278 matches
-
mie pixul un pic te rog frumos? ocup scaunul liber după semnul făcut, ai stat în ușă, tragica ridicare cu ochii pe sus cît mă cercetezi, anxioasă pe fond schizofrenic, la picioare vîrfurile adunate, în poală mîinile adunate, mustață, nu crîcni! poza pe manualul de psihiatrie, e schit de călugări, pădure nouă, forestier, cobori la vale, îți dai duhu' la vale dacă ai bagaje! scăderi în mulțimile de oameni, la harta României analiză cartografică, lasă deoparte volumetria excesivă a oamenilor vii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Baltă să-și rupă nodul care i se pusese în gât. „ - Da, da !..i-o luă bătrânul înainte. Az’, un ticălos, trimăs de la „Centru”, de la Piatra, ne umilește și poruncește în satu’ nostru...Faci ce-l tai’ capu’ nimeni nu crâcnește înaintea lui !” Între ei se lăsă o liniște apăsătoare, nu îndrăzneau să se privească în ochi. Și, tot bătrânul continuă, privind în pământ. „... Acu’, de curând, o pornit cu „lămuritu’... să ne înscriem în „colectivă”.. Încearcă să ne prostească și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în suflet, privindu-i pe , Ion Cârțu și Oanță, cum dormeau culcați pe-o parte, cu pumnii sub cap... Îi îmbrățișă și-i dezmierdă din ochi, cu o iubire fără margini... Mureau luptătorii din munți ca niște apostoli.. fără să crâcnească... ca niște martiri... mureau, dar nu acceptau oprimarea comunistă și nici pe ocupantul rus... Se întoarse pe spate și privi cerul... se uită la stele... strânse cu milioanele în ciorchine, în forme pe care nu le mai văzuse niciodată. De peste
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
atunci mâna pe cureaua de la pantaloni și călări toate băncile, până în fundul clasei, de unde băiatul a țâșnit pe ușă. După Bejan, muzica a predat-o colonelul Popescu care, în materie de severitate, era opusul predecesorului său. Nimeni nu îndrăznea să crâcnească la ora sa. Era de ajuns un semn din ochi sau din sprânceană ca să fii imediat poftit la tablă. O singură întrebare și urma un trei în catalog. Colonelul i-a învățat pe copii un cântec bulgăresc: Șumi Marița. O
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
-l pe cel care din vitejie, din caracter sau dintr-un accident iese din rând. Avem alte repere în a caracteriza caracterul sau lipsa de caracter. Românii trăiesc drama de a-l iubi pe "băiatul bun", răbdător, capabil să nu crâcnească și să nu aibă niciun fel de inițiativă. Constantin Rădulescu Motru arată: "Omul de caracter la români nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
Să-l ascultați cu toții, pentru că atâta timp cât părintele vostru nu-i acasă, el îi va ține locul. Ați înțeles? Sper! Nimeni n-are voie să iasă din cuvântul lui. Eu mă duc la muncă, iar voi să-l ascultați fără să crâcniți. Sper că ne-am înțeles! Dar Mircea nu a fost un șef: a fost un exemplu pentru noi. El muncea cel mai mult: căra apă, tăia lemne, mătura, făcea patul, grebla în curte și avea grijă de toți. Era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și luptă-te pentru ei. Gata! Mulțumesc, Sabina, mulțumesc, draga mea. Nu te mai frământa atât. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le dă pentru a ne întări în credința Sa. Datori suntem a le primi pe toate fără a crâcni. Ai înțeles? Mama, așezată acum direct pe dușumeaua vagonului, cu Bebi în poale, se uita țintă cu ochii înlăcrimați la femeia din fața ei, care o încuraja și o îmbărbăta, care-i dădea energie și-i mobiliza forțele pentru a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sora noastră, se ocupa de frățiorul mezin, Bebi. Îi dădea de mâncare, îl spăla, îl culca în bordei la locul lui. Era "guvernanta" familiei. Șeful echipei era Mircea. Întregul șantier era sub controlul lui, iar noi îl ascultam fără să crâcnim, acordându-i întreaga autoritate. Odată compoziția terminată, se introducea în tipare. Acestea nu erau tocmai mici. Aveau cam 35/20 cm, iar când erau încărcate, erau destul de greu de dus în mâini de un copil mai slăbuț. Așa că Mircea s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
omorât ca să-i pomenească și poporul să-i vadă aprinzând lumânări și Îngenunchind la mormintele eroilor martiri ai poporului. Și nu-i puțin lucru că poporul Îi va iubi și pe ei dimpreună cu omorâții lor, chiar dacă uneori va mai crâcni și-i va arăta cu degetul, cum că ei au pus la cale toată porcăria asta. Au omorât și au hăituit poporul cu gloanțe și gaze și bastoane pe spinare, dar jertfa n-a fost zadarnică de vreme ce i-a așezat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mese, în dormitoare, în sala de lectură: "era o liniște și o disciplină de nu pot să-ți spun... și o curățenie! Și [doar] a fost școală mixtă 154" (O.I.); "era o disciplină, se învăța o meserie! Copiii nu prea crâcneau la școală [...]. Nici nu am încercat [să încalc regulile]. [Te pedepseau], puneau note mici, te exmatriculau" (D.M.). În astfel de școli, înregimentarea elevilor era mult mai importantă decât studiul propriu-zis. Li se impunea practic un alt mod de a concepe
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
orale. Anii '90 și bucureștenii, p. 340). A fost un reflex general de intervenție într-o zonă de autoritate structural inaccesibilă tinerilor: "în licee, elevii decideau ce profesori trebuie să plece sau nu: proful nostru de "cunoștințe social-politice" nu a crâcnit când a fost înlăturat. Mai avea câțiva ani până la pensie, lovitura a fost prea importantă pentru el, drept urmare se spune că s-ar fi apucat serios de băut" (Cristina Hermeziu, op. cit., p. 86). 168 Adolescenții au fost mai afectați de
