KorAP: Find »[drukola/base=cnezat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

În vecinătate, în nord-estul Moldovei, în secolul al XII-lea, își făceau loc noi realități politice, după 1125, statul kievean a slăbit mult, s-a fărâmițat în mai multe cnezate autonome. La începutul secolului al XII-lea, s-a afirmat cnezatul Haliciului, unit ulterior cu Wolhynia (Volânia), în regiunea Rusiei apusene. Această formațiune s-a consolidat sub cneazul Iaroslav Osmomâsl (1153-1187)-unii istorici au susținut că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la statul Halici. Nici acordarea de posesiuni la Dunăre unor cneji ruși de către împărații Bizanțului nu poate fi interpretată ca o dovadă a extinderii teritoriale a cnezatelor rusești. Localitățile menționate, în letopisețele ruse, nu se aflau în teritoriile est-carpatice, ci erau supuse autorității Haliciului. Cele mai sudice urme de proveniență haliciană, în Moldova, se întâlnesc în bazinul superior al Prutului, pe cursul mijlociu al Nistrului și în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Viteaz până la preluarea, în 1206, a titlului de "Galiciae et Lodomeriae rex" (rege al Haliciului și Vladimirului) de către Andrei II (1205-1235), implicarea Ungariei a fost tot mai pronunțată. Ea s-a amestecat tot mai mult în problemele interne ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rex" (rege al Haliciului și Vladimirului) de către Andrei II (1205-1235), implicarea Ungariei a fost tot mai pronunțată. Ea s-a amestecat tot mai mult în problemele interne ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 1368, se deschidea calea comercială prin valea Dâmboviței și pasul Bran și drumul important de pe valea Oltului. La est de Carpați, în Moldova, drumul Liovului spre Cetatea Albă se deschidea spre mijlocul secolului al XIV-lea (1343), după cucerirea cnezatului Halici de regatul polon. Însă înainte de aceasta, negustorii din Bistrița, în special sași, trecuseră munții la est de Carpați, pe văile Sucevei, Bistriței și Siretului, și au înaintat spre Chilia și Cetatea Albă, până la Dunăre și Marea Neagră. În urma deschiderii acestor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acestuia, în 1257, se stingea linia masculină a dinastiei Asăneștilor, care condusese statul începând din 1185, dar tradiția statului întemeiat de ei, continuatoarea celei a primului țarat bulgar, s-a menținut până la sfârșitul acestuia (1393-1396). Structurile politice din nordul Dunării-voievodate, cnezate și țări Condiționările și împrejurările istorice diverse au frânat cristalizarea politică-statală pe teritoriul românesc, determinând soarta formațiunilor închegate în secolele XII-XIII. Acest proces este unitar în substanța sa, dar prezintă deosebiri zonale, ca și cronologice, iar ritmul evoluției social-politice avea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
semnificația principală a documentului constă în faptul că dezvăluie realitățile existente în vechiul spațiu medieval românesc, pe care le știam prea puțin sau deloc. Astfel, aflăm că ioaniții primeau de la regele Ungariei "întreaga țară a Severinului (terram de Zeurino), împreună cu cnezatele lui Ioan și Farcaș până la râul Olt, cu excepția țării cnezatului voievodului Litovoi (terra kenazatus Lytnoy woiavode)", numită în alt loc și "țara Litua", care rămânea mai departe pe seama românilor, "așa cum au stăpânit-o aceștia și până acum". În continuare, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
existente în vechiul spațiu medieval românesc, pe care le știam prea puțin sau deloc. Astfel, aflăm că ioaniții primeau de la regele Ungariei "întreaga țară a Severinului (terram de Zeurino), împreună cu cnezatele lui Ioan și Farcaș până la râul Olt, cu excepția țării cnezatului voievodului Litovoi (terra kenazatus Lytnoy woiavode)", numită în alt loc și "țara Litua", care rămânea mai departe pe seama românilor, "așa cum au stăpânit-o aceștia și până acum". În continuare, în document se precizează că "jumătate din foloasele, veniturile și slujbele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în alt loc și "țara Litua", care rămânea mai departe pe seama românilor, "așa cum au stăpânit-o aceștia și până acum". În continuare, în document se precizează că "jumătate din foloasele, veniturile și slujbele din Țara Severinului și din cele două cnezate se cuvin regelui, iar cealaltă jumătate cavalerilor", dar se adăuga că regele nu avea pretenții asupra veniturilor bisericilor existente sau a celor viitoare, iar cavalerii trebuiau "să lase neatinse cinstea și drepturile înaltului cler, ale arhiepiscopilor și episcopilor, pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de ordin istoric general. Astfel, se confirmă, în primul rând, că teritoriul românesc de la sud de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își păstrau autonomia politică, voievozii fiind vasali ai regelui. Strict geografic, se vădește că partea aflată la apus de Olt, situată în orbita

