127 matches
-
încețoșată/ să plantezi nori/ cînd ziua e egală cu noaptea/ și ție totul îți este egal/ ca și cum granițele dintre ființe/ s-ar stinge pînă la simple ultime numere" (Numere ultime). O astenie rezumă de la sine senzațiile, astfel încît vocea se contrage în șoaptă: "încerc să-mi fac prietenă/ oboseala ce mă cuprinde/ toate gesturile lîncezesc/ într-o rezonanță a șoaptei" (Proporții). Sau: "Memoria mea/ e plină de umbre/ chipuri cu pete decolorate de timp// veștile care îmi vin/ se prefac și
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
de artă căutînd unghiuri ingenioase. Ocolind aspectele abrupte, înfricoșătoare ale priveliștii cosmice, explorate de exponenții generației ^60, Gheorghe Pârja urmărește cu încordare raporturile delicate ce se statornicesc între ființă și lucrurile odrăslite din trunchiul universal comun. Frecvent el încearcă a contrage macrocosmul în microcosm: Se face dimineață în peștera oului/ în pivnițe merele ard ca un incendiu/ Deși în jur flutura o mare absență/ Te-am recunoscut după mișcarea tăcerii/ Ce se evapora printre bîrnele casei de lemn// Să deschizi o
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
schimbare și devenire aparține patosului, nu etosului, patos de care omul este prea puțin conștient, trăind de fapt starea unică, secvența, conștiența momentului și a finalității sale ca Ťmoralăť". Aparent, această mișcare care se află în spatele întregii vieți fenomenale se contrage în istorie. Dar Nietsche nu e de acord cu istoria uzuală, care ar fi, în majoritatea cazurilor, o violentare a naturii sau un proces împotriva naturii, inducînd "falsul convertit în calitate morală". în fața unei astfel de situații, omul rămas cu
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
grumazul” (Înainte de plecare). În cele din urmă poetul ajunge a cultiva o elegie pigmentată de o subțire deriziune, protocolară în dramatismul său ușor emfatic. Cuvintele apar ostentativ absorbite de gol, autorul urcă pe eșafod arborînd o ținută elegantă, existența e contrasă în imaginea teatrală a unei morți predispusă la un dialog monden. Acuta sensibilitate e înlocuită de-o desensibilizare („indiferență”) vădit jucată: „se face gol între cuvinte/ și mașina de scris/ gîndește o execuție elegantă/ Ca să fiu sincer/ urc scările eșafodului
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
nici o pedanterie nu-și face loc sub condeiul lui Nicolae Manolescu, alert, discret, ușor monden. Criticul plutește pe valul adesea tulburat al unor timpuri îndepărtate fără a-și pierde vreodată echilibrul, cu o abilitate grațioasă, cu o energie ce se contrage în eleganță. încercînd a descoperi elementele viabile ale unor texte îngălbenite, a le face dreptate, N. Manolescu nu idealizează însă niciodată. Nu rareori, verbul d-sale e condescendent-ironic: "Dilema erotică ne amintește chiar de Enăchiță. Iubit de douî junele, Asachi
Nicolae Manolescu față cu poeții romantici (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9100_a_10425]
-
îți vine să zgîrii adînc cu ceva ascuțit/ un singur cuvînt: poezie - cum/ în zidul celulei întemnițații scrijelesc apăsat: libertate” (Rezidență pariziană). Dar poezia înseamnă disciplină, nu-i așa? În universul acesteia, afectul libertății se cuvine transpus în limbaj imanent, contras în metaforă. Drept care poetul nostru nu ezită a trece de la desfășurarea amplă a discursului în care e atinsă coarda pateticului la formulele concentrării, precum un pariu pe care avîntul libertar îl face cu brevilocvența: „Poetul ar fi sufleurul lui Dumnezeu
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
și nopți depozitez/ linii și forme/ întîmplări transparente/ dănțuitori aburii lumii/ o sinteză amară de inconsistente// ce limpede pot măsură/ o pereche abstractă/ un dublu portret" (Poemul despre starea de nuanță). "Frigul" invocat nu e decît pseudonimul vieții ce se contrage în delicată deziluzie, în conștiința gingașa a erorii, ca într-o recunoaștere atît de pură, încît sugerează o redempțiune: "unde sînt/ unde mă aflu acum/ într-o pată de frig// într-o pată de frig/ doarme puiul de salcie/ el
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
Prin același sistem metaforic mineralizant trecut, verbul se obiectivează: "Poezia lui Bacovia nu este doar un lanț de semne, ci și un obiect, ale cărui componente sînt grafemele, acele inscripții pe suportul colii albe de hîrtie ale căror forme se contrag, se fărîmițează". E vorba, în consecință, de un proces productiv al poeziei, iar nu de un deces al ei. Indepent de tabloul universului în decompoziție, poezia rămîne un obiect ale cărui elemente, grafemele, se comportă conform unei discipline proprii, care
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
