69,333 matches
-
vorbă. Teatrul absurd e eminamente unul al alienării existențiale, al frîngerii, al prăbușirii inconștiente. Omul pentru care nașterea a fost o prăbușire nu mai e un personaj tragic, pentru că tragicul, ca și sublimul, a devenit banal. Nu panica sau isteria colectivă însoțesc apocalipsa, "răsăritul de soare avortat", ci resemnarea, condescendența, dezabuzarea ori cel mult excesul bahic și euforia risipei. Vișniec e un cronicar, un fin observator cu simțul dialogului și al absurdului cu un interes special pentru mecanismele sociale și relațiile
Din nou, Vișniec by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14617_a_15942]
-
Argand în "Lire", Quignard mărturisește că, pînă la moartea tatălui său, s-a străduit de dragul lui să joace anumite roluri - să predea, să lucreze la o mare editură, să se ocupe de muzică, deși era foarte puțin înzestrat pentru viața colectivă, pentru ambițiile sociale și a avut perioade de autism încă din copilărie. Exista o singurătate mai veche, de dinaintea vieții sociale, care îl atrăgea și abia de cîțiva ani s-a putut dedica acestei atracții, desolidarizîndu-se de grup, încercînd să-și
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
Vămile depresiunii. Nu sunt vămi ale văzduhului, ci vămi ale infernului, cu moroi și noroaie. Mitologia lui nu e abordabilă antropologic, scoțând eventual la lumină scenarii coerente și reiterabile, ci e una fantasmagorică, abisală, tâșnită din cotloanele subconștientului individual și colectiv, proiectată apoi în realitate ca o cosmologie. Există printre personaje estropiați aproape dostoievskieni, pândind pe după garduri și menind a rău. Iată un exemplu: "făptura vânzătorului, o corcitură slinoasă, cu tălpile negre și crăpate, cu gura știrbă și rânjet hidos, fructul
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
de suspiciunea unei interpretări abuzive. Situîndu-se în "oarba istorie a cărărilor bolnave" (chiriașul dedesubtului sunt), poetul își specifică în repetate rînduri mărturia unor împrejurări epocale, ne-o livrează în calitate de plîns sau de coșmar al veacului, de sumă a naufragiilor noastre colective, reconstituind o spaimă mitologică: "sîmburele de jertfă/ se răsucise de spaimă în somn/ istoria plîngea furișată/ goală pe undeva/ pe cîmpurile de luptă ale imperiului/ plecatul și-a ridicat mîna tăcerii/ la el au venit desculțe/ de s-au spovedit
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
Pavel Șușară Un veac de scepticism Vreme de un secol, adică de la începutul lui XX și pînă astăzi, arta s-a hrănit aproape exclusiv din revolte, din frustrări și din nenumăratele complexe ale unei existențe colective cu o tot mai accentuată conștiință a propriei precarități. Intrată în disoluție prin oboseală simbolică, dar și din pricina unor cataclisme sociale cum istoria n-a mai cunoscut pînă atunci - e suficient să amintim aici primul și cel de-al doilea
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
integrării vlăstarelor românești în Lumea Nouă, nu conține totuși o contradicție de nerezolvat. În realitate, noii veniți pot acționa, pînă la un punct îndeajuns de avansat, în virtutea modelelor culturale și comportamentale în care au fost educați, își pot păstra identitatea colectivă și personală. America e, din fericire, un mediu al unei largi toleranțe, rod, în bună măsură, chiar al aluviunilor etnice grație cărora s-a compus (toleranța fiind o probă a "inteligenței" pragmatismului): "Nici o lege, nici o instituție americană, subliniază autorul, nu
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]
-
ideală" (p. 16). În teorie, totul sună bine și frumos. Problema apare atunci cînd aceste principii generoase trebuie aplicate în practică. Se știe, principalul simbol al suveranității poporului a fost, în timpul Revoluției Franceze, ghilotina. Ea a fost opusă în imaginarul colectiv simbolului absolutismului, întruchipat de Bastilia (mai degrabă pustie în timpul cuceririi ei de către revoluționari). Tot în numele suveranității poporului au vorbit fasciștii, naziștii și comuniștii, iar războaiele (citește masacrele) care au însîngerat harta lumii în ultimele două secole au avut aceleași înalte
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]
-
fost instrumentele cu coarde (parte dintre ele, căci dacă harpa și chitara s-au văzut admise, de ce nu ar fi avut acces, la urma urmei, și pianul). Mai mult, ipostaza restitutivă individuală, solistică a coexistat (pașnic, fără distorsiuni) cu cea colectivă, camerală, sugerându-se arbitrajului să opereze exclusiv în baza unor criterii generale de competență interpretativă. Laureații, în majoritatea lor muzicieni deja formați, ne-au asigurat că nu toate talentele noastre ard înainte de a împărtăși căldura, că nu toți copiii noștri
O mică îndrăzneală by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14069_a_15394]
-
în paginile volumului. Știind care este ocupația lui Florin Faifer, de cercetător academic, putem presupune că fizionomiile literare luate în arca volumului aveau să fie niște articole de dicționar, programat să-l continue pe cel de până la 1900, o reușită colectivă marcantă. Ceea ce a pierdut întreruptul dicționar, a câștigat prezenta antologie de eseuri despre scriitori (vreo treizeci la număr), minori în cea mai mare parte, ambițioși să intre în republica literelor din prima jumătate a secolului XX. Că destinația articolelor a
Un fidel al Mnemosynei by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14104_a_15429]
-
Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare, Ahile a rămas faimos nu atît fiindcă a adus o contribuție decisivă - și cu viața lui plătită - la victoria aheilor, într-un moment în care absolut tot părea pierdut. Și poate că nici
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
sistematică, critica muzicală cu inițierea entuziastă de proiecte manageriale. Francisc László spune: "Muzicologul ar trebui să fie de toate, filolog și arhivar, estetician și istoric, psiholog și sociolog, hermeneut și informatician. Ceea ce, omenește, nu este posibil." (...) "Individul contribuie la înțelepciunea colectivă a breslei sale specializându-se pe un număr restrâns de discipline (atenție, una singură ar fi prea puțin!) și urmărind atent, pe cât îi stă în putință, ceea ce se întâmplă în celelalte."