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriul românesc de la sud de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își păstrau autonomia politică, voievozii fiind vasali ai regelui. Strict geografic, se vădește că partea aflată la apus de Olt, situată în orbita Țării Severinului, era fărâmițată teritorial în patru formațiuni politice distincte. Stăpânirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
situată în orbita Țării Severinului, era fărâmițată teritorial în patru formațiuni politice distincte. Stăpânirea lui Litovoi, situată dincolo de Olt, se afla în legătură teritorială, organică, cu teritoriile de dincolo de munți, cu Țara Hațegului, menționată expres în document. În ceea ce privește cele două cnezate, cnezatul lui Farcaș se afla în Vâlcea, iar cel al lui Ioan spre sudul regiunii, în zona Motru. Se pare că diploma din 1247 nu consemna toate formațiunile politice aflate la sud de Carpați. Cumania era situată la răsărit de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în orbita Țării Severinului, era fărâmițată teritorial în patru formațiuni politice distincte. Stăpânirea lui Litovoi, situată dincolo de Olt, se afla în legătură teritorială, organică, cu teritoriile de dincolo de munți, cu Țara Hațegului, menționată expres în document. În ceea ce privește cele două cnezate, cnezatul lui Farcaș se afla în Vâlcea, iar cel al lui Ioan spre sudul regiunii, în zona Motru. Se pare că diploma din 1247 nu consemna toate formațiunile politice aflate la sud de Carpați. Cumania era situată la răsărit de Olt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intre în stăpânirea episcopiei de Oradea. Stadiul de organizare politică și instituțională a acestor "țări" românești, în secolele XII-XIII, reprezintă în istoria noastră medievală, etapa premergătoare a constituirii statului. "Țările" aveau dimensiunea unui voievodat și erau alcătuite din mai multe "cnezate de vale", vechile uniuni de obști. "Țările" mai mici, Oașul și Amlașul, nu au fost voievodate. Astfel, conform documentelor, la începutul secolului al XIV-lea, voievodatul (țara) Maramureșului era alcătuit din șapte "cnezate de vale", situate pe văile principale ale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
voievodat și erau alcătuite din mai multe "cnezate de vale", vechile uniuni de obști. "Țările" mai mici, Oașul și Amlașul, nu au fost voievodate. Astfel, conform documentelor, la începutul secolului al XIV-lea, voievodatul (țara) Maramureșului era alcătuit din șapte "cnezate de vale", situate pe văile principale ale acestui ținut. În Țara Hațegului, existau șase asemenea "cnezate", structuri teritoriale mai mici, conduse de familiile feudale, având ca reședințe cetăți și biserici, formațiuni teritoriale autonome. Voievozii "țărilor" românești, din secolele XII-XIII, tind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mici, Oașul și Amlașul, nu au fost voievodate. Astfel, conform documentelor, la începutul secolului al XIV-lea, voievodatul (țara) Maramureșului era alcătuit din șapte "cnezate de vale", situate pe văile principale ale acestui ținut. În Țara Hațegului, existau șase asemenea "cnezate", structuri teritoriale mai mici, conduse de familiile feudale, având ca reședințe cetăți și biserici, formațiuni teritoriale autonome. Voievozii "țărilor" românești, din secolele XII-XIII, tind să devină ereditari în familiile respective, concret, în Maramureș, familiile Codrea și Bogdan. În Banat, documente

