1,905 matches
-
să-și spună cuvântul. O mișcare a murit, alta îi ia locul. Să nu uităm, totuși: ca și până acum, Le roi est mort, vive le roi! Tradiția în care se înscrie Pinter urcă de la Shakespeare și Renașterea engleză către clasicismul francez (Corneille, Racine, Moličre...), spre Oscar Wilde, George Bernard Shaw și TS Eliot (care și-a scris cele cinci drame exact când Harold Pinter debuta). E de remarcat că, la fel cum William Butler Yeats - care l-a avut ca
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
Nicolae Iordache. Dar criticul își concentrează atenția către prozatorii de primul rang. Mihail Sadoveanu i se relevă ca un fabulos talent”, unitatea operei lui fiind perfectă. Scriitorul este mai interesat de colectivitate și mai puțin de drama individuală. De aici, clasicismul său pe care de obicei critica îl prezintă ca pe un romantic. Trecând peste tardivele și tristele alegații conformist-conjuncturale despre romanul realist-socialist Mitrea Cocor (le va rosti și despre Un om între oameni de Camil Petrescu, și despre Marin Preda
Vladimir Streinu și proza românească by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/12982_a_14307]
-
epocă de eflorescență a lirismului nostru, când se confruntau mai viu ca altă dată formulele artistice și punctele de vedere teoretice privind poezia, Ion Pillat, aparținând grupului de la revista ,Gândirea", se află printre cei mai fervenți apărători ai tradiției și clasicismului, al folclorului ca sursă regeneratoare a specificului românesc. Poziția aceasta, îngustată și împinsă prea departe de către unii membri ai grupării, va conduce, din păcate, spre o literatură factice, așa-zis neaoșistă; respingerea tuturor formelor de artă avangardiste o va lipsi
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
Pillat respinge prea categoric ,literatura de import", mai exact, avangardismul, care credea că reprezintă ,un pericol de desnaționalizare, de înstrăinare de pământ și de neam". Acesta ar fi fost îndepărtat de către grupul de la ,Gândirea", lupta ,fiind câștigată de tradiție și clasicism față de modernism, sau de voiți, inovație și anarhism poetic". Lucrurile nu stau chiar așa. în aversiunea lui față de avangardă, autorul Poemelor într-un vers îngustează totuși prea mult noțiunea de modernism. Teoria aceasta pe care poeții din jurul revistei ,Gândirea" au
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
sufletul primitiv și cosmic al creației populare" (Poezia populară, Câteva considerații). Lui Ion Pillat i se părea că generația lui crea, prin modul de a se inspira din folclor, un stil românesc foarte original care se va putea impune prin clasicismul său, ca o valoare de anvergură europeană. (Aspectul folclorului în poezia nouă românească). Cel mai vechi document al culturii noastre artistice exercitându-și influența asupra celor mai mari poeți, folclorul e o componentă a specificului românesc, asupra căruia, de asemeni
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
erudiție lui Petre }uțea: dar nici această monografie nu ajunge să ne convingă de coerența sistemică a lui }uțea. Exista în acei ani o mare excepție sintetizatoare: Ion Pillat care trece frumos de la simbolism la tradiționalism, iar apoi la un clasicism senin și nobil. După cum P. P. Negulescu extrem de solid gînditor, aproape complet trecut cu vederea în ziua de azi, dar care reprezintă și el o excepție printre veșnicii dilematici interbelici. Dar, pînă la urmă, cine caută răspunsuri convingătoare la dilemele
O propunere - Modificări canonice și generații de aur by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Imaginative/11749_a_13074]
-
reviste și site-uri ale unor români iubitori de cultură din diasporă. Este o poezie ce câștigă teren și pătrunde în sufletul iubitor de poezie. Dorina Stoica este o creatoare atipică. Poezia scrisă de ea pare să iasă din tiparele clasicismului, dar nu se încadrează nici în modernismul obositor, încărcat uneori de neologismele ce diluează trăirea lirică și care este destul de greoi și inaccesibil unui cititor grăbit, ori mai puțin instruit. Putem totuși vorbi de un modernism original, ponderat, deloc cerebral
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
