales, în procedurile de selecție profesională. O direcție majoră în psihologia organizațională - stilul de conducere și competențele psihologice ale managerilor - și-a găsit expresia în mai multe lucrări prezentate în cadrul Conferinței. Conducerea transformațională sau charismatică se bucură de atenția cercetătorilor, evidențiindu-se factorii competenței profesionale a liderului militar care explică 76% din variația eficienței conducerii. Antrenarea competențelor psihologice și sociale ale managerilor a fost analizată și s-a ajuns la concluzia că eficiența antrenării acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
voinței lor) și autoritate (îndeplinirea voluntară de către oameni a ordinelor primite, în virtutea considerării emiterii lor de către superiori ca fiind legitimă). Pornind de la modul de recunoaștere a autorității, Weber a descris trei tipuri de autoritate, implicit de organizare și de organizații (charismatică − bazat pe încrederea în trăsăturile miraculoase ale liderului; tradițională − cu originea în obiceiuri, datini etc.; rațional-legală, fondat pe credința în valoarea legilor și a normelor) (vezi Weber, 1965/1978). Practicarea unuia sau altuia dintre aceste tipuri de autoritate se soldează
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
va rezulta o organizație antreprenorială și o configurație structurală simplă caracterizată prin: supraveghere directă, controlul deciziilor, efecte minime asupra ierarhiei, tehnostructurii și suportului logistic. Este întâlnită în organizații cu vechime mică, cu sisteme tehnice simple, medii simple, dinamice, conducerea fiind charismatică sau autoritară. Managementul mediu generează tendința de descentralizare, care va produce în timp apariția organizațiilor și configurațiilor structurale divizionalizate. Acestea se caracterizează prin tendința managerilor de a concentra puterea în propriile lor unități, printr-o descentralizare verticală limitată și paralelă
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care dețin deja însușirile și trăsăturile asociate cu succesul sau eficiența activităților desfășurate), și nu formării liderilor. # Teoriile personologice au luat de‑a lungul timpului diferite înfățișări, dintre care două ni se par a fi tipice, și anume teoria conducerii charismatice și teoria trăsăturilor. 2.2.1. Teoria conducerii charismaticetc "2.1. Teoria conducerii carismatice" Mai este cunoscută și sub denumirea de teoria eroilor sau a marilor personalități. A fost formulată în perioada de început a psihologiei și a ramurilor sale
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale oamenilor de geniu. Prin prisma acestei concepții, conducerea este socotită o funcție a persoanei înzestrate încă de la naștere cu o serie de aptitudini sau particularități psihologice care asigură succesul în conducerea și dirijarea oamenilor. Cu timpul, se elaborează modelul charismatic al conducerii, bazat pe ideea că însușirile de conducător sunt fie un dar al zeilor, fie un dar al naturii. Termenul charismă a fost preluat din limba greacă (khárisma), el semnificând harul sau datul excepțional cu care este înzestrată o
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
conducător sunt fie un dar al zeilor, fie un dar al naturii. Termenul charismă a fost preluat din limba greacă (khárisma), el semnificând harul sau datul excepțional cu care este înzestrată o persoană. Primul care introduce în abordarea științifică termenul charismatic, echivalent cu cel de har, a fost Max Weber (1920). Prin charismă, nota el, trebuie să înțelegem „o calitate extraordinară a unui om, fie reală, fie presupusă, fie pretinsă” (Weber, 1965, p. 354). El vorbește chiar despre o „autoritate charismatică
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
charismatic, echivalent cu cel de har, a fost Max Weber (1920). Prin charismă, nota el, trebuie să înțelegem „o calitate extraordinară a unui om, fie reală, fie presupusă, fie pretinsă” (Weber, 1965, p. 354). El vorbește chiar despre o „autoritate charismatică”, ce trebuie înțeleasă # ca o autoritate asupra oamenilor la care ei se supun în virtutea credințelor lor în această calitate extraordinară a persoanei considerate (ibidem). # Teoria conducerii charismatice nu a apărut pe terenul psihologiei organizaționale, ci pe cel al politicii și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
presupusă, fie pretinsă” (Weber, 1965, p. 354). El vorbește chiar despre o „autoritate charismatică”, ce trebuie înțeleasă # ca o autoritate asupra oamenilor la care ei se supun în virtutea credințelor lor în această calitate extraordinară a persoanei considerate (ibidem). # Teoria conducerii charismatice nu a apărut pe terenul psihologiei organizaționale, ci pe cel al politicii și sociologiei. Totuși, ea a exercitat o puternică atracție pentru psihologii din mediile organizaționale deoarece conținea, cel puțin virtual, explicații plauzibile pentru efectele extraordinare obținute în activitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cel al politicii și sociologiei. Totuși, ea a exercitat o puternică atracție pentru psihologii din mediile organizaționale deoarece conținea, cel puțin virtual, explicații plauzibile pentru efectele extraordinare obținute în activitatea de conducere. Serge Moscovici, un bun cunoscător al psihologiei șefului charismatic, crede că puterea liderului charismatic se află, pe de o parte, în faptul că harul charismatic, o dată recunoscut, acționează ca un placebo simbolic, iar pe de altă parte, în ambivalența sentimentelor pe care le generează carisma. El nota: # Carisma este
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Totuși, ea a exercitat o puternică atracție pentru psihologii din mediile organizaționale deoarece conținea, cel puțin virtual, explicații plauzibile pentru efectele extraordinare obținute în activitatea de conducere. Serge Moscovici, un bun cunoscător al psihologiei șefului charismatic, crede că puterea liderului charismatic se află, pe de o parte, în faptul că harul charismatic, o dată recunoscut, acționează ca un placebo simbolic, iar pe de altă parte, în ambivalența sentimentelor pe care le generează carisma. El nota: # Carisma este în același timp o grație
