308 matches
-
ei de la Cedar Rapids) Înotară În Întâmpinarea ei. Lăsând cartea În jos, mi-am privit corpul. Era acolo, ca de obicei: pieptul plat, șoldurile inexistente, picioarele ca niște prăjini, pișcate de țânțari. Apa lacului și soarele făceau să mi se cojească pielea. Degetele mi se zbârciseră cu totul. Mulțumită ramolismentului doctorului Phil și a pudorii lui Tessie, am ajuns la pubertate fără să știu prea bine la ce trebuia să mă aștept. Doctorul Philobosian Încă mai avea un cabinet lângă Spitalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
apoi urca direct dealul. Văzură o clădire lunguiață și joasă, bătută de vânturi și ninsori. Așa cum o vedeau printre copaci părea de un galben pal. De mai aproape se putea vedea că ramele ferestrelor erau vopsite-n verde.Vopseaua se cojea. Nick Își deschise clemele cu unul dintre bețe și apoi scăpă de schiuri. — De-aici putem să le cărăm, spuse. Urcă drumul abrupt cu schiurile pe umăr, Înfigându-și crampoanele-n gheață. Îl auzea pe George În spate, respirând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
său era așezat la altă masă. Maiorul avea două cercuri albe În jurul ochilor, urme lăsate de ochelarii de soare. Restul feței fusese arsă de soare, apoi bronzată și apoi arsă din nou. I se umflase nasul și Începuse să se cojească pe unde avusese bășici. În timp ce răsfoia documentele, luă cu degetele mâinii stângi niște unguent dintr-o farfurioară și apoi Îl Întinse pe față, atingând-o foarte grijuliu, cu vârfurile degetelor. Își ștergea degetele de marginea farfurioarei până rămânea pe ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
arăta fața ei În următoarea jumătate de oră, până să ajungă la autocar. Pistruii o să i se facă mari cât bulinele de pe costumele de clovn. Ce-o să creadă Wyatt despre ea când o va vedea cu tenul roz-șerbet și nasul cojindu-i-se ca o căpățână de usturoi? El nu avea astfel de probleme. Deși avea și el părul blond, pielea Îi căpătase o culoare ciocolatie delicioasă de la toate aventurile În aer liber cu care-și ocupa timpul. Doamne, de ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
un colț slab luminat, zăceau la grămadă arme, cufere, haine de preț și vase pline cu tot felul de bijuterii - prada lui Balamber. Acolo, încălecat pe o șa romană, Kayuk aștepta să primească ordine de la stăpânul său, iar între timp cojea un măr și juca morra cu doi tineri de vârsta lui. Flacăra pâlpâitoare deasupra căreia, înfipt în proțap și bine uns cu propria-i grăsime, se rumenea ultimul sfert dintr-un berbec, arunca pe chipurile tuturor celor prezenți reflexe schimbătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mai și arătam îngrozitor: unghiile mi se rupeau întruna, părul meu era tocat și lipsit de strălucire, și, deși aveam acces la orice produs de exfoliere și hidratare pe care și l-ar fi putut dori cineva, pielea mi se cojea în fâșii subțiri, cenușii. Am înghițit vreo două calmante, am dat drumul la televizor, dar, negăsind nimic care să-mi atragă interesul, am început să răsfoiesc Dus pe veci. Minunat titlu, apropo, m-am gândit. Optimist. Garantat să le ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
LV pe rotile aștepta lângă ușă, încărcată cu o trusă de duș Lulu Guinness, două lumânări parfumate Jo Malone, un iPod, mai multe cămăși de noapte Marimekko, o cameră foto, o mască violet pentru ochi, ojă Ipo în caz că i se cojea maniși pedichiura „în timp ce împing“, un tratament pentru înălbirea dinților pentru că „s-ar putea să am mult de așteptat“, trei costume pentru bebeluși de la Versace și ultima ei ecografie. Celelalte ecografii erau atârnate pe pereți. Și asta mi-a amintit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
milioane de globuri cu piele verzuie crescând dulci-acrișoare și minunate pe panta unui deal cu destui copaci ca să umple privirea și destule fructe ca să parfumeze aerul. Frunzele acestora erau doar cu o nuanță mai întunecate decât fructele, iar scoarța se cojea ca bronzul, dezvăluind o paloare lăptoasă, atât de delicată și de fină, că degetele i se înfiorau atingând-o. Iar copacii aceștia nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu era nimeni care să verifice biletele, ceea ce mă enerva întotdeauna, însă era unu și jumătate într-o după-amiază însorită și controlorul cu siguranță era un pic mai încolo, stând pe terasa unui pub cu mânecile suflecate și cu chelia cojindu-i-se. Nenorocitul! M-am grăbit afară și m-am uitat în jurul meu ca o nebună. Pentru un moment ce a ținut o veșnicie, nu l-am mai văzut pe Simon. Toate barurile și cafenelele își aranjaseră mesele afară, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
