150 matches
-
Această întâlnire este o dublă reflectare a alterului în sine și invers, este o liberă și creatoare alternanță înțelegătoare, o oglindire reciprocă care se instituie și evoluează în lumina unei replieri esențiale pe sine, fără de care nu poate fi trăită consubstanțialitatea a două condiții esențial-similare. Ea ilustrează în real o dublă stratificație a conștiinței, care construiește în jurul nucleului reflexiv o prelungire dialogantă și măsoară distanțele interumane în unități ale "proiectării" de sine ("față de conștiința interioară (reflexia despre sine și asupra sa
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
spațiul interiorității aparține veritabilei reflexivități, a cărei natură fundamentală este de tip cognitiv și care nu suportă, după demonstrația fenomenologică a lui Husserl, nici în condițiile celei mai aspre reducții judicative suspendarea oricărei raportări la un obiect. Ea își trăiește consubstanțialitatea de tip intențional cu materia vizărilor ei și dezvoltă prin intermediul sensurilor pe care le conferă vieții interioare posibilitatea integrativă de care individul are nevoie în evoluția sa comunitară. Acordul mesajului personal cu structura mediului de inserție nu se poate înrădăcina
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pot suplini la nivel logistic eternul efort de adecvare a subiectului la sarcina sa. De aceea, în ambele cazuri, prin puterea de adaptare a fiecărei dimensiuni ontologice, se restituie comprehensiunii ceea ce în existențialele fenomenologiei era destinat explicației și se remite consubstanțialității simpatetice ceea ce dincolo era hărăzit unei posturi neutre a investigației filosofice. Astfel devine accesibil oricărei conștiințe de sine responsabile și dotate intelectual genul unor considerări sintetic-doctrinare care au rolul de a caracteriza și instrumenta personalitatea și care fundamentează reconstrucția permanentă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cuprinzător de însumare armonică a contribuțiilor individuale, tentând o definiție esențializată a unui moment colectiv sau a unui stadiu de evoluție comunitară. Această definiție face posibilă comprehensiunea acolo unde destinul comun trebuie inspirat guvernat. De aceea viața socială pornește de la consubstanțialitatea atomară a două condiții esențial similare și se desăvârșește în unitatea structurală globală pe care o reprezintă corpusul social. William James considera că "corect vorbind, un om are tot atâtea eu-ri sociale câți indivizi care îl recunosc și care poartă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
extrinsec, larg cultural, reprezintă așadar fundalul pe care se desfășoară diversele manifestări ale spiritului. El secondează planul intrinsec, ajutându-ne să-l înțelegem mai bine. Coloritul acestui fundal este determinat de convergența celorlalte manifestări spirituale, extrafilozofice o convergență ce atestă consubstanțialitatea lor, apartenența la un "spirit al epocii" pe care-l coagulează, lăsându-se totodată influențate de acesta. Vrem să subliniem prin aceasta că planul teoretico-filozofic și cel larg cultural se intercondiționează. Spre deosebire de Dilthey, care contextualizează permanent faptele, Blaga referindu-se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
separe în stadii distincte ale cunoașterii, reținând metafizica pe de o parte și pozitivismul pe de cealaltă parte, apare la Dilthey ca alcătuind doar laolaltă "esența filozofiei". Corelarată cu cele două coordonate formale invariabile, "coapartenența de conținut", să-i zicem consubstanțialitatea sistemelor relevă specificul filozofiei în raport cu "domeniile culturale cu care se înrudește îndeaproape". Tocmai prin aceea că "încearcă să rezolve enigma vieții și a lumii", filozofia se apropie de artă și religie, dar se deosebește de științele particulare, care-și propun
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
irepetabile", altfel spus discontinui. Dar ele au caracteristicile amintite doar sub aspectul conținutului. Până și-n această privință însă există din câte-am văzut o excepție majoră, care ține chiar de "esența filozofiei". Este vorba despre ceea ce noi am numit consubstanțialitatea sistemelor filozofice, adică raportarea tuturor construcțiilor metafizice la o problemă fundamentală, cea a "enigmei vieții și a lumii". Chiar și din această consubstanțialitate se poate vedea că discontinuitatea nu afectează și conceptul, forma filozofiei ca Weltanschauung; ea exprimă și conservă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
văzut o excepție majoră, care ține chiar de "esența filozofiei". Este vorba despre ceea ce noi am numit consubstanțialitatea sistemelor filozofice, adică raportarea tuturor construcțiilor metafizice la o problemă fundamentală, cea a "enigmei vieții și a lumii". Chiar și din această consubstanțialitate se poate vedea că discontinuitatea nu afectează și conceptul, forma filozofiei ca Weltanschauung; ea exprimă și conservă identitatea filozofiei în genere. Prin urmare, când ne-am referit la o filozofie a hiatusului repetabil, nu am vizat în nici un caz acest
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
