200 matches
-
el. Neîndoielnic, siguranța aceasta a influențat comportamentul criticului. „Dicția” lui a devenit din ce în ce mai fermă, pe alocuri apodictică și cu evidente accente de superioritate. Aceste manifestări nasc însă nu numai admirație, ci și ostilitate. Dincolo de alura și gesturile de o anume clasicitate pe care le etala public, Mihai Drăgan era un om greu de mulțumit. Mai tot timpul - frămîntat, hortativ, precipitat, susceptibil, indignat, virulent, revoltat. Se aprindea repede, se zbătea pentru orice, punea suflet în toate. Flacăra lui creștea sau scădea în
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ale „colegilor” ateniani... Mulțumesc mult. </citation> (153) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”30 ianuarie 1991”> Dragă Costică, îți scriu telegrafic pentru a te „pedepsi” că tu nu răspunzi la scrisorile mele (unele destul de lungi pentru epoca aceasta de clasicitate, cînd este vorba, desigur, de corespondență). Deci: am primit ieri un exemplar din ziar și din revistă. Articolul meu, deși „transmis telefonic”, a ieșit bine. Tot ieri am primit și onorariul pentru precedentul (despre Al. Dima, care i-a plăcut
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
autentice... despre originea națiunii. Italia va dobândi astfel, În conștiința ardelenilor, o dublă sacralitate, o Îndoită calitate de tărâm inaugural, conferită, pe de o parte, de strămoșii latini, pe de altă parte, de eroii mitizați ai Școlii Ardelene. 4. Tărâmul clasicității Revenind la imaginea patriei originare, a vestigiilor latine, putem alătura acestei teme o variantă mai amplă, care o Înglobează pe prima și interferează totodată cu imaginea Italiei ca țară a culturii. Este vorba de perceperea Italiei ca un tărâm prin
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
imaginea patriei originare, a vestigiilor latine, putem alătura acestei teme o variantă mai amplă, care o Înglobează pe prima și interferează totodată cu imaginea Italiei ca țară a culturii. Este vorba de perceperea Italiei ca un tărâm prin excelență al „clasicității”, loc ce cumulează atributele vechimii, monumentalității și frumuseții apollinice. În formularea lui Cipariu XE "Cipariu" , italienii, „după Înfrumusețarea de la natură, Înfrumusețară și de la sine frumoasa Italie, ca grecii Grecia”. Imaginea se desprinde, mai Întâi, din formulările verbale prin care este
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
general eliberat de conjuncturi exterioare; el le cultivă În mai mare măsură pentru valoarea lor intrinsecă, fără legătură cu obsesiile ideologiei naționaliste. Această Italie clasică primește și ea, În conștiința ardelenilor, atributul sacralității; Cipariu XE "Cipariu" , venit la Como pentru „clasicitatea locului”, Îl numește „sfânt loc”. Nu mai este Însă vorba de o sacralitate națională, ci de una estetică și culturală. Imaginea Italiei clasice implică lărgirea perspectivei temporale și tematice, incluzând și aspecte exterioare Antichității latine. Cipariu XE "Cipariu" sărută, la
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
necurmată”. Un exemplu grăitor pentru deplasarea atenției către problematica economică Îl oferă Timotei Cipariu XE "Cipariu" , Într-un mod aparent surprinzător pentru voiajul său În manieră iluministă. El vine, Într-adevăr, În Italia având În minte imaginea unei țări a clasicității, al cărei univers Încearcă a-l regăsi la fața locului: Cu ochii Încercam să văz fagii lui Virgiliu și citis-ul pentru capre, ci au că erau numai ficțiune poetică, au și ei au perit. Nereușind să descopere imaginea Învățată la
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
opera literară în care, ca în Război și pace sau în Învierea de Lev Tolstoi, de pildă, căutând esența lumii reale, autorul semnalează „realități armonice”, conduse de principiul „concordanței în diferitele părți ce le compun”. În felul acesta se „atinge clasicitatea”, opera fiind „la adăpost de mode”. Articolele politice învederează, în egală măsură, posibilități de analiză pătrunzătoare și vocația combativității pătimașe, ceea ce impune reconsiderarea imaginii lui Z. în conștiința multor contemporani și a posterității, el fiind văzut îndeobște ca un personaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
bănuți întorși”. Este doar un „ou viu”, rătăcind prin „cețuri primordiale”. Merită să admiri acest „trup curat, cu cetină de carne”, proaspăt, neîntinat. în aceasta constă puritatea, eloJiul, sublimul: „Sunt în Grația Ta, Doamne!...” Poetul se lasă învăluit sub arcadele clasicității, și astfel, cititorul ar putea intui voluptuoase vibrații eminesciene („3ărea că printre zăbrelele coastelor s-a fost deschis o poartă... ”), sonorități blagiene („Se aude rnicornul”), spasme bacoviene („Sunt un fel de Bacovia al șirei spinării. Al sistemului nervos / parasimpatic. Adie
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
