154 matches
-
lua un taxi sau ieșea de la metrou, susținând că are o întâlnire cu un client. Am mai dat un telefon scurt și apoi am început să mă schimb. Nu cred că aș fi impresionat-o prea mult pe Nicola în chimono. Neavând un halat și o pipă în mână, ar fi fost mai bine să port pantalonii negri și cămașa verde de mătase care funcționaseră atât de bine la Suki Fine încât o făcuseră să se încreadă în mine. Nu atribuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dinspre plajă și construită pe piloni înfipți în nisip. Lângă cutia poștală scria „Felix Gordean, esq.” cu litere art deco. Danny parcă direct în față și sună. Aceleași triluri ca la Marmont. Îi deschise un băiat drăguț, îmbrăcat într-un chimono. Danny se legitimă. — De la LASD. Vreau să vorbesc cu Felix Gordean. Băiatul se întinse în cadrul ușii. — Felix e indisponibil acum. Danny îl studie cu atenție, simțind o undă de greață la vederea părului său blond, ce-și avea originea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
păr blond și începu să-l pălmuiască până când își simți degetele ude de sânge. Luna lumină fața aceea: nici o lacrimă, ochii larg deschiși, supuși. Danny îl lăsă pe băiat să îngenuncheze pe ciment și îl privi cum se ghemuiește în chimono. — L-ai văzut pe bărbatul acela dând târcoale biroului lui Gordean. De ce n-ai spus nimic? Christopher își șterse sângele de pe nas. Spuse: — Felix n-a vrut să mă lase să vorbesc despre el. Nu se văicări, nu îl înfruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
era crispată și ochii mari albaștri, ochii de sticlă limpede, erau plânși; ondulările regulate ale părului oxigenat, auriu ca o perucă, erau deformate și corpul majestuos, plin, totdeauna conștient de statura lui bogată, sta lânced, obosit, învelit fără grijă în chimonoul de dimineață. Din când în când apuca brusc mâna Linei fără să spună nimic. Lina șoptea atunci cuvinte liniștitoare și îi lua pulsul. O invita să bea apă zaharată, în care turnase o lingură de valeriană, dar Lenora respinge;, paharul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
-i arate o fotografie. Mini o cercetă cu atenție. Nu-și putea deloc închipui pe Leonora la oraș și în ținută de stradă, departe de un pat cu polog de tulle și panglici mauve, altfel decât conturată plastic de un chimono indiscret, pe care, strîngîndu-1 printr-un gest permanent în jurul corpului, părea a se dezbrăca astfel la fiece minut. Pe bună dreptate Mini se mira ca de o anomalie de o Lenoră aiurea și altfel decât în cadrul amorului și capotului conjugal
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
-mi dea veștile proaste, imaginea micii familii fericite a fost primul lucru pe care l-am recepționat. Era 11, iar eu abia coborâsem din pat și eram Încă În cămașa de noapte. Mi-ar plăcea să spun că era un chimono japonez de mătase, dar nu pot. Am vreo două chimonouri, ce-i drept, dar temperatura de care mă bucur de obicei În garsoniera mea necesită pijamale de flanel și o cămașă de noapte care arată de parcă ar fi fost făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
primul lucru pe care l-am recepționat. Era 11, iar eu abia coborâsem din pat și eram Încă În cămașa de noapte. Mi-ar plăcea să spun că era un chimono japonez de mătase, dar nu pot. Am vreo două chimonouri, ce-i drept, dar temperatura de care mă bucur de obicei În garsoniera mea necesită pijamale de flanel și o cămașă de noapte care arată de parcă ar fi fost făcută din niște pături vechi. Myrna Loy nu m-ar Învrednici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
