79 matches
-
mâini două capete de șarpe, care reacționează la strângerea ei, exacerbându-și propria capacitate de penetrare rectilinie; ea, însă, pretindea dimpotrivă ca maximul de forță conținută să corespundă unei flexibilități de reptilă ce se îndoaie, ca s-o ajungă în contorsionări imposibile. Acesta era primul articol de credință al cultului instituit de Irina: să abdicăm de la verticalitate, de la linia dreaptă, de la urmele prost ascunse de orgoliu masculin, încă prezente, cu toate că acceptasem condiția noastră de sclavi ai unei femei care nu admitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
prinde liniile și expresia unei icoane pe sticlă: "Maria, Maria, Maria,/ strig după femeie,/ Ce faci?/ Femeia îmi răspunde: Nasc, Nu auzi? Nasc". Timpul și spațiul sunt cele două coordonate ale cunoașterii; în cadrul lor, poetul mișcă sentimente, aspirații, căderi, frământări, contorsionări ale spiritului. Timpul devine altceva decât cel general, el aparține relației cu spațiul și în acest context este prezent și viitor. Netrăit, el se comprimă și de aceea " Timp nu are decât timpul", astfel că timpul obiectelor, învelișul lor de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eseul Jurnalul unui anonim, iar Editura Dacia din Madrid îi scoate cartea Din împărăția morții, o evocare a suferințelor îndurate în pușcăriile comuniste. Între 1981 și 1986 a fost director al revistei „Curierul”. Cu învârtejiri verbale alunecând, printre nebulozități și contorsionări, într-un delir ce mimează ideația febricitantă, B. se avântă în publicistică ținând „sabia”într-o mână și „crucea” în cealaltă. Iluminările și smeririle lui, într-o gestică a trăirilor extreme, exhibă mari tensionări, între exasperare și nădăjduire. După debutul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
în normalitate. Deși tinde să demonstreze că aparent solida existență vizibilă este construită pe subterane amenințătoare ale sufletului omenesc, romancierul oprește derularea evenimentelor pe o imagine luminoasă, optimistă. P. H. încearcă să textualizeze fluxurile libere ale memoriei afective, cu toate contorsionările lor față de axa timpului sau de cea logică, și să dea consistență stărilor psihice normale ori morbide. Aproape totul capătă aspectul unei confesiuni lirice, adesea cu o tonalitate poematică. Romanele Imposibilă, pânda (1993), Cea mai credibilă moarte (1995), Ninge de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]