280 matches
-
interior: albii și popoarele care solidarizau cu ei (ucrainenii, spre exemplu, intrau în această categorie). Propaganda desfășurată în această direcție lua forma unui război psihologic ce urmărea diminuarea rezistenței psihologice a adversarului și întărirea convingerii acestuia că n-are viitor contrarevoluția. A treia direcție viza armata și elitele muncitorești, elemente care trebuiau atrase de partea revoluției. În această privință, Lenin s-a dovedit un geniu. Dacă • Jacques Ellul, Histoire de la Propagande, Paris, PUF, 1967, p. 114. • Vezi mai ales Arnold J.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
istoriei este aceea că, în locul libertății, necesitatea a devenit categoria esențială a gândirii politice revoluționare 6. Un alt aspect al filosofiei lui Hegel, derivat tot din experiența Revoluției franceze, privește caracterul mișcării istorice, mișcare dialectică și necesară, de la revoluție la contrarevoluție, de la 14 iulie la 18 Brumar și Restaurație. Această mișcare are menirea să împingă istoria într-un sens irezistibil. În faimoasa dialectică hegeliană a Libertății și Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
e cea mai bună soluție, ce trebuie schimbat și cum. Fiecare se simte dator să schimbe ceva, să reformeze după mintea sa. Iar revoluțiile, mari sau mici, conduse de entuziasm sau de inspirațiile unor lideri mesianici, au costuri enorme, antrenează contrarevoluții, Întotdeauna violente. Dimpotrivă, clinicianul social Îi ajută pe oameni să Înțeleagă, să evite rupturile și conflictele, să negocieze. De la sondajele de opinii (nemanipulate!) la dinamica grupului există o multitudine de metode de Învățare Împreună a reflecției, pentru viitorului tuturor. Puteam
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
Hofstede și S. Schwartz, se reconfirmă relativa omogenitate în interiorul culturilor naționale, iar pozițiile relative dintre țări sînt foarte inerțiale, ceea ce sugerează că fiecare societate înclină să își conserve dispunerea dimensiunilor culturale. Cu toate acestea, pe alocuri se poate remarca o "contrarevoluție tăcută" a orientărilor valorice (Ignazzi, 1992, 2006), care indică o reconfigurare a structurării valorilor dominante chiar și în societățile care au cunoscut o anumită prosperitate și stabilitate politică democratică. Din cauza unor forme de inechitate care se propagă în țesutul social
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
a Națiunilor Unite au repurtat o victorie majoră în 1965, când Adunarea Generală a decis să renunțe la aplicarea articolului 19 din Cartă și să accepte principiul contribuției voluntare la operațiunile de menținere a păcii. Această victorie constituie o veritabilă contrarevoluție împotriva Națiunilor Unite - mai precis, împotriva evoluției prefigurate ca urmare a progreselor extraconstituționale discutate anterior. Această decizie a anulat dezvoltările extraconstituționale ale ultimelor două decenii. A reorientat Națiunile Unite către intențiile originare ale Cartei. În practică, Consiliul de Securitate devenea
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
produs nici un fel de compensare -, de pildă în cazul bătrânilor din mediul rural, al orfanilor etc. - deprivarea a luat, la rândul ei, forme excepționale. Tranziția postcomunistă a reprodus o bună parte a caracteristicilor tranziției comuniste, chiar dacă nu a fost o „contrarevoluție” la revoluția comunistă. Asemenea comunismului, tranziția postcomunistă a definit o nouă formă de normalitate socială care, măcar la început, nu putea cuprinde decât o minoritate a populației. Ca orice societate nouă, societatea postcomunistă a creat două sisteme noi de distribuție
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
București sunt diferite. În timp ce decanul corpului consular, Eder, reprezentantul Austriei, intra în discuții cu noul guvern, consulul francez Tillos nu ezita să-și exprime dezaprobarea față de guvernul provizoriu, sugerând chiar împotriva uzanțelor diplomatice consulului Angliei, Green, posibilitatea sprijinirii declanșării unei contrarevoluții. Agentul diplomatic al Franței raporta disponibilitatea colonelului Solomon ca regimentul său să acționeze în favoarea fostului domnitor. Tot după afirmațiile sale și I.Em. Florescu părea acum gata să răstoarne guvernul provizoriu pentru a-l înlocui cu o administrație condusă de
by LIVIU BRĂTESCU [Corola-publishinghouse/Science/985_a_2493]
-
volumelor Traîtes et trahisons. Guerres, imaginaires sociaux et constructions politiques (Trădători și trădări. Războaiele, imaginar social și construcții politice [Seli Arslan, 2007]) și Listes noires du Parti communiste (Listele negre ale Partidului Comunist [Calmann Lîvy, 2007]) • Adeziune; Anarhism; Arhive; Conspirație; Contrarevoluție; Stângism; Kronstadt; Mai 1968; Organizare; Organizații de masă; Ortodoxie; Social-democrație; Sindicalism; Troțki; Tvoțkiști. PHILIPPE BUTON, doctor în științe istorice, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Reims. Este autorul volumului Les Lendemains qui dîchantent. Le PCF à la Libîration (Zori
