871 matches
-
interacțiunile cu alți subiecți, de stimulii care provin din câmpul social (Beauvois, 1999). Cognițiile indivizilor au un puternic caracter social prin faptul că sunt atașate de obiecte cunoscute, de un context, de un mod de producție. „Obiectele” care determină formarea cognițiilor pot fi alți subiecți sociali, grupurile, individul însuși, socialmente situat (Hass și Jodelet, 1999). Individul care cunoaște este supus unor diverse influențe sociale, prin socializare, inserție socială sau distribuirea unei identități sociale. Informația cu care este alimentat subiectul social nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
deschise care conduc la rezolvări originale) pentru operațiile de raționament inductiv și deductiv, reversibilitate, transfer și rezolvare de probleme, având drept rezultat formarea unui bagaj cognitiv bazat pe concepte și noțiuni ca expresie a prelucrării și valorificării superioare a produsului cogniției primare (reprezentările), în strânsă legătură cu informația mediată prin limbaj. În cazul persoanelor cu deficiențe, gândirea capătă o serie de particularități care determină scăderea eficienței intelectuale sub nivelul minim al adaptabilității la solicitările mediului. Astfel, putem vorbi despre inconsecvența gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
prevenite sau înlăturate de timpuriu, concomitent cu aplicarea unor programe de terapie și stimulare a capacităților intelectuale, procesul de gândire va urma un traseu favorabil cu rol deosebit în structurarea și echilibrarea întregii personalități. Imaginația este considerată un proces, aparținând cogniției superioare, analog cu gândirea, de operare cu imagini mintale, de combinare sau structurare imagistică, prin care acționăm asupra realului, posibilului, viitorului și tindem să producem noul, sub forma unor planuri iconice sau proiecte. Imaginația se află în strânsă legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
fundamental de măsurare a nivelului de organizare a sistemului psihic. În momentul în care se constată o asonanță sau un dezechilibru al sistemului, vom avea o altă formulă de organizare a acestuia, formulă ce va modifica toți parametrii. La nivelul cogniției, întâlnim următoarele caracteristici: - asonanță cognitivă la nivelul senzorial - deși subiectul este supus aceluiași aflux informațional, organele de simț, prin nediferențierea segmentului cortical, nu pot organiza și codifica eficient multitudinea de stimuli ce pătrund în sistem; - la celelalte niveluri - reprezentare, memorie
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
putem vorbi despre o motivație cognitivă sau intelectivă; - afectivitatea este nediferențiată, apar de regulă forme de afecte determinate de instinctele de bază sau de unele nevoi de apărare; - la nivelul comunicării se întâlnesc asonanțe de recepție, ca și la nivelul cogniției, esențializarea fiind cea mai afectată; propriu‑zis, nu există această operație, comunicarea realizându‑se la nivel de indicatori sau semnale; - sensibilitatea la factorii de dezvoltare și progres este redusă la minimum, iar capacitatea de autoreglare, autoconducere și control este relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
sau momente/secvențe dintr‑un proces/activitate etc. 10.4.5. Ludoterapiatc "10.4.5. Ludoterapia" Jocul ca modalitate de relație între individ și lumea obiectelor și a relațiilor constituie formula primară a acțiunii umane, o formă de organizare a cogniției și, implicit, o cale de organizare a cunoașterii. Într‑o anumită perioadă de viață, majoritatea relațiilor obiectuale se stabilesc în cadrul jocului. J. Piaget sugera că jocul reprezintă cea mai pură formă de asimilare. Prin asimilare, copilul încorporează în modalitățile existente
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
diferenței deja sensibile dintre maestrul filosof și discipolul ce se dorea antropolog. Pentru primul, e oarecum necesar ca imaginația să fie sau productivă, Însă ca facultate transcendentală (oferind așadar schemele celor douăsprezece categorii ale intelectului), sau reproductivă, ca facultate a cogniției empirice (schematizând sub concepte); faptul că imaginația acționează productiv În domenii a posteriori cum sunt cele aferente exercitării facultății de judecare estetice sau teleologice e, din punctul de vedere al lui Kant, un fel de accident inevitabil, de același tip
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
devenit de-acum lingvist - nu este o operă (Werk), ci o activitate (Tätigkeit); sau, pentru a utiliza doi celebri termeni aristotelici, el nu poate fi definit drept ergon, lucru gata făcut (care ar putea fi luat așa cum este, utilizat pentru cogniție sau comunicare și apoi pus Înapoi la locul său, fără ca utilizarea aceasta să-l fi modificat), ci doar drept energeia (activitate creatoare perpetuă). Analizată atent, această afirmație relevă cel puțin două caracteristici esențiale. Și anume: pe de o parte, limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nu realității și nu celor care măsoară totul după ea; un solipsism originar guvernează relația Între un ego (solus ipse), actul său și lumea desfășurată de acest act. Dumnezeiește de liber 1, subiectul nu are a Îndeplini un fapt de cogniție, ci unul de constituire. Cititorul Își va da seama fără efort că ne aflăm, când avem de-a face cu creația artistică, În fața unui mod de a fi care este totodată modul de a face maximal prin definiție. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fapt: cuvintele unei limbi au o opacitate a lor. Prin ele lucrurile nu se văd niciodată exact așa cum ele sunt, și nici subiectul nu le poate spune exact așa cum (crede el) le simte. De fiecare dată când un act de cogniție sau unul de expresie se desfășoară, ele au ceva de „cedat” puterii cuvântului. șHumboldt, vom vedea, n-a făcut decât să ne pună În fața următoarei Întrebări: nu cumva sarcina limbajului este nu de a se adecva datelor interne sau externe
