504 matches
-
cu care liberul arbitru al omului trebuie să colaboreze. Chiar și îngerii și, în final, întregul Univers, se vor întoarce la Dumnezeu prin intermediul lui Hristos. Această teorie ne duce cu gândul spre ideea "apokatastazei" sau, cum remarcă É. Gilson, spre cosmogoniile gnostice. Totuși, se deosebește net de acestea din urmă prin optimismul său creștin. John Meyendorff apreciază că sistemul lui Origene este cel care are meritul de a fi făcut religia creștină acceptabilă în ochii neoplatonicilor. Puterea lui Dumnezeu este finită
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
doi, zeu al cailor la traci, cu Ares. Zeul Ares fusese trac și în accepția lui Homer, care în "Iliada" îl implicase pe zeul războiului în luptă sub chipul căpeteniei trace Akamas.. Ritualurile orfice constau inițial în comemorarea teo- și cosmogoniei trace, reprezentată prin treptele inițierii. Numele grecești se datorează izvoarelor. Primele patru trepte, tetrada, semnifică și cele patru ipostaze ale Zeiței Mamă în conformitate cu elementele "pământ, aer, apă, foc": Această tetradă inițială e urmată de o triadă: Următoarele două trepte sunt
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
reconstituite decât recent, prin manuscrisele recuperate în Egipt și în Turkestanul chinez. Șapte dintre aceste scrieri, compuse în limba siriacă, îi aparțin chiar lui Mani sau i-au fost atribuite acestuia: "Evanghelia vie", "Comoara vieții", "Cartea tainelor", "Pragmateia" (tratat conținând cosmogonia sectei), "Cartea uriașilor" (povești legendare despre origini, inspirate din apocrifele gnostice), "Cartea psalmilor și rugăciunilor" și "Epistolele". Se mai cunoaște lucrarea "Shăburagăn", redactată în pehlevi sau persana medie, dedicată regelui Șapur I, ce tratează originea lumii și a omului, dar
Mani () [Corola-website/Science/318055_a_319384]
-
cel mai mare merit în lumea de jos?”. „Prin minte”, răspunse Profetul. „Dar în lumea de apoi?” continuă ea. „Tot prin minte.”" În viziunea lui Al- Ġazălī lumea însăși este o proiecție a intelectului divin, idee asimilată în mod tradițional cosmogoniei islamice alături de credința în deplina unitate a creației ("waḥdat al-wuğūd"). Originile Universului și evoluția acestuia sunt puternic corelate cu revelația coranică. „Creatorul, Alcătuitorul, Plăsmuitorul” (59:24) se identifica cu "prima causa" a creației "ex nihilo", în timp ce cauza secundă detrmină forma
Cosmologia islamică () [Corola-website/Science/336301_a_337630]
-
Iad. Cu ajutorul lui Grija, el și-a recăpătat puterile și a încercat din nou să-și distrugă creația. A reușit să șteargă existența lui Grija, dar a fost răpus de Wentoki. În funcție de schimbările care au avut loc în ierarhia zeilor, cosmogonia diferitelor popoare a păstrat mențiuni diferite. Așa se face că, în timp ce Virukii au zece zei, oamenii din cele Nouă Principate venerează doar nouă, iar amentzutli au doar șase. Deoarece a fost venerat de nalenyeni în timpul vieții, Prințul Cyron a devenit
Marile descoperiri () [Corola-website/Science/331593_a_332922]
-
lume tridimensională, căci 'Făgăduința' s-a împlinit în mine. Iar acolo unde plec, te voi cunoaște acolo așa cum te cunosc aici, fiindcă suntem toți frați, iubindu-ne infinit unii cu alții”". Viziunea teologică a lui Neville asupra „Făgăduinței” evocă o cosmogonie a uniunii cu Tatăl (conștiința de sine, sinele superior) după moarte, uniunea respectivă fiind însuși scopul vieții fiecăruia dintre noi, scop al cărui traseu este descris în Biblie - o dramă psihologică ce este comună fiecărui om. Spunea despre „Făgăduință” că
Neville Goddard () [Corola-website/Science/316180_a_317509]
-
imamul ascuns. Sediile lor principale se află în Mumbai încă din sec. XIX-lea. În sistemul ismailit, ca și în cel pitagoreic numărul șapte era considerat sacru. Septimanii împărțeau evenimentele cosmice și istorice în perioade de câte șapte ani. În cosmogonia lor gnostică, parțial de inspirație neoplatonică, treptele emanației erau șapte: 1. Dumnezeu; 2. intelectul universal ("’aql"); 3. sufletul universal ("nafs"); 4. materia primară; 5. spațiul; 6. timpul; 7. lumea pământeană și omul. Dumnezeu a făurit întreaga creație prin Rațiunea și
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
cu dreapta indignare a P. S. S. Episcopului de Argeș. Înainte de toate "Romînul" pare a nu știe [ce] însemnează cuvântul "liber-cugetător". Religia, pe lângă vecinicile ei adevăruri morale, pe cari nimeni nu le tăgăduiește, nici le contestă, cuprinde și teze curat teoretice de cosmogonie pe cari biserica însăși nu le ia decât în mod simbolic, abstracție făcând că aproape toate tezele acelea sânt cuprinse în Vechiul Testament și cuprind maniera de a vedea iudaică. Noul Testament, adică temelia bisericii creștine, mai nici nu coprinde teze de
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
