1,709 matches
-
Acasă > Poezie > Amprente > ADEVĂRATUL LEVANT Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2168 din 07 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Și-apoi cresc un Univers Plămădit din emisfere Și ascuns în conifere. Tot ce-aud preschimb în cânt Și-apoi cresc un alt pământ Peste care calcă moșii Din strămoși, apoi pioșii. Tot ce văd preschimb în grâi Și-apoi cresc un nai din plai, Care duce mai departe Semnul semnului de
ADEVĂRATUL LEVANT de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382834_a_384163]
-
liniștesc Atunci când mă regăsesc Pe un drum de diamant, Care duce în Levant. 23 septembrie 2016, Constantă (poetului #Catching #Hands - #Eszter#Anna #Vörös #ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii Tot ce-aud preschimb în versși-apoi cresc un UniversPlămădit din emisfereși ascuns în conifere. Tot ce-aud preschimb în cântși-apoi cresc un alt pământPeste care calcă moșiiDin strămoși, apoi pioșii.Tot ce văd preschimb în graiși-apoi cresc un nai din plai,Care duce mai departeSemnul semnului de carte.Tot ce văd preschimb în tușși-apoi
ADEVĂRATUL LEVANT de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382834_a_384163]
-
fațaLa el.7 septembrie 2016, ConstanțaSursa foto:... XI. ADEVĂRATUL LEVANT, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2168 din 07 decembrie 2016. Tot ce-aud preschimb în vers Și-apoi cresc un Univers Plămădit din emisfere Și ascuns în conifere. Tot ce-aud preschimb în cânt Și-apoi cresc un alt pământ Peste care calcă moșii Din strămoși, apoi pioșii. Tot ce văd preschimb în grai Și-apoi cresc un nai din plai, Care duce mai departe Semnul semnului de
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
Neclintit spre primăvară, Când ce-i verde-o să mă ceară. Tot ce spun preschimb în cui Și-n mormântul nimănui, În ecou, se ... Citește mai mult Tot ce-aud preschimb în versși-apoi cresc un UniversPlămădit din emisfereși ascuns în conifere. Tot ce-aud preschimb în cântși-apoi cresc un alt pământPeste care calcă moșiiDin strămoși, apoi pioșii.Tot ce văd preschimb în graiși-apoi cresc un nai din plai,Care duce mai departeSemnul semnului de carte.Tot ce văd preschimb în tușși-apoi
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
ar fi sinucis, fiindcă de curând se închisese și fabrica, de care își legase întreg rostul vieții, rămânând șomer!... Casa zace cu jaluzelele Eslinger lăsate, precum pleoapele peste niște ochi somnoroși. De aproape se vede că acoperișul, umbrit de câteva conifere este îmbâcsit cu mușchi. Brazilor li se retezase vârful, ca să nu crească peste măsură... Închiderea fabricii de fier, veche de peste o sută de ani, a provocat necazuri multor altora. Majoritatea celor tineri au plecat, lăsând nu puține case de izbeliște
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
cinci, șase metri deasupra capului său. Oricum, cetina nu i-ar fi oferit un camuflaj satisfăcător. Continuă să cerceteze prin preajmă. Ceva mai departe se afla un stejar uriaș al cărui trunchi înfrățit chiar aproape de rădăcină se ridica semeț printre coniferele din jur. Da, acolo era mult mai bine, se putea ascunde în frunzișul des. Se apropie de copac și începu să se cațere. Își găsi un post de observație între două ramuri groase ce se bifurcau la vreo șapte metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
limbă și se numește iubire. Rezervorul inepuizabil care alimentează conversația tinerilor din jurul lui Hans trădează acum o întâlnire fugară a privirilor și o scurtă adăstare‑a‑lor‑una‑într‑alta. Când șezi pe un copac tăiat în mijlocul unei păduri de conifere și te bucuri de soare, poți să uiți până și de ceas, bineînțeles, nu să‑ți uiți ceasul de aur, ci să uiți cât e ceasul. Involuntar, Hans se uită la ceasul lui vechi de mână, ca să vadă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nr. 383 din 18 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Puncte cardinale Călătoream...călătoresc cu gândul, De amintiri tezaur adunându-l. Deschid cu sfiiciune Cartea Sfântă, Iar dorurile multe mă-nveșmântă: Altare vechi și băi aurifere, Și moții, codrii mari de conifere, Câmpia transilvană de iubire, Cu dorurile de nemărginire. Urc gânditoare scări medievale, Cu Oltul îmi croiesc prin munte cale, Adun legende, lacrimi, doruri multe, Și alții să le știe,să le-asculte. Aș colinda la vânători de dropii, Miresmele trecutului
PUNCTE CARDINALE de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361344_a_362673]
-
meleaguri fără seamăn de frumoase, cu toate că din bătrâni se spunea să nu pleci marțea la drum. Era un traseu ce te ducea cu gândul la sălbăticiile de altă dată ale acestor munți falnici și plini de păduri de fag și conifere, neatinse încă de lăcomia omului. Istrate urmărea prin fereastra autobuzului ce făcea legătura dintre Câmpina și localitățile de pe valea apei, cum șoseaua șerpuiește, lăsând în urmă colinele, pușcăria Doftana de la Telega, apoi cheile Brebului. Din ce mergea spre nord, valea
