229 matches
-
nu le stingă țigara-n orbite.“, am admis, cu jumătate de gură. Cât nu puteam eu să sufăr facultatea asta, tot mă apucau nervii când era devastată. Unde întorceai capul, găseai numai chiștoace, urme de tălpi pe pereți și statui ciobite sau împroșcate cu suc. La intrare, patinai pe rahații rămași din timpul nopții, de la cerșetori: unul după altul, ca mușuroaiele de cârtiță. Le-aș fi tăiat o mână vinovaților, ca-n Arabia Saudită. Doar cine nu-i văzuse pe Eminescu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de mănăstire de Ev Mediu, unde se experimentează gramatica aseptică a mântuirii, în timp ce, la poalele zidurilor, oamenii și porcii își dispută o bucată de pâine. 19 august 2000 Căldură tropicală. Imagine apocaliptică în centrul orașului București. Sunt așezat pe marginea ciobită a fântânii de la Arhitectură, din care țâșnește o umbră de apă. Termometrul electronic arată un exces de grade Celsius care te face să blestemi ideea ciobanului Bucur de a se stabili pe malul Dâmboviței, și nu în inima Carpaților. Asfaltul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
apoi adormim din nou în timp ce orașul țipă isteric 4 septembrie 2011 Toate drumurile duc la tine Cu suflet năuc, Un dor îți aduc, Un dor din alt timp, Tăind anotimp... Eu mă întorc la tine din iluzii, Prin mari oglinzi ciobite m-am pierdut, Am semănat în trupul meu confuzii Și m-am cules stupid, contrafăcut. Eu mă întorc la tine din mistere, Egiptul antic îl aduc în gând, Osiris de soție mi te cere Și moare ca să-nvie, suspinând. Eu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
amintească de unde o știe. Mașina taie în două centrul orașului, cu acea aroganță ce o au cursele cu regim special, cursele rapide, O.N.T.-urile, ori cele externe, sfidîndu-le pe suratele lor locale, sau nerapide, înțesate de lume, cu băncile ciobite și geamurile crăpate iarna, sau înțepenite închise vara. Cîțiva fulgi scăpați din nourii porniți într-o parte singuri, fără urmă de vînt, sînt loviți de parbrizul uriaș, transformîndu-se în puncte mici de apă ce se preling încet. Aura trage furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
toată chestia asta. Am fost deja interogată suficient. — Nu. Nu mai am absolut nimic de spus. Mi-am Împins scaunul, care scârțâi oribil pe podea. În ultimele douăzeci de minute, mă concentrasem atât de puternic asupra mesei albastre, urâte și ciobite, și asupra acelei părți din Rachel pe care o vedeam deasupra tăbliei ei, Încât, atunci când gardiana a intrat În raza mea vizuală, am tresărit surprinsă. — Sunteți gata de plecare? Întrebă aceasta cu o voce Înțelegătoare. M-am ridicat În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Un bou! Un zero! Un limbric! M-ai auzit? Să-ți intre-n bine-n cap! Băi, cretinule...! Și dă-mi înapoi ăia zece lei, până nu te pocesc! Ai înțeles mesajul? zice Dănuț Poetul, opintindu-se greoi în marginea ciobită a mesei de cârciumă, de la înălțimea celor aproximativ doi metri ai săi și din străfundul a unsprezece halbe rase, de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește arțăgos, printre perii deși ai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
chinuindu-se zile în șir, și se cațără până în vârf. Și poate că asta o schimbă, dar tot ce are ca s-o arate e povestea ei. Dar eu, zice Brandy, încă în ușa băii, încă uitându-se la oja ciobită, eu fac aceeași greșeală, numai că mult, mult mai rău, durerea, banii, timpul și-a te vedea părăsit de vechii prieteni, și-n cele din urmă întregul meu corp e povestea mea. O operație de reatribuire sexuală e-un miracol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Îmbrăcat În zdrențe și se sprijinea Într-un arac. M-a recunoscut, mi-a făcut semn să mă duc la el. Era pe la amiază și soarele strălucea cu dușmănie. A scorbolit În căruț și a scos un țoi cu buza ciobită. L-a umplut cu apă și mi l-a Întins. Am băut, i l-am dat Înapoi și am vrut să-mi văd de drum. M-a prins de mânecă și mi-a șoptit ceva la ureche. L-a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de Încântare, le rostea gălăgios și părea nemaivăzut de fericit că i se hărăzise o asemenea frumoasă Întâmplare ce avea să-i Însenineze ziua. Primise cadou de la Învățătoarea sa două vechi ceșcuțe austriece din porțelan și farfurioarele lor, cu toatele cam ciobite, și pe care el le trecuse, În speranța unei bune despăgubiri, pe o listă În care Înșira autorităților militare pagubele provocate de un camion al Armatei ce-i distrusese casa de chirpici de sub dărâmăturile căreia el Însuși scăpase ca prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
