185 matches
-
Beligrad ar fi putut stârnit de romanul pe care Leo îl răsfoia în Cișmigiu, cunoscută fiind teoria lui Tristram Shandy asupra legăturii dintre forma nasului și cea a destinului. Or, atât Tristram, cât și profesorul de engleză aveau nasurile bușite, coroiate și strâmbe, primul din cauza extragerii din placentă cu forcepsul, al doilea pentru că scosese din țâțâni cu septul o chiuvetă din fontă, în timp ce încerca să se ferească de un coleg care-l amenința cu un bulgăre de zăpadă. Știută este, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
atlaz, de aceeași nuanță. Părul, vopsit tot mov, îl poartă strâns într-un coc monden, probabil pentru a contra-balansa ochelarii uriași, cu lentilele precum fundul buteliilor uzate de sifon și care, cățărați cu parapon pe șaua îngustă a nasului ei, coroiat ca un plisc, o fac să semene la perfecție cu o bufniță. O bufniță negriciosă, grasă, de hambar, un ciuf, fumând în draci, cu scrumiera în poală, niște țigări subțiri și răsucite, cafenii, care trăznesc demențial a camfor, a eucalipt
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
va cere situația. Execută zilnic simulări și antrenamente pentru cazuri reale în poligon. Comandantul de echipaj, majurul Babuloi, un tip cam plinuț de vreo 45 de ani, cu o față rotundă și roșie, cu o mustață aranjată sub un nas coroiat, a primit ordin de la comandantul unității să plece în misiune la palatul ce domină centrul orașului pentru a salva o pisică urcată în vârful turnului central aventurată în prinderea vreunei vrăbii sau a vreunui porumbel și de unde nu mai putea
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mărăcine, joacă popa și cu mine! Uiiu, uiiu!... Popa știa cine l-a strigat. Era una de-a lui Beșleagă, urâta satului. O femeie planturoasă, de vreo patruzeci de ani, cu o față plină de urme de bube, un nas coroiat și cu ochi ca de bufniță. Că, de, Dumnezeu nu le-a lăsat pe toate urmașele Evei la fel de frumoase. Cred că o știi, că ți-a fost elevă. - Cum să nu mi-o aduc aminte? Când am predat lecția „La
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâș pâș, greoaie, și pieptoasă, și cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja și i se lungise și nasu. I se făcuse nasu coroiat. Și-așeza pe masă sticluțele și se uita la ele. Asta a fost când... începea. Și-amintea de toate, când le primise, dată dracului ce ținere de minte putea să aibă ! — Asta a fost cu... zicea. Știa cum le cheamă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de jos, În timp ce În patul de sus stă sprijinit În cot și rîde Gărăgău, un țigan cu care s-a Întovărășit. Gărăgău are toate caracteristicile fizionomice ale rasei lui de nomazi plecați de pe Gange: e arămiu și are un nas coroiat și tăios și, deși are o privire de adevărat venerator al lui Kali, cu un set de cearcăne negre ca noaptea, nu dă senzația că i-ar păsa atît de mult de răcani, dar cu plictiseala nu te joci. În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
al tău? Uite, poate să ți-l ia un pic aici, unde e coroiat... — Ia mîna, țip electrocutat de nervi. Ce dracu’ ai? Cum poate să-ți treacă prin cap așa ceva? Ce te face să crezi că ai...? Adică... Cum? Coroiat? Stăm pe o bancă În grădină. În jurul nostru sînt pacienți care fumează. Sunetul vocii mele le-a atras atenția și acum din discuția lor placidă de mai devreme nu a mai rămas nimic. Nu doar că sînt atenți la ceva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce-și găsește loc, resemnată, oftînd, dar stră duindu-se să zîmbească. Acest tablou impresionist clasic (dar cu o ramă de cauciuc negru) Începe să se Îndepărteze și răsuflu ușurat. Acum pot să mă Întorc la afacerile mele, cu nasul meu coroiat. Coroiat? Doamne Dumnezeule! Mi se face frică... Oare chiar nu Își dă seama cît e de...? Oare cînd o să...? Cum să o faci să...? De ce trebuie mereu să...? Și eu ce vină am că nu poate niciodată să...?...că NU