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
muncitoare. Pe de altă parte și asta pe linia lui Marx, Lenin nu concepe revoluție fără o violență „generatoare de istorie”, având datoria să meargă până la teroare* și la război civil*, singurele mijloace, în ochii lui, de a elimina forțele contrarevoluției*: burghezia, aristocrația, țărănimea independentă etc. în sfârșit, în cursul evenimentelor din anul 1917, Lenin se dovedește a fi liderul charismatic, însuflețit de o formidabilă voință de putere și remarcabil strateg și tactician în cucerirea puterii - dacă nu și în gestionarea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care vor fi stâlpii de susținere a tuturor regimurilor comuniste -, înainte de a proclama „Teroarea roșie”, în septembrie 1918, și de a o înscrie în Codul penal sovietic din 1922. Lenin și succesorii săi au justificat întotdeauna teroarea prin împrejurări: pericolul contrarevoluției*, amenințarea țărilor imperialiste etc. Dacă ar fi fost așa, teroarea ar fi trebuit să înceteze odată cu dispariția acestor împrejurări, or acest lucru nu s-a întâmplat. în realitate, teroarea a fost utilizată ca mijloc de guvernare legitim și obișnuit. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de faza republicană a Revoluției Franceze, așa cum s-a schițat ea în octombrie 1791 și caracterizată imediat după aceea de un climat de război* și de stare de asediu: polarizarea extremelor, centralitatea figurii dușmanului - dușmanul poporului - și a noțiunii de contrarevoluție*, obsesia complotului și a trădării, desemnarea suspecților. Tot atâtea teme și episoade reluate la nesfârșit de Lenin*, dar cărora el le accelerează etapele până la a le face să intre într-un tot: „revoluția soldaților”: crearea batalioanelor federate în vara anului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pregătește contraatacul. în timp ce, pe 1 noiembrie, Nagy proclamă neutralitatea țării, Andropov - ambasadorul sovietic în Ungaria și viitor șef al KGB, iar, mai târziu, secretar general al PCUS - îi cere lui Kadar să lanseze la radio avertismentul: rebeliunea poate duce la contrarevoluție. în cursul nopții, Kadar îi întâlnește pe Suslor și Mikoian întorși în secret în Ungaria, după care se pune la adăpost în Ucraina, timp în care Hrușciov se asigură de susținerea altor conducători comuniști - îndeosebi de a lui Tito* - în privința
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de clasă, vizează în primul rând făurirea conștiinței de clasă a proletarilor ruși. Ea trebuie să favorizeze, printr-o critică sistematică, subminarea societății capitaliste. Unul din resorturi rezidă în reducerea adversarului, la nevoie, și prin amalgamare, la figura detestabilă a contrarevoluției* - „chiaburul”, social-patriotul, iar, mai târziu, „fascistul” - într-o logică maniheistă care-l opune pe prieten dușmanului. Bolșevicii* ajunși la putere adaugă propagandei lor și apărarea URSS, „construcția socialismului” și emergența „omului nou*”. înainte, ca și după victorie, Partidul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și nazist Totuși, în două țări, în Germania și Italia, antibolșevismul adoptă o atitudine radicală care depășește reacția conservatoare sau democratică. într-adevăr, așa cum a arătat Franșois Furet în Trecutul unei iluzii, fascismul și nazismul, în loc să reia forma tradițională a contrarevoluției* inspirate de Revoluția Franceză își însușesc logica revoluționară și recurg la metodele bolșevice - demagogie nerușinată, exacerbarea pasiunilor, crearea unui partid-miliție, agit-prop*, mobilizarea maselor, respingerea democrației* parlamentare, elogiul dictaturii. în Italia, fostul lider socialist Mussolini creează în 1919 mișcarea fascistă care
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la comunism, răspunzând binecunoscutului slogan „Fascismul nu va trece!” Sentimentul antifascist apare în mediile democratice și revoluționare italiene ca reacție la creșterea în amploare a mișcării lui Mussolini, în 1919-1924. Comuniștii analizează atunci fascismul ca pe o formă inedită a contrarevoluției*, opusă revoluției din Octombrie* și creșterii avântului revoluționar în Europa*. în cursul anilor 1920, ei îl identifică cu războiul* și cu dictatura, tendințe naturale ale capitalismului care, de îndată ce se anunță revoluția, renunță la fațada democratică și adoptă metode violente. Lupta
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
contrasocietatea în care se regrupează militanți care trăiesc după tipicul contestației ura lor față de societatea existentă și separată de a o construi pe societate comunistă. în sfârșit, conspirația permite și interpretarea lumii ca un complot îndreptat împotriva sistemului comunist internațional. CONTRAREVOLUȚIE Termenul contrarevoluției trimite la realități diferite, mergând de la curente defavorabile revoluției* până la adversarii ei declarați și activi. Noțiunea apare sub Revoluția Franceză, odată cu lucrările în care filosoful irlandez Edmund Burke își exprimă încă din 1970 ostilitatea sa față de schimbarea regimului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care se regrupează militanți care trăiesc după tipicul contestației ura lor față de societatea existentă și separată de a o construi pe societate comunistă. în sfârșit, conspirația permite și interpretarea lumii ca un complot îndreptat împotriva sistemului comunist internațional. CONTRAREVOLUȚIE Termenul contrarevoluției trimite la realități diferite, mergând de la curente defavorabile revoluției* până la adversarii ei declarați și activi. Noțiunea apare sub Revoluția Franceză, odată cu lucrările în care filosoful irlandez Edmund Burke își exprimă încă din 1970 ostilitatea sa față de schimbarea regimului. Dar în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
