254 matches
-
grăjdar la colhoz. Sub noul guvernământ, oile nu le mai țineau închise în biserică și se luaseră măsuri de curățenie. Cu nevasta lui, tatăl lui Tanea, acum oameni bătrâni, locuiau în casa lor cu fata mai mare și bărbatul ei, ciung de-o mână, într-o comună vecină, la vreo zece kilometri de Suha Balca. Ca s-o ajute și pe Tanea în vacanțe și la sărbători, părinții îi luau copiii să stea pe la ei. * Pentru ce i-a muncit pe
SÂMBĂTA PAŞTELUI ÎN TRANSNISTRIA de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2294 din 12 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359965_a_361294]
-
ce-i în ținută-s în vizor și ochii noștri îi încondeiază ... Dinescu e un măscărici de talent. Oțil - are o vorbă de rușine cusută pe nădragi. Lazarus - creier stors de fufe și scorneli. Isărescu - e proteză la o economie ciungă. Țânțăreanu - crai obosit de caznă. Oprescu - chirurg de șandramale. Drăgulescu - salt cu ațâț de palmă la capră. Irinelul cu boașe bătucite de metrese. Tolea - o coșcogea cu tomberon, la pârnaie. Miculescu - uluială, oblojeală, opinteală și cârcală. Diaconescu OTV, șiret cu
BUNGHIALĂ DE VIP-URI ÎN TABACI ! (II) DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 290 din 17 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359623_a_360952]
-
un ziditor de artă, ca Meșterul Manole, devotat creației artistice. Ecoul poeziei se prelungește prin „necuvinte” dincolo de limite reale, într-o lume cu valoare simbolică, emoțională: „Aș putea să fiu eul din tu,/ hoinărindu-mă pe obrazul crucii / cu strigăt ciung de cânt nibelung” (Lied 25, p.79). În țesătura de ritmuri liedice apare și simbolul Anei, femeia purtătoare de viață, menită să însuflețească opera de artă: „Îi ruginise lacrima la sân / și timpul ațipise / pe banca de sub bărbia inimii.// Parcă
ÎN VESTIARUL INIMII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340710_a_342039]
-
Rugând adormiții uitați pe sub trapă, S-alunge departe pustiul de cuci, Patima și viciul care v-adapă. 12-05-11 Deficitul lumii E un deficit de lume pură Și stăruie în secol noapte lungă. Zăpezi albastre se-abătură Peste duioasă, mândria noastră ciungă. Și-acum mai ninge dens și ilegal, Văzduhul s-a-ndoliat definitiv; Privesc adânc din spațiul ancestral, Țara mea îngenunchind fără motiv. Când clopotele nu mai bat în cer Și flăcări nu mai sunt nici la Fierbinți, În deficitu-acesta eu
DIN PRIBEGIE de STELIAN PLATON în ediţia nr. 151 din 31 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344439_a_345768]
-
scut, câteodată viața mă minte și mi-e dor și-aș muri-n absolut. câteodată delirez în cuvinte și mi-e foarte drag să trăiesc, câteodată îmi aduc aminte cât de mult, viață, te iubesc. câteodată mă-mpinge-afară, timpul desfrunzit și ciung, aș vrea să înfloreasc-a doua oară, deși sunt condamnat pe rug. câteodată rugul se aprinde și-n jurul meu totul mă arde, dau foc la zborul de cuvinte în marșul nupțial din noapte. câteodată te caut prin gând și te
CÂTEODATĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 624 din 15 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343904_a_345233]
-
asupra capitolului 3, numit Sonnenschein-lumina soarelui. Nădejdiile grăbite de repatriere ale ostașilor sunt din nou spulberate, grație transportului polar care-i asvârle în imperiul glaciar. Două evenimente i-au stârnit atenția eroului Aurel State, unul plin de amărăciune: tineri germani ciungi de brațul drept, din grupul celor o mie, mutilați chipurile pentru un vaccin alterat, într-un lagăr sovietic din Polonia, iar celălalt încărcat de admirație prin chipul angelic de la vizita medicală. În anticamera morții, rațiunea aștepta împăcată orice deznodământ, dar