O pereche de porumbei, nu-i așa, Genny? Suki nu-l dăduse pe tatăl ei deloc cu loțiune; fața lui era destul de roșie de la soare. Totuși, era mai bine decât David Stronge de lângă el, a cărui chelie începuse să se cojească, adăugându-se la mătreața deja existentă. Era însoțit de soția lui, o femeie dolofană într-o rochie ca un sac cu imprimeu floral, cu o talie lăsată care să se asorteze cu a ei. Cei doi bărbați, în costume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ce se roteau deasupra lui. Mașina de cusut a Celestei începu să huruie. Sus soldățeii lui Stefan continuau să dănțuiască în ușa crăpată și ciobită a camerei lui. Mal se gândi că în curând toată vopseaua de pe ei se va coji, ei vor rămâne niște soldați fără uniformă, iar acest fapt simplu va nărui tot ce construise el de la terminarea războiului. În ’45 era maior de armată și era încartiruit în barăcile temporare ale Poliției Militare de lângă lagărul de concentrare de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
așezat să-și bea ceaiul îndulcit, strângând la piept caseta cu hărțile. A așteptat și a tot așteptat. Și-a terminat ceaiul. Și-a pus caseta cu hărți pe masa din fața sa. A mâncat niște fructe, pe care le-a cojit cu grijă, cu un cuțit ascuțit. A refuzat ceaiul care i s-a mai oferit. S-a ridicat și s-a întins până și-a simțit vertebrele trosnind, revenind la locul lor. A refuzat sucul de lămâie. Țipetele mamei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mici desene care reproduc scenele pe care le vede pe fereastră. Peretele astfel scrijelit naște noi forme, imagini și aventuri și acestea imprimă ritmul zilelor și nopților lui, unde căldura și răcoarea se succed în cicluri mai rapide. Când nu cojește peretele și nu discută cu vizitatorii săi, zace cu ochii în gol și mai ia câte o înghițitură din sticla cu apă pe care Balraj i-o așază zilnic pe pervaz. Sticla este mică și cu toate că Pran are grijă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt drumuri. — Vă înșelați, zice Eino. Există drumuri. Atunci, aveți ceva pentru noi? Provizii? Scrisori? — Avem, Jonathan? Jonathan scutură din cap. Și atunci? zice Eino abătut. — Nu vă supărați că vă întreb, întreabă profesorul, ce căutați aici? Eino, care-și cojește o bucată de piele de pe nas, arată spre colacul de cablu. — Telefonie, spune. Instalăm linia telefonică. De-a lungul drumului. Antropologii îl privesc cu suspiciune. Martti și Eino par mulțumiți. Încep să le vorbească despre importanța muncii lor, pentru că într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la fiecare chemare a lui? El se insinuează - glas de zeu - în mine și în poporul lui. Însăși Cartea lui Chang, îl numește ea. Când vine vremea ca oaspeții să plece, cuplul este frânt de oboseală. Pe jos sunt numai coji de alune, de semințe de floarea-soarelui și mucuri de țigări. Mao nu o întreabă pe mireasa lui ce părere are despre musafiri. Știe că e iritată de manierele lor. Este limpede că nu poate să suporte când ei scuipă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și mormăielile care Însoțeau un antrenament de fotbal. Totul era vopsit În verde, de la podea până hăt, la eșafodajul de traverse și căpriori din fier care se Întindea pe tavan, dedesubtul luminatoarelor Încastrate În acoperișul boltit. Vopseaua Începuse să se cojească pe alocuri, dând la iveală nuanța deprimantă de muștar peste care se aplicase verdele. Aceasta nu era o sală pentru tinerii și tinerele În plină ascensiune profesională, unde cotizațiile anuale plătite de membri să se ridice la câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
