137 matches
-
a descoperit în proza lui D'Annunzio ecouri ale jurnalului intim leopardian.79 Sunt accente sporadice, care nu justifică o apropiere reală a liricii sau gândirii lui D'Annunzio de Leopardi și care nu au nimic în comun cu soliditatea consonantelor pascoliano-leopardiene. D'Annunzio și-a pus amprenta asupra celor dintâi versuri scrise de sicilian. Influența lui se regăsește în rafinamentul grupurilor nominale: harfa nomadului, pernă de verbina, în unele procedee arhaizante precum scindarea prepoziției articulate: ne la seră, șu la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
anii treizeci ai secolului trecut mediul literar italian nu a neglijat să apropie versurile quasimodiene de cele ungarettiene, demers, ce-i drept, nedorit de niciunul dintre autori. Într-o scrisoare adresată lui Quasimodo în 2 ianuarie 1931, Eugenio Montale observa consonante între unele fragmente ale sicilianului și altele din volumul ungarettian Portul înmormântat; iată de ce își sfătuia corespondentul, care la acea vreme îi era încă prieten, să aleagă cu atenție poeziile publicate în reviste și să se ferească de strofe care
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
diferiți sau a folosit vocabule vechi pentru a exprima idei noi. Din păcate, acuzațiile de plagiat din anii treizeci i-au determinat pe criticii de data mai târzie, ce nu doreau să alimenteze conflictul, să se ferească de semnalarea unor consonante cu versurile poetului din Alexandria. Tema atât de leopardiană a curgerii de neoprit a timpului, semnalată la Ungaretti și de Silvio Ramat, este prezentă și la Quasimodo, prin urmare prezenta cercetare o va expune pe larg, încercând să reliefeze elementele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu virtualități poetice. Iată de ce Luciano Anceschi îl numește pe romantic maestrul noutății cuvântului poetic, el nefiind singurul exeget care a abordat încărcătură sugestiva a cuvântului acestuia că inspirație pentru noua poezie.174 Ermeticii mai identificau în Leopardi o altă consonanta ce nu ține de artă condeiului ci de o starea ființei: recunoșteau în versurile maestrului recanatez o poezie familiară deoarece ea izvora dintr-o durere covârșitoare ce nu le era deloc străină.175 Vedeau în precursorul lor un personaj târât
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de moarte. Alături de cele amintite, sintagma ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vento profondo. Prin ea autorul dorește să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe sunt trăite în spații geografice foarte personale: colina leopardiană și Tìndari cea domoala. În vreme ce în Infinitul foșnetul vântului, imagine centrală a construcției lirice, este ancorat în prezent, Quasimodo îl plasează în interiorul amintirii și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
si in versurile poetului sicilian, mai cu seamă în primă perioadă de creație unde seninătatea promisă de somn și moarte, privită că armistițiu acordat tumultului vieții, este destul de prezență: senitătatea morții supremă bucurie (Silabe pentru Erato). Funcția lor consolatoare, în consonanta cu viziunea leopardiană, dispare însă din poezia de dupa al doilea Război Mondial, în care imaginea însângerata a morții transmite cruzime și tragism; aducătoare doar de suferință, ea nu mai avea puterea să consoleze: sau nici moartea nu-i mai mângâie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Petrarca în crearea unei atmosfere permeate de iubire, dar, am putea adăuga și cu Leopardi, moștenitor al tradiției petrarchești.406 Identitate de atmosfera care, fără să demonstreze ascendentă directă în Canturile leopardiene, adaugă un plus de noblețe strofelor ermetice. În consonanta cu optică leopardiană, o seama de viziuni quasimodiene depășesc granițele visului și pătrund în lumea îndepărtată și fericită a amintirii: Scumpă tinerețe,-i târziu. Dar pot iubi tot ce e pe pamant / în lumina cerurilor, în beznă vântului; / și-n
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
brazda și în ea mă întind. Atras de ritmul ciclic al trecerii anotimpurilor și al muncilor agricole, sicilianul a preferat, pentru traduceri, fragmentele descriptive de natură ce vorbeau despre prospețimea vieții simple, pastorale.436 Cercetătorii nu au întârziat să remarce consonanta dintre sensibilitatea autorului ermetic și cea a poetului latin. În articolul intitulat Antologia Georgicelor, Antonio la Penna afirmă că traducându-l pe Vergiliu poetul sicilian a atins treptele cele mai înalte ale artei de a tâlmaci, dat fiind că a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Safo sunt, cel dintâi proiecția dorinței de a stabili vechile valori republicane, iar cea din urmă oglindă condiției existențiale a poetului: ființă tânără chinuita de lipsă dragostei și hăituita de natură ostilă.479 Dintre personajele din vechime cu care găsește consonante Quasimodo le preferă pe cele mitologice, oprindu-se mai cu seamă la figură lui Polifem, pe care îl numește isolano antico și în al carui primitivism întrevede natură instinctuala și puritatea la care dorește să se întoarcă. Dovedind profunde afinități
