191 matches
-
impunerea „autenticității”. S. îl admiră pentru „răceala” scrisului său, pentru deosebita luciditate, pentru că „genul său este inteligența”, iar „legea lui de gândire” e „claritatea”. André Gide i-a devenit model prin ceea ce opera sa are comun cu a moraliștilor și clasicizanților din literatura franceză (Montaigne, Descartes, Stendhal). Spirit de finețe, format sub influențe mai cu seamă galice, dar și insulare (engleze), S. scrie în „Cuvântul” eseuri remarcabile, culminând cu serialele privind romanul modern și modernismul românesc. În opoziție cu E. Lovinescu
SEBASTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
nu toți tradiționaliștii (prin sursa inspirației) urmează același principiu poetic. Unii, precum Nichifor Crainic, V. Voiculescu, D. Ciurezu, Radu Gyr, Zaharia Stancu (în primul său volum, Poeme simple), Emil Giurgiuca, Ion Buzdugan, profesează un t. integral, menținându-se în formula clasicizantă a lui George Coșbuc, Al. Vlahuță, St. O. Iosif, Octavian Goga; alții interpretează motive tradiționale cu instrumente moderne: simboliste (Ion Pillat, Virgil Carianopol, Vlaicu Bârna), expresioniste (Lucian Blaga, Adrian Maniu, Aron Cotruș, N. Crevedia, Mihai Beniuc). Dintre prozatorii cu masivă
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
și mă îngrozesc de dânsa [de viață] mai mult decât de numele iadului”, de un patetism intens, este singular în epocă. Semnele unui nou gust literar se întrevăd în prețuirea singurătății, în nuanța sentimentală din „glasul meu cel întristat”. Manierismul clasicizant este depășit și în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și complicat, incizat cu ingeniozitate și virtuozitate, destinat să trezească uimire și surpriză; poate fi aici un gust baroc format sub influența liricii italiene de concetti
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
Cuvântul” - În ruine). Poezia e, în bună măsură, de speță artizanală, dovadă și polimetria experimentală din Strofe, Versuri heterometre, Opt rânduri, Quarta rima, Versuri în heterometre albe, Strofe stinghere. Întotdeauna Z. compune, literaturizează. De obicei urmează canonul, o poetică normativă clasicizantă ordonează cuminte și cele mai romantice motive. Versurile exprimă sensibilitatea disimulată, implicată convenției epice și viziunii antichizante, a unui monden de familie spirituală horațiană. Dar, neavând resursele lui Horațiu, poetul realizează, în piesele antologice Amurg, De la Villa Tusculana, Nimfa tânără
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
studenți ai săi și de alți specialiști în modurile receptării valorilor simbolice. Semnează articole Al. Balaci (Legăturile lui Nicolae Bălcescu cu Giuseppe Mazzini și Italia, Modernitatea poeziei lui Francesco Petrarca), Ion Brăescu, Ana Cartianu (Ben Jonson că exponent al reacțiunii clasicizante), I. C. Chițimia, N. N. Condeescu, Ovidiu Drimba, Nina Façon (Leopardi și ideologia Risorgimentului), Aram Frenkian ( Concepția despre zei a lui Euripide), Valentin Lipatti, Tatiana Nicolescu, Mihai Novicov (exponent al tezelor oficiale de-a lungul întregii sale colaborări), Adelina Piatkowski (Spartă, oraș
STUDII DE LITERATURA UNIVERSALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289996_a_291325]
-
face din doi una”. Impresionează, prin noblețea simțirii, Post mortem, pioasă evocare a lui N. Iorga: „Pe hrisoave, odoare, surete, pisanii, / pretutindeni, pecetea fierbintei strădanii. // Câte vieți ai trăit, mii de tomuri să scrii, // câte nopți înălbite și câte sihăstrii?”. Clasicizant în permanență, micul romantism al lui S. cedează, în cele din urmă, integral locul clasicismului. Un ciclu din Lumini târzii (1984) reunește peste douăzeci de „poeme aforistice”, între care Legea fierului („Și fierului, de-i dai numai bătaie, / mânie-ți
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
Frunză cu freamăt de veci, / Vreme nedezlegată”. Scutul Minervei, culegere de optsprezece sonete, atât de legate între ele încât scrierea poate fi socotită un singur poem, poate fi văzută și ca o mică estetică normativă pentru uz propriu, un program clasicizant radical. Disprețuind „gloria lumească”, „secile vrăjiri a vremii-nșelătoare”, poetul se retrage „la umbra unui dafin”, sub scutul Minervei, „zeița clară ca flacăra”, „Senina”, „Eterna”, „mireasă și soră”, care îi dă puterea să-și „toarne chinul în marmoră cerească”. „Vechile
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
gazetele focșănene „Atacul”, „Milcovul”, „Pentru patrie” și apoi la „Prepoem”, „`Adonis”, „Curentul literar”, „Universul literar”, „Luceafărul”, „Argeș”, „Ateneu”. Prima carte, Fluturi de bronz, îi apare în 1937, fiind urmată în 1941 de Hronic (divertisment). Fără să poată ieși din tradiționalismul clasicizant antebelic, în Grădina cu cactuși (1969), după o tăcere de aproape trei decenii, P. cântă parcul, cu havuzul „ca o liră de cristal”, luna trecând printre ramuri, „banca” pe care „vingt ans après” stau alți îndrăgostiți, copilăria de școlar, cu
POSTOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
căror fuziune se naște. După cum reiese din articolul-program, o elegantă și academică pledoarie proclasicism, revista își propune „o documentată informație despre toată mișcarea de specialitate” a Apusului cultural (Franța, Germania, Italia), precum și cultivarea operei „literar-umaniste a traducerilor și a literaturii clasicizante”. Rubricile permanente sunt „Articole și studii”, „Traduceri”, „Cronica” (o agendă culturală cu note și comentarii extinse) și „Dări de seamă” (recenzii ale aparițiilor editoriale înscrise în profilul revistei). Cu o mare exigență în privința nivelului științific și consecventă declarațiilor din articolul-program
REVISTA CLASICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289190_a_290519]
-
piese de teatru sau poeme - în sensul generic-convențional al ideii de „carte” -, scrierile lui P. își dezvăluie pluralismele conceptuale și multiplicitățile semnificante atunci când sunt citite, postmodern, ca „texte”. (O asemenea lectură nu poate decât să lase deoparte, ca inutile, eforturile clasicizante ale unei părți semnificative a criticii românești postbelice, lansate în „desanturi” de recuperare a „calapoadelor” literare neglijate de autor, operații cvasiprocustiene de înscriere a operelor sale în formele unor tipare retorice reproiectate.) Cartea este un obiect închis și finit; textul
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), N. redescoperă, într-un fel pe cont propriu, drumul cunoașterii, mușcând din fructul oprit și găsind în el o disensiune între coajă și miez, ceea ce simbolizează contradicția ca principiu al lumii. Sub liniștea aparentă, clasicizantă, arde un suflet visător, bovaric, sfâșiat de umbrele morții. Cartea rece (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) proiectează o hiperboree, ca în viziunea lui Nichita Stănescu. E un tărâm al idealității pure, poeta înscenând, în manieră postmodernă, ceremonialuri lirice fanteziste
NECHIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288393_a_289722]
-
între Moldova, Țara Românească și Constantinopol a fost traducerea, între 1661 și 1664, a Vechiului Testament, realizată în timpul șederii la Constantinopol. Motivele care l-au îndemnat să traducă Vechiul Testament au fost pur culturale, românul fiind împins, probabil, și de „pasiunea clasicizantă” (Virgil Cândea), și de interesul față de textul scripturistic, iscat între învățați de disputele confesionale ale protestanților. Lucrează pe Septuaginta grecească (varianta aldină), într-o ediție protestantă apărută la Frankfurt pe Main în 1597. Preia în întregime împărțirea conținutului după această
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau de sarcasm. Este o poezie degajând îndeobște un aer de simplitate familiară, amalgamând tendințe clasicizante sau de notație realistă cu altele romantice și mai cu seamă simboliste - fluiditatea versului, cultivarea vagului, accentul pe atmosferă, predispoziția spre analogii -, acestea din urmă fiind cele mai pregnante. Dar N. nu e un simbolist (sentimental) propriu-zis, ci un continuator
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului. De fapt, între cele două lumi
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
abundentă, ale cărei trăsături se vor contura chiar din volumul Poemele pădurii (1973): metaforizarea excesivă a banalului, utilizarea febrilă a versificării retorice, preluarea unor elemente din doina sau din balada populară, vădind o propensiune mai degrabă întârziat sămănătoristă decât una clasicizantă. Mitizarea „ținutului pădurenilor”, prezentă și în scrierile în proză, imaginea și simbolistica pădurii ca spațiu al unei cosmogonii a iubirii, interpretarea sensului vieții și al morții prin prisma anotimpurilor sunt teme dominante în aceste versuri cu aer aproape întotdeauna vetust
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
este un poet mai puțin fertil, însă - foarte probabil - un poet mai bun, mai profund, mai puțin artizan decât colegul său de boemă. Răzvrătit în cuget și în atitudini, frecvent și în tematica și recuzita poemelor, rămâne în fond un clasicizant, desigur în cadrele modernismului. Adesea e deliberat desuet, prin arborarea, după cum remarca Gheorghe Grigurcu, a unui „limbaj defunct” și a unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită o anumită prețiozitate, deși se arată
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
românesc și o culme a artei lui B., nu este unica formulă a lirismului său. Ciclul de sonete Cununa Ariadnei pare scris de un alt poet. Expresia s-a limpezit, versul bate cadențele unei prozodii sever normate. Abia acum, zelul clasicizant al eseistului află suportul care îi dă credibilitate. Forma apolinică a sonetului, în care poetul aduce unele inovații, satisface și nevoia de simplitate, și pe aceea de revelație. Obsesia absolutului și a purității spirituale se menține, dar vehicul, de data
