192 matches
-
să se răzbune împotriva ta?” (O. Paler, Viața..., 114). De fapt, în asemenea structuri, termeni precum noastră, ta etc. trebuie considerați pronume personale în genitiv. b. Propoziția completivă indirectă se introduce în frază prin elemente relaționale nespecifice: • conjuncții și locuțiuni conjuncționale (cele mai frecvente sunt conjuncții „universale”): că, să, ca... să, dacă, de, cum că: „Înspăimântat apoi de fapta sa și temându-se ca nu cumva să se întețească și s-o lovească prea rău, el o lăsă, ieși repede din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care, e drept, că e un uriaș alături cu ei.” (M. Eminescu, Despre cultură, 206) b. Propoziția comparativă se introduce în frază prin: • adverbul decât: „Lucrurile sunt mult mai grave decât ne așteptăm, auzi glasul poporului.” (M. Eliade, 568) • locuțiunea conjuncțională decât să: „Mai fericit erai de o mie de ori să paști porcii la Cogeasca Veche decât să mai fi ajuns și zilele aceste!” (I. Creangă, 51) • pronume relative precedate de prepoziții (locuțiuni prepoziționale): ca, pe lângă, față de/cu, în raport cu sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
momentană: oricând: „Pot veni oricând vrei, chiar și azi.” sau iterativă: (ori) de câte ori: „Ori de câte ori admirația mea a înregistrat o ființă feminină, în ea era un minimum de Otilia.” (G. Călinescu, C.O., 303), „Vine oricând îl chemi.” • conjuncții și locuțiuni conjuncționale: cum, de cum, în timp (vreme) ce, pe când, îndată ce, imediat ce, până ce, până să, înainte să, câtă vreme, cât timp, până (rezultând, prin elipsă, din sintagma până când): „Câtă vreme n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe când, îndată ce, imediat ce, până ce, până să, înainte să, câtă vreme, cât timp, până (rezultând, prin elipsă, din sintagma până când): „Câtă vreme n-a venit, / M-am uitat cu dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dor în zare.” (T. Arghezi, 9) Cu excepția conjuncției cum și a locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a putut spune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Scriitori..., 131) • posterioritate: cum, de cum, după ce, îndată ce, imediat ce: „După ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața pereților cu ornamente.” (M. Eminescu, P.L., 79), „De cum s-a ivit lumina / A ieșit din stup albina.” (T. Arghezi, 450) Observații: Locuțiunile conjuncționale îndată ce, imediat ce descriu un raport de posterioritate imediată, adesea, nedistinct de raportul de simultaneitate: „A trăit în nesiguranță, nesiguranță și teamă intuite de mine imediat ce ne-am întâlnit.” (P. Sălcudeanu, 270) • simultaneitatea: pe când, în timp (vreme) ce, cât timp: „Pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Plină de-amor.” (M. Eminescu, IV, 379) • posterioritate (cu predicatul circumstanțialei la forma negativă): „- Oricum, mă îndoiesc că știm ceva profund despre moarte, până nu se pune problema pentru noi.” (O. Paler, Galilei, 108) • simultaneitate (când este echivalentă funcțional-semantic locuțiunii conjuncționale cât timp): „O, dezmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare, / Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare.” (M. Eminescu, I, 42) CIRCUMSTANȚIALUL DE MOD (MODAL)TC "CIRCUMSTAN}IALUL DE MOD (MODAL)" Determină: • verbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
kilograme.” (M. Preda, Cel mai iubit, 172), „Acum câte fac la un loc: șase bucăți și cu nouă bucăți?” (I. Creangă, 113), „Cine poate privi fuiorul abstrăgând de la tors are predispoziție filozofică”. (C. Noica, 10) Dintre elementele relaționale, doar locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă și adverbul parcă se constituie prin ele înseși în mărci distinctive ale funcției de circumstanțial modal: „Vorbiți atât de senin despre acest ort al popii de parcă existența lui v-ar fi cu totul indiferentă, ca și cum în viața
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de complementaritate cu un verb copulativ iar atributiva determină un substantiv. Când relația de dependență se exprimă prin prepoziții (caracteristice realizării circumstanțialului modal prin substantive, infinitive, adverbe): a, asemenea (asemeni), ca (și), după, fără (de) etc., prin celelalte conjuncții (locuțiuni conjuncționale): fără (ca) să, după cum, pronumele relative câte și ce și adverbul relativ cum (care introduc circumstanțiala modală în frază), identitatea specifică a funcției de circumstanțial modal este fixată prin termeni corelativi sau rămâne implicită în natura și planul semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dativ: „Nu e nimic și totuși e / O sete care-l soarbe, E un adânc asemene / Uitării celei oarbe.” (M. Eminescu, I, 176), toate celelalte prepoziții impun substantivului cazul acuzativ. Circumstanțiala modală de calitate se introduce în frază prin locuțiunile conjuncționale fără (ca) să, așa cum, precum și adverbul relativ cum: „Orice-a gândit un om singur fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții cuprinde o sămânță de adevăr.” (M. Eminescu, P.L., 207), „Nici un popor nu scrie cum
