269 matches
-
în arondismentul 8, pe Place de la Concorde. A fost desenat în anul 1766 de arhitectul Ange-Jacques Gabriel în cadrul creării a Place de la Concorde, în același timp cu o clădire geamăna situată pe cealaltă parte a Rue Royale. Este inspirată de colonada din Louvre construită de Claude Perrault. În proprietatea a Coroanei franceze, clădirea a fost afectată la administrația regală a depozitelor de mobilă (în ), care s-a mutat în noul său sediu în 1774. În timpul Revoluției franceze, ministerele s-au mutat
Palatul Marinei () [Corola-website/Science/335350_a_336679]
-
Josika Miklos" și de fostul Palat al Finanțelor, a fost mutat în anul 2013 în incinta Muzeului de Istorie, unde acum este protejat contra vandalismelor. Conține o colecție impresionantă de vestigii din perioada romană, găsite în perimetrul Turzii (sarcofage, statui, colonade, capiteluri etc). În Turda și împrejurimi există numeroase obiective istorico-culturale interesante, cum ar fi: "Cimitirul eroilor din cel De-al Doilea Război Mondial", construit în anul 1946, este amplasat în cadrul Cimitirului Central din localitate. Suprafața acestuia este de 1.480
Turda () [Corola-website/Science/296960_a_298289]
-
Vladimir. Definitivarea proiectului și execuția i-au revenit lui Stepan Vorotilov. Construcția a început în 1789. Centrul comercial constă din două șiruri paralele de magazine, între ele formându-se o piață. În fața magazinelor din spre piață a fost realizată o colonadă. În fața magazinelor din exterior există arcade. La capătul pieții se află turnul de clopotniță al bisericii Mântuitorului. Această biserică, una din cele mai vechi din Kostroma, fusese inițial de lemn, dar în 1766 pe amplasamentul ei fusese ridicată o biserică
Centru comercial () [Corola-website/Science/303178_a_304507]
-
insula Eubeea și uscatul continental grec. Din acel canal se alimenta cu apă "Phiala" hipodromului, adică vasul în care se răcoreau luptătorii și atleții. Parcursul de deasupra tribunelor, în formă de potcoavă, era acoperit cu o galerie susținută de o colonadă spre interior. Acea galerie servea drept cale de promenadă, de unde privirile se puteau îndrepta spre coasta Asiei, spre talazurile Propontidei și peste cartiere întinse ale capitalei. Asemănător cu "Spina", conturul canalului "Euripe" și cel de deasupra tribunelor, numit "peripatos", erau
Istanbul () [Corola-website/Science/296786_a_298115]
-
de Arheologie din Valletta. Malta desfășoară în prezent proiecte de construcție pe scară largă, între care construcția , a și a , în timp ce domenii precum și au fost sau sunt în curs de renovare. Perioada romană a introdus elemente decorative, pardoseli din mozaic, colonade de marmură și statui clasice, resturile cărora sunt foarte bine conservate și prezentate în Domul Roman, o vilă rustică aflată în afara zidurilor Mdinei. Frescele creștine timpurii care decorează catacombele de sub Malta dezvăluie o înclinație spre gusturile orientale, bizantine. Aceste gusturi
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
o structură centrală, octogonală legată de galeria înconjurătoare printr-o suită de arce. Forma generală a bisericii este inspirată din alte structuri rotunde în plan cum ar fi: Moscheea lui Omar și Biserica Sfântului Mormânt, ambele aflate în Ierusalim. Capitelurile colonadei sunt romanice (sfârșit de secol XII) și întruchipează atât motive vegetale și zoologice cât și scena Sfântului Daniel în vizuina leilor. Stilul capitelurilor arată influența meșterilor și artiștilor ce lucrau la Catedrala din Coimbra, catedrală ce a fost construită în
Mănăstirea Ordinului lui Hristos () [Corola-website/Science/328169_a_329498]
-
băncii pentru Sfânta Împărtășanie. Pictura decorativă a navei centrale a Catedralei a fost executată de către Georg Roder din München, iar pictorul Fr. Elsner a executat pictura decorativă din capela baptisteriului și din navele laterale ale Catedralei. Îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor și a pereților este opera atelierului italian al fraților Aterio. Vitraliile actuale sunt concepute și executate de cuplul Natalia și Ion Brodeală în 1980. Rozeta mare de deasupra orgii, vitraliul corului și cel al baptisteriului sunt executate în anul
Catedrala Sfântul Iosif din București () [Corola-website/Science/298822_a_300151]
-
se vindeau ca picturi. Pentru realizarea decorurilor din filmul "Felix și Otilia" a obținut, împreună cu Radu Boruzescu, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România în 1972. A murit în urma cutremurului din 4 martie 1977 în garsoniera sa de pe strada Colonadelor, vizavi de Universitate. O parte din schițele sale au fost recuperate de Ioana Cantuniari. În volumul "„O istorie subiectivă a scenografiei românești de film”", Gheorghe Bălășoiu îl considera „un ardelean care nu se enerva, destin de artist, ultim superb reprezentant
Liviu Popa () [Corola-website/Science/320273_a_321602]
-
curtea Bisericii Sân Pietro în Montoria, reprezentând o sinteză între artă antică și cea a Renașterii. Este un volum de forma semicirculara, așezat pe un postament treptat (3 trepte), are o sală centrală circulară, înconjurată de un peristil cu o colonada de tip toscan, surmontata de o friza, metope și triglifi și apoi o balustradă cu baluștri. Este acoperit cu o cupola. Se remarcă prezenta lanternoului, ca element structural, precum și contravântuirea cupolei.
