37,043 matches
-
acordat lui Alastair Reid. Cunoscuta editură clujeană Dacia, cu începere din 2000, a lansat o nouă colecție: Dacia Educațional, în seria "Bibliografie școlară", prin urmare este vorba de monografii sau de " Biografia unei capodopere", de analize critice ale unor opere clasice studiate în liceu. În 2002 au apărut în cadrul acestei colecții coordonate de criticul Ion Simuț, patru cărți despre cărți, patru numere (12, 13, 14 și 15). Analiștii operelor consacrate sunt critici literari cu experiență didactică, profesori universitari din diferite centre
Critica și capodopera by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14743_a_16068]
-
ilogic, ignar; pavimentele piețelor și caselor turburător de prezente cu urme de pași ce plisară abia vizibil marmura de pe jos împodobită cu chenare florale, animaliere; sala cu busturile marilor bărbați de stat romani, un adevărat tribunal al buletinelor de identitate clasice chemate spre audiere, ori confruntare cu omul modern atent mai mult la ce le lipsește capetelor ilustre... câte o ureche, nasul rupt, ochiul de marmură holbat, pleznit de cine știe ce lovitură. Fizionomii roase de timp, desfigurate, lucrate de timp ca de
Reflexe pariziene IX by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14724_a_16049]
-
s-a maturizat și s-a împlinit în spațiul unde tradiția trece în inovație fără salturi în logica sentimentelor și fără explozii pătimașe în desfășurarea raționamentelor. Le-a combinat într-un amalgam al cărui secret îl deține. A jucat teatru clasic și contemporan, eroi și mediocrități, intelectuali și băieți cu bască, personalități accentuate și purtători ai nimicului, a creat o lume independentă de el, fără sens și fără relief în absența lui. Nu o să închei cu insulta de a-l considera
Omul din artist și invers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14729_a_16054]
-
mult ori mai puțin genuine. Elocvent, Gellu Naum învederează o "capacitate de concentrare maximă a discursului", care contrazice "dicteul", o modelare a sintaxei textului, la antipodul suspendării "controlului gîndirii", ca și travaliul indiscutabil al unor cizelări formale. Astfel încît suprarealismul "clasic" pare a se învecina, sub condeiul său, cu rețeta ermetizantă, întemeiată pe "dificila libertate" evocată de Ion Barbu. Putem menționa aici și postura rimbaldiană, de "alchimist al cuvîntului", a cărei prezență în creația lui Gellu Naum a fost evidențiată de către
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
originale) precum: democrație tânără, democrație fragilă, democrație incipientă, etc. Cred că termenul cel mai potrivit, pentru starea de lucruri din România, este unul împrumutat din Matematică și anume: fuzzy. . Să vedem mai întâi ce ne spune acest termen. În Teoria Clasică a matematicii mulțimilor, apartenența la o mulțime este dihotomică, adică un element aparține sau nu aparține unei mulțimi. Fie C mulțimea cailor. Elementele acestei mulțimi - caii - au anumite caracteristici structurale: ființe, patru picioare, înălțime medie X, păr, utilitate etc., care
Democrația fuzzy by Vasile Dorobanțu () [Corola-journal/Journalistic/14726_a_16051]
-
M mulțimea măgarilor. Aceștia au și ei patru picioare (de obicei), dar au alte caracteristici structurale care exclud apartenența lor la mulțimea C a cailor. Prin urmare, un cal aparține numai mulțimii C, iar un măgar, numai mulțimii M. Teoria Clasică a mulțimilor se spijină pe logica bivalentă: o propoziție este sau adevărată, sau falsă. în 1965, americanul Lofti Zadeh introduce mulțimile fuzzy. Teoria mulțimilor fuzzy se bazează pe un alt tip de logică, cea continuă: între adevărat și fals există
Democrația fuzzy by Vasile Dorobanțu () [Corola-journal/Journalistic/14726_a_16051]
-
contact) conține o multitudine de oferte și, în consecință, are un grad de accesibilitate care ar mulțumi orice adept al postmodernismului. Din acest punct de vedere, cartea constituie un manual de erudiție, manevrata cu degajare: aluziile care merg de la literatura clasică până la seriale T.V. și benzi desenate se încadrează firesc într-un stil fluid, nu lipsit de meandre, amintind de latura eseistica a scriiturii feminine (o paralelă cu Hélène Cixous e mai mult decat plauzibilă). O altă fațetă a cărții e
Eseul cu ochelarii by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14764_a_16089]
-
mai dificilă. De dificultățile pe care le presupune înscenarea textului caragialian m-am convins încă o dată urmărind premiera orădeană regizată de Ion Sapdaru. într-un text publicat în caietul-program, regizorul afirmă că D'ale carnavalului "este un antivodevil; un vodevil clasic franțuzesc debutează cu un ghem de încurcături, confuzii, conflicte care, pe parcursul acțiunii, se desfac, se limpezesc; piesa lui Caragiale însă, se termină fără ca măcar una din probleme să fie rezolvată, din contră, totul se încâlcește și mai mult". Și asta
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
adică?... Ori mersesem prea departe, ori... Era clar că ideea șocă înțelegerea rațională a americanului, orice s-ar spune, un pragmatic. Cervantes, catolic, inchizitorial în fond, adept al dogmei extrapolate până la Utopie, reprezenta fizică scolastica a lui Newton, idealul ei clasic, staționar, bazat pe identitate absolută, ridiculizat, insă istoric asumat tocmai prin negarea lui. Pe când Joyce cu Ulise al său însemna non-identitatea, dezagregarea atomică a ființei umane avânt la lettre. Leon Bloom, eroul, fiind un permanent Nimeni al posesorului Peșterii, Polifem