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un principe fictiv, pe hârtie. Mercurius nu și-a exercitat efectiv atribuțiile de principe, nu există nici o urmă a prezenței sale în Transilvania. Nici instituția (apuseană) a principatului nu s-a impus, fiind respinsă ca străină de tradiția populației românești. Cnezatele și voievodatele aflate pe văile râurilor și în regiuni natural organizate, în "țările românești", prezente pe întreg cuprinsul Transilvaniei și organizarea politică mai cuprinzătoare a voievodatului au continuat să existe și după 1111. Deoarece "Terra Transilvaniae" nu fusese încadrată organic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regatul Ungariei, voievodatul Transilvaniei, ca instituție politică, nu intra încă în preocupările cancelariei regale.37 În schimb, regatul ungar a reușit să impună comitatele, ca instituții locale politice-administrative. Acestea își vor căuta loc între vechile instituții ale țării, districte și cnezate, care n-au putut fi înlocuite cu totul, în anumite regiuni. Rezistența vechilor instituții teritorial-administrative este dovedită de faptul că a fost nevoie de un secol și jumătate pentru organizarea comitatelor transilvane. Conform unei practici a lumii medievale, teritoriile fără

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
izvoare "legea veche", "dreptul românesc" (jus valachicum), "legea țării" a rezistat timp de secole în fața legilor oficiale ale regatului. Explicația persistenței sale este înrădăcinarea adâncă în conștiința populară și concordanța între organizarea social-economică și politică a românilor în obști, districte, cnezate și voievodate și conținutul legii și dreptului românesc. Vechiul "jus valachicum" sau dreptul românesc a supraviețuit și a fost folosit atât în cele trei țări române, cât și în teritoriile vecine, cnezatul Haliciului, sudul Poloniei, Slovacia, Moravia, Silezia, Croația, Serbia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
social-economică și politică a românilor în obști, districte, cnezate și voievodate și conținutul legii și dreptului românesc. Vechiul "jus valachicum" sau dreptul românesc a supraviețuit și a fost folosit atât în cele trei țări române, cât și în teritoriile vecine, cnezatul Haliciului, sudul Poloniei, Slovacia, Moravia, Silezia, Croația, Serbia. Dreptul românesc a suferit prefaceri pe măsura celor din societatea românească, dar când oficialitatea ungară a încercat să-l înlăture și să-l înlocuiască cu dreptul feudal, românii au reacționat energic. Dreptul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are loc prima

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fluviu. Din vremea primei cruciade (1096-1099) avem informații despre prezența garnizoanelor bizantine pe Dunăre, ce acționau împotriva atacurilor cumane și ungurești. În același timp, cea mai mare parte a cumanilor din regiunea Niprului și Donului se aflau în conflict cu cnezatele rusești sau participau la luptele dintre acestea. Cumanii controlau un teritoriu întins, de la Marea Aral până la Dunărea de Jos, dar acesta era lipsit de unitate politică; au fost identificate 5, 6 sau 8 grupuri cumane, unul din ele fiind și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nordul Dunării de Jos de izvoarele bizantine, dar și de alte surse; în 1159, ei sunt semnalați în sudul Moldovei, unde au prădat corăbiile pescarilor din Halici aflate pe Dunăre împreună cu Ivan Rostislavici și, ulterior, alături de berladnici, declanșează atacul asupra cnezatului Haliciului. În secoul al XII-lea, un izvor apusean îi plasează pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fino-ugric și iranian, precum bașkiri, mordvini, alani, cumani. Rezistența cea mai îndârjită a fost opusă de tribul cuman, condus de Bacman. După supunerea populațiilor aflate la extremitatea răsăriteană a Europei, la sfârșitul anului 1237, armatele mongole s-au îndreptat asupra cnezatelor rusești, acestea nu s-au coalizat împotriva atacatorilor și au înfruntat separat un adversar mult superior din toate punctele de vedere. Mai întâi a fost atacat cnezatul de Reazan, care, lipsit de ajutor din partea statelor vecine, a opus o slabă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răsăriteană a Europei, la sfârșitul anului 1237, armatele mongole s-au îndreptat asupra cnezatelor rusești, acestea nu s-au coalizat împotriva atacatorilor și au înfruntat separat un adversar mult superior din toate punctele de vedere. Mai întâi a fost atacat cnezatul de Reazan, care, lipsit de ajutor din partea statelor vecine, a opus o slabă rezistență și a fost supus de mongoli. La începutul lui 1238, ei au pornit spre Vladimir, cel mai puternic cnezat rusesc. Dar garnizoanele militare din Kolomna, Moscova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]