799 matches
-
societate. Dar astăzi, tu nu aveai chef, erai Într-o stare psihică jalnică. Vocea bătrânei doamne, se auzea monoton, și de oboseală nu-ți dădeai seama din ce parte a camerei: Islanda e un ghețar alb, plutitor, Parisul e un clinchet de pahare În care s-a turnat șampanie, Rusia e un mesteacăn, Polonia un vârtej de mazurci, Viena are coruri de culoarea aramei, Iemenul este un fildeș. O turmă de porci s-a transformat În zid roz.... Bătrâna doamnă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se despartă de el. Era făcut dintr-un bronz auriu de culoare deschisă și înfățișa o Antonia tânără, țâșnind în zbor, o Antonia pe care nu o prea cunoșteam, o Antonia din alte vremuri, care parcă dansa pe masă în clinchet de pahare de șampanie. Totuși forma capului era excelent conturată, părul bogat care-i cădea pe spate în șuvițe dezordonate amintea de o pieptenătură grecească; iar buzele groase, lacome, puțin întredeschise, da, pe acelea le cunoșteam. Dar nu era Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aveam să împărțim între noi aceste obiecte ca pe o pradă jalnică, pentru a fi ascunse prin dulapuri, ca niște secrete urâte, sau pângărite de eticheta unui agent de licitație. Am lovit ușor paharul din sticlă de Waterford, iar în clinchetul său am auzit ecoul unui glas care-mi spunea: Am impresia că, de fapt, nu doriți să vă recăpătați soția. Și i-am răspuns glasului din inima mea: o asemenea legătură este mai profundă și mai puternică decât ceea ce ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tichia, stofele și pantofii Într-o mână, și cu cealaltă nu-i dăduse Încă drumul carafei, a fost nevoit să se aplece În față, ca bufonul să poată ajunge la prosopul aruncat peste umărul său - moment În care se auzea clinchetul clopoțeilor atașați de tichie. Pe atunci un knisch era un servitor, afirma Winkler, care știa din surse sigure (tatăl lui era abonat la Brockhaus), „sau, mai bine spus: un rob“. Dar asta numai până la asediul turcilor din 1683. De atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care plătise dublu pentru cușetă. De fată uitase cu o jumătate de oră În urmă. Acesta era primul lucru pe care Îl Împărtășea ea cu Richard John, sub tropăitul de pași, mirosul de ulei, luminile intermitente ale semnalelor, fețele Îngrijorate, clinchetul de pahare și coloanele de cifre - pata neagră din mintea casierului. Vântul se opri pentru un interval de zece secunde, iar fumul care măturase Înainte și Înapoi cheiul și pogoanele de metal În rafale repezi rămase Încremenit În aer În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zgomotele străzii răzbăteau În Încăpere. Se auzea un sunet constant de claxoane. Josef se aplecă În afară și cercetă strada. Taxiurile rulau În sus și-n jos, cu bagaje și pasageri, dar le ignoră, cum ignoră și pâlpâitul semafoarelor, și clinchetele ce veneau din cafeneaua aflată chiar dedesubt, cercetând cu privirile trotuarul. Treceau puțini oameni, căci era ora când aceștia luau cina, erau la teatru sau la cinema. Nu se zărea nici un polițist. — Anton. — Taci! se oțărî el și trase jaluzelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vor auzi. Plecă de la masă și În stradă auzi țipetele mai limpede, dar taximetrele treceau claxonând, câțiva portari de hotel se bălăbăneau pe pavajul lunecos, cărând bagaje, și nimeni nu se opri, nimeni nu auzi. Ceva lovi pavajul cu un clinchet metalic și Josef privi În jos. Era o monedă de aramă. Curios lucru, se gândi el. Semn de noroc. Dar, aplecându-se s-o ridice, văzu din loc În loc, tot drumul de la cafenea Încoace, monede de aramă și de argint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le-ai amestecat. — Nu. Am ales mostrele eu Însumi. Ciudat. Foarte ciudat. Peste vagoanele-restaurant se lăsă brusc liniștea Îngrijorată despre care se spune c-ar fi semnul că un Înger trece pe deasupra. Dar prin liniștea făcută de oameni se auzi clinchetul paharelor pe mese, roțile huruiră pe șinele de fier, geamurile zornăiră și scânteile trecură prin Întuneric ca niște capete de chibrit Încinse. Prea târziu pentru ultima comandă, dr. Czinner apăru În vagonul-restaurant În mijlocul tăcerii, cu genunchii puțin Îndoiți, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dori o sticlă de Guinness. Sunt convins că stafidele acestea... — Te iubesc. — Agentul nostru... Ce-ai spus? Am spus că te iubesc. Îngerul plecase, și gălăgios, și vesel. Cu huruitul lui de roți, zăngănit de farfurii, sunet de voci și clinchet de oglinzi, expresul trecea pe lângă un șir lung de brazi și pe lângă lucirile Dunării. În cazane, presiunea aburului creștea. Mecanicul deschise regulatorul și viteza trenului crescu cu opt kilometri pe oră. 3. Coral Musker se opri un moment pe platforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