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și patru din veacul trecut. Acestea reprezentau consecință firească a opiniilor conturate în a doua parte a celui precedent cu privire la operă marelui poet recanatez, al cărei mit se impusese în conștiința publicului larg, la început grație canturilor patriotice aflate în consonanta cu dorința italienilor animați de idealul creării unui stat național, apoi prin intermediul lumii academice și literare avizate, ce începea să recunoască în Leopardi cea mai puternică voce a poeziei acelei epoci. Etapele biografice traversate de Salvatore Quasimodo, marcate în mod
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mai de seamă reprezentant al ermetismului. Calea parcursă de laureatul Nobel către respingerea influentelor alogene a fost condiționată de cazul mediatic creat în jurul primelor două volume pe care le-a publicat, alimentat periodic de articole în care diferiți recenzenți remarcau consonante prea evidente cu versuri de Montale sau Ungaretti. În ciuda faptului că acuzațiile de plagiat au fost, în opinia noastră, nefondate și că vâlvă din jurul acestor volume s-a datorat, în parte, si modului în care, atunci și acum, presa înțelege
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pace, liniște: posa dolce, abbandonata, serenità. Întâi Leopardi, apoi Quasimodo opun seninătății clasice a aparițiilor feminine tulburarea eului exclus din armonia ce o caracterizează pe iubita și pe natură deopotrivă și în care ar dori să se integreze. În ciuda acestei consonante, personajele feminine din strofele sicilianului nu se încadrează în tiparul femeii-înger, caracteristic tradiției înalte a literaturii din peninsulă, inca prezent la Leopardi. Cu toate că uneori iubita din poezia sicilianului păstrează trăsătură de intangibilitate, sporită de distanță pe care motivul somnului o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
gíha ...] se întrebuințează numai atunci cănd, pentru ele înșile, reprezintă o silabă și de-aceea se află numai la începutul cuvintelor, pentrucă la mijlocul lor sanscrita evită întălnirea a două vocale. Un exemplu rar în contra principiului obicinuit e titau (trisilabic) sită. [...] Consonante compuse. Felurile [unirii graf] împre unării grafice a consonantelor sunt că sau se pun lîngăolaltă sau pesteolaltă. Consoanele cari termină c-o linie verticală o pierd în cazul de'ntăiu; [...]. Consoanele lipsite de linie verticală se suprapun, precum dva, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reprezintă o silabă și de-aceea se află numai la începutul cuvintelor, pentrucă la mijlocul lor sanscrita evită întălnirea a două vocale. Un exemplu rar în contra principiului obicinuit e titau (trisilabic) sită. [...] Consonante compuse. Felurile [unirii graf] împre unării grafice a consonantelor sunt că sau se pun lîngăolaltă sau pesteolaltă. Consoanele cari termină c-o linie verticală o pierd în cazul de'ntăiu; [...]. Consoanele lipsite de linie verticală se suprapun, precum dva, sau se-mpreunează în mod deosebit cu consoane următoare; astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai primejdios, dând naștere la demoni, vampiri, monștri, vârcolaci și alte creaturi înspăimântătoare. Potrivit lui Clive Leatherdale, arhetipul vampirului se bazează pe două credințe fundamentale: cea în viața de după moarte și cea în puterea magică a sângelui 64. Cea dintâi este consonantă cu religia creștină, dar și cu unele idei precreștine care considerau moartea drept o trecere într-o altă lume, populată de spirite, în care sufletul își continuă viața sau așteaptă să renască. Moartea este văzută ca o altă viață. Mitologiile
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
of wonder, which always intreats him to leave mortal things aș he must know then would he arise from his Grave then would he meet the Lord în the Air & then he would be happy" (E: 560). 8. Telos ontologic: consonanta spirituală între eul creator și public. Poetul și cititorul sunt consubstanțializați în opera de artă, care funcționează ca un mediator șui generis între două tipuri de decodare a lumii: cea executată de creator și cea executată de receptor. Unirea lor
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în opere propriu-zise). Am subliniat, de asemenea, ca opera de artă blakeană (în special cea poetica) se caracterizează prin următoarele trăsături: neregularitate, simplitate, acheiropoieton, paravizualitate și paraverbalitate, unitate absolută, sinteză artistico-religioasă, telos estetic generarea unui sentiment de exuberanta, telos ontologic consonanta spirituală între eul creator și public, profetism și expresie apocaliptica. Nu am omis, în paralel, o analiză a artei grafice a lui Blake și am continuat cu examinarea paradoxului viziunii implicat de gândirea filosofica a lui Blake, dar și cu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
