1,399 matches
-
mai sigur” - gândea Cotman, intrând pe poartă la el acasă... Cam pe la prânzul cel mare, a ieșit și a luat drumul Măgurii. Totul a mers bine până a intrat în pădure. Aici nămeții erau așezați gospodărește... Ajuns pe Măgură, a cotit-o pe hudița unde ședea Hliboceanu. Inima a început să-i bată mai tare la gândul că se apropie întâlnirea cu Dochița. S-a oprit să-și tragă sufletul și a bătut cu baltagul în poartă. Îndată a ieșit Dochița
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
unde-i Vasile, de n-o venit acasă ca toți oamenii? Păi...Apoi Vasile... n-o putut să vină, pentru că...Dochiță, n-ai o gură de rachiu, că așa m-o pătruns frigul ista de nici nu pot vorbi - a cotit-o Cotman. Cu ochii numai întrebări și neliniște, Dochița a cotrobăit într-un blidar și a scos la iveală o sticlă cu rachiu pe jumătate goală. Uite aista-i rachiul din care bea Vasile când se întoarce de la drum. A
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
strada Garoafelor. Deoarece Christina, cu buchetul de garoafe În mînă, ajunsese pe această stradă și nu știa În ce direcție să meargă mai departe. Ar fi trebuit să dea un telefon, dar nu se zărea prin apropiere nici o cabină telefonică. Coti la Întîmplare pe strada Viorelelor; se Întoarse apoi pe Trandafirilor; În sfîrșit, ajunse În fața unui dispensar medical de cartier, pe ușa căruia ieși o bătrînă care se opri și-i puse o Întrebare neașteptată: — CÎt aveți ora, dacă nu vă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
distanță farurile aprinse și se feri din bătaia lor, ascunzîndu-se În șanț. Erau de fapt două, veneau una după alta. După ce trecură de locul În care se afla Smith, mai merseră cîteva sute de metri, apoi ieșiră din șosea și cotiră la stînga, pe un drum de țară nici măcar pietruit, care traversa șesul către poala pădurii. Urmări din priviri mașinile, pînă cînd ajunseseră destul de departe, după care porni spre oraș fluierînd o melodie plină de voie bună. Cu siguranță că nu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
zice șoferul, s-ar spune că toți suferim de o boală ascunsă, legată de femeile astea care ne sucesc mințile, ne acaparează ca niște caracatițe, cărora le intrăm foarte greu sub piele, dar odată acceptați, nu mai avem scăpare, zice cotind prn fața Gării de Nord în direcția magazinului Automoto, prea am intrat în sufletul clientului, se gîndește. — Ăsta e rolul oricărei opere de artă, zice Părințelul, și al religiei la fel, să îți meargă la suflet, să scoată la suprafață ce e
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
După mai puțin de un kilometru, ajung la primul punct de control. Se schimbă parolele, li se ordonă să coboare fiecare pe carosabil, sînt identificați și apoi lăsați să și continue drumul. Pînă să ajungă la ultima intersecție și să cotească pe drumul spre Aeroport, mai dau peste încă două filtre identice, care transmit Marelui Stat-Major prin radio informații asupra itinerarului convoiului. Nu a existat nici cea mai mică abatere de la traseul și planul bine stabilit dinainte. Cu numai cîțiva metri
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
care se apropiau din sens opus nu se iveau din ceața deasă decât în ultima clipă. A reuși să țin drumul drept de-a lungul culoarului îngust din mijloc, să văd luminile semafoarelor la timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era o încercare care-mi solicita maximum de concentrare. M-am aplecat mult peste volan aproape atingând cu fruntea parbrizul pe care ștergătoarele împingeau încolo și încoace o mâzgă mizerabilă. Simțeam cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
familiaritatea acestor clădiri parcă sporea solemnitatea demersului meu, așa cum se întâmplă când bătrânii familiei onorează cu prezența lor o cununie. Mă simțeam rău din nou, eram pur și simplu sufocat de emoție și de ceea ce bănuiam a fi dorință. Am cotit pe strada pe care locuia Honor Klein. Urmărind numerele clădirilor am văzut în fața mea o casă care am presupus că este a ei. O singură lumină era aprinsă la etaj. Când am văzut lumina aceea inima a început să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe podea, țigări, apă și aspirine lângă pat, o scrumieră plină ochi, ziarul de ieri seară. M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se vedea procesiunea nesfârșită de lumini de la mașinile care coteau spre Knightsbridge. Lămpile de pe stradă luminau copacii dezgoliți. Trotuarele ude reflectau lumina gălbuie. Probabil că plouase astăzi. Nu-mi mai aminteam. Am tras perdelele, manevrând șnururile de la capete așa cum mă învățase Rosemary cu multă perseverență. Problema draperiilor rămăsese nerezolvată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
