100 matches
-
le parcurge mai târziu. Alte lucrări apar sub forma unor instalații complexe, ale căror obiecte și relații nu le poți percepe la o primă vedere, le fotografiezi și treci mai departe. În cazul acesta se poate vorbi despre o transgresare contrariantă a momentului experienței estetice, un moment amânat care îți afectează perspectiva, diminuându-ți experiența perceptivă petrecută în spațiu și extinzându-ți experiența reflexivă pe care o ai în fața fotografiei, respectiv a imaginii spațiului simbolic organizat de mesaje accelerate. România la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
curețe de cerneală și hîrtia destinată criticelor sale a transportat-o la privată” (în Facla, an IV, nr. 32-46, noiembrie-decembrie 1913). Una dintre țintele favorite ale polemicilor lui Vinea este E. Lovinescu, împotriva căruia se dezlănțuie în diatribe violente; aparent contrariant (ambii comentatori sînt adversari ai sămănătorismului, ambii se vor manifesta ca exponenți ai sincronismului modernist), faptul se deovedește a fi elocvent. Ar fi reductiv să punem aceste excese doar pe seama influenței pamfletare a lui Arghezi și a lui N.D. Cocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epocă drept curente noi, radical antiraționaliste și antimimetice. Alăturarea artei bizantinizante și heraldice a lui Mateiu Caragiale sau a poeziei lui Ion Barbu și a discipolilor săi de Vinea, dar și de Tzara sau de suprarealiști, apare astfel mai puțin contrariantă: în fond, cu toții pot fi plasați sub semnul manierismului fantast. Capitolul IV. Periferii futuriste. Receptarea futurismului italian în România antebelică Pînă în 1916, avangardele artistice europene își fac simțite ecourile în mediile literare românești mai ales prin intermediul futurismului italian și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte de textele (și medievale și contrariante) despre fecioarele acelea într-atît de cristaline, încît li se puteau zări, alunecând prin vitrinele ciudate ale gâturilor subțiri, până și vinurile roșii, ce le sorbeau din cupe de argint... Parcă domnițele alea altă grijă n-ar fi avut decât să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
proverbe. Interesul cărții de interviuri Perimetru sentimental. Dialoguri cu scriitori olteni (1980), unde se urmărește cum se reflectă în opera interlocutorilor atitudinea față de ținutul natal, stă mai cu seamă în originalitatea unor răspunsuri care pun sub semnul îndoielii „tema” convorbirilor. Contrariantă este, de pildă, replica lui I. D. Sârbu: „Determinările regionale le consider bune în anecdote și în folclor.” De altfel, cele cincizeci și cinci de dialoguri sunt inegale ca importanță, fie ea numai documentară, deoarece, cum spune Cornel Ungureanu, „prea mulți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288891_a_290220]
-
în septembrie 1847, și-a compus singur epitaful. Nici în poezie P. nu-și dezminte firea plină de ciudățenii. În 1820 „potrivise” în românește și în grecește o carte - un prohod al Domnului și al Sfintei Fecioare - cu un titlu contrariant: Urmări pe mormintiri. Giamnân limbi, ceea ce vrea să însemne că e vorba de un text bilingv. Confuză e și o psaltire în versuri, alcătuită în 1827 și prefațată de Vasilie Popp, Psaltirea prorocului și împărat David. Nebulosul stihuitor ticluiește o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288998_a_290327]
-
St. Zweig) „Poți iubi așa de mult viața, Încât să-ți devină insuportabilă.” (L. Blaga) Cea mai mare nenorocire este aceea după care nu poți decât să râzi. (Absurdul nu ne lasă, Într-adevăr, drept replică decât perplexitatea sau râsul contrariant.) Cu absurdul nu poți lupta, spunea Constantin Noica: „E ca și cum ai lupta Împotriva izvoarelor sau a cămărilor vântului”. Emil Cioran atrage atenția asupra altui paradox al răspunsului afectiv: „Gândurile cele mai adânci și cele mai scumpe sunt acelea pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
a unor profesori este acela de a-i pune pe elevi sau studenți În situația de a se Îndoi, pe moment, de veridicitatea unui fapt devenit indubitabil pentru toți. Gândirea lor nu va accepta Însă pentru mult timp această situație contrariantă și vor simți nevoia să aducă argumentele necesare pentru a restabili poziția de adevăr a faptului În cauză. Dar pentru profesorii respectivi importantă nu va fi această preocupare de restabilire a poziției științifice sau sociale a adevărului discutat, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
trebuie să dăm socoteală (dacă nu justiției divine, atunci neapărat propriei conștiințe, care, dacă până atunci am făcut imprudența de a o ignora, În ceasul al doisprezecelea se răzbună, intrându-și În drepturi). Μ Ne confruntăm uneori cu afirmații surprinzătoare, contrariante, care cuprind un paradox prin ele Însele: de exemplu, „Sportivul X este prea bun ca să câștige un campionat mondial!”. Deși aparent ilogică, o afirmație de acest gen exprimă totuși un adevăr psihologic: sportivii geniali au particularitatea curioasă de a ignora