o ipostază a iluziei: „Luminînd trofee ce nu erau / să fi fost, vine septembrie / cu o clipă de stea mai presus / peste suflet -// prima iubire ca o boare a ființei" (8). Impulsul dominant este cel al ieșirii de sub servitutea realului contras în imagerie: „Portretul în care vei sta - / trupul tău svîcnind în frunzele coapte / trupul meu învelindu-te // (dezgolit de real - / fluture în gîndul / albastru)" (34). Aproape în întregime discursul nu reprezintă decît o litanie a iluziei care se încheagă din
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
și totodată defensiv, angajînd un dramatism transcris pe portativul cosmic. Chiar dacă autoritățile totalitare au înțeles a-și însuși și chiar a plusa la un mod tot mai indecent tema etnică, imboldul investigării unei lumi elementare, agitate de forțe stihiale ori contrase în ritualuri, a persistat în duhul unui tradiționalism regenerat, sub pana unor Ion (Ioan) Alexandru, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituț, George Alboiu ș.a. Unul din poeții ce continuă a-l cultiva în prezent este Ion Mărgineanu, născut la Lopadea Veche, în
Patria în variante by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8235_a_9560]
-
nu te duci la paharul de șampanie cu pișcot, pentru că pur și simplu nu merită: câteva rânduri de știre culturală le poți scrie și din birou, după un fax, și cum nu știi niciodată dacă-ți intră textul (spațiul se contrage zilnic, în funcție de reclame), decât să-ți strici relația personală cu prestigiosul autor, mai bine nu mergi la lansare și lucrurile rămân suspendate în ceață. La breviar, ediția a doua Înainte de toate, primești telefonul de rigoare de la o voce blondă care
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
rîde. Așa se face că atunci cînd comisarii zîmbesc, li se văd cuțitele printre dinți. Tristețea este o expresie existențială reacționară și oamenii triști sunt pedepsiți pentru contra-revoluție". Meditația criticului ce-și va cîștiga celebritatea la microfonul Europei libere se contrage aforistic. Ea ne pune la dispoziție comprimatele unei memorii de care avem nevoie pentru a ne despărți de un trecut abject care nu e, din păcate, total dispărut din mentalul prezentului: „Rusia Sovietică? O vastă școală de Smerdiakovi". Nu numai
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
într-o apoftegmatică delirantă: „mama spune: gîndul face pietre// ea face să înceteze culoarea// cît timp vopsește lîna e tînără” (vreme de sîmbătă). O asemenea tehnică strînsă dă impresia unor instantanee, căci timpul se suspendă în accepția sa de evoluție, contras într-o ipostază absolută. Ne amintim de o tulburătoare definiție a morții, oferită de Monseniorul Vladimir Ghika: „momentul în care ce a fost și ce va fi se topește într-un lucru unic”. Sau în echivalențele poetei „doar umbra tatălui
O deosebită surpriză by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3014_a_4339]
-
se asumă fără adjuvante ocolitoare. Acum, Mariana Bojan se înveșmîntă în penitenta Haină de cînepă (titlul celui de-al doilea ciclu). Dacă în Phantastikon poeta coopera fertil cu pictorița, plăsmuind frenetice tablouri ludice, iscînd un turbion carnavalesc al unei satire contrase în imaginar, în textele mai noi d-sa se disociază de limbajul plastic, se denudează sufletește în vederea confesiunii. La ușa confesionalului, mitologia e părăsită precum o slăbiciune. Poetica înscrie, prin reducția sa la notația frugală, degajată de sonoritatea formei tradiționale
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
amestecate în-tr-un osuar părăginit/ tu rămîi pînă la sfîrșitul sfîrșitului/ nobila mea suferință" (Pînă la sfîrșitul sfîrșitului). Pe de altă parte, dezamăgirea care e un laitmotiv al discursului său actual produce adesea o reducție a acestuia. Cuvintele par a se contrage, a seca drept rezultat al unui scepticism trecut în reflex, manifestîndu-se într-o înclinație către expresia laconică. Lehamitea conștiinței se oglindește în versul "economic", concentrat: "fetița cu chibrituri/ suflă în punga cu aurolac// ah ce rușine exclamă limuzina/ care gonește
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
albi/ doar în noaptea paharelor!"". (ibidem) Pascal e înfruntat prin antifrază, adus în fața agoniei umane, înfățișate fără menajamente. Se află aci, după toate probabilitățile, și o zvîcnire plebeiană, revendicativă, în fața aristocraticei culturi. Suferința generală a condiției umane e proletarizată, deci contrasă într-un caz particular: "Trestie/ ce cuvînt frumos, Domnule/ Pascal// dar n-ai spus trestie de carne,/ de vîrtejuri de nervi/ de celule care încremenesc de frică,/ care se blochează, se descompun/ cînd vuiește neantul prin ele// dar trestiile care
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
resentimentului: sentimentul și impulsul răzbunării, ura, răutatea, invidia, pizma și perfidia. Absența exteriorizării acestora din diverse motive conduce adesea - uneori prea adesea, și prea fatal - la cangrenarea personalității unui individ ori a percepțiilor unei clase sociale. Nu voi incerca sa contrag în câteva rânduri un proces atât de complicat și de bogat în nuanțe, cum este cel al formării și acțiunii resentimentului; virtuozitatea interpretativa a autorului face tocmai deliciul cărții. ajunge să semnalez pentru moment, anticipativ, largă răspândire în timp și