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
apreciat, în 1926, considerând că are „vederi noi”, dar despre Flori de mucigai a scris negativ. B.-D. era un critic cu un expozeu informat, care înțelegea motivațiile curentelor moderne (a scris despre expresionism), dar gustul său era al unui clasicizant și al unui moralist. Interesul lui s-a îndreptat însă către istoria literară, ca o consecință a înclinației spre istorie în general. Primul volum, apărut în 1893, conține o biografie a lui Petru Maior. Aproape toate studiile pe care le-
BOGDAN-DUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
în stilul lui Lucian Blaga, este poezia de inspirație diversă (meditație, pasteluri) din Ce rămâne (1974). Volumul următor, Augustele iubiri (1976), este alcătuit din trei cicluri de poeme patriotice, scrise în tonalitatea epocii. Sub semnul livrescului declarativ (înrâurit de direcția clasicizantă a lui G. Călinescu) și al apolinismului, volumul În căutarea lui Trophonius (1982) se vrea o epopee a descoperirii eroului mitic, constructor al unui templu al lui Apolo: o aventură a cunoașterii și transgresării limitelor umane, pierdută în tonul emfatic
BALAEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285564_a_286893]
-
propășirii naționale: La moldoveni. La restatornicirea domnilor pământeni. 1822, La introducerea limbei naționale în publica învățătură, Restaurarea școalelor naționale în Moldova, Paladiul moldovenilor (la inaugurarea Academiei Mihăilene). Poezia patriotică nu rămâne doar declamativă și conjuncturală, ci resuscită, alteori, figuri alegorice, clasicizante: motivul „bărcii”, „luntrea”, „vasul patriei plutitor” - preluat din Horațiu. Spiritul religios și sentimentalismul preromantic se întâlnesc în meditația asupra morții din poezia sepulcrală a lui A., în care conștiința deșertăciunilor lumii este îndreptată spre sensul faptelor și virtuților ce se
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
însă la "documente" (fragmente de jurnal, scrisori), și mai ales nevoia irepresibilă de a se confesa (fie și sub un nume de împrumut, Sandu) îl situează tipologic și în descendența lui Gide. Asemenea lui André Gide, el e un autentist clasicizant. Cu toate că, neavând mișcare epică și încălcînd toate canoanele, scrierile sale: cele ample (O moarte care nu dovedește nimic, 1931, Ioana, 1934, Jocurile Daniei, 1972) și cele scurte, din Halucinații (1938) nu se încadrează precis în nici o specie, ele sunt, indiscutabil
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos) și „carcasa” prozodică a unei umanități alienate, reificate. Această „carcasă” clasicizantă îl determină însă pe criticul Mircea Martin să aprecieze că insurgența lui Fundoianu se oprește la nivelul prozodiei, operînd exclusiv la nivelul conținuturilor (și al formei conținuturilor). „Aristocrat al revoltei”, Fondane a rămas un adept al „organicismului” și al disciplinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ideo-sociologice” a posteriori, al unei opțiuni programatice și al unor „revizuiri” oportune decît rezultatul somațiilor „la cald” ale propriei sensibilități estetice. De altfel, marele critic va recunoaște că opțiunea sa modernistă a înlocuit - treptat - originarul său „moldovenism” conservator, de gust clasicizant... Artist cu gust educat și spirit critic, tînărul Vinea îi contestă lui Lovinescu autenticitatea opțiunii estetizante, suspectate de didacticism burghez și de conformism. Atitudinea pamfletară din „Literatura, Lovinescu etc.“ uzează de procedeul fiziologiei: „un tînăr, burghez de tînăr, gras de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Brezu-Stoian, Editura Minerva, București, 1977, pp. 312-323). Afirmația lui Arcos privind caracterul ontologic al lirismului autentic, al „stării lirice” („Poezia pentru poeții adevărați face parte din viața lor și e una dintre manifestările ei”) este opusă poeziei-simulacru, discursive și fals clasicizante a „birocraților literari” de tipul lui O. Densusianu. Tot Mercure de France îi va prilejui, peste cîteva luni (în Facla, anul V, nr. 118, 5 februarie 1914), o prezentare mai detaliată (second-hand, firește...) a „cîtorva din trăsăturile caracteristice ale poeziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cubismul este tocmai metoda artistică care exprimă în mod simultan mișcarea. (Cum ar fi la fotografie cîteva instantanee succesive luate pe aceeași placă.) Noua estetică simultaneistă se bazează pe același principiu în ceea ce privește forma”. Nu lipsesc unele accente critice de nuanță clasicizantă: „Aș putea răspunde d-lui Barzun (...) că arta e interpretare, cristalizare, stil, dar mi-am propus să nu polemizez și să fac cunoscut cititorilor această școală. Fără îndoială, așteptăm ceva mai bun de la dînsa; ea ne-a promis «profunzimea maselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]