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dau cuvintele și, privite dinspre cuvinte, suferă ele (de) o imperfecțiune fundamentală?ț Cu alte cuvinte: limbajul (mai precis: limba) nu este ceva ce acționează ulterior cunoașterii lumii și gândirii. Deci nu avem niciodată de-a face cu o pură cogniție (perceptiv-reprezentativă, pe deplin adecvată) a lucrurilor În sine, urmată de o gândire (conceptualizant-computațională) a structurii lumii și, abia În final și În mod secundar, de o comunicare (pură transmitere de informație, dinainte structurată - fără participarea limbii) de la un individ la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mine, vede altfel lucrurile. Iar ființa cu care se investesc lucrurile aflate dinainte-ne s-ar putea să fie doar atâta câtă punem, Împreună și fiecare, În ele.ț Tu (oglindă mișcată) Dacă mai toată gândirea filosofică europeană privitoare la cogniție funcționează pe o metaforă digestivă (ceva aflat inițial În afara agentului cunoașterii este În cele din urmă asimilat de către acesta), cea humboldtiană ne propune o alternativă erotică. Metafora este una a copulației: desfăcându-mă din mine Însumi către ceea ce/cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
metafore și imagini, etc. Jodelet (1989) definește RS ca "o formă de cunoaștere elaborată și Împărtășită social, având un scop practic și concurând la construirea unei realități comune unui ansamblu social". Pentru Flament (1995) RS este un "ansamblu organizat de cogniții relative la un obiect, Împărtășite de membrii unei populații omogene În raport cu acest obiect". Abric (1987) apreciază că RS este “produsul și procesul unei activități mentale, prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat și-i
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
semantică cu cei de informație episodică (informații provenite din experiențe practice), precum și ghidarea procesărilor informațiilor noi despre boală și tratament și planificarea comportamentelor legate de boală (24). Psihologia a generat multe teorii care să explice într-un mod coerent influența cognițiilor asupra atitudinilor și comportamentelor în sănătate și boală. Vom prezenta pe scurt cele mai populare modele teoretice, fără a avea pretenția de a le trata exhaustiv, apoi felul în care acestea ar putea constitui un suport explicativ pentru rezistența psihologică
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
și boală. Vom prezenta pe scurt cele mai populare modele teoretice, fără a avea pretenția de a le trata exhaustiv, apoi felul în care acestea ar putea constitui un suport explicativ pentru rezistența psihologică la insulină. TEORII EXPLICATIVE ÎN STUDIUL COGNIȚIILOR Cele mai populare modele teoretice, cu o susținere empirică considerabilă, sunt teoriile social-cognitive și modelele autoreglării. Teoriile social-cognitive sunt paradigme teoretice care au aceeași asumpție, că atitudinile și credințele sunt principalii determinanți ai comportamentului. Cele mai importante modele social-cognitive sunt
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
asupra sănătății reprezintă o problemă. Din acest punct de vedere, comportamentele legate de sănătate sunt de fapt încercări de a stabili legătura dintre statusul de sănătate curent și cel dorit/ideal. Răspunsul particular de coping al pacientului este influențat de cognițiile cu privire la boală și de experiența personală a persoanei cu simptomele specifice. Leventhal sugerează 3 niveluri de răspuns la boală: 205 - reprezentarea cognitivă a amenințării asupra stării de sănătate, generată de stimuli interni sau externi - dezvoltarea și implementarea unui plan de
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
la cerințele unei boli cronice. Mediul cultural își pune amprenta asupra comportamentelor, atitudinilor și convingerilor individului. Cultura poate fi definită ca acele valori, semnificații și norme culturale care sunt învățate și transmise în societate. Aceste norme și valori influențează semnificativ cognițiile, emoțiile și comportamentele, precum și setul de soluții considerate ca fiind acceptabile. Mediul cultural circumscrie setul de probleme pe care un individ este "normal" să le aibă la un anumit moment dat, dar și setul de soluții pe care "le poate
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