formației intelectuale și în privința elaborării unei ideologii literare. După întoarcerea Universității la Cluj, N. revine în orașul natal, încercând să continue activitatea cerchistă. Vrea să scoată o revistă sub titlul „Euphorion”, care ar fi sugerat, în concepția sa, sinteza dintre clasicitatea arhetipală și spiritul faustic modern. Are proiecte mari, imaginând, de pildă, crearea unui clasicism românesc axat cu precădere pe categoria tragicului. Face lecturi sistematice din filosofie și din marii mistici, îndeosebi în limba germană. Se pasionează de teatru, susținând și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
E. Lovinescu (1970). N. preia din Lovinescu teoria sincronismului, însă cu un sens modificat, conform euphorionismului său; sincronismul nu se reduce la stricta actualitate, cultura/ literatura română trebuind să se sincronizeze, cumva retroactiv, cu o „Europă culturală arhetipală”, cu o „clasicitate absolută”. Pe de altă parte, criticul descinde din ceea ce el numește „simbolismul” textului lovinescian, revendicându-se și dintr-o înțelegere a actului critic ca expresie intuitivă. Călinescian până la un punct este N. printr-o concretețe aproape senzuală a limbajului, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
Ceara, 140-143; Regman, Noi explorări, 136-145; Paleologu, Alchimia, 104-111; Cristea, Modestie, 32-38; Raicu, Fragmente, 195-205, 402-406; Sorescu, Ușor cu pianul, 381-385; Grigurcu, Existența, 30-36; Cândroveanu, Lit. rom., 71-73; Micu, Limbaje, 156-169; Ioan Adam, Interdicția uitării, ST, 1990, 2; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist, RL, 1991, 1; Alex. Ștefănescu, Poezie și adevăr, RL, 1991, 16; Miron Kiropol, Plângerea dintâi, CC, 1991, 4-5; Dan Laurențiu, Hanibal intra muros, VR, 1991, 8; Constanța Buzea, Pelerina verde, VR, 1991, 8; Ștefan Aug. Doinaș, Prezența lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
și depășire)1, fapt pentru care unii cercetători au lărgit contextul înspre biografie a altui romantic sau, prin extrapolare, a tipului scriitoricesc ori către un spațiu meta fizic comun. La rândul ei, opera eminesciană cuprinde în paginile de o proaspătă clasicitate un Paradis al culturii românești, illud tempus la care gândul se întoarce când istoria erodează prea mult condiția livrescă. Rolul arhetipal [al lui Eminescu] poate fi urmărit pe diverse linii de gândire și de sensibilitate. Re parcurgând în sens invers
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
piesele de aici, din nou neoromanticul se însoțește cu neoclasicul. Atât prozodia veche, apelul insistent la miturile Antichității, situarea accidentalului în universal, a excepției în generalitate, cât și pledoaria implicită pentru rațiune („Cunoașterea e tot o cucerire”) sunt parametri ai clasicității. Istoria, văzută prin gândirea unui erou privilegiat al ei, Alexandru Macedon, nu mai apare ca o succesiune de evenimente cu conținut diferit, ci ca o juxtapunere de momente etern repetabile în esența lor. Totuși, sentimentul misterului romantic se păstrează: „Dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
mustrare, ci constatăm: prin tehnică, prin unele tipuri, prin neliniștea dominată de luciditate, De două mii de ani este o carte tipic gidiană. POMPILIU CONSTANTINESCU În teatrul lui Mihail Sebastian nu poți vedea nimic din ceea ce ar fi menit să dea clasicitate, spirit și autenticitate durabilă literaturii noastre dramatice; dar poate că nimeni nu s-a gândit să le caute acolo unde era altceva de aflat: în aceste comedii simple și juste, scrise de un condei salubru și fermecător, nădăjduiești cu modestă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
școală sau grup de creatori uniți prin idee, într-o... generație, ține de convenționalitate, e de părere Mihai Cimpoi și pe această linie își conduce discursul critic în secțiunea Integrări tipologice și categoriale. Eminescu este în bună măsură un clasic ("Clasicitatea eminesciană se identifică azi cu canonicitatea"); coordonatele acestei apartenențe sunt expuse în subcapitolul intitulat Clasicismul. La fel sunt identificate coordonatele romantice (Romantismul), una dintre acestea definindu-se prin aspirația spre Absolut, iar omul romantic Eminescu "este "revoluționar"", ca toți romanticii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sistematică. Barocul este prezent și el în creația eminesciană (vezi Glossa) dar existând și o predispoziție pentru Simbolism ("Lovinescu refuză să tragă concluzia că Eminescu este un precursor al simbolismului" în literatura noastră) și totodată o deschidere marcată spre modernitate (Clasicitate și modernitate): "Modernitatea lui Eminescu se cere înțeleasă nu prin opoziție cu clasicismul, ci printr-o complementaritate dialectică". Vorbind despre Cultura lui Eminescu, se punctează faptul că aceasta este axată pe triada constitutivă: "formativitate creativitate integralitate", asigurându-se astfel "personalitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o acțiune de reordonare și „europenizare“ a ei. Așadar, I. Negoițescu este un lovinescian de tip special: și el propune un sincronism, dar unul cu o Europă culturală arhetipală. Euforionismul înseamnă o întoarcere la mari valori ce au primit o „clasicitate absolută“, deci la un spirit al europenismului care funcționează ca normă estetică, morală și ontologică. Euforionismul reprezintă deci o cale de acces, deocamdată potențială, către ethosul occidental, căci rămâne, încă, o întrebare foarte gravă fără un răspuns substanțial: „De ce noi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
