119 matches
-
ipoteza de la care pleacă în cercetarea sa e că filosofia greacă, începând cu Heraclit, stă sub semnul polemicii. Studiul său diacronic este centrat pe avatarurile "discordiei", așa cum a fost ea gândită din Antichitatea greco-romană spre timpurile moderne. Fie că este conceptualizată ca "instanță cosmologică" (Polemos la Heraclit, Neikos la Empedocle), fie că este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu e niciodată o diatribă, nici victoria unui protagonist, ci a adevărului"17, fie că e privită deopotrivă ca metodă și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
precipitată de gravitatea evenimentelor politice care continuau să se succeadă cu repeziciune, memoria istorică devine tot mai contemporană. Figura simbolică în jurul căreia se strânge discursul istoric devine Carol I, iar categoria politică în jurul căreia se reconfigurează memoria națională devine regalitatea, conceptualizată ca o întăritură cardinală a statalității, unității și independenței românești. Centralitatea figurii lui Carol și însemnătatea regalității încep să se contureze în literatura școlară cu un oarecare ecart. Manualul lui Melidon (1876), publicat la un deceniu de la întronarea lui Carol
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
până el, figura contemporană a Salvatorului era întrupată în persoana lui Alexandru Ioan Cuza (Laurian, 1862; Melidon, 1876), începând cu momentul instituirii regalității, Unirea din 1859 și reformele întreprinse de Cuza sunt revăzute ca un preludiu pentru epoca lui Carol. Conceptualizată anterior ca împlinire a istoriei naționale, unirea din 1859 este acum intepretată drept o unire personală, vremelnică și nesigură, definitivată prin monarhia lui Carol. Pe măsură ce personalitatea lui Carol acaparează scena istoriei românești, redefinită în ancadramentul politic al regalității, figura lui
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
III (1504-1821) găzduiește o succesiune de alte patru epoci: a) Stabilirea suzeranității turcești; b) Epoca lui Mihai; c) Epoca lui Brâncoveanu; d) Epoca Fanarioților; • Partea IV (1821-1921), ultimul act al dramei istorice românești, se sfârșește cu a) Epoca Redeșteptării (1821-1859), conceptualizată ca preludiu pentru b) Epoca Unirii (1859-1919). Surprinzătoare este absența pragului 1600, anul unificării celor trei principate românești de către Mihai Viteazul, din structura temporală a trecutului românesc. Momentul 1600, vertebra decisivă a spinării trecutului românesc în perspectiva naționalistă, este deliberat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
un popor romanic de coloratură slavă" (p. 75). Tocmai prin această "nuanță aparte", conferită de înrâurirea slavică, poporul român prezintă "o posibilitate de civilizație și cultură unică în mijlocul marei familii romanice" (Giurescu, 1942, p. 75). Unicitatea identitară românească, până acum conceptualizată ca rezultat al conjuncției dintre latinitate și teritorialitate dacică, va fi singularizată suplimentar, prin evidențierea unei triple conjuncții: i) latinitate; ii) teritorialitate dacică; iii) slavonism. Latinitatea ortodoxă în spațiul dacic devine astfel formula unicității românești: "Latini răsăriteni suntem numai noi
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
furnizorii precum și comunitatea și societatea din care acea companie face parte. Calitatea principal] a acestui concept este c] extinde substanțial punctele de interes ale companiei, f]r] s] piard] din vedere calit]țile particulare și capacit]țile companiei ins]și. Conceptualizat] astfel, responsabilitatea social] nu este o povar] în plus pentru corporație, ci este o parte a intereselor ei esențiale, de a r]spunde nevoilor și de a fi corect] nu numai fâț] de investitori/proprietari, ci și fâț] de angajați
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fi aduse lasuprafață cunoștințe tacite, care pot fi confruntate, sistematizate, înțelese și testate dintr-o altă perspectivă, validate și chiar generalizate în teorii informale, în primă fază (vezi mai sus). Deci, prin reflecție asupra acțiunii, noi cunoștințe pot fi generate, conceptualizate, permițând practicienilor să acționeze în diferite situații problematice, în baza acestui repertoriu de cunoștințe, care poate fi, desigur, reconsiderat în acțiunea practică, Schon argumentează, astfel, cum teoriile informale sunt localizate în lumea experiențială a practicienilor; sunt cunoștințe care nu sunt
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
fi aduse lasuprafață cunoștințe tacite, care pot fi confruntate, sistematizate, înțelese și testate dintr-o altă perspectivă, validate și chiar generalizate în teorii informale, în primă fază (vezi mai sus). Deci, prin reflecție asupra acțiunii, noi cunoștințe pot fi generate, conceptualizate, permițând practicienilor să acționeze în diferite situații problematice, în baza acestui repertoriu de cunoștințe, care poate fi, desigur, reconsiderat în acțiunea practică, Schon argumentează, astfel, cum teoriile informale sunt localizate în lumea experiențială a practicienilor; sunt cunoștințe care nu sunt
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