DRUMUL CRUCII de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1679 din 06 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/343467_a_344796]
-
apărut legat de acele evenimente. Nu căutăm să mă disting, însă pe prof. îl obseda o colegă de a mea (“fruntașa”) ce avea o sexualitate debordantă. Pe dânsul îl deranja mai ales pentru că colega trăgea cumva din umeri, știindu-l ciung (chiar era)cam îi vobea în zeflemea. La o meditație din asta a încercat să să pregătească cât mai bine la un exercițiu (demonstrativ) pe care avea să mi-l propună în clasă... Folosit simțindu-mă, tot protestăm cu neînțelesul
TATĂL MEU... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1444 din 14 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/343465_a_344794]
-
ajuns la șantierul naval, dar nu ca inginer..) pe care le-am lăsat cu drag când am primit “invitația” de înrolare. Între timp renunțasem de mult la sălile de antrenamente. Meditațiile le-am mai parcurs atât timp cât n-am sesizat nimic... Ciungul îi propusese mamei să-i facă menajul în schimbul meditațiilor mele. Ori după cum nu mă trăgeau matematicile și alte probleme mă dezgustau, am stricat tot. Bac-ul nu-l luasem din prima, venind din acei ani ‘’reformele’’ învățământului ce se localizaseră
TATĂL MEU... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1444 din 14 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/343465_a_344794]
-
se prefacă-n „înger de lumină”), speranța („visări, iluzii, accedem nemurirea”), deziluzii („praful ce se-nalță din abisuri”, „destin departe de concret”, „pe muchii de gheață mă târăsc”), lumea imperfectă („jalnic manechin”, „temniță-i al nostru trup“, „destin bolnav și ciung”, „reciclat dintre epave”), timpul („trecutul.../ un pașnic alizeu”, „nu aș învinge timpul“, „Ziua care vine e-o mască fără chip,/ O nouă aventură“ generatoare de speranțe). Poetului și poeziei le sunt dedicate mai multe poeme. Poetul este definit amplu: „...fără
SUFLETE DE CEARĂ, DE CAMELIA ARDELEAN de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373816_a_375145]
-
mergeam pe drum... Fusese ultimul drum făcut în țara mea...Era seara unui anotimp care-și dezbrăcase frumusețea, arătându-și goliciunea stranie... Strada avea trotuarele înguste, mașinile parcate înghesuit, nereglementar, îngustând și mai mult aspectul străzii, arborii desfrunziți, cu crengile ciunge, trunchiurile răsucite, totul dând impresia de boală, de sfârșit de viață... Și fulgii albi căzând din cer ca o compensație a urâtului din preajmă... Ningea în acea lună a iernii... Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar după
SENTIMENTUL VIETII NEIMPLINITE de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 19 din 19 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344952_a_346281]
-
lumină m-au uns. Umerii au început să mă doară; M-am temut că aripi vor să-mi răsară. Am aprins lumânările de ceară Și în genunchi m-am rugat decuseară: Să nu mă lași pe pământ, voi fi un ciung, Până la stele să zbor, încă, n-ajung! Mă trage în jos necutezanța mea; Mi-e sete să beau apă de la cișmea. Visele dorm risipite sub pernă, Mâine e ziua ce plânge în bernă. Tu spui că aripile mi se cuvin
MI-AI PUS ARIPI DE INGER de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 759 din 28 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348880_a_350209]
-
cuvine numai a fi înscris în seria enumerativă a personalităților Bacăului, respectabile, ce-ajung prin ziare în ipostaze de povestire, ci între oamenii care vorbesc despre ei prin glasul lucrului ce rămâne: dr. ing. Emil Vamanu. Posomorârile, păsări cu aripi ciungi, sub un cer vânăt, nu se combină cu lumina feței sale, așa cum nu poate să se întâmple aceasta, cu apa și uleiul! De aceea, vederea lui e o însorire pe loc a conștiinței, iar discuțiile care altminteri ar putea să
