120 matches
-
din vîna populară extrage scriitorul și unele motive de basm, el fiind, crede autorul nostru, creatorul poemei în proză din literatura română. Îl așează la locul lui modest pe prea plinul de sine Duiliu Zamfirescu, deși apreciază ciclul său romanesc, clasiciste, cu deosebire Viața la țară și Tănase Scatiul. Și nu uită să observe că prozatorul a izbutit, înainte de Rebreanu, să realizeze pictura stărilor de mulțime. Exagerat cu totul este, în continuare, locul ocupat de prezența lui Vlahuță ca scriitor. Trec
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
sensul unei insațiabile dispoziții de cunoaștere. Inaugurat la un mod briant de Sainte-Beuve, "lanțul de moraliști" se continuă prin Faguet, Lemaître, France, care au aprofundat în paginile lor cele mai bune "ancheta asupra omului". Viziunea lor e însă, în fond, clasicistă, ilustrînd acel ideal de echilibru lăuntrici și de "sănătate sufletească" ce pare a întrupa o trăsătură intrinsecă a nației, împins pînă la întîlnirea cu descoperirea inconștientului, cu abordarea regiunilor iraționale. Proust, Gide, suprarealiștii produc o "revoluționare fecundă" a spațiului spiritual
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
comediile lui Caragiale le asurzește mesajul, scriam înIstoria critică: le știm pe dinafară, le repetăm aproape mecanic, fără să ne mai gândim la ceea ce spun cu adevărat personajele. E de vină și faptul că aparțin de registrul comic. O prejudecată clasicistă ne împiedică să luăm în serios conținutul replicilor din comedii, tot așa cum ne împiedică să luăm în derâdere tiradele din tragedii. G. Călinescu îl consideră pe Ipingescu „redus la minte” fiindcă repetă papagalicește vorba „rezon” ori de câte ori jupân Dumitrache îi servește
Din nou despre Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4815_a_6140]
-
ostil", iar "bucuria creatoare este semnul victoriei asupra alienării" (p. 23). Apelul la concepția marxistă revine periodic, ca și în eseul despre Franz Kafka, pentru a arăta că marxismul "nu aruncă peste bord sentimentele ca elemente impure, cum fac viziunile clasiciste, ci le canalizează pozitiv, spre integrala eflorescență a personalității umane" (p. 25). Într-un mod derutant pentru cititorul de astăzi, Radu Enescu alternează mistica medievală a lui Jakob Bohme și viziunea romantică a lui Franz von Baader sau Schelling despre
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
cu importante aspecte inedite. În 1921, Alfred Alexandrescu (1893- 1959) compune un Allegro pentru Cvartet de coarde sub formă de sonată, în care ne întâmpină o muzică generoasă în fraze melodice și pătrunse în tonuri în genul impresionismului de ipostază clasicistă. Sub influența muzicii franceze (Debussy, Fauré, Ravel), Theodor Rogalski (1905-1954) și George Enacovici (1891- 1965) compun în 1925 lucrări de gen: Cvartetul de coarde în fa major, respectiv Cvartetul de coarde în do major, op 13. În 1923, Constantin Dimitrescu
Incursiuni ?n muzica de camer? rom?neasc? Cvartetul de coarde ?i reprezentan?ii s?i din prima jum?tate a secolului XX by Lumini?a Virginia Burc? () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
Nicolae Manolescu S-ar părea că, pentru majoritatea oamenilor, arta nu e arta fără un dram de idealism. Cea mai puternică reminiscența clasicista în materie de gust este tocmai aceea legată, etic, de conceptul de bine și, estetic, de conceptul de frumos. Adevărul este, în schimb, indiferent, daca nu insuportabil. Cu toata vigoarea realistă a artei din ultimele secole, cînd au fost înlăturate
Falsa pudoare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17493_a_18818]
-
prozei, prin obscurizare, a "divorțului", în curs de adîncire, între scrisul poeților și limba orală. E vorba de un efect al romantismului ce se regăsește plenar abia în modernism. După ce, la începuturile sale, patosul romanticilor s-a arătat tributar retoricii clasiciste, înlocuindu-i doar "conținutul", individualismul își cere drepturile "prin interiorizare, prin părăsirea oratoriei, prin decăderea plasticei evidente, prin muzicalizarea savantă și prin biruința iraționalului și a subconștientului". "Clarității solare" a discursului clasic i se subsitutie un limbaj dificil, eliptic și
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
suverane, au constituit principiile poeticii lui Baudelaire, care i-au fost revelate prin intermediul lui Edgar Poe: "Ea impune intelectualizara creației, chiar dacă poema își trage seva din subconștient sau oniric. Totuși această intelectualizare merge împotriva tiraniei rațiunii, stăpîna absolută a epocii clasiciste. Deși afirmația pare contradictorie, ea corespunde realității. Într-adevăr, inteligența artistică se împacă perfect cu sugerarea stărilor subliminare ale conștiinței, explorate de Poe și de lirica modernă". Cu o remarcabilă larghețe, Șerban Cioculescu punctează metamorfoza poeziei care, dintr-un discours
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