dintre Muzeul Luvru și 4 muzee americane - Cleveland, Chicago, Montreal și Metropolitan. Posteritatea ingrată a artistului s-ar datora - sugerează organizatorii expoziției - nu lipsei sale de talent ci dificultății de a-i ,cataloga" opera. Ca epocă și formație, Girodet aparține clasicismului dar prin îndrăzneli și tendințe excentrice locul său este în avangarda romantismului. În ,Somnul lui Endimion" (1791), de exemplu, pictorul tratează subiectul mitologic într-o manieră novatoare, onirică, plină de senzualitate. Prezența Dianei este sublimată într-o rază de lumină
Reconsiderări by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/10026_a_11351]
-
vizibilitate a modului în care funcționează compresia la nivel stilistic, selectăm secolul al XVIII-lea drept punct de pornire, însă nu în accepțiunea lui barocă, preclasică sau clasică, ci în accepțiunea lui iluministă, de convergență aproximativ simetrică a Barocului și Clasicismului muzical, marcată prin limita pe care o reprezintă anul morții lui Johann Sebastian Bach - 1750. A doua precizare se referă la relevanța figurii lui Bach ca reprezentant de vârf nu doar a Barocului, ci pentru întreaga evoluție a culturii muzicale
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
emergența unei concepții diferite de cea moștenită și încă activă, pe care o conturam mai sus. Istorismul postmodern se manifestă adesea ca o revizitare și reactualizare a stilurilor preexistente, mai distante sau mai apropiate în timp, fie în globalitatea lor (clasicism, romantism, expresionism, dar și minimalism), fie în exemplificările lor singulare. Stilul își redobândește (sau tinde să o facă) exterioritatea față de utilizatorul său. Înseamnă asta că potrivit unei logici a succesiunilor istorice modelul alternativ (cel al stilului «retoric») a fost reactivat
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
definiția lui Boris Asafiev). Doar astfel, stilul devine o formă de „comportament” propriu gândirii (artistice, științifice, politice), mediat prin mijloacele specifice ale unui anumit domeniu de activitate. În acest sens, putem identifica și deosebi stilul Romantismului de stilul Barocului, Renașterii, Clasicismului sau Modernismului (stil de epocă), stilul german, italian, francez, englez sau rus (stil național) sau stilul lui Beethoven de stilul lui Bach, Mozart, Debussy sau Verdi (stil individual). Raportarea cazului stilistic beethovenian la specificul implementării și realizării acestei concepții organice
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
de sub-sisteme stilistice, care afișează deseori un contrast evident. Acest fapt este datorat unei tendințe generale de creștere în importanță și consistență a creației individuale, dar și naționale, proces cu proveniență din epoca Renașterii, amplificându-se progresiv în Baroc și Clasicism și continuând în Romantism.”<footnote Mihail Mihailov, Stilul în muzică, Leningrad, Editura Muzîka, 1981, p. 224. footnote> Cu alte cuvinte, această defoliere stilistică semnifică nu altceva decât relevarea tot mai pronunțată a stârii pluricanonice în sensul în care putem vorbi
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând fi amestecate între ele tocmai în virtutea acestei fixații într-o anumită perioadă istorică, ale
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
termeni periodizanți care fac referire la etapele istorice și indică „blocuri” temporale extinse - Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, Modernitate (modernism) sau Postmodernitate (postmodernism); (2) în al doilea grup intră termeni periodizanți cu referire la conținutul stilistic al perioadelor istorice - Baroc, Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă (a Barocului), muzica lui Ludwig van Beethoven se identifică drept muzică clasică (a Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner drept muzică romantică (a Romantismului târziu), creația lui Arnold Schönberg ar fi definibilă stilistic prin intermediul unei secvențe terminologice, fiecare termen cauzând o focalizare tot mai accentuată pe particularitatea fenomenului indicat: (a) muzică lui este definibilă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
cu semnificație tot mai restrânsă și mai concretă. În situația ambilor compozitori, nu mai poate fi vorba de o singură tipologie stilistică, menținută cu fidelitate și asumare pe întreaga durată a biografiei creative. Ceea ce era considerat drept stil în epoca clasicismului suportă o mutație considerabilă de la identificarea stilului individual cu stilul de epocă la stilul individual drept constituentă a epocii și ca un potențial „receptacul” al mai multor tipologii stilistice concatenate. Spre exemplu, ceea ce la Beethoven corespunde câte unei „vârste” în