contradicție aici, fiindcă avem două planuri distincte. Însă spre deosebire de Hegel care înțelege progresul prin trecerea de la o paradigmă la alta, cu conținuturile acestora cu tot -, Dilthey avansează ideea posibilității progresului numai în cadrul aceleiași paradigme, fără preluarea conținuturilor (exceptând deja discutata consubstanțialitate a sisteme-lor filozofice). De aceea, credem că e potrivit să spunem "progres într-un cadru paradigmatic", unde conținuturile nu mai pot fi preluate dacă acceptăm principiul că fiecare viziune despre lume "se autoîntemeiază". Să ne reamintim acum că Droysen avea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
doar reprezentări"147 (vezi și II, 2Be). Am arătat că pe lângă cele două caracteristici fundamentale, invariabile, care țin doar de forma filozofiei (universalitatea și cunoașterea universal valabilă), Dilthey găsește și o "coapartenență de conținut" (inhaltliche Zusammengehörigkeit) a sistemelor filozofice. Această consubstanțialitate a lor este reprezentată de lupta cu misterul, de raportarea la problema universală, în tentativa permanentă spiritului de a-și conștientiza acțiunile și de a lua în stăpânire lumea (vezi II, 2Bf). Autorul consideră că tocmai pe baza acestor trăsături
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
căror teorii despre cunoaștere sunt clădite tocmai în jurul conceptului de "enigmă a lumii și a vieții" și, respectiv, în jurul "termenului metaforic de mister" (s.n.)41. Viziunea ambilor filozofi gravitează în jurul aceleiași idei. Pentru Dilthey, tocmai "lupta" cu enigma universală asigură consubstanțialitatea sistemelor filozofice, fiind unica trăsătură comună care le conservă acestora continuitatea conținuturilor. La rândul lui, Blaga subliniază insistent că metafizicienii dintotdeauna și de pretutindeni au căutat "mereu unul și același lucru: revelarea misterului cosmic și divin"42. În plus, pentru
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
adevărat pluralismul un pluralism ce a existat, neîndoielnic, și înainte de teoretizarea lui prin intermediul unei metafilozofii. Am zice că abia acum, filozofia află că menirea ei este aceea de "a se autoîntemeia" perpetuu, printr-o raportare statornică la ceea ce îi asigură consubstanțialitatea: "enigma vieții și a lumii". Într-un asemenea demers creator este însă nu numai orgoliu, ci și umilință. Aceasta e generată de conștiința faptului că "o plăsmuire speculativă" nu va fi nicicând universal valabilă și că neîncetând să fie filozofie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dacă există obiceiul ca trupurile noastre moarte de atei să fie așezate într-un sicriu și acesta în pămînt, în loc să fie transformate în cenușă, aceasta se întîmplă pentru că cele două sinoade, de la Niceea și Calcedon, au optat pentru homoiousios, sau consubstanțialitatea Trupului cu Spiritul. Fără să ajungem, ca americanii, la criogenie sau la conservarea la temperaturi foarte joase, să admitem totuși că nu se cade să pulverizăm un corp sfințit prin Duh și promis învierii. Care dintre noi ar fi atît
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
frunte visătoare/ Apar în fața lumei zâmbind cu întristare", din poezia Poveste. Această construcție metaforică atrage atenția Lucia Cifor dezvoltă "conotația bogăției spirituale a poeziei". Domnia sa mai remarcă la Eminescu exprimarea prin "imagini sensibile", exprimare specifică artei "o idee hegeliană", însă "consubstanțialitatea formei lingvistice cu conținutul" este de sorginte "mai degrabă humboldtiană". Dar imaginea se dezvoltă ca formă "proliferantă a unei gândiri tot mai autonome". Poetul folosește termenul de icoană pentru sensul de imagine poetică, aceasta "făcând parte dintr-un complex metaforic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
concluzie întregul proces de integrare europeană care a debutat cu revoluția din Decembrie 1989. Într-un minunat eseu, „O interpretare platoniciană la O scrisoare pierdută” asupra căruia vom reveni, filozoful Alexandru Dragomir va relega caragialismul de identitatea românească din perspectiva consubstanțialității acestuia cu Periferia în relația sa emblematică cu Centrul, găsind că „problema nu este dacă, astăzi, Caragiale este sau nu actual, ci, invers, dacă noi suntem sau nu caragialești”. În reproiec- tarea contemporaneității prin raport cu opera lui Caragiale stă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
are „luna-n piept,/ Soarele în spate,/ Doi luceferei,/ În doi umerei,/ Spicul grâului -/ În vârfu capului” (Voia - Dâmbovița). Pereche mitică a celui ce restabilește ordinea universului prin vitejie, fata însemnată la nivel epidermic are puteri asupra mersului planetelor prin consubstanțialitatea ei cu nocturnul. Motivul emblemei astrale este frecvent în basme, mireasa fabuloasă putând chiar prolifera statutul divin printr-o creație permisă omuluinașterea: „«Dacă m-ar lua băiatu de-mpărat pă mine, am să fac doi feți/ logofeți -/ fată și băiat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-or mărtăciră/ Cu solzii de-ai lui/ Case-or șindriliră,/ Cu sângele lui/ Case-or zugrăviră” (Ciocănești - Ialomița). Agresiunile animalelor totemice au mai fost comparate cu ritualurile în cadrul cărora neofiții îmbrăcau pielea animală și atacau satele din jur, element al „consubstanțialității omului cu fiara”. Mai pregnant în ritualurile inițiatice pentru feciori, motivul metamorfozei pălește aici în fața simbolului neantului. Periodic, materia primordială încercă să absoarbă cosmosul, iar colindele și „aleșii” lor sunt cei care devin cosmocratorii ce reîntemeiază lumea, formând o familie