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
sau după fiecare stâncă descoperi ceva deosebit. Coada lacului se prelungește mult până se contopește cu râul, iar pe versantul de vizavi apare câte o casă răzleață. După ce traversezi râul, drumul se desfășoară în serpentine către înălțimi. Toamna foioasele și coniferele îți oferă o multitudine de culori, iar albastrul cerului este intens. Cu cât urci către pisc, cu atât ești fascinat de panorama amețitoare ce se deschide deasupra văii și a culmilor mai joase. Ajunși pe culme te trezești pe un
ŢINUTUL ÎNĂLŢIMILOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364020_a_365349]
-
baraj peste care se putea trece cu piciorul. Diferența de nivel de la apa fiordului și cea a ultimului lac era de vreo șase metri. Pe malul celălalt al lacurilor, la capătul barajului, se întindea o colină cu o perdea de conifere, iar o cărare șerpuia în pantă ascendentă printre molizi. M-am aventurat singur spre necunoscut. Nu mai era țipenie de om prin apropiere. Cărarea era cam umedă de la topirea zăpezii, riscam să-mi murdăresc cu noroi încălțămintea dar acesta era
PUNTI PESTE VREMURI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363272_a_364601]
-
livada în mijlocul căreia trona majestuos și fără a face cunoștință prealabilă, neținând seama de manierele mele europene, să-i strâng în brațe trunchiul noduros, să-mi culc obrazul pe crăpăturile aspre și să aspir pe nări parfumul lui bărbătesc de conifer falnic, cu spinarea dreaptă. Cu el se luptau acum cei doi flăcăi, iar lupta a fost lungă, istovitoare, pe viață și pe moarte. Iar eu, cu obrajii în palme și sufletul la gură, am asistat la execuția publică. Spre prânz
COPACUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1080 din 15 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363484_a_364813]
-
Fiordului de Vest sub poalele muntelui. Casa copiilor mei este așezată chiar sub stânca muntelui. Munții de aici nu sunt falnici ca la noi, sunt mai mărunți și numai din granit. Copacii sunt rari și firavi și întâlnești mai puțin coniferele. Orășelul se întinde pe o lungime de vreo 4km începând de la malul fiordului și urcând spre munte. Au două magazine alimentare mari, o grădiniță, școală pentru copiii până în clasa a V a, apoi alta pentru cei de până la liceu, un
NOUL EL DORADO PENTRU ROMANI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360960_a_362289]
-
de Tudoran, în căruțe trase de „zmei” cu ciucuri roșii la gât, se îndreaptă cu toții spre munții Nucșoarei. Un dulce neastâmpăr îi cuprinde, respiră din răsputeri aerul proaspăt și înviorător al munților, plimbându-și privirile, din căruțe, peste pădurile de conifere ale Slatinei. Vârfurile brazilor parcă le șoptesc tainic, iar ici-colo, mestecenii în haina lor argintie își leagănă crengile, arinii stufoși, la auzul clopoțeilor de la gâtul cailor, își scutură și ei somnul, „ca să spună din frunza cleioasă poveste cu zâne și
OBICEIURI UITATE de ION C. HIRU în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360748_a_362077]
-
turism. Coborând spre Gârbova, Ana mergea în față cu Tudor și Irina cu Alexandru ca de obicei în spate. Cărarea șerpuia prin platoul ce ducea spre cabană. De ambele părți a spațiului defrișat de copaci se întindea pădurea deasă de conifere printre care își arăta măreția și stejarii sau fagii. La baza pădurii pe ambele părți muntele începea să coboare. Acest platou în coborâre era de fapt o creastă de munte golită de copaci. Pe ea se făcea și alimentarea cu
EXCURSIA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360837_a_362166]
-
arătau ca în toiul verii. Apoi, mergând cu privirea mai sus, am văzut copaci cu frunzele veștede ori căzute, ca toamna. Și asta la o distanță nu prea mare de locul unde mă aflam. Nu-mi venea să cred!! Doar coniferele erau verzi. Ei bine, nu-mi venea să cred, când, mai sus, am văzut vârful muntelui acoperit de zăpadă. Era foarte aproape. Cred că doar două masive, două culmi muntoase erau până la el. Așadar, într-un spațiu nu prea întins
MUNTELE SIHAŞTRILOR (2.) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 927 din 15 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364251_a_365580]
-
amețitor, plin de poteci șerpuitoare, pentru drumeții de o zi sau mai lungi, vârfuri de munți înzăpeziți mai tot timpul se profilau pe cerul albastru, arbuști pitici se vedeau pe înălțimi, înlocuiți apoi, spre poalele munților, de păduri falnice de conifere, poieni pline de verdeață bogată erau străjuite de pereți din piatră, drepți și abrupți. Erau amenajate nenumărate pârtii pentru schi, care în acea perioadă erau acoperite de iarbă deasă, printre care, din loc în loc, răsăreau bolovani de piatră. Chiar dacă până la
SUZANA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1753 din 19 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368336_a_369665]
