92 matches
-
În contrast, ciclotroanele continuă să fie utilizate în cercetare pentru accelerarea ionilor grei pentru care, deoarece aceștia au o masă relativ ridicată, limita relativistică menționată mai sus este mai puțin relevantă. Betatronul este un accelerator de tip inductiv. Spre deosebire de un ciclotron sau un sinctrotron, betatronul este un dispozitiv asincronic (frecvența de oscilație a câmpului magnetic nu este direct legată de frecvența de rotație a particulelor în camera de vid). Condiția pe care trebuie să o satisfacă câmpul magnetic variabil în timp
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
al acceleratoarelor circulare, și a razelor de particule, în general, este acela ca traiectoria particulei să aibă o curbură proporțională cu sarcina acesteia și cu câmpul magnetic, dar invers proporțional cu impulsul. Cel mai des utilizate sunt "acceleratoarele ciclice rezonante" (ciclotron, microtron, fazotron, sincrotron, sincrofazotron) datorită avantajelor în ceea ce privește economia de spațiu și pierderile minime de energie. Primele acceleratoare circulare au fost ciclotronii, inventați în 1929 de Ernest Lawrence la Universitatea Berkeley din California. Ciclotronii au o singură pereche de plăci adâncite
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
un câmp magnetic constant și uniform, B, pe care orbitează cu o perioadă constată, la o frecvență numită „frecvență ciclotronică”, atât timp cât viteza lor este mică în comparație cu viteza luminii (c = 3 m/s). Acest lucru înseamnă D-urile accelerate ale unui ciclotron pot fi conduși către o frecvență radio constantă (RF) accelerând puterea sursei, pe când raza face o spirală în continuu. Particulele sunt inserate în centrul magnetului și sunt extrase la margine când ajung la energie maximă. Ciclotronii ajung la energia limită
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
de o rază și mai mare, dar nu va mai avea destulă viteză pentru a completa întregul cerc în conformitate cu radio frecvența. Ciclotronii sunt, cu toate acestea, încă folositori pentru aplicațiile cu energie mică. Sunt multe moduri de a modifica clasicul ciclotron pentru a-i crește energia limită. Acest lucru poate fi facut într-o raza continuă, cu o frecvență constantă, având un dispozitiv care modifică polii magneților pentru a crește câmpul magnetic cu o anumită valoare. Atunci, particule încărcate parcurg o
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
magneților pentru a crește câmpul magnetic cu o anumită valoare. Atunci, particule încărcate parcurg o distanță mai scurtă pe fiecare orbită decat ar face de obicei, și pot să rămână în fază cu câmpul. Astfel de dispozitive de numesc "izocronus ciclotron". Avantajul lor este ca pot genera în continuu raze de o intensitate medie mai mare, ceea ce este folositor pentru unele aplicații. Cel mai mare dezavantaj îl reprezintă mărimea și costul acelui mare magnet necesar și dificultatea în obținerea unui câmp
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
diametru mare și câmp constant față de orbita mare cerută de energia mare. Acceleratoarele FFAG, în care un câmp radial foarte puternic, combinat cu focalizare cu gradient alternant, permite razei sa fie închisă într-un inel strâmt, fiind o extensie a ciclotronului izocronus, idee care este, mai târziu, în dezvoltare. Ei folosesc secțiuni cu accelerare RF între magneți, și asa sunt izocronii pentru particulele relativiste ca electronii (care ajung la viteza luminii la doar câțiva MeV), dar doar pentru o variație limitată
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
între magneți, și asa sunt izocronii pentru particulele relativiste ca electronii (care ajung la viteza luminii la doar câțiva MeV), dar doar pentru o variație limitată de energie și particule mai grele la energii sub-relativiste. La fel ca la izocronus ciclotronul, ei reușesc să obțina o rază continuă, dar fără nevoia unui magnet uriaș dipolar ce se poate îndoi acoperind întreaga raza a orbitei. Un alt tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
un fel independent de câmpul magnetic de pe orbită, deviind particulele într-o curbă constantă. Aceste dispozitive au fost, în practică, limitate de marile pierderi radiale suferite de electronii care se mișcau aproape de viteza luminii pe o orbita relativ mică. Primul ciclotron al lui Lawrence a avut aproape 100 mm (4 inch) diametru. Mai târziu, el a construit o mașinărie cu aproape 60 de inch și a proiectat una de 174 inch diametru, pentru care nu a avut timp, deoarece al Doilea
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
carbon absorbit de clorofilă, după care s-au ghidat zeci de ani Richard Willstätter, A. Stoll, și alții în căutarea formaldehidei. În sute de experimente cu Carbon-11 produs din deuteroni și în altele cu bor-10 efectuate de Martin Kamen în ciclotronul de 37 de țoli din Laboratorul de Radiații, Ruben și Kamen, împreună cu alți colaboratori din domeniile botanică, microbiologie, fiziologie și chimie organică, au căutat calea dioxidului de carbon în plante, alge și bacterii. La început, rezultatele obținute, perturbate de absorbția