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
vedere cel mai adesea, și prea mult ignorată. Este afirmația, în deplină cunoștință de cauză, a Dorinei Grăsoiu, autoarea cărții cu totul speciale, Caragiale în presa vremii, în perfect acord cu oricine a încercat experiența unei asemenea lecturi, individuale și colective. Colective, cât privește organizarea în cadrul activității de cercetare a Institutului "G. Călinescu", la sugestia istoricului și criticului literar Marin Bucur, a unei bibliografii, restrânse la ecoul prezenței lui I. L. Caragiale, om și operă, în publicistica din timpul vieții sale. Era
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
cel mai adesea, și prea mult ignorată. Este afirmația, în deplină cunoștință de cauză, a Dorinei Grăsoiu, autoarea cărții cu totul speciale, Caragiale în presa vremii, în perfect acord cu oricine a încercat experiența unei asemenea lecturi, individuale și colective. Colective, cât privește organizarea în cadrul activității de cercetare a Institutului "G. Călinescu", la sugestia istoricului și criticului literar Marin Bucur, a unei bibliografii, restrânse la ecoul prezenței lui I. L. Caragiale, om și operă, în publicistica din timpul vieții sale. Era propunere
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
ecoul prezenței lui I. L. Caragiale, om și operă, în publicistica din timpul vieții sale. Era propunere venită din partea cercetătorului care experimentase pe cont propriu asemenea curajoasă lansare aproape în necunoscut, trăgând învățăminte din gândul la ce ar putea duce solidaritatea colectivă în asemenea direcție. Solidaritate deja experimentată de colectivul de literatură universală și comparată al aceleiași unități de cercetare, materializată în Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice, în două etape mari, 1859-1918 și 1919-1944. Primită inițial cu destulă
Citirea periodicelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14167_a_15492]
-
dreptatea este în altă parte. Așa încît, în lipsă de altceva, trebuie să acceptăm sensul, destul de vag, indicat de Iordan Chimet: ";Trecutul, în orice ipostază l-am privi, și-a epuizat virtualitățile, nu va rămîne pentru istorie decît o experiență colectivă definitiv consumată. Schimbarea nu poate fi gîndită decît după reperele, mai mult sau mai puțin clare, ale viitorului către care, vrem-nu vrem, ne îndreptăm" (p. 238). Iordan Chimet realizează cîteva studii de caz privind atitudinea unor scriitori importanți față de cele
Scriitorul în secolul totalitarismelor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14220_a_15545]
-
de regionalisme, e foarte greu să treci cu vederea un spirit al Banatului, multele lucruri pe care le au în comun jurnalele lui CU (Cornel Ungureanu, trecut uneori la inițiale de Livius Ciocârlie), relatările, ascunse prin diverse reviste sau volume colective, ale Adrianei Babeți, foarte mult din Femeia în roșu, jurnalele lui Livius Ciocârlie însuși. Livius Ciocârlie e singurul însă pentru care jurnalul a devenit un adevărat mod de existență, chiar ascuns sub inofensiva titulatură de roman (Clopotul scufundat), un alter-ego
Arheologii literar-critice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14193_a_15518]
-
lume, nu m-am ciocnit de nici un proiect coerent, capabil să acrediteze această creație peste mări și țări. Muzicienii noștri sunt simpli turiști rătăciți pe meridianele piețelor de muzică, vrând să cucerească solitari (nicidecum solidari) ceea ce alții dobândesc prin desanturi colective ori prin repetate raiduri minuțios pregătite. Mai mult: citesc deunăzi într-un cotidian că Ministerul Turismului va sprijini un consistent turneu american al unei ordinare trupe de rock. Dacă știrea se dovedește veridică, suntem în fața unei grave recidive, întrucât, după
Soția prietenului meu by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14233_a_15558]
-
Ce părere ai, de pildă, despre Paul Cernat? Mie mi se pare, din tânăra generație de critici, unul dintre cei mai promițători. Câți mai spun asta în afară de mine? Câți o scriu? De ce ecou s-a bucurat prima lui carte (operă colectivă, cu patru autori)? Știi unde am citit cea mai amplă și mai elogioasă cronică despre În căutarea comunismului pierdut? În... "Observatorul cultural"! Ar fi comic, dacă n-ar fi destul de trist. - Stai așa, Daniel, că m-ai luat prea tare