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cum pronunță și nu pronunță cum scrie, nici măcar în majoritate, necum în cazul general.” (T. Maiorescu, Critice, 254), „Și va învăța să iubească așa cum ar suferi.” (O. Paler, Galilei, 134). Este specifică acestei subvariante de circumstanțial de mod numai locuțiunea conjuncțională fără (ca) să. Circumstanțialul de mod cantitativ Cu dezvoltare infrapropozițională, se juxtapune termenului regent: „O rămâi, rămâi la mine, / Te iubesc atât de mult!” (M. Eminescu, I, 110), „Dintre sute de catarge / Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ticăloși faci din minciună adevăr.” • acuzativ: „Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, așezară baba într-un așternut curat...” (I. Creangă, 131) „El a reacționat potrivit cu dreptul fiecăruia la adevăr.” Circumstanțiala modală de conformitate se introduce în frază prin: • locuțiuni conjuncționale: așa cum, după cum, precum: „Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic.” (M. Eminescu, I, 132) • pronume relative (ce, ceea ce), precedate de locuțiunile prepoziționale conform cu, potrivit cu, în conformitate cu, în baza a: „A acționat totdeauna conform cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de mod real (al calității) este asigurată de neactualizarea rolului prepoziției de instrument al unei comparații stilistice: „Ieși ca dintr-o cameră unde nu era nimeni.” (M. Preda, M. sg., I, 55) Circumstanțiala de mod ipotetică se introduce prin locuțiunile conjuncționale ca și cum, ca și când, de parcă și adverbul parcă, toate specifice atât pentru această variantă cât și, în mod relativ, pentru identitatea funcției de circumstanțial modal: „Și ca și când s-ar fi speriat de neîngrijirea în care lăsase dulapul deschis, aruncă iute pergamentul în fundul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau dezvoltați, intervin prepozițiile de și pentru: „Un lucru avem însă de observat, care ni se pare destul de însemnat pentru a reveni și altădată asupra lui.” (M. Eminescu, Despre cultură, 196) Circumstanțiala consecutivă se introduce în frază prin conjuncții (locuțiuni conjuncționale): ca să, că, de, pentru ca... să, așa că, încât, așa încât etc.: „Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei Ca să nu s-arate-odată ce sunteți... Niște mișei!” (M. Eminescu, I, 151), „Într-atât mă deprinsesem cu el că o zi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunteți... Niște mișei!” (M. Eminescu, I, 151), „Într-atât mă deprinsesem cu el că o zi de se întâmpla să nu-l văd îi simțeam lipsa.” (M. Caragiale, 95) Se constituie în mărci distinctive absolute numai conjuncția încât și locuțiunile conjuncționale așa încât, așa că, astfel că: „Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut.” (O. Paler, Viața..., 33), „Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cât de glorioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
comparativul de superioritate sau și de determinarea regentului de către un circumstanțial de progresie liniară, corelativ: „Pe măsura trecerii anilor, el se închidea tot mai mult în sine.” Circumstanțiala de progresie, totdeauna de progresie proporțională, se introduce în frază prin locuțiuni conjuncționale: de ce, pe măsură ce, pe cât, cu cât, care se constituie în mărci distinctive, fiind cel mai adesea întărite de prezența, în regentă, a unui circumstanțial de progresie liniară, de situarea unui determinant adverbial al regentului sau a regentului însuși la comparativul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al limbilor omenești, cu atât este mai nemărginită felurimea modulărilor formelor introduse în acele sute de rădăcini primitive.” (T. Maiorescu, 289) „Pe cât nainte locul mi-e mai gol, / Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.” (T.Arghezi, 58) Locuțiunea conjuncțională pe măsură ce se constituie singură în marcă distinctivă absolută: „Și pe măsură ce treceau zilele, devenea, poate și din cauza căldurii istovitoare, irascibil.” (O. Paler, Viața..., 164) CIRCUMSTANȚIALUL INSTRUMENTAL (DE INSTRUMENT)TC "CIRCUMSTAN}IALUL INSTRUMENTAL (DE INSTRUMENT)" Determină: • verbe (locuțiuni verbale): „Ne înțelegem doar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Viața ..., 89) • acuzativul: de, din cauză de: „Popa se ridică în picioare mai mult de frică decât de