avioanele să se zguduie, atât de puternică a fost. — Se scria în ziare că temperatura degajată de explozie a fost de mai multe milioane de grade. Oamenii au fost calcinați. Cei care au fost îmbrăcați în țesături înflorate de genul chimonourilor, li s-au imprimat desenele pe piele ca niște tatuaje. — Au urmat apoi efectele de durată ale bombei, radiațiile radioactive care au dus la moartea atâtor oameni. — Blestemul s-a întors asupra americanilor când cei din familia Kennedy apropae niciunul
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Fraulein Keller nu i-ar permite să stea cu coiplul aici. Îmbrăcată în desuuri, Raia începu să tremure, deși nu era frig în cameră. ă Pune ceva pe tine, spuse Porfiri. Confuză și speriată, Raia se întinse și trase jos chimonoul de pe paravan pe care îl îmbrăcă. ă Îi voi spune lui Fraulein Keller că m-ai satisfăcut, o liniști el. ă Nu înțeleg. Chiar nu vreți nimic de la mine? ă O adresă? A Liliei? ă Nu o cunosc. Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Apoi, simțindu-se mai idioată și mai abătută decât își amintea să fi fost vreodată, porni spre casă. După ploaie se lăsase răcoare, primul semn că venea toamna. Își scoase hainele de serviciu și își puse pe ea dragul ei chimono alb, de mătase, pe care i-l adusese tatăl ei dintr-o excursie în Hong Kong. Începuse să se rărească, dar avea să-l poarte până când avea să se rupă de tot. Aprinse toate luminile din apartamentul ei pustiu și dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că Jack încerca să-și păstreze calmul în fața dispariției tatălui ei ca să n-o sperie. Însă era amândoi conștienți că se putea întâmpla orice dacă nu-l găseau curând. — Ai anunțat poliția? — Da. Sunt pe fază. Fran întinse mâna spre chimono și-l trase pe ea. — O să-l caut și eu. Se poate să se fi dus în vreunul din locurile prin care umbla de obicei. La stadionul de curse, poate. Sau la clubul de crichet. O să vin cu mașina. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
totul e ereditar, să știi. Jack o ignoră. — Și acest lucru e obiceiul vostru neliniștitor de-a ieși în lume în ținuta de culcare. — Nu-ți face griji, chicoti Fran, dându-și seama dintr-odată că era încă îmbrăcată în chimono-ul din mătase albă, de îndată ce ne căsătorim, promit că n-o să mai port nimic. Jack o strânse în sfârșit în brațe. — De ce oare nu mă liniștește lucrul ăsta? întrebă el. Și înainte de a merge mai departe, vreau să-mi promiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a picat ca un trăsnet în acea dimineață senină, gata-gata să tulbure pacea familiei. Pașii repezi ai lui Tomoe pe scări în jos sunau ca o rafală de mitralieră. Fratele se îmbrăcă în grabă și o urmă, târându-și brâul chimonoului. — Mamă, am o veste extraordinară! Mama lor, Shizu, era în camera ce dădea spre grădină și lustruia cu grijă biroul din lemn de abanos la care tatăl lor ținuse foarte mult. — Ce-i cu agitația asta? întrebă ea, privindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ieșit din casă adineauri, îmbrăcat în pijama. Cu vreo jumătate de oră în urmă, pe când Mă-chan făcea curățenie la intrarea din față, Gaston, pe care toți îl credeau în camera lui, odihnindu-se, și-a făcut brusc apariția, îmbrăcat în chimonoul subțire pe care i-l împrumutase Takamori în loc de yukata. — Pantofii mei... A început să-și caute pantofii. Mă-chan i-a adus și i-a dat. Erau uzați din cale-afară. — Mulțumesc. S-a încălțat repede și a părăsit casa. — O, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și imbecilul ăsta. — De s-ar termina odată cu nebunul ăsta...bombăni ea. Se uita disperată după Gaston. A oprit un grup de băiețași care se jucau pe stradă. — N-ați văzut cumva trecând pe-aici vreun străin? — Un american în chimono? — Nu-i american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