Sam Ruben () [Corola-website/Science/320913_a_322242]
-
carbon cu viață lungă”, Ruben și Kamen au urmat mai multe piste care puteau duce la identificarea izotopului Carbon-14. După mai multe tentative eșuate, Martin Kamen a colectat rezultatele unui bombardament asupra grafitului efectuat timp de 120 de ore în ciclotron și s-a grăbit cu ele la „Rat House”, clădire de lângă Catedra de Chimie și de lângă ciclotron, unde își avea biroul. La ora 8 AM, pe 27 februarie 1940, a demonstrat fără echivoc că sursa de radioactivitate era izotopul Carbon-14
Sam Ruben () [Corola-website/Science/320913_a_322242]
-
izotopului Carbon-14. După mai multe tentative eșuate, Martin Kamen a colectat rezultatele unui bombardament asupra grafitului efectuat timp de 120 de ore în ciclotron și s-a grăbit cu ele la „Rat House”, clădire de lângă Catedra de Chimie și de lângă ciclotron, unde își avea biroul. La ora 8 AM, pe 27 februarie 1940, a demonstrat fără echivoc că sursa de radioactivitate era izotopul Carbon-14. Energia redusă a izotopului Carbon-14 îngreuna măsurătorile într-atât încât nu s-au efectuat experimente cu indicatori
Sam Ruben () [Corola-website/Science/320913_a_322242]
-
au contribuit nu numai la bazele fizicii nucleare, dar, de asemenea, au participat și la Proiectul Manhattan (a se vedea de asemenea: Lista de persoane Cornell Manhattan Project). În anii 1930, cercetătorii de la Cornell au construit cel de-al doilea ciclotron din Statele Unite. În anii ‘50, fizicienii de la această universitate au fost primii care au studiat radiațiile sincrotron. În timpul anilor ‘90, Cornell Electron Storage Ring a avut cea mai mare luminozitate din lume în urma ciocnirii dintre electroni și pozitroni. După construirea
Universitatea Cornell () [Corola-website/Science/322091_a_323420]
-
ul este un tip de accelerator de particule circular. Particulele pot fi elementare (de exemplu electroni) sau nu (de exemplu nuclee de plumb). Ciclotroanele sunt limitate de un efect relativistic care duce la creșterea masei particulei accelerate. Betatroanele au demonstrat posibilitatea accelerării particulelor la o rază a traiectoriei constantă și posibilitatea focalizării fascicului de particule într-o orbită stabilă. ul combină metodă de accelerare
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
de către câmpul magnetic la traiectorie) și accelerarea prin inducție (de fluxul magnetic variabil prin area dată de traiectorie) sunt realizate de acelasi set de bobine. Într-un sincrotron aceste două funcții sunt separate. Astfel, "două" frecvente sunt prezente: frecvență de ciclotron formulă 1 dată de magneții amplasați în lungul orbitei și frecvența de accelerație formulă 2 dată de "cavitățile RF". Aceste frecvente sunt egale în amplitudine dar au "faze" diferite. Particulele sunt accelerate treptat utilizând o idee inspirată de această diferență de faza
Sincrotron () [Corola-website/Science/322236_a_323565]
-
185 de propuneri din 11 țări în curs de aderare la UE. Inginerul Poenaru a proiectat și construit aproximativ 15 aparate electronice, inclusiv un radiometru destinat aplicațiilor industriale ale fizicii nucleare, un sistem de televiziune în circuit închis folosit la Ciclotron, un circuit de comutare pentru fotomultiplicatori, un amplificator sensibil la sarcină cu zgomot redus și un generator de impulsuri de mare precizie pentru spectrometru alfa cu detector semiconductor. A dezvoltat teoria colectării sarcinilor electrice în detectori cu semiconductori și formarea
Dorin Poenaru () [Corola-website/Science/330158_a_331487]
-
Fizică a Universității din București. A fost un curs de specializare cu durata de 1 an, organizat de Horia Hulubei în cadrul Catedrei de Structura Materiei a Facultății de Fizică în colaborare cu IFA. După absolvirea cursului este repartizat în colectivul "ciclotron". De asemenea, în această perioadă de început se ocupă cu punerea la punct a tehnologiei de realizare în țară, la reactorul nuclear VVR-S de la Măgurele, pus în funcțiune în 1957, a Iodului radioactiv I-131 (radioizotopul cel mai solicitat
Petre T. Frangopol () [Corola-website/Science/337541_a_338870]
-
fost invitat să studieze la Paris (prin legăturile pe care le avea cu poloneza Marie Curie) și la Universitatea din Liverpool, sub îndrumarea lui James Chadwick, câștigător al Premiului Nobel pentru descoperirea neutronului. Chadwick construia un accelerator de particule numit „ciclotron” pentru a studia reacțiile nucleare fundamentale, iar Rotblat a vrut să construiască un dispozitiv similar la Varșovia, așa că a decis să i se alăture lui Chadwick la Liverpool. El a călătorit în Anglia singur, pentru că nu-și putea permite să
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]