325 matches
-
fără rezervă oriunde cancelariul ar voi să-i ducă. "Corespondența provincială" scrie: Împăratul n-a primit demisia principelui Bismarck, ci, în unire cu opinia publică, au crezut cumcă puntul cel mai nalt de vedere al deciziunilor sale este de-a concede cancelariului orice ușurare trebuincioasă de afaceri, nu însă de-a se învoi cu retragerea sa reală. Cancelariul a putut avea simțământul penibil că nu mai poate corespunde cu cerințele istovitoare ale chemării sale în așa măsură încît să fie mulțămit
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mijlocul cel mai bun de-a rămânea în favoarea lor era să ne legăm noi înșine mînile și să așteptăm ce va hotărî despre noi gremiul jurnaliștilor din Viena și din Budapesta. Acesta este poate singurul rol ce ni l-ar concede din toată inima. [13 aprilie 1877] RUSIA ["ALALTAIERI ÎN 11/23 APRILIE... "] Alaltaieri în 11/23 aprilie delegațiunea plecată din Iași a sosit la Ungheni pe la 5 oare după amiază. Aproape imediat după aceea sosi trenul imperial din Chișinău. Majestatea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de înțeles al particulelor românești, pre cât și părerile filozofice. Rolul criticei noastre se mărginea la respingerea bănuielelor de plagiat, a contrazicerii flagrante și a bănuielii de superficialitate aruncată asupra autorului prin "mirarea" de la capăt. Dar să admitem - deși nu concedem - că în cartea d-lui Maiorescu ar fi nu o contrazicere - ci zece. De unde și până unde vine recenzentul să deducă din contraziceri neștiința autorului? De când contrazicerile sânt o dovadă de neștiință? Dacă noi am susținea de ex. că Condillac
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și un pic de ajutor material, de auxilium, deși e cam târziu! Credeam că ne-ați uitat de tot. Nu uită Cerul faptele, curajul, devoțiunea și dârzenia Marelui Maestru Jean de Léols și pe ale tovarășilor săi! Bine, din nou! concede Bursucul. Sunt flatat! Să trecem, totuși, la obiect. Tocmai ce am primit, din sursă discutabilă, un mesaj relativ alarmant. Un ultimatum. Așadar! Suntem extrem, extrem de curioși! Dacă va fi..., ce va fi mâine? Sfârșitul ordinii lucrurilor și al omenirii? Dihotomia
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mânca-v-aș ochii voștri, ăia chiori! șuiera Apostatul), Fratele își reia, pe șoptite, explicațiile antamate, la urechea ciulită a lui Dănuț: Deci, jos, pe reproducere, în colțul stâng, este acronimul lui Dürer și anul realizării operei... Leatul 1513, cunosc, concede Poetul. Stai ușor! Acolo am văzut scris 1640! Imposibil! Fugi de-aici! O fi fost vreo greșală de tiparniță. Exclus, exclus, mai ales că se fotocopiază electronic, la o scară industrială, un model verificat, preexistent. Dar, dacă, prin absurd, s-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
distrugătoare ironie”, totul dominat de o „triumfătoare bucurie a spiritului de continuă negațiune, acest sarcasm fără măsură și mefistofelic”. T. se declară dezamăgit de echivalările românești și afirmă tranșant că „nu avem nici un singur traducător al lui Heine”. Prin analiză concede că doar unele versiuni ale lui St. O. Iosif sugerează melodicitatea originalului, deși cu riscul trădării unor sensuri sau nuanțe. O amănunțită inventariere a traducătorilor și a tălmăcirilor este completată cu un „tablou sinoptic”, unde fiecărui titlu din opera lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
să rămână inteligibil partenerilor săi de dialog. Limba este mediul primar de semnificativitate În care vorbirea cu altul devine posibilă. Dar creativitatea, modificarea continuă a ceea-ce-e-de-spus dimpreună cu felul-cum-e-spus e cea care dă necesitatea Însăși a dialogului. Adevărul, atunci, veți concede, nu dispare (chiar dacă pare a se Îndepărta). Dimpotrivă, de-abia acum el devine, În sensul puternic al cuvântului, o sarcină. O sarcină eminamente umană (pe când, mai Înainte, l-am fi putut defini drept un dat rece, autosuficient și lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
scrie pentru revistele ce plătesc textele la cuvânt duc vieți de nababi producând scenarii în care nu licărește nici cea mai măruntă geană de inteligență. Corupția morală a Hollywoodului trebuie privită, așadar, din unghiul alterării scării de valori. E posibil, concede Chandler, ca unii dintre acești autori de scenarii să viseze, ba chiar să fie în stare să producă mai mult. Cu alte cuvinte, să aspire la „demnitatea unei profesii libere”. Dar câtă demnitate poate exista în spectacolul de figuri impuse
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