Tempietto () [Corola-website/Science/303088_a_304417]
-
mormântul lui Atreu). Ca și în cazul cetății din Peloponez, așezările din Troia sunt dominate de construcțiile de tip megaron. Ca material de construcție se utiliza piatra, cărămida crudă sau lemn. În cadrul așezării Troia II a fost identificată și o colonadă, prima cunoscută în arhitectura greacă. "Vezi și : Arhitectura Greciei antice" Templele și teatrele grecești reprezentau clădiri mărețe ale Greciei antice. Templele erau construite pe piloni, fiind alcătuite din structuri rectangulare închise, cu acoperișuri joase, ce se sprijineau pe coloane. Teatrele
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
într-un caracter teatral, dominând împrejurimile orașului ca un decor. Piața Sfântul Petru, cu forma ei trapezoidală, este probabil cel mai bun exemplu al acestei abordări, fiind calificată ca o capodoperă a teatrului Baroc. Forma pieței este dată de două colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (Napoli 1598 - Roma 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658), care prin altarul semeț și domul
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
este ridicată clădirea formată din 3 etaje. Fațada principală, simetrică, este formată dintr-un parter înalt în apareiaj, în care pot fi observate ferestrele în arc de cerc. Corpul central, construit în rezalit și înălțat față de cornișa generală, prezintă o colonadă și un fronton bogat ornat. Colțurile fațadei, scoase în față, adăpostesc scările care permit accesul spre etajele superioare. Fațada dinspre parcul din curtea palatului este desfășurată simetric față de cele două volume masive din capetele acoperite cu cupole și prezintă cinci
Palatul Facultății de Medicină din București () [Corola-website/Science/307314_a_308643]
-
o curte alungită, pavată, bordată de arcade și măsurând 27 de metri lungime pe 13,50 lățime: multă vreme cunoscută sub denumirea „curtea catedralei”, în secolul al XX-lea a început să fie denumită „Peristilul”, cu referire la cele două colonade care o delimitează. Înalte de 5,25 metri, coloanele sunt douăsprezece din granit roșu din Egipt și celelalte din marmură — probabil din cipolin din Evia. Multe dintre ele a trebuit să fie încercuite cu bronz întrucât se fisuraseră sub greutatea
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
aulic care caracteriza puteria imperială în Antichitatea târzie. Totuși, primii arhitecți și arheologi care au dedicat studii ample Splitului îi recunosc caracteristicile arhitecturale care anticipează, după părerea lor, planurile palatelor imperiale din Antichitatea târzie și epoca bizantină: importanța culoarelor cu colonade, Peristilul cu veranda sa monumentală, Vestibulul, între altele, se aseamănă cu vestibulele, sălile de recepție, rotondele și basilicile ce se regăsesc ca trăsături ale palatelor imperiale de mai târziu. Riscul acestei interpretări este acela al unui dublu anacronism, pe de
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
la Antiohia, care nu este cunoscut decât prin descrierea pe care a lăsat-o oratorul Libanios: apartamentele se găsesc la extremitatea unei alei, în spatele unei verande monumentale, în vreme ce una din fațade dădea într-un corp de apă și avea o colonadă și logii. Veranda monumentală a Vestibulului din Peristil poate evoca și fațada din fundalul scenei de pe missoriumul lui Teodosie, uneori identificat cu palatul imperial din Milano. Aceste comparații au condus pe unii istorici cum ar fi Ejnar Dyggve să recunoască
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
drept caracteristici ale arhitecturii palațiale antice târzii pot fi în realitate atribuite altor modele arhitecturale mult mai răspândite: fațada cu porticuri nu este un simbol al autorității, ci o trăsătură comună a aproape tuturor clădirilor publice; utilizarea marilor alei cu colonade într-un plan ortogonal se întâlnește în toate marile orașe ale Orientului roman; perimetrul fortificat se distinge în incintele urbane ale epocii. Chiar și descrierea verandei de la intrarea în palatul din Antiohia nu este comparabilă de fapt cu Peristilul: în
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
se regăsește același aranjament al străzilor, în timp ce "principia" sunt aflate către muchia interioară, și nu către poarta principală. Comparația nu este validă decât dacă se recunosc elementele "principia" în edificiile din partea sudică a palatului lui Dioclețian de la Split: Peristilul cu colonada sa și cu veranda monumentală cu arc central ar putea evoca fațada unui "aedes principiorum" al unei cetăți clasice de legiune. Cu caracteristicile împrumutate concomitent din arhitectura militară, cea urbană și cea rezidențială rurală, este de fapt, reluând expresia lui