străin? — Un american în chimono? — Nu-i american. Dar... da, acela. Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întâmplat, Gas? l-a întrebat îngrijorat Takamori, punând jos sticla de whisky din care tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
S-a întors spre el și l-a văzut foarte abătut, ceea ce nu se întâmpla prea des. — Ce s-a întâmplat, Takamori? îl întrebă ea încet. Privirile îi scăpărau de curiozitate. — Gas ne părăsește, răspunse Takamori, cu mâinile în brâul chimonoului. 4 Singur — Zice că ne părăsește? — Da. Takamori clipea din ochi ca să se abțină din plâns. — Deci nu-i place la noi. După tot ce-am făcut ca să-l primim cum se cuvine. Nu-i frumos din partea lui. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ușoară a vântului. Takamori, care se întorsese acasă neobișnuit de devreme, stătea pe verandă cu picioarele strânse sub el, devorând lacom o turtă dulce din orez - desertul de la cină. Era tratația lui Tomoe. — Uită-te la tine, ți-ai mânjit chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că-mi pare rău. Takamori era cu gândurile aiurea, așa că nu după mult timp și-a șters iar degetele lipicioase de chimono
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chimonoul, îl dojeni Tomoe. — Îmi pare rău. — Ai și de ce. Era proaspăt spălat. — Da, așa e. Ți-am spus că-mi pare rău. Takamori era cu gândurile aiurea, așa că nu după mult timp și-a șters iar degetele lipicioase de chimono. — Takamori! — Da. — Îi plâng de milă viitoarei tale neveste. — N-ai de ce, răspunse el, ștergându-și degetele cu o bucată de ziar. — Arăți ca un copil, așa cum te văd eu de aici. — Zău? Mie mi se pare că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
om șiret și rău. „E Kobayashi, sigur“, gândi Gaston. Știind că acest Kobayashi fusese cândva soldat pe o insulă din Pacific, se așteptase să vadă un om mai bine făcut, dar s-a înșelat. Omul a rămas în prag. Gulerul chimonoului nu era bine aranjat la spate, așa că îi distingea și coastele. Și-a scărpinat picioarele murdare, apoi a despăturit o bucată de hârtie, pe care i-a întins-o lui Endō ca să o privească, rămânând cu degetul fixat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
registrul, compara datele înregistrate cu cele reale și stabilea prețul pentru cumpărător. Dădea informații și speculanților de pământ care dădeau târcoale regiunii Tōhoku, gata să cumpere și munți întregi dacă afacerea se dovedea rentabilă. Endō îl asemuia pe Kobayashi, în chimonoul său bej uzat, alergând pe la instituții guvernamentale, secții financiare și agenții imobiliare, cu un șobolan care scotocea după mâncare. Vecinii îl tratau cu milă și dispreț. „Rău a mai ajuns marele general-locotenent din armata terestră“, gândi Endō, urmărindu-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
așteptarea ocaziei de care avea să se folosească. În după amiaza celei de-a treia zi l-a văzut pe Kobayashi, care stătuse toată dimineața în casă, ieșind din bârlog. Ca de obicei, i se vedea pieptul veștejit printre pliurile chimonoului murdar și lăbărțat. Endō și-a pus repede haina și a pornit în urmărire. Deși fusese senin de dimineață, spre prânz a început să se înnoreze în Yamagata. Razele soarelui pătrundeau cu greu printre norii cenușii. Kobayashi a ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
șantierul de construcții din Ginza. Cu cât i se adresa Endō mai politicos, cu atât omul se pierdea cu firea, devenind tot mai agitat și mai speriat. S-a dat câțiva pași înapoi. I se vedea pieptul slab prin deschizătura chimonoului. Bâgui ceva. — Ce spuneți, domnule Kobayashi? Îl împingea ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub haină. — Unde mergem, Endō-san? N-ar trebui să faceți nici un efort. Endō a deschis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]