Profesionistii dispretului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17925_a_19250]
-
pe cer și acoperă parcurile cu o smîntînă albăstruie ce fulgeră mocnind" (Pofta istoriei). Refractar la transcendență, autorul montează un vizionarism semeț și totodată ironic, ca o compensație formală care nu evită scepticismul ricanant, parodia paradiziacă. O filosofie cinică se contrage uneori în formule sentențioase: „Dar noi? In viermuirea lumii, cu țestele deshidratate ale morților în mînă, silabisind Divina Commedia" (ibidem). „Arta poetică" descinde din această perspectivă provocatoare, modelată în mod caracteristic dintr-o pastă teratologică (Pădureanebună). Revine obsesiv un inventar
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
fața, cu atît mai mult cu cît aici observațiile privitoare la urgiile vremii șunt mult mai numeroase, mai clar articulate. Cîteodată ele alcătuiesc niște fișe ale stărilor psihofizice prin care trece autorul, suficient de elocvențe asupra unui rău generalizat, ce contrag însă revoltă în ironie: "Zile cu dureri de cap. Neîntemeiate dureri. Nu mă mai pricep. Cu atît mai puțin cei din jur. Învăț în originalul meu stil: după chef, umbră, îndoieli și căldura pîinii. Iar se vor alege țăndări de
Scrisori, scrisori... by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6735_a_8060]
-
ale cronicii poate fi rezumată așa: Mircea Ivănescu este un mare poet foarte greu de livrat publicului ca (de fapt: qua) mare poet. Afirmând, mai demult că „nu încape într-o antologie”, Ion Bogdan Lefter nu spunea altceva. Neputându-l contrage, nu-l poți nici populariza, accesibiliza ori trivializa. Cele câteva (deloc puține) antologii care-au apărut totuși în ultimele decenii sunt de o tristă ineficiență. Un semn al inflației. Cu ele cu tot, Ivănescu rămâne și astăzi un nume vag
M. Ivănescu în atmosfera lăuntrică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2595_a_3920]
-
stîng/ la marginea satului satul meu l-ați mutat/ închid cuvintelor ochii și ies pe lume să plîng" (Locuri gata să zboare). Irepresibila nostalgie a satului natal nu merge pe făgașul bătătorit al sentimentalismului dezarmant, ci se străduiește a se contrage în conturul unor imagini insolite. Patetismul de fond își caută căi de omologare formală. Poetul se simte un crucificat al dureroasei amintiri: "mă bateți în cuie pentru liniștea voastră/ să uit că mi-ați purtat/ prin vuietul tăcerii din străzile
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
laborator situat, după toate probabilitățile, la granița dintre intenționalitate și reflex creator obscur. Mai întîi e o triturare a realului, o reducție a sa la elemente periferice, la detalii anodine, din care țîșnește, compensator, un fabulos familiar. Fluxul faptic se contrage în aparențe insignifiante, apoi îngheață în descripția aluzivă: "Vînt nisipos/ după-amiaza mormăie și intră-n curte/ o pasăre umbrește/ pătuțul copilului/ Brusc mireasma gurii-leului/ răstoarnă farfuriile/ nările casei freamătă/ printre buzele copilului/ ceva ca un cuvînt/ ceva ca un lapte
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
lipsește. Dacă-ți vine să plîngi nu consuma toate lacrimile dintr-odată. / Nu căuta speranța atîrnată de pereții temniței. Ea are aici un singur sălaș: în obișnuința de toate zilele. / În temniță te eliberezi în fiecare zi". Astfel patosul se contrage într-un cinism carceral, ca saturație a răului, ca situație-limită a individului confruntat cu maxima ticăloșire a semenilor, grafiind "un ethos al martiriului și al speranței". n (va urma) Dar criticul de la Vatra se simte mult mai la largul său
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
complet decolorate de apele pe care le-a străbătut și cu mințile nu mai puțin spălate de acestea, Don Stephano își va accepta, ca Odiseu odinioară, rolul de Nimeni. Finalul romanului e, prin aceasta, remarcabil. Extincția e totală, continentele se contrag simultan, Spania, Suedia și România sunt aspirate într-o singură conștiință. Care și ea se evaporă. Merită totuși să mai așteptăm o vreme pentru a afla cine va scrie a treia carte a lui Constantin Ciucă.
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
arhitect - „less is more". Parcă efectuînd o anamorfoză misterioasă, portrete ireductibil adevărate, acela al lui Ion Gheorghiu, de pildă, își dublează modelul, cel din timpul determinat al pozei, cu spectrul devenirii sale peste douăzeci de ani. Ostil precipitărilor, acest moldovean contrage totuși vremea cînd, lent și dîrz, se ia la întrecere cu îndărătnicia pietrei. Rîdeam uneori, amintindu-i povestea sfîrîiacului, cum o așternuse Ion Creangă, istoria unei manopere care, neoprită, își reduce mereu ținta și anvergura atacului. Prea lucid spre a
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]