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe zidul nordic) și «Iisus judecat în fața lui Pilat» (pe zidul sudic). Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este de o mare finețe artistică, fiind asemănătoare cu cea de la biserica Mănăstirii Sucevița. Ea are are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit, iar ușile diaconești sunt așezate în unghi. În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu și anume: Lângă zidurile bisericii, într-o criptă, au fost înmormântați mai mulți binefăcători
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
terasa fațadei de sus. Zona de locuit a conacului este orientată spre „curdoner” și anexele gospodărești. Decorul conacului și elementele lui constituitive sunt racordate compoziției lui. Caracteristice rămîn coloanele octaedrice din piatră brută ce susțin frontonul triunghiular al portalului și colonada galeriei „curdonerului”, în partea sudică. Celelalte galerii sunt susținute de stîlpi. Cornișa fațadelor de sud și de vest sunt încununate cu atice și balustradă. Rezaliții sunt evidențiați clar. Parțial sau păstrat: îngrădirea metalică a terasei sudice, iar în interior parchetul
Conacul Leonard din Cubolta () [Corola-website/Science/333856_a_335185]
-
prin care Regatul Neapolelui a devenit parte a Regatului unificat al Italiei sub stăpânirea Casei de Savoia. Situată foarte aproape de golful Napoli, ea este delimitată la est de Palatul Regal și la vest de Basilica Sfântul Francisc de Paola, cu colonade care se întind de-o parte și de alta a acesteia. Printre alte clădiri aflate în jur sunt Palatul Salerno și Palatul Prefecturii (pe latura stângă a bisericii) În primii ani ai secolului al XIX-lea, regele Neapolelui, Murat (cumnatul
Piața Plebiscitului din Napoli () [Corola-website/Science/333195_a_334524]
-
asemenea, construit de Ramses al II-lea . Această zonă , și pilonul , au fost construite la un unghi oblic de restul templului , probabil pentru a se potrivi trei altare Barque pre - existente, situate în colțul de nord-vest . După curtea peristil vine colonada de 100 metri,un coridor în care sunt aliniate 14 coloane papirus. Frizele de pe perete pot descrie etapele din Festivalul Opet , sacrificiile de la la Karnak la partea din stânga sus , prin sosirea lui Amun la Luxor , la sfârșitul acelui zid , și
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
prin sosirea lui Amun la Luxor , la sfârșitul acelui zid , și încheind cu întoarcerea sa pe partea opusă . Decorațiunile au fost puse de Tutankhamon : este înfățișat băiatul faraon , dar numele lui au fost înlocuite cu cele ale lui Horemheb. Dincolo de colonadă, este o curte peristil, care, de asemenea, este construcția originală a lui Amenhotep. Coloanele cele mai bine păstrate sunt pe partea de est, în cazul în care unele urme de culori originale pot fi văzute. Partea de sud a acestei
Arhitectura Egiptului antic () [Corola-website/Science/331107_a_332436]
-
au fost patru turnuri. Iosephus atestă importanța Antonia: „Căci dacă este Templul stă ca o cetate deasupra orașului, Antonia a dominat Templul, iar ocupanții acelui post erau gardienii tuturor celor trei”. Iosephus a plasat Antonia la colțul de nord-vest al colonadelor din jurul Templului. Reprezentările moderne arată adesea Antonia ca fiind situată de-a lungul laturii de nord a incintei templului. Cu toate acestea, descrierea lui Iosephus a asediului Ierusalimului sugerează că cetatea era separată de incinta templului și, probabil, unită prin
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
Templului. Reprezentările moderne arată adesea Antonia ca fiind situată de-a lungul laturii de nord a incintei templului. Cu toate acestea, descrierea lui Iosephus a asediului Ierusalimului sugerează că cetatea era separată de incinta templului și, probabil, unită prin două colonade, cu un spațiu îngust între ele. Măsurătorile lui Iosephus sugerează o separare de 600 de picioare între cele două clădiri. De ce au dispărut cele două poduri de 600 de picioare din cărțile de istorie? Ele au fost menționate în două
Cetatea Antonia () [Corola-website/Science/335892_a_337221]
-
într-un caracter teatral, dominând împrejurimile orașului ca un decor. Piața Sfântul Petru, cu forma ei trapezoidală, este probabil cel mai bun exemplu al acestei abordări, fiind calificată ca o capodoperă a teatrului Baroc. Forma pieței este dată de două colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (Napoli 1598 - Roma 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii "Sant'Andrea al Quirinale" (1658), care prin altarul semeț și domul
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]