copii și spune: „Dacă, Doamne ferește, aș avea un copil de zece ani, neastâmpăratul mi-ar spune: «De cine fugi atunci când bei, tată?»”. În fine, a treia ipostază este întrupată de Philip Marlowe însuși. Cititorul constant al cărților lui Chandler va concede imediat că un astfel de personaj e gândit în oglinda flatantă a unui autor care-și căuta mântuirea prin scris: Marlowe reprezintă, desigur, sinele ideal al lui Chandler, conștiința care l-a pedepsit pe Roger Wade-ul din el, deși nu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
his anxious one). (Un cititor răuvoitor n-ar lăsa nesancționat faptul că Natasha Spender se încăpățânează să-l reboteze pe Lennox în Lomax! O fi vorba de „sinele fals” al personajului!) Pentru a nu fi învinovățită de reducționism, autoarea eseului concede: Aceste trei ipostaze, frecvent aflate în conflict, sunt adeseori subordonate unui al patrulea, plăcut, generos și binevoitor prieten paternal (Spender, 1977, p. 135). Rămâne doar să ne întrebăm în ce măsură mai era nevoie de o despicare a ființei creatoare doar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
va putea fi, cel mult decât un oaspete în trecere al satului, spațiu de semne cu semnificația suspendată, suspendată de sensul pe care Castelul, care ar putea să reprezinte limbajul însuși și fabricarea sa628, l-ar da sau l-ar concede. De unde necesitatea de a lua limbajul drept ceea ce el este, în mod literal și nu învăluit într-o înșelătoare tunică de mătase cu efecte baroce, metaforice, alegorice sau simbolice, Limbajul nu va spune decât ceea ce el este, el ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a irupe, a întrerupe). Verbele neologice care nu au suport în flexiunea românească sunt puțin numeroase și, în multe situații, defective (de obicei, nefolosite la timpurile trecute, la gerunziu, participiu, supin și la formele compuse cu participiu): a accede, a concede, a converge, a desfide, a diverge, a divide, a evinge, a exige, a inflige, a subdivide, a transcende. Confirmând observațiile de mai sus, DOOM2 înregistrează 10 intrări noi aparținând tipului III, dintre care 8 au bază în verbe mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
interzice minciuna se impune cu necesitate 23. Kant însuși, afirmă Paton, cum fac de altfel și alți autori, nu a fost consecvent cu teza că datoria veracității este o datorie absolută, necondiționată. Atunci când încuviințează pedeapsa capitală pentru anumiți criminali, Kant concede că datoria de a apăra viața semenilor și interdicția de a ucide admite excepții. O altă excepție de la această îndatorire este aprobarea morală a războiului de autoapărare. Iar în Lecțiile despre etică, ținute între anii 1775-1780, care au fost publicate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
droguri, în pornografie, în pedofilie, în violență etc. Așa se și explică ceea ce am numit triumful lui Zombie, duhul înspăimântător infantil al morții ieșit din jungla africană. Spre deosebire de cei care au pariat pe noutatea absolută a unui alt "canon", Lyotard concede că inumanul impune renunțarea la răstălmăcitorul prefix postși înlocuirea lui cu altul, re-. Desigur, Lyotard nu se gândește la imposibilul remodernism. Nu se gândește nici la dublarea prefixului post-, care a dat post-postmodernism, după mai vechiul exemplu al sintagmei noul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
limbii, când de fapt ea rămâne stăpâna omului (s. n.)... Căci de fapt, limba este cea care vorbește. Omul vorbește abia atunci și numai în măsura în care el vorbește din interiorul limbii, ascultând vorbele pe care ea i le adresează"180. Richard Rorty concede că această poziție a lui Heidegger față de limbă face din el "primul gânditor postmetafizic"181, cu o influență profundă asupra vieții intelectuale occidentale contemporane, ca reflex și al pesimismului socio-politic european și american de după eșecul socialismului, Marx încetând a mai
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Sârbu (2002), aprecia că "România a fost în ultimii 12 ani cea mai postmodernă țară de pe pământ", prin replierile "relativiste", într-o postmodernitate malignă, în care politicienii, miliardarii, industriașii au jucat mascarada relativismului (un director de întreprindere, de exemplu, putea concede că este și proprietarul acelei unități de stat!), în vreme ce intelighenția se consideră naiv postmodernistă, un postmodernism inautentic, mizerabil, stupid, creând "un coktail otrăvitor", care ne-a dat lovitura de grație. Lucian Sârbu nu susține altceva decât Paul Goma privitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
știință de avangardă, cerea corectarea denumirii de postmodernism, cu atât mai mult cu cât de acest concept au abuzat supraviețuitorii marxisto-troțkiști de pe mapamond, supraviețuitori pe care autorul îi întrupează în Sara Mango. Pentru a-și motiva alegerea, d-l Negoiță concede că există două forme de postmodernism: unul, majoritar, în Franța, în America și, desigur, în România, având ca reprezentanți "foști marxiști", care au observat carențele modernului și "au căutat să se salveze prin altceva", pledând pentru o multiplicitate a punctelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