are o identitate recunoscută, nu este decât un tolerat. Astfel K. se străduiește să stabilească legături (pentru care scrisoarea este o paradigmă) cu satul, cu Castelul, care ar autoriza o construire de sine care permite ieșirea din chinurile unei oglinzi ciobite, adică din aceste imagini fără încetare fugare, incapabile să trimită imaginea vreunei identități. Romanul pare să înceapă ca un roman de spionaj sau un roman polițist. Suspensul este creat de către acest om care sosește, un fel de vagabond, de aventurier
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
animalele. SEMNE În graiul popular, oala și strachina de pământ sunt termeni obișnuiți de comparație pentru trupul și sufletul omului. Oala are gură, buză, gât, burtă, toartă, mănușă, mână, picior, când e bine arsă are glas frumos, iar când e ciobită sună răgușit. Fecioara este asemănată cu oala nouă, fata greșită cu oala dogită, iar femeia bolnavă cu hârbul. În proverbele și zicătorile locale, oala este termen polivalent: „Sună a oală”, pentru omul grav bolnav, adică „e pe ducă”, trage să
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
convingă pe noii săi patroni că importarea unui savant, al cărui cap e plin de secrete, era mai rentabilă decât trimiterea de agenți care să culeagă aceleași secrete la fața locului... Îl ascultam pe Șah, cu strania impresie că mozaicul ciobit pe care-l forma viața lui Vinner devenea propria mea viață, că silueta asta încă vagă mă înzestra cu un viitor. — Călătorește tot timpul, mai ales în Europa de Est, ca un hăitaș, explica Șah, dar există șansa ca în cursul vacanței
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
alte treburi ciudate. Însă nouăzeci și nouă la sută dintre locuitorii întregi la minte ai României înțeleg că le ceri un pix ca să scrii ceva. Se vede treaba că nimerisem exact în ziua când ceilalți unu la sută cu mintea ciobită se adunaseră, chemați de o voce misterioasă din tării, în parcul din preajma blocului meu. Câtorva, care aveau fețe de funcționari, de amploaiați deprinși cu scrisul și socotitul, le-am arătat podul palmei și le-am explicat că, neavând carnetul la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
s)rmanului p)rinte Hoade, care a plecat la Romă și a murit acolo. Ieșim de sub arcad) și mai Întreb)m un negustor voinic și neb)rbierit, cu turban și cu pantofi scâlciați, care vinde niște obiecte din sticl) verde, ciobite. Când aude Întrebarea, se lumineaz) la fâț). Da, desigur, el știe. Începând o conversatie, ne ofer) o cafea. Ne arăt) dup) aceea o fotografie color, mototolit), reprezentându-l pe fiul s)u care studiaz) medicină la Chicago. Îi spun c
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
viță sălbatică descrierea ekphrastică funcționează la nivelul narațiunii ca un discurs nezis/negrăit, un discurs de completare a universului romanesc. Descrierea Plata dijmei explică o secvență din înfruntarea lui Chiril și a Retei cu sistemul politic oprimant; cea a statuii ciobite a Victoriei din Samotrache poziționează autorul (dar și cititorul) în legătură cu statutul comparabil al scriitorului și al sculptorului, respectiv al operei literare și al sculpturii mutilate. Structural, descrierea ekphrastică a tabloului Plata dijmei și a statuii Victoriei din Samotrache reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ori la maturitate, limbile acestui clopot ucid sau vestesc moartea. Praznicul Învierii nu există. „Un clopot de sticlă” nu este aici metafora gracilității, ci sinistra imagine a asfixierii forțate. Înzestrate cu multă culoare, dar și cu gravitate, fragmentele de amintiri ciobite se prefac uneori, sub „pana” lui Paul Cernat, în mici vitralii epice. „Spaimele unui șoim al patriei” evocă infiltrarea precoce a practicii duplicității în suflețelul fraged al lui Paul: în primii ani de grădiniță, viitorul șoim al patriei știa deja
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Teofil un liman de nădejde. Mărturisirea sa nu diferă cu nimic de predica primilor apostoli. Fiul cel veșnic al Tatălui ne cheamă pe toți din tărâmul neasămănării cu Dumnezeu în arca mântuirii, care este Biserica. Din niște blide de lut ciobite, Ziditorul cerului și al pământului vrea să facă vase alese, purtătoare de mir parfumat. Chemați să cântăm în cămara Mirelui o necurmată cântare de nuntă, Domnul vieții și al învierii noastre ne cere să lepădăm hainele cârpite ale morții și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