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
organizaționale deoarece conținea, cel puțin virtual, explicații plauzibile pentru efectele extraordinare obținute în activitatea de conducere. Serge Moscovici, un bun cunoscător al psihologiei șefului charismatic, crede că puterea liderului charismatic se află, pe de o parte, în faptul că harul charismatic, o dată recunoscut, acționează ca un placebo simbolic, iar pe de altă parte, în ambivalența sentimentelor pe care le generează carisma. El nota: # Carisma este în același timp o grație și un stigmat. Ea conferă celui care o posedă semnul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
dar și sperie (Moscovici, 1997, p. 101). # Fără îndoială că asemenea „efecte” ale carismei nu puteau să nu rețină atenția celor care erau interesați de obținerea „supunerii” oamenilor din mediile organizaționale, mai ales din cele economice. Teoria și modelul conducerii charismatice, așa cum au fost ele formulate inițial, au fost de mult depășite și chiar părăsite pentru o bună bucată de vreme. Ele nu sunt însă total lipsite de semnificație. Cel puțin două semnificații ne rețin atenția: 1) contribuția adusă la formularea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
identificăm aceste calități și, eventual, să le măsurăm” (Sîntion, 2000, p. 19); 2) această ipoteză a impulsionat cercetările care au condus la formularea teoriei trăsăturilor în anii ’30-’40 ai secolului trecut și a unei noi teorii (renovate) a conducerii charismatice în anii din urmă (’80-’90) la care ne vom referi într‑o altă parte a lucrării noastre. 2.2.2. Teoria trăsăturilortc "2.2. Teoria trăsăturilor" Această teorie consideră că succesul conducerii se datorează unor trăsături de personalitate proprii
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale practicării unui asemenea tip de conducere, subestimând, în schimb, posibilele efecte negative. Liderii tranzacționali induc, de obicei, conformismul subordonaților, în schimbul unor stimulente concrete. Tocmai de aceea, cercetătorii au început să teoretizeze noi forme ale conducerii, cum ar fi conducerea charismatică (nu cea tradițională, ci o alta nouă, revăzută) și conducerea transformațională. La acestea ne vom referi într‑un alt context al lucrării noastre. 2.8. Sinteză: modelele conduceriitc "8. Sinteză\: modelele conducerii" Teoriile elaborate de‑a lungul timpului sunt încă
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se nasc, nu se fac (fals, spun cei doi autori, capacitățile și competențele majore ale unui lider putând fi învățate, educate, „cel puțin dacă dorința fundamentală de a învăța există și nu suferim de deficiențe de învățare”); 3. liderii sunt charismatici (unii sunt, cea mai mare parte nu, chiar carisma putând fi învățată); 4. capacitatea de a conduce există numai la vârful unei organizații (nu‑i adevărat, ea este răspândită și poate fi practicată în întreaga organizație, multiplicarea rolurilor de conducător
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
așa cum este el practicat într‑o parte sau alta a lumii - și așa a apărut concepția leadership‑ului de tip A, J și Z; poate în reconsiderarea locului și rolului liderului în procesul conducerii - și astfel a apărut leadership‑ul charismatic; poate în transformarea situațiilor și subordonaților astfel încât să se obțină performanțe maxime - și așa a apărut leadership‑ul transformațional. Aceste trei tipuri de leadership vor face obiectul paginilor următoare. 5.3.2. Leadership‑ul de tip A, J și Ztc
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cultural. 5.3.3. Leadership‑ul charismatictc "3.4. Leadership‑ul carismatic" Reprezintă un tip superior de conducere care a început să fie tot mai mult abordat, teoretizat și explicat. Nu este vorba doar despre o revenire la vechea teorie charismatică a conducerii, ci despre o prefigurare a unor noi explicații ca urmare a rezultatelor cercetărilor empirice și, mai ales, a extensiei conducerii la nivelul comportamentului organizațional. Chiar dacă unele dintre postulatele lui Weber despre conducerea charismatică (liderul de excepție, situația de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
o revenire la vechea teorie charismatică a conducerii, ci despre o prefigurare a unor noi explicații ca urmare a rezultatelor cercetărilor empirice și, mai ales, a extensiei conducerii la nivelul comportamentului organizațional. Chiar dacă unele dintre postulatele lui Weber despre conducerea charismatică (liderul de excepție, situația de criză, misiunea salvatoare a liderului, atracția resimțită de subordonați față de lider, succesul repetat al liderului) sunt reluate și conservate în mai toate teoriile, noile concepții diferă aproape radical de cele vechi prin cel puțin două
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
prin cel puțin două caracteristici. Pe de o parte, este vorba despre ponderea acordată unuia sau altuia dintre elementele de mai sus, iar, pe de altă parte, despre gradul de operaționalizare a lor. Astfel, dacă în teoriile vechi asupra conducerii charismatice ponderea cea mai mare o avea liderul - de fapt, însușirile și calitățile de excepție ale acestuia - în virtutea cărora el obținea rezultate și succese remarcabile, mai recent în prim‑plan trece atracția resimțită de subordonați față de lider. Aceasta aduce cu sine
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
la explicarea ei atribuțională. Carisma apare ca reprezentând o simplă atribuire, virtual fără legătură cu conduitele și comportamentele liderului. Chiar dacă un asemenea punct de vedere este extremist, el a orientat cercetările de la simple inventare de însușiri și trăsături necesare liderului charismatic sau care fac dintr‑o persoană un lider charismatic, la studierea comportamentelor conducătorilor, la observarea acestora și abia apoi la interpretarea lor ca exprimând calități charismatice. Jay A. Conger și Rabindra N. Kanungo (1988) propun chiar o schemă în care
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]