Testament, greaca veche unificată - „târzie“, vorbită în perioada Imperiului Roman pentru Noul Testament) și neignorarea acestor diverse interpretări. Ținînd totuși seama că, așa cum bine se spune, cel mai bun comentariu rămâne textul biblic însuși. După decenii de strădanie filologică și cercetare, clasicistele/biblistele Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu ne oferă minunatul lor dar, rod al unei vieți dedicate citirii, înțelegerii și interpretării Cărților care încep acolo unde trecutul se învecinează cu veșnicia și călăuzesc către un viitor la rându-i atingător de
Povestiri de adus a-minte by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3678_a_5003]
-
ciudat, dar lucrurile așa stau: am scris la debutul lui, îi scriu astăzi necrologul. Poezia lui Doinaș a debutat sub semnul clasicismului. A devenit treptat din ce în ce mai pronunțat barocă. S-a încărcat de podoabe. Și-a radicalizat morala. Evazionismului sau parabolei clasiciste i-a luat locul pamfletul liric. Dintr-un tînăr echilibrat, Doinaș s-a transformat într-un bătrîn furios. Și care privea înapoi cu mînie. Dacă mă gîndesc bine, poezia lui a stat, conștient, mai ales după epoca superbelor balade din
A murit Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15144_a_16469]
-
lor, mai ales în ediția Perpessicius) a schimbat complet acest punct de vedere. Mai întîi Călinescu și apoi Negoițescu (îi numesc doar pe cei foarte importanți) au avut revelația unui romantic de o cu totul altă factură, nu aceea, minor clasicistă, mai veche a unui Schiller sau mai nouă a unui Lenau sau Heine, dar aceea major vizionară a lui Hölderlin sau Novalis. O viziune care, în plus, pulveriza formalismul, acuratețea prozodică, fixitatea unor specii, și umplea cerul liric de jerbe
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
Un factor care întîrzie ecloziunea barocului macedonskian ar fi atracția simbolistă. Aceasta ar rămîne doar la o treaptă a gesticulației programatice, fără a afecta figura profundă a poetului. Contactul cu René Ghil a generat "bufonerii instrumentale", dar și... o nostalgie clasicistă, căci Macedonski îl apreciază pe Verlaine ca un "clasic", bardul francez nefiind, spunea el, "nici realist, nici simbolist, nici decadent, nici instrumentalist". Neputînd fi acceptat în optica exegetului decît pasager sau parțial romantic, simbolist, parnasian, Macedonski ar fi un barochist
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
să Ťcedeze inițiativa cuvintelorť. În felul acesta, poetul nu mai este decât ocazia de a se manifesta a Poeziei". Eseistul este, de asemenea, înclinat să focalizeze trăsăturile fundamentale ale modernismului poetic, pe care îl distinge net de poeticile romantice sau clasiciste. Trăsătura esențială a poeziei moderne e aflată în procesul de autonomizare pe care limbajul poetic și-l apropriază: "Aceasta ar fi, așadar, caracteristica esențială a poeziei moderne: angajată într-un dramatic proces de autarhizare a Limbajului poetic - care vrea să
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]
-
jurnalul lui Maiorescu, ținut din adolescență, timp de peste șase decenii, a fost publicat postum, memoriile lui Lovinescu sunt citite în cenaclu pe măsură ce sunt scrise; și publicate, tot astfel, în ritmul elaborării și finalizării lor. Criticul modernist, față de cel de esență clasicistă, vede literatura în chiar actul constituirii ei, în fluxuri purtătoare de semnificații neunivoce și într-o temperatură ce coboară abia în momentul fixării lor prin expresia personală. Fluiditatea și muzicalitatea frazei ample dictează asupra conținutului, într-un raport de sincronizare
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
val al pretențiilor și lamentațiilor auctoriale ce se îndreaptă, zilnic, spre E. Lovinescu se poate cuantifica rolul său canonizator pe scena literaturii noastre. Presiunea autorilor indică, în fond, statura criticului, însumarea portretelor dă un autoportret. Parte din reverberațiile de studii clasiciste ale criticului modernist, parte din necesitatea de a ocoli foarfecele noii cenzuri, Aqua forte stabilește o anumită distanță între această lume culturală (cu fundalul ei socio-politic) și cel ce o observă. Apare un ecran protector, prin care fapte, întâmplări, atitudini
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
am putea găsi, bunăoară, la un Ion Bogdan Lefter, care l-a calificat pe Călinescu drept un critic ,ratat" și i-a numit Istoria o ,pacoste". Viziunea organică, perspectiva larg-integratoare, dar și selectivă estetic, sensul continuității pe deasupra golurilor istorice, grila clasicistă prin care e citită și reconstruită o întreagă literatură autohtonă, de la origini și până în prezentul deceniului patru: toate acestea nu au cum să reprezinte niște artificii retorice și subterfugii scripturale. Ele presupun o teribilă încordare intelectuală și o trudă creatoare
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