EMIL VAMANU. APA, MIREASA LUMII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1450 din 20 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377885_a_379214]
-
la un eventual scrutin electoral, să propună, mai știi? un imperiu al cerșetorilor. Dar dincoace, pe trotuarele astea atît de dragi hoinărelilor mele? Intru din nou în furnicar. Tarabe cu tot ce-ți vrea inima: pantofi, țigări, caș, bărboși, ciungă, ciungi, biscuiți, bluze, ridichi, ciorapi, ochelari, marule, marote, flori, foști, sandale, actuali, mere, grași, slabi, albi, oacheși, alifii, canari, trișcă, trișori, oglinzi, lame, hazeaici, tuciurii, doamne, domni, Doamne, ce de domni!, murături, proteze, ciacîri, cîini (vorba unuia, pe-un zid: jos
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Bacău, Buzău, Rîmnicu-Sărat, București. Poporime, nu glumă! Și, numai la secția de votare unde am stat de Duminica Orbului la coadă ca-n vremuri, nu-i așa? de tristă amintire, cîți dintre semenii ăștia ai mei: pantofi, țigări, caș, bărboși, ciungă, cingi, mere, foști, actuali, tuciurii, ridichi, nu erau acolo, i-am recunoscut, așteptînd să le vină rîndul la vot, la cabină, la ștampilă, așteptau răbdători, murmurau și dădeau, persuasivi, din mîini, puneau, vorba aia, țara la cale... 1 iunie De
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dolofanul porumbel al păcii. Găselnița trebuie să fi fost oferită de vreun sinistru (de stînga) frescagiu mexican, Rivera sau Siqueiros. De dincolo de mormînt, pentru urmașii lor revoluționari. Ducă-se pe pustii! Marele conducător al popoarelor avea, se știe, o mînă ciungă. O fi fost oare chiar mîna cu care indica viitorul de aur al omenirii? Nu știm. Pentru că în capodoperele artiștilor poporului de-atunci, generalissimul le-avea pe-amîndouă egale. Mde... realism socialist. Moment medical. Despărțindu-mă, odată, după o consultație, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ger, pe arșiță, se strecoară ca o caradașcă lovită spre trotuarele din zona Halei, trece-ntîi pe la birtulețul vînăt din colț, își umple ploscuța cu ceva de culoarea mercurului, se rostogolește-napoi pe tortuar, s-așază, își socate din mînecă mîna ciungă o cioată fulgerată și cu ea sub bărbie, ca cel de la Hamangia, zace ore-n șir, fără să scoată o vorbă. Nu-l văd niciodată bînd din mercur. Seara însă, tîrziu, cînd trec iar pe-acolo, ploscuța-i goală. Pe la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
privirea plină de o demență amară... Ea nu a apucat să înțeleagă ce s-a întâmplat după aceea. A văzut un alt schilod, acesta cu două brațe valide, care a țâșnit lângă primul și, brutal, a scos bancnota din lada ciungului. Charlotte a rostit un „Ah!”, apoi și-a deschis din nou sacoșa. Dar soldatul care tocmai îi mângâiase piciorul părea resemnat - întorcându-i spatele agresorului său, urca deja pe străduța foarte piezișă al cărei capăt se deschidea spre cer... Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
văzut câteva samovare care își împingeau lăzile spre ea. S-a simțit cumplit. Teamă, rușine totodată. Un strigăt scurt, răgușit a sfâșiat zumzăiala monotonă care plutea deasupra pieței. Charlotte s-a întors brusc. A văzut ceva mai iute decât fulgerul. Ciungul, în lada lui rulantă, a coborât panta străduței cu un pocnet asurzitor de rulmenți cu bile. Ciotul lui s-a proptit de mai multe ori în pământ, dirijând coborârea aceea nebunească. Iar în gura lui, chinuită de un rânjet oribil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