unor înfăptuiri sociale exemplare. Onorați de vizită cel puțin tot atât cât flatați de atenția ce o suscitaseră, nomazii se străduiră să fie la înălțime - acolo unde umanul radiază din abundență în momentele lui de excepție ceea ce cotidianul nu-i concede decât avar. Astfel, o parte din fructul eforturilor lor infracționale fu dirijată spre vizitatori, căci aceștia nu veneau întru recuperarea prăzilor, ci într-o misiune emancipată de tentații justițiare. Cu tact impecabil, niciunul dintre oaspeți nu inoportună gazdele cu întrebări
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
așteptare la pândă; momentul propriu-zis creator al luptei îl constituie contraatacul - restul e căprărie. Și știi ce? Când dau peste asemenea tauri recalcitranți, toreadorii își pierd iute cumpătul și comit greșeli fatale. − Așa să fie, se arătă Trees gata să conceadă, dacă tu te simți mai bine afară din arenă - vreau să zic, din relația cu Ian. − Orice relație e o arenă rotunjită de obiceiurile inculcate de partener, un teren de luptă ales și pregătit cu precădere doar de unul din
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
care face din ea o adevărată disciplină științifică, aparținând domeniului general al semiologiei. Dar ideea saussureană de sistem al limbii depășește cu mult fondarea lingvisticii și semiologiei și are profunde implicații filosofice. Observând ponderat și din exterior situația, trebuie să concedem măcar că Saussure deschide o nouă regiune ontologică, cea a semnului, a comunicării, a limbii. Dacă până la sfârșitul secolului al XlX-lea, lingviștii au crezut că limba este expresia sau reprezentarea gândirii și că singura ordine posibilă între cuvinte este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
sale consecințe, Carl Fehrman notează că primul impuls al inspirației este și organizatorul estetic al ceea ce va deveni opera de artă finisata, în sensul că acesta îi deschide eului creator o perspectivă deplină asupra vieții interioare a propriei opere. Fehrman concede, totuși, ca acest prim impuls nu trebuie să fie interpretat invariabil că furnizor al viziunii creației în forma ei definitivă: "Primul flash al inspirației, impulsul inițial brusc, poate apărea că o concepție intuitivă a întregului sau că o secvență mai
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
La rândul său, Paley observa că "Blake nu ar fi acceptat niciodată complet doctrinele gnostica și maniheista, deoarece acestea negau faptul că Isus a devenit cu adevarat om, a suferit, a murit și a înviat" (2003, p. 6). Totuși, Paley concede că Blake "a avut o afinitate temperamentala pentru gnosticism" (2003, p. 7), propensitate care devine mai vizibilă pe masura ce artistul își extinde și rafinează sistemul mitologic din primele cărți. Am văzut că întreaga Weltanschauung gnostica pe care se bazează dualismul blakean
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
asemenea circumstanțe totuși, cerința de unanimitate a membrilor permanenți, conform articolului 27, paragraful 3, fie împiedică Consiliul de Securitate să acționeze în vreun fel, caz în care măsurile descentralizate de apărare vor predomina ca și cum Națiunile Unite nu ar exista, fie concede să primească aprobarea de la Consiliul de Securitate a măsurilor descentralizate luate. În oricare dintre cazuri, amenințarea sau realitatea dreptului de veto vor face imposibil pentru Consiliul de Securitate să ia măsuri centralizate de forță în mod independent în prezența unor
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să faceți săpături? Dar, pentru Dumnezeu, cel care-l va deschide ne va plăti ceva rupii». În van emisarul a protestat că acest fapt istoric important nu e atât de bine cunoscut și la Jelalabad, căci a fost obligat să conceadă, pe rând, că faptul era posibil, că era probabil, că - În sfârșit - era absolut cert, fiindcă avea ca autoritate tradiția constantă a acestor khaiberi. Prin urmare, tocmai asupra acestui fapt au Început să negocieze cu șefii, pentru a fixa condițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mai frecventă este cea în care individul răspunde cerințelor funcției, rolului prescris de colectiv, dar încearcă să îmbogățească, în același timp, conținutul și forma lor, cerințele fiind redimensionate prin prestația sa. E. Hollander (1985) insistă asupra faptului că însuși grupul concede liderului latitudinea de a schimba și inova, acordându-i creditul de particularism, adică de a avea inițiativă personală, chiar sustrăgându-se, dacă e nevoie, de la înseși normele fundamentale ale grupului. Creditul este acordat însă numai după ce liderul și-a dovedit
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]