sa recentă, invocată la Începutul acestui text, profesorul Rouquette formulează un set de Întrebări care ar trebui să i intereseze pe toți cei care vor să știe cum funcționează producția cognitivă colectivă: cum se fabrică, se Îmbogățesc și se cristalizează cognițiile Împărtășite social? Cum contribuie comunicațiile, interacțiunile persoanelor la construcția comună? Cum se nasc apartenențele, identitățile, valorile, normele care devin un vector eficient În elaborarea gândirii comune? Ne interesează și cum gândesc „masele”, cum aleg, cum se orientează În raport cu noile provocări
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
de factori extrinseci și intrinseci determinativi pentru conduita umană. Este evident faptul că la baza comportamentului specific al cadrului didactic se află o serie de însușiri caracteristice vizând întreaga structură de interioritate a personalității și implicând, în egală măsură, planul cogniției și creativității, planul vectorial activator, planul operațional-performanțial ca și planul interpersonal, relațional- valoric. (Gherghinescu R., Marcus S., et al, 1999, p. 7) În literatura de specialitate se cunosc diferite încercări de definire a conceptului de competență profesională didactică, unele dintre
Politici educaţionale de formare, evaluare şi atestare profesională a cadrelor didactice by PETROVICI CONSTANTIN () [Corola-publishinghouse/Science/91525_a_92853]
-
metodologii, implicând variate doctrine, concepte și teorii, toate vizând polul individual al umorului considerat, mai mult sau mai puțin, în ansamblul său. Ea se deosebește astfel de psihologia funcțiilor psihice, de exemplu a atenției. Nici studierea unor funcții complexe, precum cogniția sau motivația, nu acoperă domeniul. Se are în vedere ansamblul individului uman atât în dimensiunea sa biologică, dar și conștientă, ce există în cadrul unei nișe ecologice umane dimensionate prin logos, norme și valori, individ ce se dezvoltă ontogenetic, precum și de-
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
că rolul contextului e mai important decât cel al trăsăturilor de fond ale personalității. Stimulii, relațiile, problemele de rezolvat, rezultatele, modelează intens felul de a fi al persoanei. Odată cu doctrina lui Bandura, această orientare a fost etichetată ca cea a „cogniției sociale”. Ea susține că relativa constanță a persoanei se menține datorită persistenței contextelor în care aceasta trăiește, constând din relații umane, status și rol, ambianță fizică, stereotipii comportamentale, „obiceiuri” asimilate și acceptate. În plus, individul însuși își preselectează, întreține și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
valoric. O viziune asupra personalității ca cea a lui Maslow e, desigur, utilă, ca reper, atunci când ești preocupat de variabilitatea și anormalitatea personalității. Ea nu acoperă însă decât o zonă bine delimitată a complexei realități a existenței persoanei. 2.9. Cogniția socială - Bandura; Rogers Psihanaliza și psihologia trăsăturilor de personalitate nu abordează foarte serios motivația actelor circumstanțiale ale persoanei. Bandura consideră persoana din perspectiva sa de agent pro-activ, care se autoorganizează, fiind autoreflexiv și autoregulativ (Bandura, 1999Ă. El folosește frecvent termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
învățare, muncă, îngrijire a sănătății, astfel încât subiectul să participe activ la desfășurarea acestora. O autoreglare favorabilă produce și satisfacții personale. Capacitatea autoreflexivă implică: verificarea gândurilor prin autoreflexie; perceperea autoeficacității; implementarea resurselor acesteia; procesarea cognitivă a informațiilor eficiente, reglarea conștientă a cogniției, motivației, a proceselor emoționale și de alegere. Motivația este reglată prin anticipări cognitive, prin formularea scopurilor, așteptări ale rezultatelor, perceperea succesului sau eșecului. Conform teoriei sociocognitive, personalitatea este o realitate multifațetată, bogat contextualizată și implicată în diverse tranzacții în viața
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de funcționare socială. Studiile dezvoltării sistemului nervos central în perspectiva neuroștiințelor, a neurologiei și neuropsihiatriei joacă un rol important. Organizarea cercetării și interpretările sunt efectuate din perspectiva unor diverse doctrine, de la psihanaliză la teoria atașamentului, a psihologiei interpersonale, a comportamentului, cogniției sociale, psihologiei diferențiale, dar mai ales a cognitivismului. Sunt urmărite variantele normale, deviante, anormale și patologice ale dezvoltării psihismului de-a lungul ontogenezei. Problema vulnerabilității, a raportului diateză/stress, a non-vulnerabilității și elasticității (reziliențeiă de-a lungul dezvoltării sunt, de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ca o figură de atașament și de a stabili relații afiliative; - eșecul de a funcționa adaptativ în grupe sociale, de a dezvolta comportamente prosociale sau cooperative. Patologia sinelui observată în tulburările de personalitate constă din aspecte disfuncționale ale funcționării sinelui, cogniții maladaptative, deficit de integrare a diferitelor componente ale sinelui într-o structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei clarități și certitudini a sinelui, un concept de sine labil, inconsistență și fragmentare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]