bine pe platformă - neobișnuit de Încet, aproape imponderabil, cu un zornăit uniform de sticle. Pe partea laterală scria cu litere mari de tipar: „GERMANIA E PENTRU SCHULTHEISS“. I-am arătat lui Anton locul În care am fost jefuit, apoi am cotit-o spre Bursă și am continuat să mergem pe partea cu umbră. Prietenul meu și-a suflecat mânecile - și s-a oprit brusc. Fir-ar să fie, Sascha! Cred că mi-am uitat haina la tine. N-am țigări, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
seara n-ar fi fost ca un calmant pentru gândurile rătăcitoare, cu voaluri languroase, roz ca somonul, plutind pe cer, mi-ar fi fost la Îndemână să-l parcurg. De data asta mi-a luat jumătate de oră. Când am cotit spre strada lăturalnică, pe care se află și Apollo, am văzut literele de neon strălucind În oglinda neagră a smoalei. A-ul alb părea nefiresc de Întins: jumătate de literă era pe trotuar, jumătate În canal, ca și când ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pic, Îmi spuneam, În timp ce cartofii Își continuau micile tunete. Omul Își vârî o mână În buzunar; cu cealaltă, Încerca să-și curețe dinții cu o scobitoare care părea ridicol de minusculă În pumnul său vânjos. Patru stații mai Încolo, tramvaiul coti spre piața mare unde secția de poliție se Învecinează cu hălile pieței și cu stația Stadtbahn-ului. Omul Înhăță sacul de cartofi. Dar am coborât doar eu. De când au Început lucrările la noua stație de metrou cu câțiva ani În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
strada și-a schimbat aspectul: magazinele goale s-au rărit, blocurile de locuințe au devenit mai frecvente. Cât despre noi, ne-am continuat drumul În sferele noastre private, având grijă să nu intersectăm orbita celuilalt. Câteva intersecții mai Încolo, am cotit spre o stradă lăturalnică, apoi Înspre o alta. Acum ne Îndreptam din nou spre nord, Înapoi spre direcția din care veneam, deși pe o stradă paralelă. Trafic nu era aproape deloc și nici comerț. Cele câteva lămpi stradale abia reușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gardul de sârmă, „Am prins-o, eu am prins-o!“ - ușurel, cu eleganță, încetișor, și trăiesc senzația aia formidabilă, à la DiMaggio, când o prind peste umăr, ca pe un dar trimis din ceruri... Sau o iau la fugă! O cotesc! Țopăi! La fel ca micuțul Al Gionfriddo - un jucător de baseball care odată a făcut o treabă extraordinară, doctore... Sau rămân locului liniștit - fără cel mai mic tremur, senin la culme - rămân învăluit în razele soarelui (ca în mijlocul unui lan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zgomotului produs de valuri atunci când se loveau de barcă și a cântecului păsărilor de pe țărm. Întregul golfuleț era al nostru - cea mai privată plajă pe care ai putea-o găsi vreodată. Din când În când, un pescăruș zbura prin apropiere, cotind spre noi ca și cum ar fi vrut să tragă cu ochiul pe puntea noastră. În răstimpuri, se auzea vocea plăcută a vreunui membru al echipajului Întrebând: „Doriți ceva de băut“? —Auzi? zise Hunter, pe neașteptate. Ce e? am răspuns, copleșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
plan care o înfuriase pe Helen Hoover Boyle. — Vai, domnule Streator, zice. Nu știți ce vorbiți. Din locul în care stăm, în fiecare direcție pornește, pe câțiva metri, câte un coridor îngust mărginit de piese de mobilier. Apoi, fiecare coridor cotește sau se ramifică în alte coridoare, cu șifoniere îngrămădite unul într-altul, cu dulapuri înghesuite laolaltă. Mobilele mai scunde, fotoliile, canapelele, mesele, nu lasă privirea să ajungă decât până la alt coridor de colivii, până la alt perete de pendule bătrânești, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cabinetele de colecții edwardiene din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele neorenascentiste. Nuc și mahon, abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc. Șifoniere în stilul barocului târziu. Tot nu se mai termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