o democratizare a informației, consolidează de fapt noi modalități de dominare. Avea oare dreptate Innis în această privință? Este modernitatea, întocmai ca epocile anterioare, caracterizată prin forme dominante de media care absorb, înregistrează și transformă informația în sisteme de cunoaștere consonante cu structurile puterii instituționale dominante? Este era care se află dincolo de emisiunile din serviciul public în stare să se dovedească neprietenoasă față de viața publică? Este viziunea unei pluralități democratice a sferelor publice doar o utopie de proastă calitate? Sau este
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
Cât de contondentă este frazarea calambur dintr-o altă replică: „<Cine este acela care, păzitor fiind, păzește păzind pe cei care-l Săzesc, păzindu-se?> ... Chiar, cine este acela? Eu cred că este frica. Frica, Spaima, Groaza, Grija, Cutremurarea...” Stridența consonantelor accentuează până la nebunie confruntarea dintre victimă și căOău. Iar victima Ion D. Sîrbu a avut grijă, mereu, să alimenteze și căOăului „frica, spaima, groaza...” „0ă gândeam la tinerețele mele pierdute sau furate, sau rătăcite, sau... risipite...” și-atunci, cum să
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
influențat modificarea gândirii muzicale, impunând o nouă viziune, cea verticală (omofonă), începând cu secolul al XVII-lea. Perfecționată atât în practica muzicală religioasă prin coralul protestant, dar mai ales în cea cultă (vocală și instrumentală), armonia utilizată a fost preponderent consonantă în secolul al XVIII-lea (vezi exemplele numerele 9, 10 21, 22).
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
sociale, comunicarea interpersonala și comunicarea de masă. Noelle-Neumann arată că mass-media are efecte puternice asupra opiniei publice, întrucat comunicarea de masă are capacitatea de a legitimă opinii sau curente de opinii, ca urmare a faptului că mesajele sunt omniprezențe și consonante, rezonând unele cu altele 32. Potrivit acestei perspective normative, "spirală tăcerii" conține o învățătură despre dublă natură a omului, indicând faptul că ființă noastră are două laturi, una individuală și alta socială, aspecte despre care nu vrem să știm nimic
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
distinctă a publicisticii eminesciene și argheziene, iar mai departe aceeași perspectivă va decela natura contiguității caragialiene și argheziene. Evident, dată fiind natura diferită a cercetărilor, prospectarea de suprafață și de adâncime a textului publicistic va oferi, sperăm, o nouă apertură, consonantă cu cea a Monicăi Spiridon și complementară celei inițiate de Ruxandra Cesereanu. 213 E vorba de Monica Spiridon, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. 214 Ne referim la articolul depreciativ al lui Cristian Preda, dar nu numai, publicat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
bătrâni sau barbari ocupau „părțile din nord ale lumii vechi”. Aceștia migrează din Asia în trei valuri populând Europa cu neamul lor de la nord la sud. „Dialectul acestor latini barbari, spune Densusianu, rămăsese mai aproape de originea sa, atât în ce privește sistema consonantelor, cât și forma terminațiunilor. Idioma latinilor bătrâni era mai dulce, mai armonioasă, însă nu avea aceeași mișcare repede în circulațiune și aceeași preciziune în exprimarea gândurilor, pe care o avea dialectul arimic”. Dialectul pelasg prisc-roman este numit arimic pentru a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
subteranele poeziei, sensibil la orice mișcare și înscriindu-și propria agitație interioară în ansamblul frământărilor timpului. E vorba, așadar, și în cazul său, de căutarea unui „echilibru în dezechilibru”, de o încredere - singura consecventă - în puterile transformatoare ale poeziei deplin consonante cu fluxul neîntrerupt al trăirii - și dacă e „revoluționar”, Voronca este tocmai prin această funciară neliniște a ființei, ca realitate inițială, cultivată apoi cu voință și transmisă expresiei lirice. Ceea ce ține de slăbiciune, de ezitare și nesiguranță, de un scepticism
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
enunțurilor anterioare sau a mediului fizic imediat, ipoteze care intră În contradicție cu atitudinile, prejudecățile și interesele interpretului la momentul respectiv sunt „lovite de nulitate”. S-ar poate afirma că există un gen de pertinență optimă predictibilă: acele ipoteze contextuale consonante cu matricea individului (configurată de atitudini, prejudecăți, ideologii și interese oarecum stabile). De unde și posibilitatea unor enunțuri ca: Nu vorbi cu X despre ... Nu te va Înțelege. Vorbește-i despre ... Te va Înțelege perfect. Nu Încerca să-l faci să
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]