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
bună măsură, au țîșnit experiențele cubiste și marele avînt autoreflexiv al formei plastice. Și toate la un loc, pe lîngă faptul că exprimau o anumită stare de nesiguranță, o dorință imperativă de primenire a limbajului și o trăire individuală și colectivă la limita nevrozei, anticipau moral și prefigurau psihologic cea mai profundă dramă socială, politică, economică și umană pe care o cunoscuse pînă atunci istoria: primul război mondial. Dar mai anunțau, în egală măsură (și în parte chiar reprezentau), o radicală
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
învăța cei ce vin în urma noastră. Ei trebuie să știe, de pildă, de ce scriitorii au băut mai mult în anii '70-'80 - își amorțeau durerile cu vodcă sau cu whisky, fiecare după banii lui. Aceasta era o formă de boală colectivă și de tratament pe care mulți, aplicându-și-l în regim forte, nu l-au suportat și au murit. Eu am scăpat pentru că m-am oprit la timp. - Acum, la anii dumneavoastră, cum vă socotiți: un biruitor sau un înfrânt
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
patruzeci de ani. Dincolo de cariere uneori extraordinare, de banii din bancă, de poziția căpătată între timp - acele îndepărtate note obținute cu peste patru decenii în urmă condiționează și astăzi comportamentul unor oameni maturi, aflați în pragul bătrîneții. Fenomen de arierare colectivă? Mă îndoiesc. Grupul nostru nu este nici măcar excesiv-nostalgic, ci pur și simplu realist: atunci, demult, la vîrsta de 14-15 ani, fiecare dintre noi am aflat despre ceilalți cum sunt. Ce s-a întîmplat după asta a fost doar rodul hazardului
Mica Românie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/15040_a_16365]
-
Clasic. Romanul apare prima dată în 1893 la Londra, în 200 de exemplare, este tradus în limba franceză în 1932, iar în limba română este prea puțin probabil să mai fi fost tradus până acum. Rezultat al unui experiment literar colectiv, al unui joc intelectual în grup, inițiat de Oscar Wilde, Teleny este o creație literară concepută într-un limbaj care pendulează cu ușurință între euphemistic și lasciv. Este scris la persoana întâi, nu întâmplător într-o formulă la modă în
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
scoată efecte din inteligibilitatea analitică a detaliilor. De aici, punerea în scenă ca după un scenariu bine pus la punct, a expresiilor "se fură ca în vremea lui Caragea"sau "a prinde negustorul cu ocaua mică." Fără a uita psihoza colectivă. Scenele răspândirii ciumei, care nu au nimic din Defoe, Manzoni ori Boccaccio, nu cunosc mila sau pietatea, iar macabrul furiei înavuțirii atinge simbolic frenezia nunților, de după agresivitatea morții. În această inventivă retrospectivă, Ion Ghica scrie cu simplitate, cu multă mișcare
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
estetică au amorțit și ele. Dacă privim, însă, cu puțină atenție în jurul nostru, omul nou este încă destul de vioi; atîta doar că a schimbat spaima în aroganță și obediența în resentiment. Spectacole de grup Cele mai frecvente forme de acțiuni colective din ultimii ani, de performance în grup, au fost cele represive și cele revendicative. Capetele lor de serie sînt invaziile de mineri și marșurile sindicale. În primul caz, deși este vorba de o agresiune oarbă, de o barbarie imposibil de
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
se manifestă în registrul de jos, în acela al instinctelor. Există în el o forță a gregarității și o vocație a dezordinii care exercită o irepresibilă seducție. Văzută de la distanță și suspendînd pentru o clipă orice criteriu moral, această acțiune colectivă are și o expresivitate spontană. Ea reușește să dea trăirilor coordonate noi. Transformă tensiunea în oroare, și privirea în halucinație. La cealaltă extremă, demonstrațiile sindicale și, în particular, unul dintre marșurile istorice ale Cartelului Alfa îmbracă forma acțiunii alegorice. Conceput
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]