folosească de cântec, de ce credeți că dumneavoastră nu o să faceți la fel? Pur și simplu nu o să fac așa. Sigur că nu, zice, apoi râde fără să scoată nici un sunet. O ia rapid la dreapta, după un pupitru Biedermeier, apoi cotește din nou după o consolă Art Nouveau și dispare timp de câteva secunde bune. Mă grăbesc să o ajung din urmă, negăsindu-mi drumul, zicându-mi că, dacă reușim până la urmă să nimerim ieșirea de-aici, cred că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un alt canion de mobile. În spatele meu, Helen strigă: — Poate aflați cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui drumul, șchiopătând. Și ea strigă: — Unde vă duceți? Ieșirea e pe-aici. În dreptul unei vitrine irlandeze cu frontonul spart cotesc la dreapta. În dreptul unui cabinet Chippendale negru de lac japonez cotesc la stânga. În spatele tuturor acestora, vocea ei zice: — Poate reușiți să-i însănătoșiți pe cei bolnavi. Poate reușiți să-i vindecați pe ologi. În dreptul unui bufet belgian cu cornișă ornată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui drumul, șchiopătând. Și ea strigă: — Unde vă duceți? Ieșirea e pe-aici. În dreptul unei vitrine irlandeze cu frontonul spart cotesc la dreapta. În dreptul unui cabinet Chippendale negru de lac japonez cotesc la stânga. În spatele tuturor acestora, vocea ei zice: — Poate reușiți să-i însănătoșiți pe cei bolnavi. Poate reușiți să-i vindecați pe ologi. În dreptul unui bufet belgian cu cornișă ornată cu sfere și stâlpișori cotesc la dreapta, apoi la stânga, în dreptul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cabinet Chippendale negru de lac japonez cotesc la stânga. În spatele tuturor acestora, vocea ei zice: — Poate reușiți să-i însănătoșiți pe cei bolnavi. Poate reușiți să-i vindecați pe ologi. În dreptul unui bufet belgian cu cornișă ornată cu sfere și stâlpișori cotesc la dreapta, apoi la stânga, în dreptul unei vitrine edwardiene pentru colecții, cu panouri din sticlă de Boemia. Și vocea care mă urmărește zice: — Poate reușiți să curățați mediul înconjurător și să transformați lumea într-un paradis. O săgeată scrijelită pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
numai debutanții mai răsfoiesc presa literară, în speranța că-și vor găsi numele undeva, pe vreuna din pagini. Ca, pînă la urmă, revista să ajungă sub arbust, unde, de obicei, se opresc cățeii plimbați seara... Și totuși, frumoasă!" conchide Mihai, cotind spre alimentara din fața hotelului. Mihăiță! se aude strigat din stînga. Lîngă el, numai la doi pași, Săteanu s-a oprit și-și trage mănușa. Noroc, Mihăiță! Ce faci pe aici? Am fost pe la teatru spune, preocupat să-și ridice gulerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca un hoț rușinat de prezența sa la locul furtului. Dom' Vlădeanu, îi strigă în șoaptă secretara teatrului zărindu-l v-am căutat cu telefonul pe la uzină. Domnul Negrea voia să vă comunice în legătură cu deseară... Mihai mulțumește în șoaptă și cotește în stînga, urcînd spre secretariatul literar. Bine c-ai venit! se bucură secretarul literar văzîndu-l. Voiam să te anunț că deseară, la șase, e vizionare. Nu-i neapărată nevoie, dar fiind local, e bine să vii. Ce ai? îl întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Există, se pare, o legătură între blocul ăsta și Al-Qaeda, iar firul pleacă de pe aleea Parva, chiar din dreptul Școlii generale nr. 57, traversează țara și continentul, trece Atlanticul, se întinde, atinge țărmul nord-american, ocolește Long Islands și Statuia Libertății, cotește pe străzi și bulevarde, se strecoară prin obositorul trafic newyorkez și ajunge la Turnurile Gemene. A scris în ziare, s-a dat și la televizor. L-am văzut cu ochii mei pe tatăl lui Troc, la știri, pe mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care transportă mobilă, mai tare decât celelalte camioane), ne-am mișcat, încet, la coborârea de pe bordură mi-a căzut în cap o pungă cu jucării. Alunecase de pe-un dulap. Prelata din spate a început să fluture, iar când am cotit de pe aleea Băiuț, s-a dat într-o parte, cât să văd că, în extremitatea sudică a lui D 13, pe la prânz, în lumina aia limpede din aprilie, nu zbura nimeni... PAGE 1 FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Filip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]