236 matches
-
diverse piese, cu salturi bruște de la un obiect la altul, de la o perspectivă la alta), ci În energia afectiv-imaginativă ce atrage fluxul vizionar În jurul temei centrale: un fel de „artă a fugii” și „ofrandă muzicală” divers instrumentată, orchestrată cu strălucire contrapunctică, cu o compoziție trimițînd spre polifonia barocă, orientată Însă de acest fir conducător. Și dacă nu Întreagă suprafața imensului vitraliu e la fel de strălucitoare, rămîn destule fragmente care dau măsura talentului de excepție al autorului lor. DISCURSUL ÎNSTRĂINĂRII ȘI AL FRATERNITĂȚII
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și obține Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Liviu Rebreanu” (Bistrița). Într-o construcție narativă complexă, care îmbină realismul istoric, reflecția culturală și utopia cărturărească, autorul cultivă un discurs epic modulat muzical. El alternează, contrapunctic, relatarea și proiecția fantastică, descrierea somptuoasă și dialogul, secvențele narative și fragmentele eseistice, imaginația și erudiția spre a sugera simultaneitatea perspectivelor. Suportul epic pare să fie biografia cărturarului moldovean din secolul al XVII-lea, Nicolae Milescu Spătarul, peregrin prin Orient
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286311_a_287640]
-
existențială, o aduce dialogul cu neființa din ciclul Litanii pentru orgă. V. asumă perseverent o estetică a reazemului moral pe care i-l oferă pământul, natura, cerul, mama. Versurile de dragoste se apropie - ca la Lucian Blaga - de starea complexă, contrapunctică, de situația-limită care atinge intensitatea maximă, „amestecarea” („M-am amestecat cu cântul/ca mormântul cu pământul./ M-am amestecat cu dorul/ Ca sângele cu izvorul./ M-am amestecat cu tine/ Ca ce-așteaptă cu ce vine”). Se caută fervent sensul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
protagoniștii apărând pe scenă nu în ordinea firească a întâmplărilor, ci parcă la voia hazardului. Povestea propriu-zisă este dintre cele mai banale, dar dispunerea narativă a secvențelor ce nu-și urmează logic una alteia, ci își răspund și se completează contrapunctic, oferă în final satisfacția refacerii întregului din elemente disparate. Romanul Departe (1975) narează într-un stil alert, nu lipsit de ironie și umor, incredibilele aventuri ale unui autor de romane polițiste, devenit ad-hoc detectiv particular. Avatarurile traversate de erou sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287476_a_288805]
-
anchetat de Securitate pentru discuții anticomuniste cu prietenii săi, în ultima perioadă a ceaușismului. El nu face din acest început un caz de disidență, ci îl amintește ca o minimă justificare a preocupărilor sale. Două dintre cărțile lui sunt axate contrapunctic pe chestiunea Securității: este vorba despre Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente, 1949-1989 (Editura Polirom, Iași, 2002) și Moștenitorii Securității (Editura Humanitas, București, 2004). Marius Oprea a antologat și comentat câteva dintre documentele cele mai importante legate de
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
un instrument puternic în mâna Partidului, plin de ură împotriva dușmanului, devotat Partidului, clasei muncitoare. Fără ură de clasă, nu aș fi putut munci la crearea unui astfel de aparat (ibidem, p. 256). Frenezia bătăliei împotriva „dușmanilor poporului” este reluată contrapunctic la aceeași conferință continuată în zilele următoare de Gheorghe Pintilie, figură patibulară de securist carierist, asasinul lui Ștefan Foriș (fost lider al Partidului, rival al lui Gheorghiu-Dej): să ne întărim, să putem da lovituri dușmanului cât mai puternice, poate întreit
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
tematic, stilistic și ca tipologie. Înclinația individualizantă este, cum s-a observat, aceea spre „fructificarea virtualităților «analitice» ale povestirii” (Nicolae Crețu). Procedeul predilect rămâne suprapunerea/interferența perspectivelor temporale, jocul de optică între momentul evocat și cel al evocării, din tratarea contrapunctică rezultând o proză ce „interpretează oarecum «muzical» stări de conștiință subtile, momente sufletești gingașe” (Dumitru Micu), cu frecvente inflexiuni lirice și imixtiuni ale fantasticului. „Prozator al orașului” (Eugen Negrici), autorul cultivă - într-un text care mizează pe notație și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
manifestă în mod evident un comportament semiotic, bazat pe dinamica interacțiunilor semetice. Prin aceasta, obiceiurile par să semnifice producția viitoarelor obiceiuri, în nesfârșitelor și lungile rețele întinse înapoi, până la începutul vieții, și înainte, până la semiosfera globală viitoare. 10. Totalitatea „duetelor contrapunctice” formează sfera de comunicații semiosfera Biosfera este înțeleasă ca o rețea globală de interconexiuni, ca un circuit al elementelor chimice prin organisme și mediu (circuit biogeochimic). Rămân însă multe aspecte care scapă înțelegerii noastre. Structurile chimice, structurile minerale și cele
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