pe cari biserica însăși nu le ia decât în mod simbolic, abstracție făcând că aproape toate tezele acelea sânt cuprinse în Vechiul Testament și cuprind maniera de a vedea iudaică. Noul Testament, adică temelia bisericii creștine, mai nici nu coprinde teze de cosmogonie sau de teogonie, încît nici așa-numita liberă-cugetare, care substituie Cărții Facerii doctrine naturaliste, nu are a face de-a dreptul cu miezul bisericii creștine, ci cu accesoriul dogmatic al Testamentului Vechi. Ieie cineva în mod cât de superficial ideea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ordinea întîia de idei dăm de-o antropomorfizare a calităților poporului evreiesc, fanatic și esclusiv, pe când în a doua ordine ne întîmpină spiritul Dumnezeului păcii, îndurării și iubirii de oameni. Libera-cugetare, admițînd-o chiar în cazul de față, consistă din substituirea cosmogoniei biblice prin idei de altă natură, și fiindcă asemene idei, ca toate tezele curat teoretice, ca formulele din matematică sau axiomele geometriei, au a face numai cu adevăruri logice, iar nu cu convingeri și adevăruri morale, de aceea ele, neavând
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
paternă (patriclan) sau maternă (matriclan), dintr-un strămoș comun legendar sau mitic, adesea simbolizat În Occident printr-un blazon sau un nume generic. În cadrul clanurilor totemice din Australia, membrii se socoteau urmași ai unui același totem, care traducea o Întreagă cosmogonie, erau legați fictiv de strămoșul eponim și respectau aceleași interdicții matrimoniale și alimentare. Localizat pe un anumit teritoriu sau dispersat În urma migrațiilor, clanul cuprinde descendențe exogame (având obligația de a-și alege partenerul de viață din afara grupului), care pot cuprinde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contextualistă a exercitării rațiunii practice, Philippe de Lara situează, pe bună dreptate, teoretizările lui MacIntyre și Taylor În filiația lui Aristotel, deși le pune În evidență specificitatea: „Pentru Moderni, sensul «vieții bune» nu este definit de la bun Început printr-o cosmogonie centrată pe polis. Identitatea personală a eului situat are forma unei identități narative. Tot așa cum episoadele unei povestiri sunt prinse Într-o acțiune globală, și istoria unei vieți este Încastrată În cea a comunităților: familie, oraș, trib, națiune, biserică etc.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
din piatră (1986), o celebrare a omului iluminat, care-și făurește o lume suficientă sieși, întocmai visului. Invenția e modernă, dar imaginile provin dintr-un romantism aproape auroral (Ești la vârsta, Viața în asalt). Asocieri insolite, reprezentări livrești ale unei cosmogonii inundate de lumini spirituale domină lungul poem Spirala iederii. Mai vechea tentativă de a institui un neoromantism revoluționar este, în volumul Prima zăpadă (1990), potențată printr-un patos susținut, probabil, și de evenimentele din decembrie ’89. Prima secțiune a plachetei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
să reprezinte, într-o formă târzie, unele divinități htoniene despre care aflăm vorbindu-se în mitologiile mai vechi, precreștine. Studiul în care Mircea Eliade are în vedere în mod special mitologia cosmogonică românească se intitulează Satana și bunul Dumnezeu: preistoria cosmogoniei populare românești, studiu elaborat începând cu 1951, încheiat în 1961 și cuprins sub forma sa definitivă în volumul De la Zalmoxis la Genghis Han. Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale . Menționează de la bun început punctul de vedere
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
cele întâlnite în tradiția biblică, pe de o parte, și în tradițiile mediteraneene, pe de altă parte. De altfel, diferența de mai sus nu privește numai „oboseala lui Dumnezeu”, ci și alte elemente ale scenariului mitic. „îi lipsesc amploarea, măreția cosmogoniilor greacă și biblică. Desigur, Marile Ape primordiale sunt prezente, dar scenariul și personajele mitului sunt mai degrabă modeste: un Dumnezeu care creează împotriva voinței lui, sau la sugestia Diavolului și cu ajutorul lui, și care nu mai știe cum să termine
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
unor elemente arhaice sau originare, așa cum vom vedea mai departe. Ce considerații face Eliade în legătură cu aceste elemente mai ciudate, în aparență negative? Mai întâi, ne spune că ele importă mai mult decât dualismul des invocat al unui astfel de mit. Cosmogonia populară românească și cea sud-est europeană s-ar distinge mai ales prin astfel de elemente ciudate: „oboseala lui Dumnezeu, somnul lui profund, declinul inteligenței”. Sunt elemente ce asigură cosmogoniei un caracter distinct și dramatic, mult mai mult decât ar putea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
mai mult decât dualismul des invocat al unui astfel de mit. Cosmogonia populară românească și cea sud-est europeană s-ar distinge mai ales prin astfel de elemente ciudate: „oboseala lui Dumnezeu, somnul lui profund, declinul inteligenței”. Sunt elemente ce asigură cosmogoniei un caracter distinct și dramatic, mult mai mult decât ar putea să asigure atitudinea antagonică a Diavolului. Eliade descrie într-o manieră foarte expresivă acest caracter distinct: „Avem de-a face cu un alt tip de Dumnezeu; suferind de singurătate