proptit de mai multe ori în pământ, dirijând coborârea aceea nebunească. Iar în gura lui, chinuită de un rânjet oribil, săgeta un cuțit strâns în dinți. Schilodul care tocmai îi furase banii a apucat doar să-și înhațe bățul. Lada ciungului s-a lovit de a lui. A țâșnit sânge. Charlotte a văzut alte două samovare repezindu-se spre ciungul care scutura din cap sfârtecând trupul dușmanului său. Alte cuțite au sclipit între dinți. Din toate părțile izbucneau urlete. Lăzile se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
oribil, săgeta un cuțit strâns în dinți. Schilodul care tocmai îi furase banii a apucat doar să-și înhațe bățul. Lada ciungului s-a lovit de a lui. A țâșnit sânge. Charlotte a văzut alte două samovare repezindu-se spre ciungul care scutura din cap sfârtecând trupul dușmanului său. Alte cuțite au sclipit între dinți. Din toate părțile izbucneau urlete. Lăzile se izbeau unele de altele. Trecătorii, subjugați de bătaia care devenea generală, nu îndrăzneau să intervină. Un alt soldat cobora
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trupuri și repeta cu o voce plânsă: „Lioșa! Doar mi-ai promis că nu mai vii pe-aici! Mi-ai promis!” și pleca de acolo, ducându-l ca pe un copil pe bărbatul schilodit. Charlotte a încercat să vadă dacă ciungul ei era tot acolo. Unul dintre milițieni a împins-o deoparte... Mergeam drept înainte, îndepărtându-ne de Saranza. Vacarmul orchestrei militare se stinsese în liniștea stepei. Nu mai auzeam decât foșnetul ierburilor în bătaia vântului. Și, în nemărginirea aceea luminoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scurte, al căror ton ferm și grav m-a surprins. Probabil că, mental, le-am tradus în rusește și le-am reținut așa. Asta a dat o frază lungă, pe când franceza Charlottei a rezumat totul într-o singură imagine: „samovarul” ciung este așezat cu spatele lipit de trunchul unui pin imens și privește tăcut sclipirea valurilor stingându-se dincolo de copaci... În traducerea rusească păstrată de memoria mea, vocea Charlottei adăuga pe un ton de justificare: „Și uneori îmi spun că înțeleg
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vertebre și nu se/ Aud decât lacrimi izbite în nuduri”; „Pe țărmul de briliant și borangic/ Iubita mea, te-a azvârlit sărmanul,/ Precum la circ, în pauză, un pitic/ Își șterge de pe față sulimanul.// Din al tău pântec galben, pelicanul/ Ciungul dă de pomană la calic:/ Mațe de fildeș înroșind Oceanul/ Iubita mea, ești alba Moby Dick!// Iubita mea, și ești o cantilenă/ topită în grăsime de balenă/ Când soarele se varsă în adânc,// De marmoră și silex și porfire,/ Ca
IVANCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
caricaturale ale alienării și degradării omenescului. Eroii se conturează prin prisma observației lui Anselmus, care se autodefinește ca „un ciudat spion al destinului”, „hermeneut pedestru al fragmentelor, al segmentelor de destine individuale”. Locatari ai aceluiași bloc de garsoniere, administratorul Mangolewski, ciungul Sabaca, orbul Gomila, piticul Eugen Monks, colonelul în retragere Coco Epaminonda, „scriitorul” Adriano Zapis, colecționarul de ape marine și oceanice Cabidan, toți aceștia sunt, fiecare în felul său, niște „naufragiați” ai omenescului, oferind meditației lui Anselmus „cazuri de singurătate”. „Peripatetician
GOGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287307_a_288636]
-
casăle lor de acolo, și pre dânșii i-or aduce aice și s-or da pe uliță de vor fi de mare certare de la Domnia mea”. în 1781, la 13 decembrie, după judecata în Divan, Domnul hotărăște că reclamanții Radul Ciungul, Ion, Bârzeștii și cetașii lor, care cereau popei Costandin și văduvei Ioana diaconeasa stăpânirea a patru delnițe din moșia Bârzești, nu au dreptate (pricina se mai judecase o dată) și că toate actele și mărturiile „oamenilor bătrâni” dovedesc netemeinicia acestei pretenții
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]