respect.” (I.L. Caragiale) Circumstanțiala cauzală se introduce în frază prin conjuncții: că, căci, cum (adverb devenit conjuncție), deoarece, fiindcă, întrucât și locuțiuni conjuncționale: dat fiind că, de vreme ce, din moment ce, din cauză că, din pricină că, întrucât, odată ce, pentru că: „Grăim, Doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe.” (M. Eminescu, I, 149), „Și cum nu îndrăznea nimeni să se apropie, a început el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putem vorbi numai despre dragostea ce-o datorăm lumii.” (O. Paler, Galilei, 84) Dintre elementele de relație, se constituie în mărci distinctive ale circumstanțialului cauzal locuțiunile prepoziționale din cauza, din pricina iar ale circumstanțialei cauzale, conjuncțiile deoarece, fiindcă, întrucât și toate locuțiunile conjuncționale: „A ajuns să se creadă aproape zeu, din pricină că nimeni nu-l mai contrazicea...” (O. Paler, Caminante, 197) CIRCUMSTANȚIALUL DE FINALITATE (SCOP)TC "CIRCUMSTAN}IALUL DE FINALITATE (SCOP)" Determină: • verbe (locuțiuni verbale): „Uneori îmi repet că, pentru a redescoperi paradisul, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caminante, 239), „Spre a înțelege cum este un arbore o unitate diversă, încerci să vezi cum sunt diverși arbori o unitate.” (C. Noica, 23) Circumstanțiala de scop se introduce în frază prin conjuncțiile să, de, ca să (ca... să) și locuțiunea conjuncțională pentru ca să: „Gardu-l poți sări ușor, dar trebuie mare băgare de seamă, nu cumva să simtă stăpânul...” (I.L. Caragiale, IV, 233) Dintre acestea, marchează identitatea specifică a circumstanțialei de finalitate conjuncția ca să (în structură continuă; în structură discontinuă poate interveni și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relației de dependență, dacă se realizează prin construcții gerunziale absolute, când poate fi întărită de adverbul numai: „Numai mergând el foarte încet, aș putea să-l mai ajung din urmă.” Circumstanțiala de condiție se introduce în frază prin conjuncții (locuțiuni conjuncționale): dacă, de, să, fără să, în caz că, adverbul devenit conjuncție când: „Dacă te-ai uitat câteva nopți în cer, copile, nu mai ești bun de nimic...” (T. Arghezi, VI, 167), „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost frică, n-aș fi fost aici și n-aș vorbi astfel. (O. Paler, Viața..., 236), „Ia, când aș avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aș trece pe dinainte.” (I. Creangă, 211) Dintre aceste elemente relaționale, numai locuțiunea conjuncțională în caz că se constituie în marcă absolută distinctivă pentru circumstanțiala condițională. Relația de dependență dintre circumstanțiala de condiție și regenta ei se lipsește uneori de elemente de relație; termenii sintagmei, singurii constituenți sintactici, propoziționali, ai frazei se juxtapun. Identitatea specifică a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu voi rămâne în casă. Observații: Când se realizează prin gerunziu, circumstanțialul se poate lipsi de adverb: „Cine ești tu, acel de care gândul / Se-apropie necunoscându-l.” (T. Arghezi, 310) Circumstanțiala concesivă se introduce în frază prin: • conjuncții (locuțiuni conjuncționale): deși, de, să, și să, (și) fără (ca) să, măcar că (să, de), cu toate că, chiar dacă (de, să), chiar când, fie că: „Nu sunt aceiași actorii, deși piesele sunt altele?” (M. Eminescu, P.L., 65) „Nu spera când vezi mișeii / La izbândă făcând
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
răsfoind tot la a șaptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare șir.” (M. Eminescu, P.L., 43) Dintre elementele relaționale care marchează dezvoltarea propozițională a circumstanțialului concesiv, se impun ca mărci absolute ale identității sale sintactice conjuncția deși și locuțiunile conjuncționale chiar dacă (de, să), și dacă, măcar că (să), cu toate că. Când circumstanțiala se introduce prin adverbe nehotărâte, marca identității sale sintactice rezultă dintr-o împletire a elementului de relație cu topica, cu termenii corelativi și cu modul verbului-predicat din concesivă: • circumstanțială spațială
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțială concesivă: Să nu fi știut nimic despre toate acestea, tot aș fi mers. Identitatea specifică a celor două variante ale circumstanțialei concesive se fixează, în mod relativ, prin elemente relaționale și prin modul verbului-predicat. Sunt specifice concesivei ipotetice locuțiunile conjuncționale pe baza lui să, morfem de conjunctiv, prin excelență, mod al incertitudinii: chiar să, și să, măcar să: „Chiar să fi vrut cineva să urce sau să coboare n-ar fi reușit.” (O. Paler, Viața, 130) „Nu mă duc la Socola
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]