Reflexe pariziene VII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14773_a_16098]
-
Occident, și cu precădere dinspre anumite zone ale sale, e pentru balcanic de o superioritate evidentă, de netăgăduit, și prin urmare orice nume de acolo poate căpăta, rostit într-un anume fel ("un Bergami"), rezonanțe nobiliare. Sigur, cu excepția celor cîteva, clasice și arhicunoscute, de valeți, cameriste și țărani naționali. Poate pe această prejudecată mizează și autorul, și Pașadia, dar sonoritatea numelui Bergami e pînă la urmă înțeleasă de Povestitor ca o iluzie acustică din moment ce îi atribuie lui Pașadia alte origini decît
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
europene. Cea mai mare sală în care am cântat a fost la Tokio, la etajul 18 al unui zgârie nori, o sală ultramodernă de peste 2000 de locuri! Se auzea perfect, raportul viorii soliste față de orchestră! În Coreea pasiunea pentru muzica clasică este impresionantă. La Seul, conservatorul este uriaș; cu toate acestea, numărul studenților pare a fi covârșitor. Se studiază chiar pe culoare și la 3 sau 4 metri unul de celălalt! Pasiunea, tenacitatea în muncă este specială. În mod curent se
Interviu cu Alexandru Tomescu - tînără vedetă by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14804_a_16129]
-
gândire componistică. Scrisă în urmă cu mai puțin de două decenii, Simfonia a III-a "Semne" etalează tentația ludică a pendulării între rigoare și libertate, între sunet determinat și cel nedeterminat. Structura mare a întregii deveniri simfonice este aceea a clasicei forme de sonată; o anume filieră enesciană este revelată dată fiind predilecția pentru evoluțiile polifonice cărora li se alătură tehnica variațională. Închinată memoriei celui care a fost compozitorul Mihai Moldovan, cea de-a IV-a Simfonie, "Ritornelles" - lucrare terminată la
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
întotdeauna scrise din punctul de vedere al scriitorului. Scriitor care, în ultimă instanță, influențează cel mai puțin destinul unei cărți. Cititorul este cel care decide dacă o carte rămâne sau nu. Cititorul este cel care decide dacă o carte devine clasică sau nu. Cititorul este cel care decide ce este acea carte. Camões a vrut, probabil, să scrie un poem care să justifice existența regatului Portugaliei, dar cititorii îl citesc astăzi ca o parte a literaturii clasice sau ca o mărturie
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
dacă o carte devine clasică sau nu. Cititorul este cel care decide ce este acea carte. Camões a vrut, probabil, să scrie un poem care să justifice existența regatului Portugaliei, dar cititorii îl citesc astăzi ca o parte a literaturii clasice sau ca o mărturie a unei călătorii alegorice. În orice caz, cititorul este cel care determină întotdeauna ce este un text. Î.: Fiecare cititor este un cititor individual, sau credeți în figura Cititorului în sens colectiv, adică a unui arhetip
Alberto Manguel: Profesia, cititor by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14807_a_16132]
-
cele mai multe ori pline de întîmplări neprevăzute. Crezul său tainic, din care este foarte mult de învățat în această perioadă, este că discursul critic trebuie să se ferească, pe cît se poate, de previzibilitate. Chiar și atunci cînd este vorba despre clasici. Spun că avem de învățat de la Cioculescu o întreagă gamă de manevre complexe de popularizare a literaturii: agresivitate echilibrată de livresc, metodă diluată în narativ. Chiar "eșuarea" sa în biografic pe care mulți critici au sancționat-o este un model
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
diluată în narativ. Chiar "eșuarea" sa în biografic pe care mulți critici au sancționat-o este un model. Autonomia textului este demonstrată, dar pentru criticul nostru pare, în același timp, sursa analizei seci, fără atracție. Cioculescu face din elemente filologice clasice, elemente de poveste. Niciodată critica nu a intrat atît de bine în anecdotic așa cum se întîmplă în "mărturiile" sale. Cioculescu suferă în zilele noastre de o boală specifică unui anumit tip de critică - cea care n-a dat naștere unor
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
nu poate fi vorba. Le lipsea acel spirit de grupare în cenacle, unde se frămîntă manifestele artistice, precum și tradiția literară, care asigură continuitatea sau stîrnește reacțiunile înnoitoare. De altă parte, prestigiul romantismului francez se echilibra, în cadrul generației respective, cu autoritatea clasicilor francezi, din programa didactică de la Sfîntul Sava." Lui Cioculescu îi place să "sape" în jurul operelor consacrate. Nu-l interesează recuperarea unor autori, el se "răfuiește" doar cu vîrfurile: "vom reține edificiile durabile, relevîndu-le frumusețea, dar nu vom întîrzia în preajma venerabilelor
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
fi repede clasificat, nonconformismul profund sînt motivele pentru care Cioculescu rămîne undeva într-un con de umbră al criticii literare. Cei care îl vor reciti vor descoperi însă acel om de acțiune care instigă la lectură, care învie biblioteci de clasici.