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
zilele, acest fapt trebuie să-și aibă o explicație mai aparte . Revine la posibila origine iraniană a celor două motive, scufundarea cosmogonică și fraternitatea dintre Dumnezeu și Satan. Acestea pot fi puse în relație cu vechea mitologie zurvanită în care cosmogonia presupune o contribuție negativă, prezența Adversarului. Doar că, înainte de toate, opera cosmogonică presupune un sacrificiu originar, divin. Este ceea ce indică, într-o formă deja elaborată, vechea literatură orientală . „Prin săvârșirea sacrificiului, întreaga Creație a fost creată», e scris în Marele
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
poetic" se identific? cel mai adesea cu imaginile ce compun cadrul natural; se vorbe?te astfel În critic? despre „toposul magic al codrului", „topos-urile sacre" legate de universul satului ?i al codrului („Romanticul care din spa?iul cosmic, dintre cosmogonii ?i apocalipse, s-a coborât ?i s-a sim?it acas? În sat ?i În codru În aceste topos-uri sacre În care, concentrat?? ?i ocrotit?, se afl? ?ara [...]" Zoe D.-Bu? ulegna), „topos-ul mitic al ??durii", lacul „topos
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
torul. Asemenea unui poeta vates, Eminescu readuce „din str? funduri ini?iatice", „motive grave, fundamentale, legate de soarta cosmosului mare sau a celui mic": motivul vârstei de aur, al insulei, al codrului, al cuplului, transfigurarea sufletelor, stingerea, micro ?i macro-timpul, cosmogonia, apocalipsa. De?i ne poart? cu gândul la universul romantic, aceste motive „vin de mult mai de departe, din str?vechile În?elepciuni tradi?ionale, de la noi sau din foarte Îndep?rtate arii de cultur? Înrudite cu a noastr?". De
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
formulare așa de categorică pune pe gânduri. Autorul invocă însă pe Boltzmann, pe Heisenberg, pe Georgescu-Roegen, pe Schrödinger și pe mulți alții spre a ne convinge că dreptatea e de partea sa, ba nu se sfiește să declare că "în privința cosmogoniei pentru care a optat, se poate spune că gândul lui Eminescu se aventurează mai departe decât al lui Einstein, al cărui model cosmologic propriu-zis cel pseudostatic n-a rezistat ultimelor concluzii ale științei". Intuirea universului pulsatoriu și în rotație e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în hățișul filosofiei, ideile circulă alert de la vechii greci la Schopenhauer, de la Kant la Hegel, de la filosofia extrem orientală la Heidegger, spre a demonstra falsitatea ca imagine a imobilismului eminescian în conceptele kantiene, depășite de cunoașterea budismului, de ideea unei cosmogonii în care arheul e hieroglifa universalității. Poeme precum Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, Memento mori devin argumente la fiecare pagină. Nu pătrund în analiza demonstrației lui Theodor Codreanu, care, repet, necesită lecturi paralele, împrospătarea unor chestiuni ținând de nuanțele interpretării filosofice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după care tânjea. A deschis drumul către simbolism, a scris o poemă existențială demnă de un Camus (nu lipsește din ea nici stânca lui Sisif). Sonetele shakespeariene i-au fost la îndemână și l-au îndemnat la emulație. La fel cosmogoniile din Rig-Veda. Și așa mai departe. Mereu în căutarea adevărului în cuvânt și topirea acestuia într-o eufonie superbă, depășind jocurile simboliste cu cuvintele, i-au fost țeluri superioare de atins. De aceea Th. Codreanu are dreptate când vede în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
judecata puțin deprinsă este jucăria închipuirei, d-sa a arătat cum astăzi încă popoarăle politeiste (camciadalii, groenlandejii ș. a. ) pun cauza fenomenelor naturei în persoane divine, a căror acte sunt vânturile, viscolele, tunetul și toate celelalte fenomene fizice. Trecând apoi la cosmogonia arilor vechi, au arătat cum din cultul lui Brahm care reprezenta universul înainte de creare și nu se putea nici gândi, nici personifica, religia a simbolizat încetul cu încetul pe creator în Brahma, în Vișnu puterea de viață, prin șiva moartea
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
împrejurimei, în India sub impresiunea naturei mărețe, în Egipet sub impresiunea atîrnărei acestui stat de soare, Nil și pământ. Ajungând apoi la greci, la cari politeismul a născut o neîntrecută dezvoltare a artelor plastice, d-sa a arătat pe scurt cosmogonia grecească, apoi mitologia și reprezentarea plastică a figurelor ei. Totodată au arătat cum paralel cu cultul s-a dezvoltat metafizica, apoi scepticismul și cum acestea a adus la cădere politeismul grecilor și romanilor. În fine d-sa încheie cu următoarele
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]