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
să coboare în infern învelit în giulgiul magic ca formă arhetipală a morții inițiatice. V. I. Propp a investigat practica învelirii într-o piele de animal la numeroase popoare. Similitudinile dintre riturile funebre și practicile inițiatice, în care se relevă „consubstanțialitatea dintre neofit și animal”, accentuează și mai mult unifi¬carea traseului ontologic pentru cele două tipuri de călători. Imaginarul inițiatic a fost însă precedat de obiceiurile de înmormântare de la care au fost preluate simbolurile sepulcrale: „riturile funerare care au reflectat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
carea traseului ontologic pentru cele două tipuri de călători. Imaginarul inițiatic a fost însă precedat de obiceiurile de înmormântare de la care au fost preluate simbolurile sepulcrale: „riturile funerare care au reflectat odinioară, într-o etapă anterioară stadiului istoric al păstoritului, consubstanțialitatea dintre om și animal după moarte au constituit izvorul din care se trage motivul eroului care pătrunde în corpul animalului sau se coase în pielea lui”. Intrarea în corpul animalului ce se jertfește, locuirea în casa făcută din scheletul lui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și cel vizual, căci vederea lui trece de aparența camuflantă: „Așa i se cade, zise calul, că nu era leoaică/ ci zmeoaică!”. Accesul la identitatea sacră și la canalul de comunicare pe care îl folosesc ființele infernale este dat de consubstanțialitatea calului cu lumea mitică, din care este extras printr-un tratament specific, indicat flăcăului, tot ca exemplificare a puterii sale asupra timpului actual: „pe mine să mă îngrijești cu însuți mâna ta șase săptămâni și orzul să mi-l dai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu jar încercuiește apotropaic satul și apoi devine una cu principiul simbolizat: „când ar ajunge în mijlocul satului, iapa ar crepa și din locul aceala ar isvorî un așa izvor, de s’ar putea din el sătura toți cei din sat”. Consubstanțialitatea cu apa devine matricială în confruntarea arhetipală, reprezentată la nivel cabalin: „Cela, pe une mșrge cu-a lui, a lui cal numa țîpă apă fără fund d’in copit’e. Șî cșalalt, a mămănoii, țîpă pară de foc pă nări
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Cu anii, această angoasă se mai estompează, viziunea tenebroasă se mai limpezește și în următoarele volume - Integrare în vis (1967), Al acestei memorii (1984), Clepsidra tăcută (1988) - D. pare tot mai pătruns de armonia luminoasă a naturii și cosmosului, de consubstanțialitatea omului și a cuvintelor și are senzația deplinei integrări în existența generală. Din entitate alienată, victimizată, conștiința umană (numită adesea și „memorie”) devine un „univers convergent”, o concentrare fantastică de imagini și sensuri, o forță a cunoașterii care străbate spațiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
insulă. Insula dobândește funcția de simbol esențial al sublimării și conține în ea sâmburele începuturilor; ea ar putea fi punctul care se mișcă 322, cel întâi și singur, punct central, care din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...323 Consubstanțialitatea ideală dintre natură, iubire și cosmos consființește absolutul erosului. Asumându-și în toată opera sa o componentă utopică, Eminescu face din Cezara o piesă reprezentativă: pentru că ea sublimează într-un tot o seamă de direcții bine marcate pe întreg traseul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spațiul-matrice al creatorului. S-a încercat să se demonstreze prin cercetarea totalizantă a istoriei acestor locuri destinul operei eminesciene care a modelat în mod esențial destinul realității ipoteștene și care, la rându-i, a modelat viziunea despre lume a poetului. Consubstanțialitatea de adâncime a celor două destine, semnalată constant în această carte, este menită să reveleze importanța covârșitoare pe care Ipoteștii au jucat-o atât în viața mundană a poetului, cât și în viața lui transmundană convertită în operă. Invocând cuvintele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
facem abstracție de semnificația lexicală originară a grecescului historia, este acela al trecutului, intim legat de o altă caracteristică a istoriei, și anume timpul. De fapt, fiecare element în parte al triadei istorie - timp - trecut este destul de greu individualizabil datorită consubstanțialității celor trei, și acesta pare a fi cadrul de acord general al tuturor istoricilor privind suportul cel mai elementar în demararea anchetei istorice. Triada istorie - timp - trecut poate fi tradusă ca „ancheta-a-ceea-ce-s-a-petrecut” și căreia îi corespunde o altă triadă: interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]