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
aspecte. Scriitorii trăiesc poate încă în iluzia luptei lor cu formele 'răului', dar numai dacă privim rezultatele și imaginea este foarte tristă. Care este percepția românilor despre proprietate? Cum este posibil ca generații de români să fie educați apelând la clasicele referințe literare ale legăturii cu pâmântul propriu și să asistăm la penibile tergiversări și manifestări de dezinteres generalizat față de reglementarea proprietății? înseamnă că sistemul comunist a fost mai tare și scriitorii nu au găsit căile de a păstra în conștiințe
Generații by Marius Dobrin () [Corola-journal/Journalistic/14841_a_16166]
-
provincia irlandeză, viața unei familii cu mulți frați etc. Toate par ecouri la experiențele autorului născut în 1882 într-o familie numeroasă din suburbia Dublinului, cunoscând confruntarea cu dogma religioasă ori declinul material al familiei. Școala iezuită, cu multă literatură clasică (de unde se trage faptul că Ulise a devenit "eroul preferat" al autorului) și-a lăsat amprenta asupra devenirii autorului. Presupun că legătura nu e greu de făcut: scandările latine au impregnat atât de tare mintea elevului Joyce, încât au rămas
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
de făcut: scandările latine au impregnat atât de tare mintea elevului Joyce, încât au rămas în proza sa. Acestor scandări li se datorează, cred, efectele stilistice devenite fundamentale în Ulysses, dar care sunt vizibile și în Dubliners (uneori această cultură clasică se suprapune ritmurilor realității: de pildă, s-a observat că ritmurile narative ale chelnerului Pat sugerează repetiția mișcărilor celui care servește venind și revenind la mese). Cuvintele incantatorii, repetate, considerate o inovație în Dubliners, supraimpresionează limbajul sec, descărcat de metaforă
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
sale, patosul romanticilor s-a arătat tributar retoricii clasiciste, înlocuindu-i doar "conținutul", individualismul își cere drepturile "prin interiorizare, prin părăsirea oratoriei, prin decăderea plasticei evidente, prin muzicalizarea savantă și prin biruința iraționalului și a subconștientului". "Clarității solare" a discursului clasic i se subsitutie un limbaj dificil, eliptic și aluziv, care poate fi numit ermetic. Se produce un fel de încețoșare a poeziei, o "împînzire" a ei cu mister, ca o posibilă consecință, după cum apreciază unii cercetători, începînd cu d-na
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
a se aplica "modului propriu al sensibilității lirice, de ordin interior și de expresie ermetică", n-ar putea, așadar, fi, socotește Șerban Cioculescu, decît una de "intuiție simpatică" a obiectului, care cere "o conivență a simțirii dincolo de convențiile artei sociale clasice", adică ceea ce estetica germană desemnează prin termenul de Einfühlung. Abdică oare autorul Varietăților critice, prin asemenea propoziții, de la criteriul rațiunii? Cîtuși de puțin, întrucît rațiunea se cade a intra nu doar în operația de tîlcuire a exegetului, ci și în
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
citit într-un interviu al meu că operele literare ies treptat din actualitate ca să devină obiect de studiu. Mă amuză această naivitate jucată ca o feciorie intelectuală. Nu mai auzise colegul meu de o atare discriminare? I se părea defavorabilă clasicilor, răpindu-le obligația de a rămîne modele? Lucrul sigur este că interpreta ideologic o simplă constatare, ca și cum ea ar aduce atingere prestigiului marilor valori. În realitate, experiența ne arată că toate valorile suportă o mutație, cum spunea E. Lovinescu, adică
Actualitatea lecturii și studiul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14890_a_16215]
-
studiați în Facultatea de Litere. Iar din grupul lor, Radu Petrescu, deși evaluat superlativ, pare să fie și cel mai îndepărtat de ceea ce presupune largă audiență. Radu Petrescu nu și-a înrămat nicioată un jurnal în rama atrăgător-didactică Ucenic la clasici, așa cum a făcut Costache Olăreanu, nu a produs nici spectaculozități comic-livrești de tip Ingeniosul bine-temperat ca Mircea Horia Simionescu, nu a avut nici activități care să-i aducă notorietate de editor super-specializat ca Petru Creția. înglobînd toate acestea (multe din
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]