era, dimpotrivă, nespus de îngrijorată. Stătea în ușa bucătăriei și am auzit-o spunând „Madonna” de câteva ori. Părea că asta o liniștește. Lângă tocul ușii atârna o fotografie de la nunta lui signor Giovanni cu signora Maria. Împrejur zugrăveala se cojea pe perete. Asemenea fotografii mai văzusem, existau și la noi, în sertar la mătușa și unchiul și în dormitoare la părinții prietenilor mei. Când se căsătoresc, adulții arată plini de mulțumire și fericire, pretutindeni în lume. Femeia îl ține de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vocea ei. Lasă-mă, îmi îndepărtează el brațele de trupul său, nu am nevoie de îmbrățișările tale, eu cobor jignită din pat, întreg corpul meu este acoperit încă de un strat subțire de dragoste, o pojghiță de spermă care se cojește acum cu ușurință, ca un lucru ce nu mai poate fi înlocuit. Din spatele draperiilor îmi zâmbește o zi veselă și senină de primăvară, părea că în pântecele soarelui s-a ascuns un clopoțel de aur, iar acum se leagănă fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întrebat-o pe Naoko. — Buștean, răspunse ea, simplu. Purta o agrafă simplă de data aceasta. Aveam o senzație ciudată de neîmplinire, pe care am simțit-o pe tot parcursul mesei. În timp ce-mi ungeam pâinea cu unt sau îmi cojeam oul, o tot priveam pe Naoko în speranța că voi găsi totuși un semn cât de mic pe chipul sau în atitudinea ei. — De ce te uiți așa la mine? a întrebat ea. — Cred că e îndrăgostit, zise Reiko. — Ești îndrăgostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am zis? Weekend romantic la mare, ura! Scuze că-ți tot pun degetul pe rană, încetez imediat. Ne vedem mâine. Vin la Finn la 3, cu niște valize uriașe; ne tirăm devreme, ca să evităm aglomerația de vineri seara. M-am „cojit“ ieri și mă „prăjesc“ acum, dar dacă mă ard mâine, la soare, te fac arșice. R PS: Da, bietul Jim, mă întreb dacă se alege cu ceva din toate întâlnirile noastre, și mă miră că vine în continuare. De la: Daisy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează la umezeala amurgului, niște tencuieli ce se cojesc cu zgârcenie, câte un milimetru pe secol, niște ziduri ce-și lărgesc crăpăturile. Nu poți fugi, Îmi ziceam, fiindcă ești aici tocmai ca să afli ce i s-a Întâmplat cuiva care a Încercat să pună capăt unui șir de fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
înghețat. Dacă repetam o anumită întrebare exactă, dădea din umeri, nepăsătoare. La un moment dat nu m-am mai putut stăpâni și am început să plâng. Mă privea ca și cum aș fi fost un al doilea dulap din cameră. Despărțea portocalele cojite în felii: una mie, una ei. Nu-mi puteam opri lacrimile care-mi curgeau pe obrajii umflați de feliile de portocală cu care mă îndopase. Am mângâiat-o pe păr și am ieșit. A dat din umeri și, luând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
încă. Era o combinație de jocuri mai blînde: Hoții și gardiștii, Uliul și porumbeii și Gardiană zece-zece. La început era doar o vrăjitroacă, pe care o alegeam prin numărare. Era singura care purta mască și avea pe deasupra și un băț cojit în mână. Număra cu fața la perete și apoi se repezea prin șanțuri în căutarea victimelor. Puteai să ieși din șanț, dar nu aveai voie să te adăpostești în scările blocurilor sau să sari gardul în curtea morii. Vrăjitroaca ne vâna prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am arătat un semn furios cu mînile, să mă lase în pace .Mi-e teamă că vor aduce medicul și voi fi silit să joc comedia normalității. Îmi privesc acum mâna cu care țin stiloul. Oja de pe unghii s-a cojit aproape de tot. Scrisul îmi e oarecum diferit de cel dinainte; îl stăpânesc totuși. Mi se trezesc mai întîi câteva amintiri fulgurante, cred că de pe la vârsta de doi sau trei ani. Văd, la un colț de uliță de mahala, trei bărbați
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
puie la loc felinarile când o să scape de chiriași ; p-ormă a mai îmbătrânit și ea, p ormă a plecat și Tudor, băiatu. Ditamai căsoiu pustiu, numa Ivona și cu bărba-su, acu la ce să le mai puie ? S-a cojit și casa p-afară, cin’ să mai stea iar s-o tencuiască ? Poate se vede așa și unde e blocu nou d-alături. Loc viran a fost alături, la 4 aprilie aici a căzut bomba, chiar lângă casa lu madam
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]