42,748 matches
-
de stricăciune orientală, pe care credința și istoria neamului Pașadiilor a găsit-o de la bun început neprielnică și învrăjbită împotriva lor. La o privire înapoi redescoperim portretul primului dintre Măgureni: balcanic îi e portul, a balcanic îl ghicește după semnele chipului Povestitorul, balcanică e și istoria ce-l aduce în patul unei domnițe din Balcani. De acest cuvînt se teme Pașadia atunci cînd, în fața portretului străbunicului, Povestitorul descoperă atîta balcanism. Și, cu sonoritatea unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
să păcălească soarta potrivnică și să-l nege: "Fu un Bergami." Și Povestitorul acceptă jocul: urît era portul boieresc de acum o sută de ani și "nimic balcanic" la Pașadia. Nu haina îl face pe om, nici firea trădată de chip sau povestea vieții, ci numele, așa că Pașadia încearcă cel mai comun dintre jocurile care păcălesc soarta potrivnică: schimbarea numelui. Jocurile lui Mateiu Caragiale sînt mai degrabă comune, decît ezoterice. Dar sînt bine jucate. Străbunicul devine apusean. E trucul pe care
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
portretele și textul trebuie privite complice, cu coada ochiului, în toată splendoarea echivocului lor. Ar putea însă încerca un joc: să vadă nu doi Măgureni în scena din salonul împodobit al casei lui Pașadia, ci unul singur, așa cum îi arată chipul și cum îi vede Povestitorul. Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
scena din salonul împodobit al casei lui Pașadia, ci unul singur, așa cum îi arată chipul și cum îi vede Povestitorul. Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același chip, cînd balcanic, cînd apusean, poartă două nume - Pașadia și Bergami.
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același chip, cînd balcanic, cînd apusean, poartă două nume - Pașadia și Bergami.
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
pe toți, că doar sunt aceiași de pe vremea când conducea el însuși ministerul de externe și când s-a încăpățânat să-i păstreze pe "profesioniștii" lui Pingelică în dauna sângelui diplomatic proaspăt. Dar de ce să fi arătat lumii un alt chip decât cel crispat, semidoct și depersonalizat al șefilor de misiune pe umerii cărora străluceau stelele securismului comunist?! I-ar mai fi recunoscut cineva "legitimitatea"? Cât spor de imagine a adus șleahta de lebede pătate, o constată oricine monitorizează imaginea României
Diplomația lui Oblomov by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14787_a_16112]
-
și-a găsit o nouă rezolvare. Nevoia irepresibila de a crea forme spațiale, de a transmite mesaje prin discursuri care implică o anumita organizare a materiei, se poate, pînă la urmă, împăca în mod firesc cu interdicția de a crea chipuri cioplite. Și asta nu prin subterfugii multiple sau prin manipularea abila a diferitelor sofisme, ci prin deposedarea chipului de aroganța propriei identități și de pretenția intrinseca a substanței de a se comunică doar pe șine însăși. Dincolo de fabulație și de
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
discursuri care implică o anumita organizare a materiei, se poate, pînă la urmă, împăca în mod firesc cu interdicția de a crea chipuri cioplite. Și asta nu prin subterfugii multiple sau prin manipularea abila a diferitelor sofisme, ci prin deposedarea chipului de aroganța propriei identități și de pretenția intrinseca a substanței de a se comunică doar pe șine însăși. Dincolo de fabulație și de interjecție, soluții deja experimentate la nivel maximal, sculptorița a găsit în viziunea populară și în devoțiunea simplă resursă
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
a coborî direct din tiparul fragil și ingenuu al unei icoane pe sticlă de Nicula. Prin această stilistica ambigua, în care frăgezimile materiei coabitează perfect cu vibrația spirituală și cu o pietate pură, nesistematizata încă prin meditații teologice, în care chipul este doar mărturia înaltă a creației și nicidecum semnul de vanitate al creaturii, Silvia Radu realizează una dintre cele mai interesante și mai profunde experiențe ale statuarului românesc. Iar Sf. Gheorghe rămîne, cel puțin pînă în acest moment, expresia maximă
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
