560 matches
-
pronumele moi are rol emfatic. b. Credo che il tuo libro, loro lo apprezzerebbero molto. (italiana standard) - cliticul dublează un topic care a fost mutat la periferia stângă a propoziției. Existența unor restricții contextuale (semantice sau pragmatice) arată că elementul clitic are valoare pronominală. Dacă elementul clitic își pierde valoarea stilistică sau semantică, cu timpul, prin utilizarea îndelungată și frecventă, el poate să fie folosit în tot mai multe contexte și, în cele din urmă, să devină obligatoriu în orice context
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Credo che il tuo libro, loro lo apprezzerebbero molto. (italiana standard) - cliticul dublează un topic care a fost mutat la periferia stângă a propoziției. Existența unor restricții contextuale (semantice sau pragmatice) arată că elementul clitic are valoare pronominală. Dacă elementul clitic își pierde valoarea stilistică sau semantică, cu timpul, prin utilizarea îndelungată și frecventă, el poate să fie folosit în tot mai multe contexte și, în cele din urmă, să devină obligatoriu în orice context. Dacă se ajunge la acest stagiu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
își pierde valoarea stilistică sau semantică, cu timpul, prin utilizarea îndelungată și frecventă, el poate să fie folosit în tot mai multe contexte și, în cele din urmă, să devină obligatoriu în orice context. Dacă se ajunge la acest stagiu, cliticul trebuie reanalizat ca o marcă de acord. Prin urmare, distribuția cliticului este un criteriu pentru stabilirea statutului său categorial: dacă dublarea este opțională, atunci cliticul este încă un element pronominal; dacă dublarea este obligatorie, atunci probabil cliticul a fost reanalizat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și frecventă, el poate să fie folosit în tot mai multe contexte și, în cele din urmă, să devină obligatoriu în orice context. Dacă se ajunge la acest stagiu, cliticul trebuie reanalizat ca o marcă de acord. Prin urmare, distribuția cliticului este un criteriu pentru stabilirea statutului său categorial: dacă dublarea este opțională, atunci cliticul este încă un element pronominal; dacă dublarea este obligatorie, atunci probabil cliticul a fost reanalizat ca o marcă de acord (Fuß, 2005: 133). În română, fenomenul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cele din urmă, să devină obligatoriu în orice context. Dacă se ajunge la acest stagiu, cliticul trebuie reanalizat ca o marcă de acord. Prin urmare, distribuția cliticului este un criteriu pentru stabilirea statutului său categorial: dacă dublarea este opțională, atunci cliticul este încă un element pronominal; dacă dublarea este obligatorie, atunci probabil cliticul a fost reanalizat ca o marcă de acord (Fuß, 2005: 133). În română, fenomenul dublării clitice are un caracter opțional, fiind prezent în contextele în care nominalul argument
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la acest stagiu, cliticul trebuie reanalizat ca o marcă de acord. Prin urmare, distribuția cliticului este un criteriu pentru stabilirea statutului său categorial: dacă dublarea este opțională, atunci cliticul este încă un element pronominal; dacă dublarea este obligatorie, atunci probabil cliticul a fost reanalizat ca o marcă de acord (Fuß, 2005: 133). În română, fenomenul dublării clitice are un caracter opțional, fiind prezent în contextele în care nominalul argument are anumite trăsături semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
un criteriu pentru stabilirea statutului său categorial: dacă dublarea este opțională, atunci cliticul este încă un element pronominal; dacă dublarea este obligatorie, atunci probabil cliticul a fost reanalizat ca o marcă de acord (Fuß, 2005: 133). În română, fenomenul dublării clitice are un caracter opțional, fiind prezent în contextele în care nominalul argument are anumite trăsături semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cliticul a fost reanalizat ca o marcă de acord (Fuß, 2005: 133). În română, fenomenul dublării clitice are un caracter opțional, fiind prezent în contextele în care nominalul argument are anumite trăsături semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
contextele în care nominalul argument are anumite trăsături semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
semantice, de specificitate. Există contexte semantice în care cliticul de dublare este obligatoriu, contexte în care prezența sa este opțională (vorbitorul optează pentru a dubla sau nu) și contexte în care prezența cliticului de dublare este imposibilă. Însă fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fenomenul dublării clitice în sine nu este prezent ori de câte ori avem un complement (spre deosebire de mărcile acordului cu subiectul), ceea ce face ca dublarea clitică să aibă un caracter opțional. (iii) Dublarea clitică în contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de distribuție se poate transforma într-un criteriu de distingere între clitic pronominal și marcă de acord: dacă este posibil ca
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
contextul unui nominal indefinit sau non-specific În multe limbi, cliticele de dublare precum și nominalul argument primesc o interpretare +definit sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de distribuție se poate transforma într-un criteriu de distingere între clitic pronominal și marcă de acord: dacă este posibil ca nominalul dublat să fie indefinit sau nonspecific, atunci elementul clitic reprezintă o marcă de acord. La Fuß (2005) nu apare distincția între definit și specific, cele două sunt date ca sinonime
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sau +specific 166. Conform lui Fuß (2005), această observație legată de distribuție se poate transforma într-un criteriu de distingere între clitic pronominal și marcă de acord: dacă este posibil ca nominalul dublat să fie indefinit sau nonspecific, atunci elementul clitic reprezintă o marcă de acord. La Fuß (2005) nu apare distincția între definit și specific, cele două sunt date ca sinonime. Însă pentru înțelegerea condițiilor de dublare din română (și nu numai) trebuie făcută distincția între aceste valori semantice. Definitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Se poate observa în (16) că pronumele indefinite sunt marcate prin pe (marca de diferențiere a complementului direct, engl. differential object marker). Această marcă pe se folosește când complementul direct este personal, în general. Marcarea prin pe și dublarea prin clitic sunt parțial redundante. Condițiile de dublare și cele de marcare prin pe se suprapun parțial, dar sunt contexte în care cele două procedee de marcare a complementului direct nu se asociază unul cu celălalt. Din exemplele de mai sus reiese