către ethosul occidental, căci rămâne, încă, o întrebare foarte gravă fără un răspuns substanțial: „De ce noi nu avem mistici și sfinți? De ce nu avem tragedii și epopei? De ce sistemul filosofic al lui Blaga nu poate cuprinde o etică?“ Opera-model, de „clasicitate absolută“, impune tocmai prin semnificațiile axiologice multiple pe care le conține. Ideea aceasta apare permanent în studiile din Revista Cercului Literar, fie în eseul despre baladă al lui Radu Stanca („Exclusivitatea estetică nu duce la capodoperă“), fie în Perspectivă, articol
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mult sau mai puțin istorice, fastidioase și complet inutile, îngrijitele caiete cu versuri, și necoapte, și senile, ale celui care se grăbise să ne părăsească pentru tărâmul îngerilor, ca și cele fabricate de junele filosof și dramaturg, instigat de o clasicitate romantică paranoică; m-am străduit zadarnic să le combat în numele bunului simț care se închega pe îndelete în mine, ca să cuprindă în sânul său nebuniile cu adevărat estetice - dădeam cu capul numai de ziduri de neclintit. Confuzia, din care trebuia
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
-nchină cu umbră grea,/ când trece și sună sandaua ei vie ” (Artemis, în Dreptul la timp) ; „Calul meu saltă pe două potcoave./ Ave, maree-a luminilor, ave ! ” (O călărire în zori, în Sensul iubirii). Poezia lui Nichita Stănescu e plină de „clasicități”, cu trimiteri la lumea greacă, romană, uneori și la Egipt sau Sumer. Dar nu e o poezie de clasicizant, de om de bibliotecă și de cabinet. Perspectiva din care privește antichitatea e a unui eschollier, ca François Villon (sau ca
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pana azurului”, „nicovala adevărului”, „glia gândurilor”, „ironia clipelor”, „zăpada desăvârșirii”. În Ram de lumină (1990), una dintre cele mai bune cărți pe care le-a scris, alături de Arșița stelelor, expresia își păstrează constant simplitatea, întâlnindu-se chiar semnele aspirației spre clasicitatea prozodică (alexandrinul, catrenul). Infuzate de sentimentul amurgului și de evocarea melancolică a copilăriei, a părinților și locurilor natale, aceste ultime versuri conservă totuși ceva din tonusul propriu poetei: o vitalitate desuet-exuberantă, diafană și suavă. Romanul Enigma unui ametist (1984) derulează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287273_a_288602]
-
în plus din pricina asistenței, pe care am simțit-o foarte avizată, spontană și sinceră în reacții, mai ales când nu era de acord cu o părere sau alta. Cât despre Junimea și junimism, știți bine că reprezintă elementul crucial în clasicitatea noastră, dar și piatra unghiulară a conștiinței culturale românești moderne. Cu asta ai spus tot. Spiritul Junimii e tot ce poate fi actual(izabil) din istoria literaturii, a ideilor social-eco-nomice și a formelor politice autohtone, chiar dacă nu ești conservator, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă Implinirea, la 1 octombrie, a 130 de ani de la debutul lui Ion Creangă, în Convorbiri literare, cu povestea Soacra cu trei nurori, îmi prilejuiește relectura unei cărți consacrate modului cum a fost receptat humuleșteanul
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
numele bunicului meuă, ci... o anume „pasiune” pe care o puneau unii scriitori În anii ’70 și ’80 În a-și nega nu numai trecutul odios nazist, dar și trecutul cultural și vârfurile sale, oricât de prestigioase și formatoare, ale clasicității și modernității germane, dacă aceste „piscuri” manifestaseră cât de cât „aplecări” spre „dreapta” sau dacă pur și simplu nu arătaseră un interes vădit pentru clasele sărace și mișcările lor „revoluționare”. De la Goethe, acuzat de a fi fost „sluga prinților”, până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
puțin cu aceste castele splendide, sofisticate, minuni ale minții umane, clădite pe nisip? Mai mult... pe nimic, un „nimic” ciudat totuși, mai viu uneori decât tone de materie?!...Ă Și, exemplul cel mai celebru, nu-i așa, În modernitatea, În clasicitatea filozofiei, este acel numen al lui Kant, das Ding an sich, lucrul În sine, esența transcendentalității. Cu care s-a războit Întreaga sa școală, Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche Însuși, negându-i existența, dar refuzând să fie „confundat” cu „vulgarii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]