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vedea În schimbările produse asupra persoanei, prin asimilarea lor de către aceasta. Notăm astfel următoarele situații: aă Întâlnirea cu situații pozitive, situații deschise de viață, cu caracter stimulant pentru individ; bă contactul cu situații negative, de tipul situațiilor Închise de viață, contrariante, conflictuale, tensionale, generatoare de traume psihice pentru individ. Evenimentele vieții trăite sunt asimilate de către individ indiferent de voința sa. Ele lasă Întotdeauna urme adânci În viața persoanei. Efectul lor de schimbare a individului poate fi pozitiv, de progres, sau negativ
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când starea, de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, nejustificată, a intenției răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient de puternic pentru a fi considerată, ca frustrantă; la fel, persistența pentru o perioadă mai lungă, de timp a situației obiective de frustrare, sau creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și convingeri morale, în cadrul experienței de viață, al unor particularități structurale (temperamentale sau emoționale), sau în modul de interpretare a realitătii, determină tipul de răspuns la „frustrare”, respectiv carcterul organizat sau dezorganizat al comportamentului, precum și semnificația de frustrant a evenimentului contrariant, apărut la un moment dat. De aici rezultă difificultatea realizării unei clasificări a „surselor frustrațiilor”. Majoritatea clasificărilor efectuate grupează „evenimentele frustrante” în două mari categorii: cele care aparțin „frustrației primare”, care presupune absența obiectului necesar satisfacerii unor trebuințe primare, biologice
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrație”: a) putem prevedea conduita de frustrație, pe baza cunoașterii structurii personalității și a situației obictive de frustare; b) putem diagnostica personalitatea celui frustrat, pe baza cunoașterii conduitei și a situației frustrante; c) putem discerne modul cum se reflectă situația contrariantă în conștiința subiectului, pornind de la analiza conduitei în situații de frustrare și a structurii personalității celui frustrat. Cunoașterea acestor aspecte ale fenomenului de frustrație - „situația frustrantă”, „conduita” respectivă, și „personalitatea” subiectului frustrat - ni se impune nu numai pentru a obține
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru a arăta varietatea deosebită a condițiilor frustrării și a reactivității umane la frustrare. „Situațiile de frustrare” sunt strând legate de gradul de flexibilitate psihică în găsirea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările multiple și adesea contrariante ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității și maturizării presoanei. „Situațiile frustrante” caracterizează tocmai acele condiții în care nu a fost realizată concordanța între „persoană” și „ambianță” (armonia între interesele individuale și cele ale societății), precum și echilibrul intra psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și răspundere a conștiinței valorii personale — condiții psihologice indispensabile reușitei în lupta cu agenții frustranți. Reducerea conduitelor deviate ale elevilor puternic frustrați implică modificarea stilului de viață al acestora, dezvoltarea capacităților de percepere, înțelegere și interpretare realistă / obiectivă a situațiilor contrariante și a propriilor reacții aberante față de acestea — toate acestea fiind realizate pe baza unor măsuri psihopedagogice flexibile, care sunt adaptate specificului situațiilor concrete de frustrare și caracteristicilor psihologice ale personalității elevului frustrat. Mai mult chiar, deoarece sentimentul profund de frustrație
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a deschide un altul, firele raționale și sentimentale ce ne leagă de cercul sintezei care se închide (după o expresie celebră a lui Commoner) sunt cârpite în fel și chip. Ieșirea dintr-o modernitate se arată mai încărcată de tensiuni contrariante decât nașterea unui copil. Până la un punct, nesesizat încă, ieșirea din scenă a lumii orientate după randament ia forma nașterii unei alte lumi, ce pare însă puțin pregătită să pornească în alt fel ciclul căutării de sine. În cel fel
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
-o și cu care nu mai avea nimic în comun. Să nu uităm însă că fundamentele acestei orientări au fost schițate în ultimii ani ai regimului dejist, și au apărut ca o reacție profilactică la consecințele intersistemice ale avatarului ideologic contrariant al centrului moscovit. Capcanele destalinizării au fost surmontate în final de către RPR, la fel ca și provocările leninismului pre-europenizat. Criza de legitimitate a regimului nu a fost depășită însă niciodată. Dovada o constituie faptul că, de-a lungul întregii sale