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și găsește loc, resemnată, oftînd, dar stră duindu-se să zîmbească. Acest tablou impresionist clasic (dar cu o ramă de cauciuc negru) Începe să se Îndepărteze și răsuflu ușurat. Acum pot să mă Întorc la afacerile mele, cu nasul meu coroiat. Coroiat? Doamne Dumnezeule! Mi se face frică... Oare chiar nu Își dă seama cît e de...? Oare cînd o să...? Cum să o faci să...? De ce trebuie mereu să...? Și eu ce vină am că nu poate niciodată să...?...că NU poate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e de...? Oare cînd o să...? Cum să o faci să...? De ce trebuie mereu să...? Și eu ce vină am că nu poate niciodată să...?...că NU poate... Iată cum decurge operația. Pacientul cu nasul strîmb (și, umblă vorba prin grădină, coroiat) e pregătit pentru intervenția chirurgicală. I se administrează (injectează) un sedativ (novocaină), În salon. E dus de braț de o asistentă În sala de operație - singur, nu poate, e cîrpă și Îi vine să cînte. E Întins pe masa de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o durere de altă natură, îi săgeta mintea năucă, schimbându-i direcția gândurilor. Se ridică brusc în capul oaselor. John Robert Rozanov! George văzu acum în fața ochilor chipul lui John Robert, uriaș, cu obrajii cărnoși, spongioși, jilavi, cu nasul mare, coroiat, ciupit de vărsat, și gura lacomă, senzuală, întredeschisă. Revăzu buzele roșii, umede, ale lui John Robert și ochii lui injectați, cruzi, scăpărând de inteligență. În același timp, George deveni conștient de cumplita durere de cap care-l chinuia din momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
preocupat întotdeauna de comoditatea lui și complet nepăsător în ce privește comoditatea celorlalți. Cât de urât era, gras și fleșcăit, cu gura umedă și dinții galbeni, fierăstruiți (înainte de a-și fi pus dinții falși, comentați de George). Capul mare și nasul mare, coroiat, îl făceau să arate ca o imensă păpușă grotescă, de carnava. Mișcările lui erau lipsite de grație și greoaie. Privirea îi era șocată și derutantă, de parcă atunci când se uita la cineva, își aducea simultan aminte de ceva îngrozitor, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
necaz de mamă. Ce ai doamnă? Mi-i copilul bolnav. Să ia cineva clasa iar dumneata, acasă, la copil. Era pe vremea când se înmormântau doi-trei copii pe zi. Un alt inspector era Theodor Gheorghiu. Mic, cu mustață, nas mare coroiat, vârsta de prag de pensie. I se zicea Gheorghiu Nebunul. Pe unde trecea nu zicea decât rău, rău, rău iar procesul-verbal se încheia deobște cu foarte bine. Venind într-o inspecție a observat că Steluța era însărcinată. De ce nu pleci
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Încît se pierdea cu totul, aproape că dispărea sub hainele groase și scumpe În care era Îmbrăcat. Fața albă și slabă, atît de topită că părea un simplu Înveliș de piele pe oase, se aduna Într-un nas mare și coroiat, astfel Încît aproape că nici nu se putea numi un chip omenesc, ci un mare cioc al morții, luminat de doi ochi strălucitori și lacomi și colorat pe laturi de două flamuri roșii arzătoare. Și totuși, În ciuda urîțeniei datorate bolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se întreba de ce Aitken Drummond era întotdeauna invitat. Aitken Drummond nu făcea parte din grup. Avea peste un metru nouăzeci și era îmbrăcat de obicei în pantaloni verzi de vatman, fular și manta de armată. Pielea oacheșă, nasul mare și coroiat, ochii mici și scînteietori, părul negru cîrlionțat și barba ascuțită făceau parte din imaginea populară a Diavolului, și atunci cînd îl vedeai pentru prima oară aveai senzația că-l cunoșteai îndeaproape de ani de zile. Drummond era mereu invitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urinat, a ploștii sau a unei țigări; i se permitea să fumeze numai dacă era cineva în preajmă care să-l supravegheze să nu se ardă. Avea fața și gîtul slăbănoage și solzoase, ca ale unei țestoase, și un nas coroiat și impunător. Sprijinit de perne, ațipea uneori, iar capul îi tremura, depărtîndu-se cu cîțiva milimetri de ele, după care se trezea cutremurat, stigînd slab „Agnes!“. Nu venea nimeni să-l vadă. Domnul McDade, din stînga lui Thaw, era un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în spate venea un altul purtînd o mantie de mătase colorată. întregul grup înainta alert spre tron, cînd Munro le ieși în cale și făcu o plecăciune. — Hector Munro, stăpîne. Mondboddo avea o față prelungă și un nas subțire și coroiat. Părul îi era blond-deschis și ochii cenușii în spatele unor ochelari cu rame aurii. Cu toate astea, vocea îi era profundă și cu rezonanțe masculine. Da, știu. Niciodată nu uit fețe. Ei? — Bărbatul și femeia aceasta au făcut cerere pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