bolșevicii califică în acest fel toate forțele politice și sociale care le sunt ostile. Prin această stigmatizare, ei caută să-și descalifice concurenții direcți în câmpul revoluționar - socialiști revoluționari, menșevici, anarhiști*, soviete țărănești - acuzându-i mai întâi că fac jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în 1920, Lîon Blum, care a refuzat aderarea la Internaționala Comunistă*, este desemnat ca instrumentul sau aliatul contrarevoluției. Odată cu bolșevizarea și apoi stalinizarea PC, termenul „contrarevoluționar” cunoaște unele derapaje, toți comuniștii* fiind adesea asimilați, de la sfârșitul anilor 1920, cu fascismul, fie că sunt autentici fasciști, democrat-liberali, socialiști reformiști - calificați drept „social-fasciști” între 1928 și 1933 -, sau chiar rezistenți
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
adevăr, în septembrie 1922, Lenin* ordonă expulzarea a 160 de filosofi, scriitori și istorici: două „vapoare de filosofi” duc floarea intelectualității ruse în Germania. Totuși, prima jumătate a anilor 1920 este încă propice expresiei artistice - cu condiția să nu servească contrarevoluția*. în 1922 ia ființă, avându-l în frunte pe Maiakovschi, Frontul Stâng al Artei (LEF), ai căror teoreticieni se reclamă de la arta „de comandă socială” și de la „arta industrială”, și neagă formele tradițională de artă în favoarea „artei faptului”. Krucennih, Pasternak
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Tratatului de la Varșovia pătrund masiv în Cehoslovacia pentru a pune capăt Primăverii de la Praga, o încercare de reformare a regimului comunist. Mulțimea pragheză, pașnică, înconjoară tancurile sovietice și încearcă să explice tinerilor soldați că în Cehoslovacia n-are loc nicio contrarevoluție. =DISIDENȚA= 20. Pe 17 august 1962, un tânăr zidar de 18 ani, Peter Flechter, și prietenul său Helmut Kulbeik încearcă să treacă Zidul Berlinului. Surprinși de o patrulă, Kulbeik reușește totuși în tentativa sa, dar Flechter este rănit de un
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
scrutin secret, încetarea încarcerărilor pe motive politice și a „comisarocrației”, încetarea rechiziționărilor forțate, dreptul țăranilor de a dispune după cum cred de cuviință de pământ și de surplusul recoltei lor. Guvernul bolșevic refuză orice negociere, susținând că este vorba de o contrarevoluție*. Pe 5 martie 1921, în ziua întrunirii celui de-al X-lea Congres al Partidului Bolșevic, Troțki ordonă înăbușirea revoltei. La Petrograd sunt arestați 2.000 de muncitori, iar Armata Roșie* și trupele Ceka atacă Kronstadt. Insula e ocupată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
apuca să-i lichideze și pe ultimii dușmani, și atunci se aruncă într-o adevărată frenezie nimicitoare. Deja, pe 19 martie, el ceruse lichidarea Bisericii ortodoxe. în mai, inițiază un vast plan de „expulzare a scriitorilor și profesorilor care sprijină contrarevoluția” și dă directive pentru redactarea unui nou cod penal, care va servi la organizarea procesului* trucat ai socialiștilor revoluționari. Pe 17 iulie, are convorbiri cu Stalin*, privitoare la deportarea* menșevicilor. Iar la sfârșitul lunii septembrie, dispune expulzarea din țară a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
războiului, dar și tendințe pacifiste pe care IC să le înfrâneze, impunând în 1922 secțiilor sale cultul „războiului just”. în ce privește cea de-a 14-a condiție, ea impune PC să „susțină fără rezerve toate republicile sovietice în lupta lor cu contrarevoluția*”, să „stimuleze neobosit refuzul muncitorilor de a transporta munițiile și echipamentele destinate dușmanilor republicilor sovietice” și „să întețească, fie legal, fie ilegal, propaganda în rândul trupelor trimise contra republicilor sovietice”. Așa cum precizează Troțki, „frontierele URSS nu sunt decât tranșeele luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
republicană din 1848, urmată de o serie întreagă de manifestări revoluționare în întreaga Europă, îndeosebi în Germania. Marx se instalează la Köln, unde devine una din figurile importante ale mișcării democratice și revoluționare, fondând un cotidian, Neue Rheinische Zeitung. Dar contrarevoluția triumfă, și el este expulzat din Germania, în mai 1849, apoi din Paris; așa ajunge să se instaleze la Londra. în 1847, publicase deja o violentă critică a lui Proudhon (Mizeria filosofiei). în 1852, el face, în 18 Brumar al
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]