207 matches
-
atitudine adversă (Cernat, 2005, p. 15). Componenta afectivă este mai pregnantă în stereotipuri care le identifică pe femei ca persoane ce vorbesc tot timpul, șofează prost, petrec mult timp la cumpărături etc., pentru că, la nivelul simțului comun, aceste caracteristici sunt conotate negativ, ca ținând de un comportament superficial. O persoană căreia îi sunt atribuite astfel de caracteristici va avea de suportat un coeficient de adversitate mai ridicat din partea celorlalți decât o persoană căreia nu i se asociază astfel de determinări. Prejudecățile
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
notă de intimidate, de confort al discuției, de bună cuviință și glumă. Se întâlnesc într-o biserică, deoarece locașurile sfinte erau unele din puținele locuri accesibile femeii medievale și unde putea să apară singură fără pericolul unei compromiteri morale. Biserica conotează sacrul, puritatea, angelicul, iar tinerele cred și sunt cucernice, respectă o tradiție religioasă încă foarte puternică în acea perioadă. Patroana locașului 148 Ibidem, p. 526. (trad. n.) 149 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 20. 150 Ibidem. 151 Ibidem. 62
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ambivalentă în tot ceea ce întreprinde, ea divide, diferențiază, scoate în evidență conflictele atunci când este posibil.359 Destinul ei este pus sub semnul a două astre: Mercur, simbolizând înțelepciunea, știința, rațiunea, acțiunea, tot ceea ce ține oarecum de aspectul viril, și Venus, conotând carnalul, atitudinea pasivă, feminitatea inefabilă, enigmatică. Viciile feminine erau frecvent incriminate în literatura medievală: dorința necontrolată, voluptatea, luxuria, vanitatea, locvacitatea, nesupunerea. „Diferența consta în faptul că în timp ce păcatul comis de un bărbat era prezentat ca un exemplu al slăbiciunii umane
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femei. Căința reprezenta reîntoarcerea la o stare a purității, la acea vita 845 Ibidem, p. 257. 846 „Nu există nicio îndoială că Povestirea doftorului este o alegorie și că Virginia, fiica lui Virginius, este un personaj alegoric al cărui nume conotează calitățile pe care le deține.” R. Howard Bloch, Chaucer's Maiden's Head: The Physician's Tale and the Poetics of Virginity, în „Representations”, nr. 28, fall, 1989, p. 115. (trad. n.) 847 R. Howard Bloch, art. cit., p. 119
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
notă de intimidate, de confort al discuției, de bună cuviință și glumă. Se întâlnesc într-o biserică, deoarece locașurile sfinte erau unele din puținele locuri accesibile femeii medievale și unde putea să apară singură fără pericolul unei compromiteri morale. Biserica conotează sacrul, puritatea, angelicul, iar tinerele cred și sunt cucernice, respectă o tradiție religioasă încă foarte puternică în acea perioadă. Patroana locașului 148 Ibidem, p. 526. (trad. n.) 149 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 20. 150 Ibidem. 151 Ibidem. 62
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ambivalentă în tot ceea ce întreprinde, ea divide, diferențiază, scoate în evidență conflictele atunci când este posibil.359 Destinul ei este pus sub semnul a două astre: Mercur, simbolizând înțelepciunea, știința, rațiunea, acțiunea, tot ceea ce ține oarecum de aspectul viril, și Venus, conotând carnalul, atitudinea pasivă, feminitatea inefabilă, enigmatică. Viciile feminine erau frecvent incriminate în literatura medievală: dorința necontrolată, voluptatea, luxuria, vanitatea, locvacitatea, nesupunerea. „Diferența consta în faptul că în timp ce păcatul comis de un bărbat era prezentat ca un exemplu al slăbiciunii umane
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
femei. Căința reprezenta reîntoarcerea la o stare a purității, la acea vita 845 Ibidem, p. 257. 846 „Nu există nicio îndoială că Povestirea doftorului este o alegorie și că Virginia, fiica lui Virginius, este un personaj alegoric al cărui nume conotează calitățile pe care le deține.” R. Howard Bloch, Chaucer's Maiden's Head: The Physician's Tale and the Poetics of Virginity, în „Representations”, nr. 28, fall, 1989, p. 115. (trad. n.) 847 R. Howard Bloch, art. cit., p. 119
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