veche și mai melancolic, ceva care să Împace calitatea unei idile triste cu cântecul pe care-l cântase el. — Trebuie să ne petrecem timpul cumva, spuse el. Și ea Începu brusc să cânte, cu o voce slabă și limpede precum clinchetul unei cutii muzicale: — „Stăteam Într-o mașină Cu Michael; Mă uitam la o stea Cu John; Am băut un pahar de bitter Cu Peter Într-un bar; Dar sorții n-au ghicit; n-o fac nicicând. Anul ăsta, anul viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el cu o cârpă, ca să-l șteargă de sudoare. Ce chestie că Înălțimea voastră l-a cunoscut! Să deschid cumva fereastra, să putem vorbi mai bine? Cuțitașul lui Grünlich făcea cranț, cranț, cranț. Un șurubel ieși și se auzi un clinchet ca de ac căzut pe podea. Nu, spuse Czinner. Tovarășului tău s-ar putea să nu-i placă asta. — S-a dus până În oraș, la cazarmă, ca să vorbească cu maiorul. Este pe-aici un străin care pune tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Soldatul e de cealaltă parte a liniei ferate. Când ieși pe ușă afară, trebuie s-o iei la stânga și apoi iarăși la stânga, printre clădiri. Mașina e În josul străzii. — Știu toate astea, spuse Grünlich și Încă un șurubel căzu cu un clinchet pe podea. Gata. — Eu aș rămâne aici, Îi spuse doctorul Czinner lui Coral. — Dar eu nu pot. Prietenul meu e chiar aici, În josul străzii. — Gata, spuse Grünlich iarăși, Încruntându-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
golul din centru. Plutim doar în lumină și-n căldură. Helen își șoptește cuvintele tăcute, și eu simt cum o apă caldă îmi umple inima. Cerceii lui Helen și toate bijuteriile ei aruncă lumini de foc. Nu se aude decât clinchetul cristalin din jurul nostru. Ne balansăm din ce în ce mai ușor, iar eu îmi dau drumul, încetișor. Suntem înconjurați de clinchetul unui milion de stele aprinse; pesemne că așa se simte și Dumnezeu. Și asta este viața mea. Am nevoie de un loc unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
simt cum o apă caldă îmi umple inima. Cerceii lui Helen și toate bijuteriile ei aruncă lumini de foc. Nu se aude decât clinchetul cristalin din jurul nostru. Ne balansăm din ce în ce mai ușor, iar eu îmi dau drumul, încetișor. Suntem înconjurați de clinchetul unui milion de stele aprinse; pesemne că așa se simte și Dumnezeu. Și asta este viața mea. Am nevoie de un loc unde să stau, zic. Mă caută poliția. Nu știu ce să fac mai departe. Întinzând mâna, Helen zice: — Uite! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
În prăvălia de sub mine nu scăpa privirii mele scrutătoare. CÎnd Norman avea o zi extrem de profitabilă și făcea socotelile la mașina de marcat din alte timpuri, cu design baroc, ce se afla pe un postament de lîngă ușă și scotea clinchete la fiecare operațiune, eu băteam din lăbuțe și strigam pe mutește „Bravo, Norm !” Salutări de la marginea lumii. Pembroke Books era un magazin destul de mare - patru Încăperi pline cu cărți, ca să nu mai vorbesc de pivniță - iar Norm Îl cunoștea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
te cheamă? Îl Întrebă el pe Rowe, descumpănit. Rowe o urmă pe slujnică, sub privirile celor doi. Se simțea ca un intrus, scos dintr-o biserică pentru vreo necuviință. În tăcerea dezaprobatoare ce se așternuse, nu se mai auzea decît clinchetul ceștilor puse pe farfurioare. — O fi domnul Rennit, se gîndi Rowe. Dar cum de m-o fi găsit? Sau poate e Jones...“ Ajuns Într-o sufragerie strîmtă și plină de obiecte, se aplecă peste biroul doamnei Bellairs. — Alo? Întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
