362 matches
-
ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Caragiale. Eseul de față pledează, indubitabil, pentru un alt Arghezi, unul funciarmente structural polemic (sau, cum subliniază exegeta, născut și nu făcut! sub zodia polemicii). Un Arghezi situat aproape invariabil contra și pentru care actul polemic explicit sau implicit e consubstanțial gazetăriei, aici unde seva spiritului polemic circulă nestingherit prin capilarele pamfletului. Lista de trăsături căreia i se mai pot adăuga și altele: un creator de pamflet polemic, individualizat prin marca unei violențe a limbajului, dar și un meseriaș ce preface
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o funcție de accesibilizare a acestuia din urmă, cu toate că el însuși poate fi citit în dublă cheie: ideologică și estetică. Atunci când vom dezbate problematica atipicului manifest arghezian vom avea în vedere specificul acestei enunțări. 3) Actul polemic (implicit sau explicit) este consubstanțial gazetăriei. Arghezi nu poate concepe scrisul cotidian în afara confruntării. Din punctul de vedere al obiectului, poetul practică cel mai adesea o gazetărie anti-instituțională (dacă prin instituție înțelegem un sistem coerent de organizare, fie ea politică, religioasă sau artistică). În plan
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
filosofia, retorica și literatura, precum și caracterul de formă eterogenă, cu un statut literar încă discutabil, pe care polemica l-a dobândit o dată cu nașterea presei periodice. Cu toate că atenția noastră se concentrează pe ipostaza ultimă, ni se pare esențială tatonarea unor segmente consubstanțiale, cum ar fi filosofia, retorica și literatura. A) În ceea ce privește raportul dintre polemică și filosofie, J. Brunschvig 16 observă că ambele reprezintă, în același timp, discurs și practică, individuale și/sau colective, iar ipoteza de la care pleacă în cercetarea sa e
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18, fie că, o dată cu Nietzsche, "polemica devine actul filosofic prin excelență", sau, după Hegel, însuși "motorul ontologicului", raportul dintre filosofie și polemică relevă natura lor consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma exterioară, de "dispută", a polemicii filosofice ("polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
interbelic și, implicit, la binecunoscuta metaforă călinesciană a duelistului sau la considerațiile teoretice, primele de acest gen la noi, ale lui Lovinescu despre opoziția polemică-pamflet, la definirile poetice argheziene despre polemică și pamflet, cu o percepție intuitivă asupra naturii lor consubstanțiale; mai departe la Iorga, în dubla ipostază de practician și teoretician de conjunctură al polemicii de idei sau, bunăoară, mai apoape de noi, într-o vreme de coerciție spirituală și, implicit, de nostalgie a polemicii literare autentice, la Al. Paleologu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în acest punct al demersului nostru, este formula dialogică prin excelență a scrisorii deschise în care, de la primul până la ultimul rând, Eu și Tu sunt protagoniștii unei înfruntări directe în arena publică. În discursul polemic, alături de un principiu dialogic implicit (consubstanțial, după M. Angenot), propriu oricărei enunțări și cu atât mai mult celei de natură performativă, vorbim și de o relație dialogică explicită, pe care autorul-polemist o stabilește cu destinatarii săi prin distribuirea rolurilor deictice și prin uzanța conectorilor argumentativi iată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
devenire, ci scot la iveală dualitatea fecundă a unui eu creator în care homo polemicos și homo ludens sunt ipostaze substituibile până la identificare totală. De aceea, discursul polemic arghezian trebuie privit ca dublă materializare a impulsurilor ludic și agresiv, impulsuri consubstanțiale, valorificate estetic. În dimensiunea exterioară a lui "ceea ce se vede", e impresionantă această consecvență în susținerea, dar și aplicarea propriilor standarde etice, dacă ne gândim la vârsta pe care o avea poetul când le-a formulat pentru prima dată și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este fundalul celei de-a doua dispariții a geniilor, de această dată voluntară. În fapt, nu prea mai sunt spirite pentru căsătorii, astfel încât se răspândesc zvonuri despre spirite false create pur și simplu de niște mediumuri insolente. În autonomia lor consubstanțială, geniile părăsesc de fapt țara, prea săracă, pentru regiuni mai bogate în care sunt mai bine cinstite (SUA, Franța etc.) sau chiar își abandonează mediumurile, divorțează și / sau fac schimb cu altele mai norocoase. La această dezertare a spiritelor care
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