de lângă geam, văd pe măsuța trasă în afară ca pentru lectură o carte foarte groasă, răscoaptă, umflată, ca salvată de la o inundație în care a zăcut zile în șir. Trag mai atent cu coada ochiului, mă sucesc în fel și chip să văd ce carte e, autorul, titlul... Degeaba. Nu deslușesc nimic. Roman polițist nu poate fi. Nu așa arată o carte de citit în tren. În primul rând că nu ar fi un volum atât de gros; și chiar dacă ar
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
Telefil Săptămîna asta n-a fost chip să-l determine cineva pe Telefil, colaboratorul nostru permanent, să-și scrie cronica t.v. N-a vrut cu nici un chip. M-au scos de la naftalină, cum se spune, pe mine, deși sînt știut de Telefob, să scriu în locul lui
Ghici cine vine la OTV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14808_a_16133]
-
Telefil Săptămîna asta n-a fost chip să-l determine cineva pe Telefil, colaboratorul nostru permanent, să-și scrie cronica t.v. N-a vrut cu nici un chip. M-au scos de la naftalină, cum se spune, pe mine, deși sînt știut de Telefob, să scriu în locul lui. Am încercat să aflu motivele supărării lui Telefil. La început n-a vrut să spună nimic. M-am uitat, cu toată
Ghici cine vine la OTV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14808_a_16133]
-
aprovizionînd conștiincios mușuroiul cu hrana spirituală. El era matcă, de care depindeau regenerarea și creația, ca și viitorul. Țîța nu se iluziona niciodată. Vină iluziile, și ale altora, cu o ironie cîteodată foarte malițioasa. În această privință, puteai conta în chip absolut pe luciditatea ei. El se amăgea cu plăcere, inventa, se îmbată uneori cu apă rece. Îmi amintesc cît era de șocat cînd Țîța îi spulberă, cu o singură frază, tăioasa, si calmă, superbele speculații. Rămînea literalmente cu gura căscată
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
ceruri, tentațiile voluptoase ale întunericului și pulsația calmă, egală cu sine, a razei lăuntrice, a luminii veșnice și necreate, oare cum putea el să se întîlnească, în același spațiu, cu Vasile Gorduz: îngînduratul și solitarul luptător cu materia, creatorul de chipuri și cioplitorul de imagini, omul fără memorie personală, fără posesia măruntă a propriilor plăsmuiri și fără orgolii, mărturisite sau numai subînțelese, de stăpîn peste o împărăție de fantasme pe care doar el singur le vede și pe care tot numai
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
compensația în fervoarea estetizării, pe de altă parte aceasta din urmă e pusă în chestiune de postura meditativă, chestionată, măcar în subsidiar, de conștiința critică. Țesătura estetă nu se asumă integral, cochetînd cu existențialul, păstrînd un prag zero, declarativ, sub chipul unui inventar, de baudelariană inspirație, al elementelor vieții perdante: "Tusea, pojarul, febra, coșmarul/ cu un om negru care îmi leagă picioarele,/ doctorul cu o seringă în mînă/ mă face să plîng - îmi înfige în corp/ ceva care doare,/ unde e
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
datoria...// Adun la un loc regeștile fiare/ și le-nvăț, fără teamă de colții lor,/ să facă acrobații, tumbe ca-ntr-un circ,/ ascultînd apoi, după fiecare număr,/ strigătele mulțimii:/ - Fantasmagorii! Fantasmagorii!" (Anestezie /I/). Obiectivat, la un moment dat, în chip de monument, poetul se tînguie: "Cel mai adesea mă văd ca pe o structură ratată,/ acoperită de praf într-un colț al Marelui Atelier" (ibidem). Sau: "Apropie-te, pîndește-mă, hăituiește-mă/ toarnă-mă-n bronzul insomniilor tale" (ibidem). Sau, împrumutînd
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
piatra În mână și două zile nu mai ieși din camera lui. A treia zi, ieși la lumina zilei, palid și obosit. - Ei, ce-ai găsit? Îl Întrebă popa curios. - Din nou, nimic, părinte. Am Încercat totul În fel și chip dar n-am găsit nimic. Apoi Întristat, Înfulecă În grabă niște roșii cu mămăligă rece, aduse de popă și se Întinse, așa Îmbrăcat cum era, În patul tare, pe o saltea de paie de dânsul adormind. În somn se văzu
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_357]
-
Corsicanul nemuritor îl văd doar pe pânza gigantică a lui David în momentul Încoronării, când imperatorul își așează singur coroana pe cap, în timp ce papa, căzut în spate pe un jilț, obosit sau doar lovit doar de o stupefacție vizibilă pe chipul lui că i s-a răpit și actul încoronării, pe care Dumnezeu însuși, refuzat, i-l hărăzea Pontifului. O fotografie, chiar și color, nu înseamnă nimic, față de această pânză uriașă, mai fidelă, decât orice ochi mecanic... Stau la Louvre și