obsesie permanentă, ba chiar subiectul predilect al meditației, lucrurile se complică. Din acest punct de vedere, există jurnale ale spaimei de moarte (Virginia Woolf, Katherine Mansfield, Franz Kafka) și jurnale ale fascinației morții (Amiel, Stendhal, Pavese, Sylvia Plath). Cele dintâi conotează femininul, fiind jurnale ale unor naturi scriitoricești din specia anima. Pentru ele, moartea este judecătorul suprem, anunțând și amenințând cu nemiloase represalii. Torturile infinite la care se supune Virginia Woolf au Întotdeauna o motivație irațională - sau, mai degrabă, motivația creează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În Jurnalul său argentinian, unde imaturitatea devine un concept aproape ontologic: existența scriitorului se ordonează aproape exclusiv În funcție de acesta. E adevărat, exercițiul confesiv al polonezului exilat vizează direcția contrară- a fugii de moarte -, Însă argumentele sale par a fi aceleași). Conotând femininul, fragilitatea, nevroza, sinuciderea este, În fond, un act de-o brutalitate tipic masculină. Indiferent cum s-ar manifesta ea, așa-zicând „În practică”, de la modalitatea soft a sticluței cu cianură, la aceea hard a spânzurării, a Împușcării, defenestrării - ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de-o brutalitate tipic masculină. Indiferent cum s-ar manifesta ea, așa-zicând „În practică”, de la modalitatea soft a sticluței cu cianură, la aceea hard a spânzurării, a Împușcării, defenestrării - ca să nu menționăm formele extreme asiatice (harakiri, sepuku etc.) -, sinuciderea conotează animus-ul, principiul masculin, activ și, În cele din urmă, forța. Oricâte nuanțări am aduce acestui fapt, jurnalul intim rămâne, totuși, o terapeutică - cel puțin În măsura În care, obligând la autoanaliză și introspecție, ar trebui să Îndepărteze de act, și nu să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și, cu un rictus pervers, În aceea a irepetabilului. Există o etică a sinuciderii, după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
soartă. Sinuciderea anulează, retroactiv, tot ceea ce părea promisiune a eternității ori numai sugestie a animării unui deznodământ tragic. Oricât s-ar Încerca „Înnobilarea” actului sinucigaș (de la romantici la Camus, pentru care acesta devenise - după cum știm - „singura problemă filozofică importantă”), el conotează - probabil sub influența covârșitoare a religiei creștine, deja menționată, - negativitatea și maladia. Tratat În dicționare și enciclopedii alături de angoasă, de anomie, isterie, inconștient, maladii mentale, maniaco-depresivitate, narcisism, transfer, voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dovedească existența - ori măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
atinge fără greutate domeniul metafizicului, ceea ce Pierre Reboul nu ezită să sugereze: orice Încercare de a conferi sens ideii de intimitate capotează În fața sforțării utopice de a „Încifra” Divinitatea... Lipsit de o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a realității. Jurnalul va cuprinde, prin urmare, și un produs suplimentar, o suprarealitate provenită din tensiunea scrisului. Intimitatea este, așadar, o fatalitate, o componentă filozofică a oricărei Încercări de a ține un jurnal. Firește, sensul minor, colateral aproape, al termenului conotează spațiul limitat al existenței private: familia, prietenii, cercul cunoștințelor. Însă o astfel de definiție e departe de a motiva pompos-imprecisa titulatură de „jurnal intim”. Ar Însemna să rămânem la nivelul simplei factologii și al exteriorității Întâmplărilor. Mai corect ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care ține jurnal nu crede nici În existența ființei și nici În alternativa sau paralelismul lumilor. Altminteri, el ar percepe Întreaga absurditate a dublării inutile a unei realități din care nu e decât o insignifiantă parte. Deși - istoric vorbind - intimul conotează moliciunea, retragerea, sfioșenia, secretul, complicitatea, el e o componentă virilă a imaginarului creatorului. Fiind, inițial, doar oglinda Întâmplărilor cotidiene, el devine, treptat, un loc al interpretării, al dubiului și al negației. Raphael Molho vede originea literaturii intimității În „sentimentul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Apropieri și distanțări Lăsând deoparte varietatea surprinzător de largă a intimismelor (cercetătorul francez descoperă chiar o „intimitate naționalistă”, care În sport se traduce prin lăudărosul „Noi suntem cei mai buni!”, dar care, la celălalt pol, al existenței sociale și politice, conotează direct șovinismul și xenofobia!), trebuie observat că descifrarea și relevarea intimității, departe de a fi o descătușare a energiilor ascunse, dezamăgește prin tehnicismul aproape Întotdeauna decelabil (și prin excesele acestuia), dar și prin absența unei perspective ferme. Totul pare „filmat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a privirii și a gândului), dar nu și subiectivitatea. Pe de altă parte, având o dată și o istorie proprii, eul revine și nuanțează ceea ce ritmul confesiunii retezase și ocultase: expansiunea ființei. Dar și a expresivității acestei ființe. Intimitatea și subiectivitatea conotează, În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