vestesc ritmic Marea Trecere. După stingerea celui din urmă fiu, biblicul Iov începe să se convingă că "moartea de-acum / e singura lui tovărășie". Amintirea poetului (Nicolae Labiș) "împrăștiat pe străzile orașului" dă curs tristeții. Locuim în tragic, moartea fiind consubstanțială vieții. "Cu fiecare zi pruncul nostru e mai aproape de moarte" (Copilul meu). Însă autorul Infernului nu invocă nicicând absurdul, reper fundamental la Jean Paul Sartre; în viziunea teoreticianului existențialist, ființa era "fără rațiune, fără cauză, fără necesitate" (L'Etre et
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gând, / Rostit urechea îl defaimă". Și totuși puritatea singură "nu rodește", drept pentru care: "Fecioarele nu nasc copii, / E marea lege a maculării / Tributul pentru a trăi..." (Știu puritatea). Tăcerea unui Blaga întors spre sine ("mut ca o lebădă") e consubstanțială profundității; în tăcere, asemenea "stalactitei" în peșteri cristalizează "duhul". Într-un Psalm (I) de Ana Blandiana figurează o suplicație specifică: "Dar, Doamne, îmi făgăduiești / Că în tăcerea aceasta / Îmi vei păstra nemoarte cuvintele?". Tăcerile ei, interludii grave între elegie și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a declarat franc: "Am scris o sută de poezii care mă reprezintă. E de-ajuns!" DINCOLO DE TRISTEȚE ILEANA MĂLĂNCIOIU Frapantă la debutanta Ileana Mălăncioiu în volum fusese briza de rusticitate francă, bine decantată; impresionează în timp nota de fină intelectualitate consubstanțială creației, vizibilă explicit în Călătorie spre mine însămi, suită de mărturii; și, nu mai puțin, în convorbirile de mai târziu. În fapt, musceleanca de sub munți ajunsă la București (titulară a unui doctorat în filozofie), rămâne marcată de înaintașii de la Godeni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
plasma originară a lumii", "retina pură", "sensibilul încremenit", "ombilicul dintre scrisul meu și neant". Variațiuni pe aceeași temă! Ciudata arătare (transumană) receptează, focalizează și reverberează la modul extatic, acționează în plan temporal și spațial; se ascunde și se revelă; ochi consubstanțial, totuși, omenescului. Imperceptibil aproape, cu pași mărunți, se infiripă o filozofie subiectivă, un fantastic al relațiilor obscure; imersiunea în mysterium reclamă un ceremonial textualizant, nu o dată grotesc, deliberat ilogic. Un murmur difuz,subtextual, se proiectează în fantastic. Câte o notație
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în care este perceput imaginarul este perspectiva lui Mircea Eliade. Filosoful român reconsideră imaginarul, introducându-l între modalitățile epistemice ca o modalitate viabilă de cunoaștere: "Gândirea simbolică nu este apanajul exclusiv al copilului, al poetului sau al dezechilibratului; ea este consubstanțială ființei umane; precedă limbajul și gândirea discursivă. Imaginile, simbolurile, miturile nu sunt creații arbitrare ale psihicului, ele răspund unei necesități și îndeplinesc o funcție: dezvăluirea celor mai secrete modalități ale ființei"11. Pornind de la problematica imaginarului mitic și religios, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
printre concepțiile teologice specifice creștinismului. Preluând tradiția iudaică s-a construit următoarea ierarhie a existenței: în primul rând Dumnezeu Tatăl care este creatorul universului, iar prin tradiția apostolică la acestea se mai adaugă Sfântului Duh și Fiul (Logos) ca fiind consubstanțiali cu Tatăl și parte integrantă a Dumnezeirii. Dar dincolo de cele două forme ale existenței, Dumnezeu ca formă supremă a existenței și omul ca gânditor, există existențiale intermediare. Una dintre importantele sinteze privind ierarhia lumii intermediare este realizată de către Pseudo Dionisie
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
deplin în Cristos, „fidel” până la moartea pe Cruce (cfr. 2Tes 3,3; 2Tim 2,13). 3. Fidelitatea lui Cristos. Să aprofundăm. Care este fi-delitatea lui Cristos? Prima fidelitate a lui Cristos trebuie să o căutăm în adevărul său de „Fiu consubstanțial”: El este fidel pentru că este Fiul unui Dumnezeu care este fidel întâi de toate față de sine însuși. Aici atingem culmea frumuseții și a seriozității misterului creștin: Crucea, așa cum s-a spus acum, se dovedește a fi cea mai mare fidelitate
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ponderea uriașă a „modelului”, întrucât și acum asemănarea nu provine din deficit de originalitate, ci din afinitate structurală, asumată cu multă cutezanță. Și prozatorul S. se situează într-un raport de continuitate cu poetul, cele două modalități de scriitură fiind consubstanțiale. Proza poematică din Cartea mirajelor, cum se intitulează un ciclu din volumul Textele de la Montsalvat (1997), anunța paginile din care se articulează prima carte „de proză” a scriitorului, Textele de la Monte Negro (2003), un fel de mic roman (care poate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