Andrei de o altă iubire, romanul devenind astfel povestea unei visate descătușări. În subtext, aici este și un roman al formației. A doua carte, Un altfel de sfârșit (1998), conține patru nuvele, care pot fi și capitolele unui roman organizat contrapunctic. Personajul lor comun, Andrei, face legătura cu romanul precedent și accentuează latura autobiografică a prozei lui G. Remarcabilă este nuvela titulară, un veritabil poem în proză: într-un moment de criză, Andrei se întoarce în casa bunicilor și descoperă într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287342_a_288671]
-
Urmează o proiecție care, astăzi, nu-i tocmai acceptată: "Nu disidenții comuniști vor dărâma comunismul în România, ci reîntoarcerea în cultură a unor mari filosofi și gânditori ca Eminescu, L. Blaga, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga, C. Noica sau Mircea Eliade". Contrapunctic, un diagnostic exact asupra valorii "filosofiei marxiste" românești: "Cărțile marxiste de la noi sunt monumente de plictiseală, labirinturi soioase de citate îmbrâncite parcă în culmea neputinței sau a deznădejdii (...) Filosofii noștri nu-și îngăduie o urmă de libertate nici în matca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
în ceea ce are ea mai adânc, mai biologic"17, ca prezență grea a lumii": "Tu, stingere! Tu, chaos tu lipsă de viață!" Stare ultimă a lumii, praful stă sub leit-motivul Ecclesiastului ubi sunt. Tablourile cosmogonice nu sunt redate contemplativ, ci contrapunctic 18 cu lamentații, nu străine de scribii piramidelor. E, la tot pasul, un "refuz fără sfârșit"19 a uruitului roților timpului care macină tot ce este zidit, întemeiat de fapta umană, o întrepătrundere între cele două planuri: cosmic și terestru
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
într-o tonalitate înalt-elegiacă. Textele (Mihai, Horia, Ioan, Grigore Ghica ș.a.) sunt construite pe două nivele: poemul propriu-zis și „notele de subsol”, care alcătuiesc un „poem” paralel, o proiecție livrescă, decodificând uneori, iar alteori propunând simboluri. Al doilea ciclu, conceput contrapunctic, proiectează sentimentul fragilității ființei, iluziilor și amintirilor pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
să includă și România între acestea (întrucât revoluția română i se pare confuză), iar un cârcotaș precum eseistul Luca Pițu utilizează termenul loviluție pentru a indica amestecul de revoluție și lovitură de stat, hibrid pe marginea căruia s-a glosat contrapunctic în literatura de specialitate - și nu numai - apărută în postcomunismul românesc; am întâlnit și termenul lovituție, folosit în același sens ca și loviluție. Istoricii români s-au ferit să scrie pripit o sinteză asupra revoluției, considerând că o explicație globală
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
acela de „acțiuni teroriste” ale presupușilor complotiști străini. Obsesia lui era însă un complot urzit de Ungaria (această obsesie îl va marca și pe unul dintre poeții săi de curte, Corneliu Vadim Tudor, liderul unui partid ultranaționalist, care va pretinde contrapunctic în revista România Mare, apărută în 1990, că revolta de la Timișoara s-a născut dintr-un complot maghiar, cu sprijin internațional). Din stenogramele ședințelor Comitetului Politic Executiv al CC al PCR și din aparițiile televizate ale lui Ceaușescu rezultă modul
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
într-un bine susținut dozaj injectează în text, odată cu fiorul tragic, presentimentul unui zguduitor, de neevitat sfârșit. „Vina tragică” a personajelor rezidă în patima care le-a înrobit și le devastează. Elementele de comedie sunt utilizate cu măsură, spre sublinierea contrapunctică a filonului dramatic. Deschiderile către expresionism, realismul robust, care poate fi pus alături de cel din romanul Ion al lui Liviu Rebreanu, accentele naturaliste se contopesc într-o structură unitară, de evidentă originalitate. Alte piese, nereprezentate pe scenă în timpul vieții autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
ciclul Ceremonie despre lucruri de Al. Grigore 39: "Prea multă noapte și numai/ o singură răsuflare de aripi/ prea singur și totuși prea viu/ pentru-a împreuna frumos mâinile". Ceea ce pare să fie un exces al determinațiilor ființării e compensat contrapunctic de trăiri liminare, deficitare în orizontul existenței. Răsuflarea de aripi nu e o imagine prin sine; ea nu se configurează semnificativ decât în raport cu un corelat imaginal, profilându-se pe fundalul nopții. Ceea ce e excesiv, prin întunecarea perspectivei, face cu putință
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care îi dă ființă și lumină. O redă esenței care se dezvăluie 56; or, acum, firea e desprinsă de esență, învăluită în grija nefirească a aparenței. Ceea ce se vădea odată, în starea naturii înduhovnicite, printr-o vedere nepătată, clarvedere, conturează - contrapunctic - tabloul adamic al originarului, Imaginea asemănării fără fisură: " Firescul demult petrecut se/ vădește neprețuit privilegiu:/ "Nepăsător stam dinaintea Timpului, la fel/ cu nenăscuții (Cu adevărat fără vreun ajutor,/ dibuiai cărările îngerilor?), Cel-pururi-de-față/ mă făcea părtaș la înțelepciunea sa; astfel/ puteam