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
individual cu stilul de epocă la stilul individual drept constituentă a epocii și ca un potențial „receptacul” al mai multor tipologii stilistice concatenate. Spre exemplu, ceea ce la Beethoven corespunde câte unei „vârste” în limitele unui singur program estetic unitar - idealul clasicismului -, la Stravinski suportă o mutație atât de puternică, încât acestor imagini ale fiecărei „vârste” stilistice beethoveniene ca etapă constitutivă a creației, le corespunde la Stravinski câte un program estetic-stilistic, fiecare cu un propriu set de idealuri. Cu alte cuvinte, dacă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
cazul lui Bach este vorba despre o sinteză cu caracter de epuizare a potențialului de continuare, fără soluții pentru viitor, așa cum este și în cazul lui Dmitri Șostakovici sau Béla Bartók. Beethoven realizează, însă, ambele funcții: (1) de încheiere-închidere a Clasicismului muzical, însă chiar această procedură semnifică, într-un mod simultan, (2) inițierea-deschiderea unui următor ciclu, Schönberg configurând un model asemănător prin reformularea potențialului postromantic în termenii procedurii atonale, cu un ecou tardiv la Iannis Xenakis, prin reformularea modelului pan-serial
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în care se articulează stilul „monolitic” al lui Johann Sebastian Bach, definibil ca uniform, stabil și coerent pe întreaga desfășurare a vieții compozitorului; (2) un al doilea context istoric, primele trei decenii ale secolului al XIX-lea (ultimele decenii ale Clasicismului și primele decenii ale Romantismului) în care devine vizibilă „abaterea” de la modelul „monolitic” îl reprezintă creația lui Ludwig van Beethoven - trecerea de la dominanta retorică la aceea organică, consistența stilului beethovenian „defoliindu-se” în imaginea celor trei „vârste” sau „stiluri” consecutive (ca
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
medievală; Stilul vocal acompaniat al Prerenașterii (1300 - 1470); Polifonia a capella și începuturile stilului instrumental: Palestrina, Ars Nova, Orlando di Lasso, școala flamandă; Epoca basului general (1500 - 1750); Vremea nouă. O altă fișă continuă cu: Preclasicismul: Rameau, Bach, Händel, Gluck; Clasicismul: Haydn, Mozart, Beethoven; Romantismul: Schubert, Schumann, Berlioz, Liszt, Chopin, Wagner, Brahms, César Franck etc. Atrage atenția părerea savantului despre muzica creștină, deoarece ea contrazice pe cele superficiale ale timpului ce căutau și limitau obârșiile acestei muzici în cultura antică elină
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
muzică “poïetico-centrică” înspre una “estetico-centrică” (în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180; în: Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 25). footnote>? Putem admite o asemenea corelare prin raportare la contextul unor stiluri muzicale precum Clasicismul și Romantismul austro-german sau Impresionismului francez. În fiecare caz concret este vorba despre un ansamblu de precepte ideologice-estetice care se legitimează printr-un ansamblu corespunzător de lucrări muzicale reprezentative. Astfel, intrebarea de mai sus presupune și o listă repertoriala a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la Debussy că una "multifațetată" din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și pe deplin relevante, de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă, ca până și în cadrul clasicismului vienez lucrurile se prezintă într-un mod diferențiat atât la nivelul etosului (ca răspuns la întrebările ce și cum este exprimat), cât și la nivelul esteticii personale (ca imagine a câmpurilor categoriale abordate) în cazurile concrete ale lui Haydn, Mozart
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
formă, ea fiind definită și elaborată chiar de către acești trei compozitori și persistă cu diverse grade de transformare pe întreaga durată a romantismului (austro-german și a școlilor naționale). footnote>, dar și de efortul de canonizare sau, altfel spus, re-inventare a clasicismului vienez în termeni de referent legitimator depus de către romantici. Diferența între aceste două contexte ar putea fi rezumata la importanța acordată termenului de privilegiu, fetișizat în cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]