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]
-
privesc scena. Știu că femeia prosternată la picioarele împăratului este Josefina atingându-i mantia lung desfășurată cum stă aproape lungită pe podea. În centru, Arta, singură înfruntând anii, a pus-o în lojă pe Letizia, mama lui Napoleon, al cărei chip șters aproape prin efectul distanței are aspectul unei hârci... Ea privește prin lorgnon scena din mijlocul tabloului, unde Josefina, slăbiciunea pe viață a lui Napoleon, stă prăbușită, în timp ce pe buzele bătrâne viclene de corsicancă pare că se înfiripă cuvintele istorice
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]
-
joc", de victimă nu doar a "jocului" estetic, ci și al celui cosmic. Înciudarea sa morală sporește la rîndu-i pe seama celei lirice, căci una o îngroașă pe cealaltă. Apare un cerc închis al semnificatului și semnificantului ce se întrepătrund în chip inextricabil. Astfel, spre a impresiona, concretul devine și mai... concret (în fond este reliefată ideea de concret), după cum un text s-ar sprijini pe ilustrații menite a-i ajuta înțelegerea. Autorul se simte încolțit de obiectele ce le-a stîrnit
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
Teatrul Act va fi, din nou, în centrul lucrurilor majore din spațiul românesc, își va defini alte dimensiuni. Fără stridențe festivisto-bombastice. Creatorii-nucleu ai Teatrului Act învîrtesc cu har, vocație și inspirațiune ocheanul minunat al artei spectacolului. Privind în interiorul lui, vedem chipul acestei structuri atipice, compus și recompus în zeci de imagini colorate și vii, ca țesătura hainei lor de artiști.
Generozitatea artistului de cursă lungă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14829_a_16154]
-
cărui jurnal a fost pentru mine o revelație, e bine încadrat: din strada lui se duc și vin strada Făt-Frumos și strada Ileana Cosînzeana. La fel de potrivit e așezat Ion Budai-Deleanu, unul dintre puținii scriitori căruia posteritatea nu i-a păstrat chipul, ci poema (și strada): stă lîngă strada Muzelor și strada Olimpului. în schimb strada Cenușăresei, din alt cartier, se întîlnește, neașteptat, cu strada Titu Maiorescu, ca o glumă a anilor '50. Ajungem la interbelici. Strada Liviu Rebreanu duce în Balta
Topografia nemuririi by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14854_a_16179]
-
de perenitatea "noii critici", a teoriilor literare și metodologiilor antitradiționale, adesea exclusiviste, călcîndu-se pe picioare nu o dată din intenția expresă de-a pune în paranteză sensibilitatea, gustul, stilul și, implicit, valoarea estetică, dar sîntem încredințați că "empiria" abordării operei sub chipul "trăirii" sale imanente va supraviețui. E în chestiune o rădăcină a comentariului literaturii, prin tăierea căreia acesta se veștejește. Ca și Thibaudet, autorul Aspectelor literare contemporane n-a fost un doctrinar, ci un practician. Așa cum se rostea un exeget cu privire la
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
în genere, primordialitățile enigmatice, dar autorul Itinerarului critic se arată reticent față de avangardă, asupra căreia are impresia a putea articula "îndreptățite rezerve"... Pe această cale, raționalistul oricum extrem de tolerant care a fost Șerban Cioculescu se apropie, s-ar părea în chip "scandalos" pentru cei obișnuiți a suspecta transcendența, văzînd-o în ireductibilă opoziție cu o conștiință ce se respectă, de analogia dintre poezie și rugăciune. E o întîmpinare a acelei metafizici estetice căreia i-a dat expresie abatele Bremond (La poésie pure
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
atelierul lui Brâncuși deschis vizitatorilor, poți vedea clădirea trompel'oeil, unică nu numai în Europa. Notez febril în carnet: rue Andry Le Bouche colț cu rue Quincampoux. Copii care se joacă la ferestre, porumbei agățați de pervazele ferestrelor, câte un chip de femeie privind afară pe geam. Dacă ai răbdare, neștiind despre ce e vorba, ți-ai da seama, după minute în șir de încordare că porumbeii nu se mișcă pe pervaze, copiii sunt încremeniți și nici femeia melancolică nu pare
Reflexe pariziene (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14877_a_16202]