calitativă; (d) cercetarea constatativă și cercetarea experimentală. În cele ce urmează, le vom discuta pe scurt pe fiecare dintre acestea. 1.4.1. Cercetarea fundamentală versus aplicativă Cercetarea pedagogică fundamentală contribuie la constituirea pedagogiei ca știință, este teoretică și intens conceptualizată și presupune formularea unor teorii, legi și modele care caută să aducă noi informații științifice, să explice sau s. optimizeze fenomenul pedagogic în ansamblul său. Cercetarea pedagogică aplicativă, pe de altă parte, urmărește investigarea empirică prin metode științifice a unui
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCATIEI. In: GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]
-
interpretantului lui Peirce. Cu toate acestea, sper că obiectivul principal pe care mi l-am propus, acela de a aduce argumente, prin analiza unor de fapte de comunicare reale, În sprijinul ideii că semnificația unui enunț/text nu fi poate conceptualizată, reprezentată decât Într-o relație indestructibilă cu ideea de context, a fost, Într-o măsură mai mare sau mai mică, atins. O privire analitică retrospectivă aduce În prim plan câteva considerații: 1) Complexitatea conceptului context Îngreuiază procesul de structurare și
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
artă presupune un paradox metodologic. În timp ce ontologia artei presupune investigarea tipului de entitate al operei, a instanțelor sale multiple, a relațiilor dintre elementele constitutive operei, precum și a identității sau a denumirii artelor, în contemporaneitate arta se eliberează de orice formă conceptualizată și devine o acțiune artistică. Astfel, orice fel de indentificare și de definire a artei intră în contradicție cu ceea ce putem numi jocul liber al artei. Un astfel de raport ne face să interpretăm opera de artă prin intermediul ideii de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
164) au un comportament complex, admițând atât utilizarea noncauzativă, cât și pe cea nonagentivă: primul sens noncauzativ disponibil este cel agentiv (a) − menținerea și asumarea poziției, pentru numele agentive −, iar celălalt sens este nonagentiv (b), cu numele inanimate sau animate conceptualizate ca fiind nonanimate; în a doua situație, locativul este obligatoriu, iar informația semantică principală privește poziția: (a) Denise lay down 'Denise stă jos' Yvonne stood alone (în the hallway) for six hours 'Yvonne a stat singură (pe culoar) timp de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
precipitată de gravitatea evenimentelor politice care continuau să se succeadă cu repeziciune, memoria istorică devine tot mai contemporană. Figura simbolică în jurul căreia se strânge discursul istoric devine Carol I, iar categoria politică în jurul căreia se reconfigurează memoria națională devine regalitatea, conceptualizată ca o întăritură cardinală a statalității, unității și independenței românești. Centralitatea figurii lui Carol și însemnătatea regalității încep să se contureze în literatura școlară cu un oarecare ecart. Manualul lui Melidon (1876), publicat la un deceniu de la întronarea lui Carol
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
până el, figura contemporană a Salvatorului era întrupată în persoana lui Alexandru Ioan Cuza (Laurian, 1862; Melidon, 1876), începând cu momentul instituirii regalității, Unirea din 1859 și reformele întreprinse de Cuza sunt revăzute ca un preludiu pentru epoca lui Carol. Conceptualizată anterior ca împlinire a istoriei naționale, unirea din 1859 este acum intepretată drept o unire personală, vremelnică și nesigură, definitivată prin monarhia lui Carol. Pe măsură ce personalitatea lui Carol acaparează scena istoriei românești, redefinită în ancadramentul politic al regalității, figura lui
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
III (1504-1821) găzduiește o succesiune de alte patru epoci: a) Stabilirea suzeranității turcești; b) Epoca lui Mihai; c) Epoca lui Brâncoveanu; d) Epoca Fanarioților; • Partea IV (1821-1921), ultimul act al dramei istorice românești, se sfârșește cu a) Epoca Redeșteptării (1821-1859), conceptualizată ca preludiu pentru b) Epoca Unirii (1859-1919). Surprinzătoare este absența pragului 1600, anul unificării celor trei principate românești de către Mihai Viteazul, din structura temporală a trecutului românesc. Momentul 1600, vertebra decisivă a spinării trecutului românesc în perspectiva naționalistă, este deliberat
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un popor romanic de coloratură slavă" (p. 75). Tocmai prin această "nuanță aparte", conferită de înrâurirea slavică, poporul român prezintă "o posibilitate de civilizație și cultură unică în mijlocul marei familii romanice" (Giurescu, 1942, p. 75). Unicitatea identitară românească, până acum conceptualizată ca rezultat al conjuncției dintre latinitate și teritorialitate dacică, va fi singularizată suplimentar, prin evidențierea unei triple conjuncții: i) latinitate; ii) teritorialitate dacică; iii) slavonism. Latinitatea ortodoxă în spațiul dacic devine astfel formula unicității românești: "Latini răsăriteni suntem numai noi
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