lumea de jos, de la "nivelul mării" vieții, mergând pur și simplu la pas... Unii, simțim criza de timp în raport cu multele lucruri (care se adună și) pe care le avem de făcut în fiecare zi. Alții, simțim o criză de timp consubstanțială condiției umane. Și, totuși, oricât ne-am dori-o (unii), timpului nu-i pasă de noi, de nimeni. Oare cum trăiesc cei care (se) întreabă dacă există iubire între oameni? (chiar și retoric) Dacă educația presupune autoexprimare, autoafirmare, autorealizare, autocontrol
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
autonomia voinței. În ultimul capitol ne-am propus identificarea faliei în care dreptul contaminează morala și invers, abordând două concepte susceptibile de a fi analizate atât din perspectivă etică, cât și juridică: vinovăția și pedeapsa. Am încercat să subliniem natura consubstanțială a relației dintre responsabilitatea morală și răspunderea juridică și, în același timp, să conturăm modalitățile în care aplicarea pedepsei poate fi justificată din punct de vedere moral, pornind de la cele mai importante teorii justificative: retributivismul și utilitarismul. Argumentul esențial al
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
fie o dovadă că ei persistă în a vedea în nimic un semn al transcendenței goale care se "răzbună" prin ruptura omului de Dumnezeu? 3. Antropologia creștină. Oricum ar fi, confruntarea cu nimicul are o certă rațiune ontologică. Nimicul este consubstanțial lumii de vreme ce Dumnezeu a creat lumea din nimic. Dar Dumnezeu nu a destinat lumea să se întoarcă la nimic, ci i-a hărăzit-o omului. Această realitate simplă și complexă deopotrivă creează în teologie paradoxul apofatic / catafatic al întâlnirii omului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
azi de ethosul transdisciplinarității. E aici și o consecință a creștinismului cosmic răsăritean și cu precădere cel românesc, despre care s-a pronunțat și Mircea Eliade. Cu ochi detașat, din afară, Maciej Bielawski a sesizat că viziunea Părintelui Stăniloae este consubstanțială unei viziuni creștine românești, cu valoare universală. Aici intervine partea spectaculoasă a resurselor limbii: româna este singura limbă neolatină care a conservat înțelesul apostolic al conceptului de lume, prin transfigurarea semantică a luminii în lume, căci în limba noastră cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acționează ne face să ne simțim încurcați și confuzi"223. Schizoidia paramodernistă, demonstrează Waldo și Riggs, a creat cel mai pervers efect al modernizării birocrația. Aceasta face ravagii în administrație, care înseamnă, de facto, armonizarea tuturor factorilor modernizării. Birocrația este consubstanțială unei bune administrații și ea a făcut să funcționeze imperiile și societățile până în timpurile moderne, dar se transformă în "birocratism" de îndată ce este privată de armonizarea pilonilor modernizării. Se pare că administrația americană ia, azi, cel mai bine în calcul problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acest context, să vorbim de transmodernism în cultură? Deocamdată, lăsăm întrebarea în suspensie, căci din restrângerea epistemologică a părintelui Fanella soluția este negativă. Fundamentele epistemologiei transmoderniste sunt Cuvântul (Logosul divin) și Sfântul Spirit (Sfântul Duh, în limbajul ortodoxiei), acestea fiind consubstanțiale. Ele au fost clarificate de Iisus când samariteanca l-a întrebat despre căile cunoașterii: închinarea pe muntele Samaria sau în Ierusalim ? Iisus nu susține nici una, nici alta și în acel moment el introduce a treia cale transmodernismul, spunând femeii: " Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
1969), o premieră absolută într-o epocă de relativă și trecătoare toleranță culturală. Mai puțin cunoscut este poetul C., autor a trei volume apărute într-un ritm susținut: Semn (1968), Versuri (1970), Umbre de apă (1972). Poezia lui este perfect consubstanțială cu opțiunile sale teoretice, mizând convergent pe o scriitură emfatic modernistă, ca și pe o substanță reflexivă acuzat intelectualistă, excentrică ideologic și tematic în epocă. Un ciclu de poeme, atribuit (în Versuri) autorului imaginar Zacharias Lichter, face publică relația de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
și să încercăm să dăm un răspuns lapidar la întrebarea fundamentală: care este marca identitară inconfundabilă a istoriei și civilizației britanice în concertul celorlalte națiuni ale lumii? În opinia noastră, aceasta este soliditatea și stabilitatea instituțională. Aceste două noțiuni sînt consubstanțiale; ele se condiționează reciproc: o structură solidă este ipso facto stabilă, iar o structură stabilă nu poate fi decît solidă. Cititorul va fi observat, desigur, că au existat momente de cumpănă și perioade de criză în istoria insulei, dar o
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]