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
franceze, citește, memorează versuri și proze din producția timpului și pictează întruna, fără program, părîndu-i-se că viața-i prea scurtă pentru a o pierde în fleacuri. Dar același moment îi cere să țină cont de imperativul său. Unul nou, turbulent, contrariant pentru spiritele clasate. E la modă decadentismul, morală a "hedoniștilor cu mustrări de conștiință", căruia Pallady îi plătește tribut pe măsură, însușindu-și forma de dandysm care-i convenea cel mai mult, nu o frondă plebee și păguboasă, ci un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
suporturi, aparținînd unui nordic (al cărui nume nu l-am reținut/ n-am ținut să-l rețin, neajungînd, acesta, probabil niciodată, să fie memorabil). Plecînd de la fotografie, chiar pe fotografie, admiratul nostru din acea dimineață ajungea la somptuoase compoziții deși contrariante pentru... tradiționalistul din mine teribil de convingătoare din unghiul vocației. Fotografia se supunea exercițiului de mare virtuozitate grafică, iscînd un gen... ambigen după unii puriști oricum dubios foarte acoperitor stilistic. Ne extaziem amîndoi observînd ce duct alert și credibil proba
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Momentul este marcat de apariția volumului Timp răstignit (1969), prin care se manifestă ca modernist radical, neofuturist îndrăzneț în ideație, exprimare și chiar în grafie, recurgând la artificii tipografice de inspirație avangardistă. Cultivă versul alb, imaginea frapantă, uneori arborescentă și contrariant bizară, un anumit pitoresc sau „exotism” al juxtapunerilor neașteptate. Asemănarea cu avangarda rezidă mai ales într-o relativă truculență caleidoscopică, în ebuliția imaginației, în culoare, în zeflemeaua cumpătată, blândă, de fapt în recursul la bizarerii, la alăturări ciudate. Cu trecerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
fanatism, prioritatea trebuie să revină imaginației. Cu o debordantă inventivitate, S. are, de pildă, ideea unui Teatru de Vedenii, care să transfere cotidianul în fantastic, precum și - într-o montare de răsunet cu Macbeth de Shakespeare, în 1946 - fantezia, pentru mulți contrariantă, a folosirii unor măști (care ar exprima „esența artei actoricești”); închipuie Teatrul Rotund (în mijloc publicul, de jur-împrejur actorii, pe o scenă circulară); recurge la tehnica cinematografică ș.a.m.d. Spectacolul teatral, așadar, dispune de un limbaj al lui - fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări", îmbinată cu "deformarea caricaturală". Incipitul "paginilor bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința de a fractura conexiunile dintre imaginea ficțională și realitatea extralingvistică. Concordante omologii tipologice justifică traseul intertextual. Lache și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este, mai degrabă, unul de oscilare derutantă între cele două nivele, și nu de paralelism prin imitare sau ignorare. Observăm, în acest sens, cum, în mod invariabil, incipitul textelor urmuziene pornește de la normal și acceptabil, pentru a devia treptat și contrariant, spre anormal și inacceptabil simțului comun. Astfel: Ismail "nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 1/2 dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arinoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fac chef negustorii, țăranii, soldați, bicicliști, mahalagioaice, popi etc, cu familia și copiii; mănâncă fleici, frigărui, mai ales cârnați și pastramă, și beau must, aspirând cu deliciu pe nas și pe gură mirosurile zaanalei și praful șoselii."112 Aceeași delectare, contrariantă pentru cititor, caracterizează îndeletnicirile, hobby-urile și gastronomia eroilor urmuzieni: "Cea mai mare plăcere a lui Algazy în afară de obișnuitele ocupații la prăvălie este să se înhame de bunăvoie la o roabă și urmat cam la doi metri de coasociatul său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din cuplul de forțe jungian anima/animus a unei anime benevolente, creatoare. Oricum, este evident că, spre deosebire de himerele și sfincșii decadenți, a dispărut la Paciurea elementul care le edifica, tensiunea dintre principiul plăcerii și pulsiunile tanatice, care configurau un erotism contrariant, deviant, morbid. Formalismului decorativist, sau ceea ce John Reed definește ca Stil decadent, Paciurea îi opune un formalism ontologic. Sorin Alexandrescu focalizează ceea ce el numește emergența formei, efortul generic, ineluctabil al materiei de a prinde formă, cu mențiunea că acest tip
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]