clinchetul nervos al clopoțelui din ușă. Din întunericul prăvăliei veneau mirosuri grele de naftalină și de copruri nespălate. Înșirate, raft după raft, se aflau acolo mulțime de obiecte, deopotrivă valoroase, precum bijuteriile încuiate în spatele vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la costume roase, după care își afundă degetele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
întoarcerea. Un scaun de lemn pătat de vopsea, cu șezătoarea roasă de nenumărate șederi, era aruncat lângă o masă de joc rabatabilă, acoperită cu o mușama deșirată și pătată. Samovarul de pe ea părea cuprins de o dezamăgire îndoliată, iar cănile ciobite erau împrăștiate împrejur fără scop. Fierăstrăul era aruncat pe podea, lângă o grămadă de cărămizi și bușteni, iar fundul unui butoi era sprijint de unul din pereții magaziei. Viața se maă făcea simțită numai în pânzele de păianjen care creșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Ronsard, "O seară argintată cu luna plină'n floare./ Dar nu vin decît timpii - lumini tremurătoare/ Și'n urmă vine moartea, gătită ca un mire." Comori necunoscute, pe care le cauți numai ca să te convingi că le-ai pierdut. Biserici ciobite și oameni sparți, mărturii de porțelan din vremuri de vitrină. Doar că la Pillat vitrina e lada cu moaște, iar la Ștefan Baciu e un dandyism care trăiește cît să-și vadă oglinda făcută țăndări. Definiția lui? Asta: "Eu am
Lirica recuperarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10165_a_11490]
-
în viață - și mă lasă s-o privesc. Când în ceașcă nu mai rămâne decât un strop de cafea, o iau și beau ce-a rămas. Ceștile maică-mii sunt mult mai bune ca asta, ele-s cu toatele, fără excepție, ciobite - o senzație mișto: să atingi cu vârful limbii urmele cioburilor și crăpăturile... Aici toate ceștile sunt perfecte și rezervate ca ea; buzele nu-s stimulate de nimic. Norii s-au risipit și au dispărut în spațiu, un soare iernatic strălucește
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
de stanțe. În totul, o antologie meritorie, al cărei scop - comemorarea unui număr rotund de ani de la moarte - a fost atins în ciuda discrepanței de viziune a articolelor. Mai pe șleau, inegalitatea de ton a contribuțiilor preschimbă volumul într-un vas ciobit, pe întinderea căruia se ițesc goluri terne, echivalînd cu un șir de eseuri fără har. Din acest motiv, să lauzi intenția din care s-a ivit volumul e inevitabil, atîta doar că trecerea sub tăcere a lacunelor ar fi neserioasă
Ion Barbu, poetul satir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2540_a_3865]
-
de om, pînă la osuarele profanate ale vremii noastre, drumul e lung și povestea ciudată. O spune, en miettes, Filip Florian, în romanul cu care debutează, Degete mici, de curînd publicat la Polirom. Se adună, în carte, ca pe buza ciobită a vreunei ulcele dintr-o "cultură" oarecare, o lume-fagure, făcută din trabecule inegale, în care feluritele curiozități sînt hăituite tot timpul de iutea, schimbătoarea curiozitate. In anii "dinainte", niște necunoscuți (critici gălăgioși ai regimului, "tineri nesupuși ca atîția alții, unii
Falange și falanstere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11786_a_13111]
-
lucrări și a împărțit, cu propria lui mână, diplome de doctor. Nu s-a gândit, măcar o milionime de secundă, că nu se primejduiește doar pe sine, ci și pe cei care - datorită iresponsabilității sale - intrau în posesia unor diplome ciobite? Nu s-a gândit că, multă vreme de-aici încolo, toți acești oameni stau cu sabia lui Damocles de-asupra capului, înspăimântați c-ar putea veni momentul să li se pună sub semnul dubiului munca, de-altminteri onestă, dar desfășurată
Infelix culpa by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10130_a_11455]
-
care aruncă discuția despre iubiri și despre însăși fericirea hăt, în decor. O hartă de distanțe și de cuvinte se construiește pornind de la șopîrlă, ruda lipsită de ispite a șarpelui căderii în păcat. Șopîrla e părticica lipsă a unei fericiri ciobite cum sînt, mai clișeistic și mai nefericit alese, și bobul de nisip, și ciobul de oglindă. Fraze amintind de generația pierdută a Americii, de legătura pe viață și pe moarte dintre oameni și lumea lor: "orice om care se retrage
Literatura moare rîzînd by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9596_a_10921]