-
În stânga se află stânca albă, protectoare, un fel de Olimp al Balcicului pe care zeul cerului conviețuiește cu cel al apelor, al pădurii și al pietrei. În dreapta liziere de copaci verzi, în care esențe de foioase conviețuiesc cu cele de conifere, pe deausupra lor sau printre ei se zărește marea. Aerul este umed, proaspăt, cu miros vegetal. În spatele și deasupra stâncilor pe cer se profilează un spectacol diafan. Pământ și cer par a se completa și sincroniza prin culoare și măreție
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
să aibă un anumit fel de activitate, dar nu-l raporta pe el la prezent, ci la trecut, un trecut nu prea îndepărtat. Muntele din fața sa era acoperit de straturi groase de zăpadă. Doar unele stânci mari și pădurile de conifere lăsau pete mai mari sau mai mici pe întinsul alb, strălucitor. Încântat, plin de o adâncă bucurie interioară, trecu în revistă pârtia de schi din apropiere. Era deja luată cu asalt de numeroși turiști - copii, tineri și mai puțin tineri
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367551_a_368880]
-
mai avusese. Recunoștea întregul traseu. Când imensitatea luminii a scăzut și zborul rotit a încetat, a revenit la deplasarea firească, pe picioare. Aceleași lespezi de piatră netedă i-au purtat pașii până în platoul muntos acoperit de iarbă și străjuit de conifere ce urcau până departe și, parcă mai repede decât în altă călătorie, unde s-a oprit pentru a-și verifica echipamentul de alpinist. Se cățără precaut, atent la fiecare pas, până la o stâncă mai mare, ieșită mult în relief față de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367551_a_368880]
-
ales dacă mergi cu prezumțiile comparative mai departe. Mă abțin, altfel aș putea fi considerat fluturist, dar trebuie să adaug că, în Mariposa Monarca Reserve, generația matusalemică nu cred că hibernează ca ursul polar, ci adunați cu miile, pe ramurile coniferelor, fluturii stau într-o interacțiune de transmitere de informații numai de ei înțeleasă și poate chiar meditează, în felul lor. În Mexico, vechii azteci și mayași au avut un cult față de acești fluturi, pe care i-au inclus în cultura
NATURA ŞI FASCINAŢIILE EI GENETICE de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 88 din 29 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367003_a_368332]
-
amețitor, plin de poteci șerpuitoare, pentru drumeții de o zi sau mai lungi, vârfuri de munți înzăpeziți mai tot timpul se profilau pe cerul albastru, arbuști pitici se vedeau pe înălțimi, înlocuiți apoi, spre poalele munților, de păduri falnice de conifere, poieni pline de verdeață bogată erau străjuite de pereți din piatră, drepți și abrupți. Erau amenajate nenumărate pârtii pentru schi, care în acea perioadă erau acoperite de iarbă deasă, printre care, din loc în loc, răsăreau bolovani de piatră. Chiar dacă până la
PARTEA A I A de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366994_a_368323]
-
meleaguri fără seamăn de frumoase, cu toate că din bătrâni se spunea să nu pleci marțea la drum. Era un traseu ce te ducea cu gândul la sălbăticiile de altă dată ale acestor munți falnici și plini de păduri de fag și conifere, neatinse încă de lăcomia omului. Istrate urmărea prin fereastra autobuzului ce făcea legătura dintre Câmpina și localitățile de pe valea apei, cum șoseaua șerpuiește, lăsând în urmă colinele, pușcăria Doftana de la Telega, apoi cheile Brebului. Din ce mergea spre nord, valea
ANA, FIICA MUNTILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 184 din 03 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367043_a_368372]
-
albul cireșilor în floare, al ierbii brumate, al tinereții, al purității, al stării de grație, al transfigurării. Nu o dată, asistăm la un spectacol feeric al naturii care invadează orașul, salvându-l de cenușiu și sordid: „O pădure de foioase și conifere/ cu galerii nesfârșite de păsări/ invadase orașul./ Un făguș silvatica/ își rezema coatele de Intercontinental./ Păsările dirijau autobuzele.../ Din cinematografe ieșeau/ păduri tinere de mesteceni,/ alimentarele erau pline/ de fructe sălbatice/ și ouă de dropii/ ... iar pe covoarele fermecate/ ale
COMAN ŞOVA – UN POET AL SPAŢIULUI NEMŢEAN de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364708_a_366037]
-
iarna, cu ele, înghețate. - Așa sunt de la o vreme, reci, poate că nu mai circulă sangele bine, îmi spune. Doar sufletul îl mai simt cald! Tac. Mă îndrept spre geam ca să-l închid. Mă uit afară. Simt mirosul pădurii de conifere din apropiere. Mirosul de tei din București, l-am înlocuit cu aerul de munte. Ridic privirea în sus. Cerul este plin de stele, strălucesc pe un cer senin, semn că va fi o vreme frumoasă, mâine. Referință Bibliografică: Reîntâlnirea- filă
REÎNTÂLNIREA- FILĂ DE JURNAL de VASILICA ILIE în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348506_a_349835]