Ce are Amor intellectualis în plus față de alte bildungsromane de la noi ține de o coerență ideatică situată deasupra narațiunii propriu-zise. Din această cauză, mă îndoiesc că între derelicțiunea adolescentină (pe care Ion Vianu ar fi practicat-o asiduu) și studiile clasiciste ale aceleiași perioade se află o prăpastie de netrecut. Nopțile pierdute în compania unor prieteni de rasă, ca Matei Călinescu (Geamănul, cum e numit peste tot), prin cârciumi ieftine, recitând poeme decadente, nu sunt cu nimic mai prejos decât diminețile
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
obiecțiile lui Ulrich von Wilamowitz la alunecările retorice în care Nietzsche nimerește scriind Nașterea tragediei din spiritul muzicii. Din aceeași categorie a erudiților care respectă litera mai mult decît paroxismele spirituale face parte și Aram Frenkian, savant a cărui vocație clasicistă a culminat în studii dedicate culturii eline. Ce surprinde la armeanul născut în Constanța și școlit la Cernăuți și Paris e că interesul pentru Elada trece dincolo de Homer sau tragici (Eschil, Sofocle, Euripide) și se întinde pînă la presocratici (Empedocle
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
nu încape îndoială că cel care are ideile cele mai clare este ultimul.“ (p. 122) Dacă trecem peste acele amănunte filologice care preschimbă disputa într-o horă de lexicăraie stearpă, ce rămîne din volum e lecția fundamentală a oricărei cercetări clasiciste: te ajută să schimbi unghiul de vedere, pricepînd că ceea ce odată a fost convingere astăzi trece drept superstiție, la fel cum ceea ce azi e certitudine peste cîteva decenii va fi etichetat drept fantasmagorie. Mai rămîne de lămurit termenul din subtitlu
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
în care abstracțiunea doctrinară e pipăită ca o materie cu scopul de a i se aprecia densitatea: "Cum doctrinele lui Pillat, oricît de tari ar fi fost ele în aparență, fie că e vorba de cea tradiționalistă, fie de cea clasicistă, sînt susținute prin concepte de gelatină, post-imaginativie și pre-conceptuale, un punct de pornire tot s-ar fi aflat". Soluția e întrevăzută la modul șăgalnic al comportării (antropomorfice) a imaginarului cu ideologia și al unei "adunări" ca la clasă: " Iar dacă
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
mai exact, clasicist paradoxal. Și să ne întrebăm: procedează el astfel într-un mod fericit? Să ne amintim cum Kierkegaard vedea în comparație nefericire, deci nepotrivire. Și neadevăr. S-ar putea ricana că e bine găsit? Apoi, această politologie paradoxal clasicistă, literară, devine estetistă. Încă o dată se constată cum imperiul literaturii, ca discurs, anexează totul, inclusiv politica. De aceea ajunge, pentru politicul extrem, suspectă. Româno-americanul ignoră, surprinzător, lipsa de pragmatism a politologiei idealistabsurde a lui I. L. Caragiale, fapt de natură să
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
mai târziu (Cambridge, Joseph Warton, Walpole, William Mason, Hayley ș.a.), chiar dacă se pare că Milton n-avusese gând de frondă împotriva grădinii franceze. Ce-i drept, în epocă, grădina raiului fusese uneori imaginată ca un parc ordonat. Nemulțumirea față de regulile clasiciste, exaltarea libertății și a spontaneității naturii sunt semnul unei revoluții estetice îndatorată mai ales scriitorilor secolului al XVII-lea (Bacon, Milton, Temple, câțiva poeți minori). în 1709, Shaftesbury a fost primul care declara, fără echivoc, superioritatea naturii sălbatice față de "neautenticitatea
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
însă adevărații teoreticieni ai grădinii simbolice sunt, pentru Anglia, Addison și Pope, care i-au dedicat parcului geometric scrieri întregi. Faptul nu e lipsit de ironie, pentru că tocmai acești doi autori reprezintă altminteri, din multe puncte de vedere, epoca autorității clasiciste. Addison aducea un punct de vedere nou, numind arta banală, disciplinară și de o eleganță artificială în comparație cu grandoarea și varietatea luxuriantă a naturii - estetică dezvoltată ulterior și dusă la limite de către romanticii târzii (Warton). Ideile lui Pope despre acest subiect
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
găsește, nu în care se pierde. Aceeași dorință (ambiție?) de-a se (re)găsi, fără a scăpa vreo clipă resortul de sub control a condiționat, în bună măsură, selecția lui Mircea Martin. Listă care continuă cu Ferdinand Brunetičre, "baletînd" între maniera clasicistă și pozitivismul modern. Capitolul e, în esență, o descriere de cărți, extrăgînd din ele ideile importante pentru "conștiința de sine" a criticii. Dincolo de părerile atunci inovatoare, azi desuete, scrierile lui Brunetičre (mai) au ecou pentru efortul lor, poate rizibil, de-
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
pe Silius Italicus (25 - 100 d.Hr.), fost consul, deci om al timpului său, singura explicație pentru o astfel de întoarcere în timp ține probabil de un evazionism înnăscut. Ceea ce despre Alexandra Ciocârlie nu se poate spune. În ciuda preocupărilor sale clasiciste și poate tocmai de aceea, ea e unul din cei mai redutabili eseiști de, subliniez, a s t ă z i.
Orașul invizibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6335_a_7660]