deschise ușa și Întrebă aruncîndu-i o privire distrată: — Unde-i Beale? Și dispăru pe dată, fără să aștepte răspuns. Dinspre Tamisa se auzi sirena unui vapor, ca strigătul unui animal rănit. Pe coridor cineva trecu fluierînd, apoi se auzi un clinchet de cești, iar de departe veni un vag miros de scrumbie afumată. Grăsunul apăru din nou, În mînă cu formularul pe care Rowe Îl completase la intrarea În clădire. Avea o față rotundă și cam mare, Împodobită cu o mustăcioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
măcar că n-o să-l lași să fugă, o rugă el. — Promit, zise ea, ridicînd din umeri. Iar cînd el ieși, Anna Încuie ușa. Mult timp după aceea, Rowe nu auzi nimic - o singură dată parcă scîrțîitul ușii de la bufet și clinchetul unor cești. Își Închipui că Anna Îi pansa Încheietura mîinii; dar Își spunea că, oricum, Hilfe nu mai putea să fugă. Rowe se gîndi să-i telefoneze domnului Prentice și să-i ceară ca poliția să Înconjoare casa. Acum, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
primi veștile bune. Așa că sun la numărul pe care l-a lăsat. Să știți că Evie răspunde de la primul apel. Și Evie zice: — Alo? Nu se aude nimic, cu excepția sunetului a tot ceea ce am făcut, detectoarele de fum și flăcările, clinchetul candelabrului în vreme ce-l mișcă briza, asta-i tot ce se aude la capătul ei de fir. Evie zice: — Manus? Undeva, în sufragerie poate, tavanul se prăbușește, și scântei și tăciuni țâșnesc pe ușa sufrageriei și se împrăștie pe podeaua holului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
era ceva de înțeles. "Să vă ajute Dumnezeu să apăsați pe trăgaci dacă trebuie!" împinse Leonard Bîlbîie conștient discuția la limita posibilă. Basarab Cantacuzino privi în gol, îndeajuns de mult, încît Leonard Bîlbîie să audă din nou larma glasurilor, muzica, clinchetul paharelor. Fusese ca într-un vis, discuția îl acaparase într-atît, încît se rupsese cu totul din context. Avea intuiția că dăduse de un fir. De firul principal. Mai departe urma o încîlceală nemaipomenită, dar Basarab Cantacuzino și ceea ce spusese acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
grijă. Călca apăsat, ca din pod, probabil era cherchelit. Că era soldat nu avea nici o îndoială, pe lîngă faptul că militarii au un fel anume de a merge, mai ales cînd au tras nițel la măsea, se mai auzea și clinchetul unei catarame care se lovea de bidonul de apă (acum avea desigur vin acolo). În acele clipe i-a părut rău că a aprins lanterna, că a pus la cale toată porcăria, sfîrșitul era doar unul cel care umbla fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
hîrtiei secrete. Bău cu grijă, privindu-l pe prinț cu o undă de recunoștință, un pahar de apă în clipa potrivită face cît dovezile nenumărate ale unei vechi amiciții. Puse încet paharul pe tava de argint, auzi sunetul atingerii, un clinchet pur, cristal și argint, îl privi în ochii blajini, întredeschiși și întrebă: "Și ce va fi, excelență?" Basarab Cantacuzino deveni palid, o sclipire pînă atunci necunoscută apăru în pupilele dilatate: "Ce va fi? Ordine! Asta va fi, ordine! Sfînta ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așeză pe pat, Înălțând lumânarea pâlpâitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimântată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimântați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținând În mână o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii‑i priveau În gol. Fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deja cum acel ofițer povestise la popotă: „Domnilor, tânărul Esterhazy a dormit buștean astă‑noapte, fără suflare, de parcă‑l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvântul meu de ofițer! Domnilor, să‑i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața, Își va păstra sângele rece prin rugăciune, cu Îndârjire, cu dinții Încleștați, Înfrânându‑și viscerele și sistemul simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
poate se topește înăuntru și-o s-o dea afară când se pișă. Apoi începe să-l doară în spate. Rinichii. Nu mai poate sta în picioare. Puștiul vorbește la telefon din patul lui de spital, și în fundal se aud clinchete de clopoțel, oameni care țipă. Concursuri televizate. Radiografia dezvăluie adevărul, ceva lung și subțire îndoit în vezică. V-ul ăsta lung și subțire dinăuntru colectează toate mineralele din urina puștiului. Se face tot mai mare și mai dur, acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]