domnule Delegat. Lanark puse un picior în cavitate, apoi îl aduse și pe celălalt. Pasărea se legănă, apoi se reechilibră cînd lunecă înăuntru; apoi, capul se ridică și se roti complet, astfel că Lanark avu în fața ochilor ciocul ei mare coroiat și ascuțit ca un pumnal. — Dă-i asta, zise Sludden înmînîndu-i cartea de credit. Lanark o ținu de un colț și o împinse timid spre cioc, care o înșfăcă. în ochii gălbui și sticloși se aprinse o lumină galbenă. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o ușă care se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu care i se adresă mustea de sarcasm: ― Aha, iată-l pe individul periculos. Insultă fără importanță. Gosseyn trecu în revistă caracteristicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
câteva șocuri. De fapt numele meu este Thorson, Jim Thorson. Ți-o spun fără nici o teamă că o să se audă mai departe. ― Thorson! ― repetă Gosseyn. Și apoi nu mai scoase nici o vorbă. În tăcere îl urmă pe omul cu nasul coroiat, printr-o poartă somptuoasă, în Palatul Mașinii, unde locuiau președintele și Patricia Hardie. Începu să se gândească la necesitatea întreprinderii unui real efort de a fugi. Dar nu chiar acum. Era foarte curios acest sentiment pe care-l resimțea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
câteva secunde și o ciocănitură răsună în ușa ce dădea în coridorul principal. Apoi aceasta se deschise și în prag apăru Thorson. 13 Bărbatul cel înalt era așa cum și-l amintea Gosseyn, un chip, cu trăsături parcă cioplite, un nas coroiat, un trup puternic. Chiar de la început, poziția lui Thorson îi fusese evidentă. Omul de care toată lumea se teme, agentul lui Enrc. Acum ochii lui întunecați îl cercetau pe Gosseyn. ― Încă nu te-ai îmbrăcat! ― zise el tăios. Privirea lui bănuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o ușă care se deschise înainte ca ea s-o fi atins. O fracțiune de secundă se zări un vestibul inundat de lumină, apoi ușa se închise. Se scurseră cinci sau zece minute. În sfîrșit, un bărbat cu un nas coroiat ca un cioc de vultur apăru pe o altă ușă și-l cântări din ochi pe Gosseyn. Tonul cu care i se adresă mustea de sarcasm: ― Aha, iată-l pe individul periculos. Insultă fără importanță. Gosseyn trecu în revistă caracteristicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
câteva șocuri. De fapt numele meu este Thorson, Jim Thorson. Ți-o spun fără nici o teamă că o să se audă mai departe. ― Thorson! ― repetă Gosseyn. Și apoi nu mai scoase nici o vorbă. În tăcere îl urmă pe omul cu nasul coroiat, printr-o poartă somptuoasă, în Palatul Mașinii, unde locuiau președintele și Patricia Hardie. Începu să se gândească la necesitatea întreprinderii unui real efort de a fugi. Dar nu chiar acum. Era foarte curios acest sentiment pe care-l resimțea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
câteva secunde și o ciocănitură răsună în ușa ce dădea în coridorul principal. Apoi aceasta se deschise și în prag apăru Thorson. 13 Bărbatul cel înalt era așa cum și-l amintea Gosseyn, un chip, cu trăsături parcă cioplite, un nas coroiat, un trup puternic. Chiar de la început, poziția lui Thorson îi fusese evidentă. Omul de care toată lumea se teme, agentul lui Enrc. Acum ochii lui întunecați îl cercetau pe Gosseyn. ― Încă nu te-ai îmbrăcat! ― zise el tăios. Privirea lui bănuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în casă. Dați-le un telefon sub un pretext oarecare. O informație suplimentară, asupra locului de întîlnire, să zicem... ― Credeți că răspund? ― Deocamdată încercați. Vom vedea după aceea ce ne rămâne de făcut. Intră directorul, un bărbat uscățiv, cu nas coroiat și părul adus peste chelie, îmbrăcat în cenușiu închis. Exclamă aiurit: ― Ce poveste, domnule! Au operat ca niște gangsteri. Parol, ca niște gangsteri! Cuvântul îi plăcea grozav și-l repetă încă o dată. ― Extraordinar, îngînă locotenentul de circumstanță. ― Nu-i așa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]