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
informative". Dublarea clitică propriu-zisă are un rol semantic, aduce un plus de informație, referitoare la specificitatea complementului direct. Ea nu este întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o marcă de acord cu complementul direct 168. (iv) Acordul parțial sau antiacordul Anumite proprietăți ale cliticului însuși reprezintă criterii de încadrare categorială. În general
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la specificitatea complementului direct. Ea nu este întotdeauna redundantă: în exemplele de la (15), aceleași enunțuri se pot formula și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o marcă de acord cu complementul direct 168. (iv) Acordul parțial sau antiacordul Anumite proprietăți ale cliticului însuși reprezintă criterii de încadrare categorială. În general, se acceptă faptul că acordul parțial sau antiacordul sunt caracteristici care se regăsesc doar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și fără dublare (păstrându-se marca pe). Prezența cliticului aduce informație în plus, deci din acest punct de vedere, nu putem considera cliticul drept o marcă de acord cu complementul direct 168. (iv) Acordul parțial sau antiacordul Anumite proprietăți ale cliticului însuși reprezintă criterii de încadrare categorială. În general, se acceptă faptul că acordul parțial sau antiacordul sunt caracteristici care se regăsesc doar la mărcile de acord (propriu-zise) - ca într-o serie de dialecte italiene nordice, irlandeză și arabă standard - dar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care se regăsesc doar la mărcile de acord (propriu-zise) - ca într-o serie de dialecte italiene nordice, irlandeză și arabă standard - dar niciodată la elementele pronominale propriu-zise, care întotdeauna se acordă complet cu antecedentul lor. Potrivit acestui criteriu, dacă elementul clitic manifestă antiacord sau acord parțial, el ar trebui analizat ca o marcă de acord. Acest fenomen se întâlnește în unele dialecte italiene nordice sau retoromane (Haiman și Benincà, 1992: 193, via Fuß, 2005: 134): (17) Gl e venuto delle ragazze
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în unele dialecte italiene nordice sau retoromane (Haiman și Benincà, 1992: 193, via Fuß, 2005: 134): (17) Gl e venuto delle ragazze. (Fiorentino) el-m.sg. e venit-m.sg. niște fete-f.pl. "Au venit niște fete" În limba română, cliticele de dublare a complementului direct nu manifestă acest tip de acord parțial (exceptând greșelile accidentale, desigur). Acordul parțial se întâlnește uneori în română la pronumele care dublează subiectul. Acest fenomen se întâlnește în limba veche (vezi Olsen, 1928: 5, Byck
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe baza acestui criteriu dublarea subiectului ar putea fi considerată un tip de acord, dar nu și dublarea complementului direct. (v) Cliticul-marcă a acordului apare în contextele de elipsă a nominalului Acest criteriu a fost introdus după observarea comportamentului unor clitice de dublare a subiectului, în unele dialecte italiene nordice. În propozițiile relative subiective și în propozițiile coordonate, un subiect coreferențial este adesea omis în a doua propoziție. Dacă un clitic subiect este păstrat în astfel de contexte unde ne-am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nominalului Acest criteriu a fost introdus după observarea comportamentului unor clitice de dublare a subiectului, în unele dialecte italiene nordice. În propozițiile relative subiective și în propozițiile coordonate, un subiect coreferențial este adesea omis în a doua propoziție. Dacă un clitic subiect este păstrat în astfel de contexte unde ne-am aștepta ca subiectul să fie omis, atunci cliticul ar trebui să fie considerat o marcă de acord, de vreme ce mărcile de acord sunt obligatorii în propozițiile relative și în contextele cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
italiene nordice. În propozițiile relative subiective și în propozițiile coordonate, un subiect coreferențial este adesea omis în a doua propoziție. Dacă un clitic subiect este păstrat în astfel de contexte unde ne-am aștepta ca subiectul să fie omis, atunci cliticul ar trebui să fie considerat o marcă de acord, de vreme ce mărcile de acord sunt obligatorii în propozițiile relative și în contextele cu coordonare. Exemplele de mai jos sunt preluate de la Fuß (2005: 134-135): (20) a. dut ce che al e
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
meu" b. Al vent dut e al va lontan. el vinde tot și el pleacă departe El vinde tot și pleacă departe." Acest criteriu se poate aplica și la dublarea complementului direct. Dacă în contextele cu elipsă a complementului direct, cliticul este obligatoriu, am avea motive să considerăm că acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul de dublare trebuie să fie prezent la fiecare verb. Conform criteriului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dublarea complementului direct. Dacă în contextele cu elipsă a complementului direct, cliticul este obligatoriu, am avea motive să considerăm că acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul de dublare trebuie să fie prezent la fiecare verb. Conform criteriului lui Fuß, ar fi un motiv să considerăm cliticul drept marcă de acord, întrucât prezența sa în contextele cu coordonare este obligatorie: (21) a. O respect și o admir
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul de dublare trebuie să fie prezent la fiecare verb. Conform criteriului lui Fuß, ar fi un motiv să considerăm cliticul drept marcă de acord, întrucât prezența sa în contextele cu coordonare este obligatorie: (21) a. O respect și o admir pe Ana. a'. *O respect și admir pe Ana. b. Pe Ion l-am văzut și l-am invitat la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]