întăririi vizuale a mecanismelor înnăscute (J. Corraze, 1988: 119). Dacă din punctul de vedere al relației semn-obiect se poate vorbi de gesturi iconice, indiciale și simbolice (cf. Wundt), din punctul de vedere al intenției de comunicare există gesturi afective (centrifuge conotînd euforia și centripete conotînd disforia), gesturi modale (semnificînd negația, interogația, dubiul) și mai cu seamă gesturi fatice (de întîmpinare sau de respingere) apte să transforme comunicarea în comuniune intersubiectivă (Greimas-Courtčs, 1979: 165). Parametrii gestuali sînt: durata, intensitatea, amplitudinea (etalarea gestului
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
înnăscute (J. Corraze, 1988: 119). Dacă din punctul de vedere al relației semn-obiect se poate vorbi de gesturi iconice, indiciale și simbolice (cf. Wundt), din punctul de vedere al intenției de comunicare există gesturi afective (centrifuge conotînd euforia și centripete conotînd disforia), gesturi modale (semnificînd negația, interogația, dubiul) și mai cu seamă gesturi fatice (de întîmpinare sau de respingere) apte să transforme comunicarea în comuniune intersubiectivă (Greimas-Courtčs, 1979: 165). Parametrii gestuali sînt: durata, intensitatea, amplitudinea (etalarea gestului în spațiu, independent de
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
procedeze pentru a construi personaje viabile, o intrigă tensionată, dacă e cazul să ironizeze America, binecuvântând-o cu un final fericit: "Dar cum să izbutesc să înregistrez în secvența asta drăgălășenia adenoidală a lui Phyllis, nasul ei ascuțit (...)? Cum să conotez datoriile pe care le plătesc toți bărbații pentru excesele lor? (...) și dacă asta-i prima imagine pe care și-o fac semenii despre mine, cum să le câștig simpatia? Dacă vreau să arăt cum a lovit dezastrul chiar în momentul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
consacrat personajului istoric, definit drept personaj referențial, care trimite la realitatea extratextuală (contextul social sau istoric) și la o persoană. Acest personaj este menit să ajute la ancorarea ficțiunii în real și asigură ceea ce Roland Barthes numește "efect de real". Conotând realul, numele personajelor istorice indică epoca în timpul căreia se derulează evenimentele ficțiunii. Această modalitate de a proceda permite integrarea în ficțiune a momentelor cheie ale istoriei. Primul cerc este romanul soljenițian în care apare imaginea explicită a celor care dețineau
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
discursul, mesajele în care se găsesc valori enunțate. Le percepem sensul aparent, dar poate că acestea au și un sens ascuns. Ele pot fi înțelese la un prim nivel, dar poate că trebuie să căutăm un altul. Ele pot fi conotate, semnificate în diferite moduri. Pe scurt, trebuie să trecem de la sensul literal la sensul real, adică să interpretăm. După cum spunea ducele de Morny, fratele vitreg al lui Napoleon: Când vorbiți cu cineva, ascultați ceea ce gândește acesta, nu ceea ce spune". Sensul
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
expresivitate ale limbajului. Prin accentuarea acestei funcții este pus în valoare mesajul însuși, care nu mai este un simplu instrument de transmitere a informației, devenind un text interesant, formulat imprevizibil, original. Accentuarea acestei funcții este evidențiată la nivel semantic (sensuri conota tive/figurate, jocuri de cuvinte, expresii și locuțiuni populare etc.) și stilistic (registre sti listice, figuri de stil), la nivel formal (elemente de versificație, așezarea specifică în pa gină pentru textul dramatic etc.) și structural (topică, recurență, imagini artistice etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
imprudentă - nechibzuită, nesăbuită; să însemne - să reprezinte, să semnifice 2. În replica selectată, punctele de suspensie au rolul de a marca discursul aluziv, semnalând implicarea afectivă a personajului; în contextul dat, marchează grafic un element paraverbal al discursului, pauza expresivă, conotând speranța personajului. 3. [ai veni timpul (cuiva), a trage de timp, e timpul (să...), pe timpuri, în același timp, cât timp..., din timp, din timp în timp, de la un timp, cu timpul, (în) tot timpul, (toate) la timpul lor etc.
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]