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de acasă, la liceul din Năsăud, băiatul este răpus de aceeași "spaimă dureroasă": Se simți părăsit, izgonit, străin și neputincios." Refugiul este instantaneu, în privirea ancorată de icoana atîrnată pe perete, înfățișîndu-l pe Iisus Hristos răstignit pe cruce. Romancierul inserează, contrapunctic, narațiunea retrospectivă. Ea se confundă cu o coborîre în somn a eroului, epuizat de o neliniște care nu poartă nici un nume, ci este încă doar o imagine: ochii condamnatului. Îl pacifică melodia doinei soldatului, "trezindu-i din somn șiraguri de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
narației. Joncțiunea celor trei componente ale discursului narativ, servind tot atîtea intenții (reflexivitate / metatextualitate, reprezentare, comentariu naratorial, ancorat în prezentul povestirii), creează un ritm. Alternarea lor, un contrapunct sesizabil. De remarcat este ordinea studiat dispersată a secvențelor și reluarea lor contrapunctică. Excursia îndrăgostiților, la Brașov, plănuită înadins în contratimp, pentru "a nu atrage atenția celorlalți" asupra lor, presupune o despărțire de trei zile. Decalajul prilejuiește o întîmpinare la gară. Surpriza amestecată a întîlnirii, nemărturisit deceptivă, inițial, amintește parcă dezolarea cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și categoriile de deținuți), rezistența în lagăre, precum și exilul care urmează eliberării din GULAG. Această dispunere a problemelor o determină pe Ruxandra Cesereanu să afirme, just, că "Arhipelagul GULAG are o structură de puzzle, anumite teme si motive se reiau contrapunctic"243. Reluarea unor teme și motive se explică prin faptul că pe parcursul întregii lucrări se întretaie două linii, una istorică (prezintă, an după an, procesul istoric de instaurare a sistemului sovietic și a societății sovietice înseși) și una tematică (arată
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
atributele celui din urmă, alese desigur nu la întâmplare. Titu se plimbă prin sat și trece pe lângă următoarele „instituții”: postul de jandarmi - cârciuma - primăria - școala - biserica (II, 3). Unele paragrafe sunt construite integral pe contraste agitatorice. Iată un asemenea montaj contrapunctic (IV, 4): discursul regelui despre grija ce o poartă țăranilor - perceptorul vrea să-i ia ultimul porc lui Ignat Cercel, tatăl a patru copii - Aristide Platamonu o siluiește pe Gherghina - civilizația pătrunde și în București sub forma restaurantelor de noapte
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
O primă temă, plină de frământare apare în pianissimo la viole și viori, pentru ca, pe neașteptate, orchestra să atingă o ritmică nestăvilită, căutând parcă o ieșire spre lumină. Simțim o revărsare afectivă, care atinge moravuri variate, într-o perpetuă mișcare contrapunctică, marcată pregnant de celulele ritmice, care încarcă de tensiune contextul. Partea a treia a romanului, intitulată Focurile și păstrând ca pe o constantă a expresiei tautologia (evidentă încă din primele capitole: Scânteia, Flăcări, Focul), accelerează ritmul, drama fiind realizată într-
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Carmen Bocăneţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1355]
-
au băgat,/ Scoală fată de’mpărat” (LipnicRepublica Moldova). Fecioara și-a îndeplinit parcursul mitic și a adus în contingent fertilitatea (sub simbolul specific al nubilității feminine) ca promisiune metaforică a pruncilor pe care îi va avea. Jocul timpurilor verbale este contrapunctic; imperativul invitației apare de patru ori (o dată viitorul popular ți-a fi impune fetei limita) și tot de atâtea ori perfectul compus surprinde căderea instantanee în timp a vegetației revigorate de „fata de împărat”. Sintagma amintește de ipostaza mirelui din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza”. Acțiunile scurte și rapide nu intră aici sub puterea mistuitoare a duratei pentru a fi redate prin perfect compus, ci au repercusiuni la nivel sacru și sunt ilustrate contrapunctic, ca niște flash-uri ale evoluției eroice. Imperfectul mai are și funcția de a crea o acțiune repetitivă, aproape sâcâitoare, constanța cu care aceasta se reia arătând, de fapt, nevoia imperioasă de a provoca un anumit gest: „Și mergând la-vânătoari
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
două tipuri de „Înaintare și cunoaștere”, dar și de expresie, a legilor ființei și Universului; legi, principii simple și tiranice care modelează; iată, geniul uman, afirmă Nietzsche, și Îl desparte În cele două „firi”, dar și În două „metode” esențiale, contrapunctice și armonice, de activare, ale spiritului uman, anistoric și neliniștit! 6 Între ’79 și ’81 am trăit În R.F.G., la prietena mea Barbara Schander, șefa oficiului Internationes, o instituție guvernamentală comparabilă cu British Council, ce se ocupă cu organizarea sejururilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]