particular de politică (economică) este o trăsătură distinctivă a populismului (Mudde & Rovira Kaltwasser) 2 Unul dintre puținele exemple de întrebuințare a clasificării radiale în definirea populismului, se poate găsi la Roberts (1995), care susține că populismul din America Latină ar trebui conceptualizat plecând de la cinci atribute definitorii, care nu sunt întotdeauna toate prezente. Aceste atribute definitorii sunt: (1) un tip de leadership politic personalizat și paternalist, chiar dacă nu în mod necesar carismatic; (2) o coaliție politică eterogenă, alcătuite din mai multe clase
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
actorilor. La Pariziana totul capătă aspectul unui joc: apariția spectaculoasă în scenă prin impactul imediat, gesturile și cuvintele ulterioare că șoc audiovizual care incearca dezlegarea enigmei. Șocul vizual este cel mai puternic. Pariziana creează mizanscene în care este vizibilă, chiar conceptualizata, o nouă idee de teatru, susținută de o imagine conturată în întregime prin relația actorului cu spațiul, promovată de reformatori ai scenei moderne cum ar fi Stanislavski, Meyerhold, Vahtangov, Tairov. Anumite divergențe artistice dintre acești mari regizori țineau în mare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
reconstruire și editare, artiștii postproductivi acționează ca agenți specializați ai unei culturi a reaproprierii 65. Aproprierea este unul dintre conceptele determinante ale poeticii teoriei postproductive, desemnând alegerea unui obiect și utilizarea ori modificarea lui în funcție de o intenție specifică. Prima manifestare conceptualizată a aproprierii ar fi readymade-ul, care e creat prin privirea artistului și nu printr-o abilitate manuală. Astfel, potrivit lui Duchamp, care ar fi inițiatorul acestui nou mod de a aborda practica artistică, a crea înseamnă a insera un obiect într-
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
celui mai bun argument". Mueller 31 a acceptat conceptul de comunicare politică definită ca "discutare a problemelor, mizelor și ideilor cu caracter public". Din această perspectivă, el s-a aplecat asupra formelor istorice pe care le-a îmbrăcat distorsiunea comunicării conceptualizate de Habermas și care constă în împiedicarea discuțiilor politice. În acest caz, limbajul este analizat ca un factor decisiv al controlului social și al legitimării actualizate în trei forme. Mai întîi, comunicarea dirijată, cu precădere specifică regimurilor totalitare, descrie manipulările
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
promovare a schimbării în plan educațional. Astfel, în plan filosofic, paradigmatic, putem afirma că, deși aparent reprezintă o noutate, schimbarea ca principiu și ca acțiune a făcut obiectul teoriilor filosofice din perioada antichității 6, chiar dacă nu într-o manieră explicită, conceptualizată cum se întâmplă astăzi. Ceea ce marchează diferența între vechile abordări și cele actuale este dat de ritmul alert în care se derulează schimbările, precum și de dimensiunile pe care le poate atinge schimbarea. Ea vizează atât latura personală, individuală, cât și
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
pas canoanele și teologia în cadrul Sinoadelor ecumenice. Acestea sunt dublate de raționalizarea specifică perioadei apologetică (până în secolul al III-lea) și dezvoltate de cea patristică ca formă hermeneutică a analizelor teologice. Este construită o imagine asupra lumii în care sunt conceptualizate elemente ale sacrului care în mod normal ar fi fost tabu. Perioadele de început au raționalizat probleme ce au aparținut religiei creștine și care inițial au fost prezentate în mod metaforic. Sub impactul filosofiei latine ce domina secolele respective se
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lumea, dar și scopul acestei mișcări. 4. Forma mai este ceea ce definește și delimitează materia nedefinită 20, un fel de cadru macrocosmic al naturii. În viziunea lui Aristotel nu există materie nedefinită, separată de formă. Materia nedefinită poate fi doar conceptualizată, neavând statut real. Datorită acestui lucru forma capătă un statut primordial față de materie. 5. " Forma este o entelehie, "o realitate în act""22. Prin acesta ea devine simbolul substanței. Nu există substanță fără formă. Forma poate fi privită și ca
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de o penumbră prielnică metamorfozelor ad-hoc. E posibil chiar ca acest crepuscul al contururilor nelămurite, cu pletora lui de forme ispitind orice conținut dat, să fi fost pentru ei un superlativ greu de admis, dar încă și mai greu de conceptualizat, al locuirii - tocmai imposibilitatea confuz-fremătătoare de localizare între limite precise a locatarului, de lecturare a lui fără echivoc. O magie amniotică a resorbției individului în mediul protector, ce face cu putință credința în lucruri incredibile, cum ar fi reușita lui
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
în fixarea referinței și a univocității. Loic Depecker considera că nivelul conceptual al limbajelor specializate, procesele logice de formare a terminologiilor ar trebui să aibă prioritate 9. Realitatea unui domeniu al științei se reflectă obiectiv - la nivelul conștiinței, sub formă conceptualizată. În acest proces, rolul fundamental revine conceptului. Studiul metaforei științifice ar trebui, în consecință, încadrat într-o știință a conceptelor, o disciplină de sine stătătoare, care lipsește încă din câmpul de cercetări contemporane. Cu toate acestea, nici o imagine abstractă, nici un
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]