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
află În țară e destul de cuminte și foarte atent să nu depășească linia partidului. L-am văzut susținând lucruri În care În mod evident nu credea, dar, fiind membru al unui partid care vrea totul, s-a Înregimentat fără să crâcnească. Va face absolut orice i se cere. Nu e decât un recipient prin care curge lichidul turnat de partid. Vladimir Tismăneanu: Și Mihail Gorbaciov a fost un om de aparat și În momentul În care a ajuns numărul 1 a
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Partidul comunist, ca orice Biserică față de dogmă, reglementează strict studierea acesteia, învățându-i pe unii detaliul teologiei și necerându-le altora decât să profeseze un crez simplificat, pe care primesc misiunea de a-l apăra fără șovăire și fără să crâcnească de criticile "contrarevoluționare". Nu trebuie să ne mirăm peste măsură de vigoarea acestor teze perimate, care surprind astăzi prin spiritul lor de sistematizare grosolană și prin caracterul lor adventist. Ceea ce le apără nu este nici rațiunea, nici cunoașterea, ci credința
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
sunt de încredere, că nu prea cunosc limba și că, din cauza "inteligenței lor precare", instruirea lor era dificilă. Aceste păreri despre ostașii români sunt contrazise în parte de cuvintele unui comandant al unei divizii cotropitoare, din est: "Îndeplinesc fără să crâcnească toate ordinele. Îndeplinesc cu conștiinciozitate orice activitate care li se repartizează. Țin la armă, la întregul echipament ce li se repartizează și nu le abandonează ușor. În general sunt binevoitori și foarte recunoscători pentru un tratament uman"131. Viața cotidiană
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
cunoaște pe Hristos, iar când l-au cunoscut prin Apostolul Andrei și alți nevoitori întru Domnul, n-au trebuit să-și schimbe prea mult trăirea, căci ei erau integrați în creație, mulțumitori Atotputernicului, luptând și murind din dragoste pentru El, necrâcnind în fața morții, ca firul de iarbă în fața coasei sau ca ciobanul din Miorița, când află de moartea, care i-o pregăteau foștii prieteni. Această liniște întru totul, nu este deloc fatalism, cum tot glosează unii, ci supunere necondiționată voinței divine
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lor din țară, o predau rudeniilor. Nu era zi să nu apară plutonierul Wilms, delegatul Gestapo-ului pe lângă grupul legionar, cu tot felul de reclamații și denunțuri. Se purta nepoliticos și brutal, iar bietul Petrașcu trebuia să suporte fără să crâcnească toate necuviințele acestui personaj sinistru, în 7 iulie 1941, sosește la Rostock un tren de 90 de legionari, sub comanda lui Mile Lefter. Erau legionari, care locuiau prin diferite orașe ale Germaniei. Probabil, în urma unui denunț de la București, au fost
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
elemente din cadrul mai larg al culturii-mamă din care ea provine. În jurnalul său de călătorie, Paul Morand menționează, cu un amestec de uimire și ironie, incredibila capacitate a românilor anilor 1930 de a suporta orice rând, orice așteptare, fără să crâcnească, iar lucrurile nu par să se fi schimbat de atunci. Cultura „egalității de tratament” nu este valabilă decât parțial în cadrul rândurilor de așteptare (Mann, 1969 : 353). Constat cu oarecare amărăciune, pe care nu mi-o pot reprima așa cum ar fi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
că în felul acesta va acoperi adevărul rușinos al propriei participări mai mult sau mai puțin tacite la dărâmarea bisericilor românești? în 1977, pe când era locțiitor al scaunului patriarhal, a acceptat dărâmarea bisericii Enei și întemnițarea părintelui Calciu fără să crâcnească. S ar putea să o fi făcut și din cauza poziției sale șubrede de atunci. Acum însă, la șapte ani de la acel moment trist, nu mai are niciun fel de scuză atunci când se derobează de orice răspundere față de turma pe care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ia mama dracului. ‘Nțeles? Ăla a înțeles. Avea Cameniță un fel de a fi, că băga oricui frica în oase și se făcea îndată deplin înțeles. Novăceanu a mâncat jar, nu alta, în vremea din urmă cam lâncezise: fără să crâcnească, i-a furnizat tovarășului Cameniță datele de care avea nevoie. Care sunt defectele lui Boromir: bețiv, afemeiat, leneș, măcinat și de-un ulcer, cam bătrân, plictisit - cu atâtea pe cap, gândul lui nu mai avea cum să stea la idealurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se uite la subaltern, tovarășul Cameniță, cu ochii țintă la mama, a comandat: -Leag-o, bă. Pe tavanul celulei se afla fixat un cârlig metalic, iar într-un colț era pregătit un colac de frânghie. Milițianul s-a executat fără să crâcnească. Nu era prima dată când primea ordinul ăsta. A atârnat-o pe mama cu capul în jos. Tovarășul Cameniță s-a apropiat de ea și i-a făcut vânt, mama a început să se balanseze parcă ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Haida-de! De ce să mă simt vinovat?! N-am făcut nimănui vreun rău! Cel puțin, nu-mi aminteam eu atunci. Și de ce să nu mă descalț? Toți se descălțaseră! Cu ce eram eu mai presus? Am acceptat toate condițiile fără să crâcnesc, am acceptat totul. Și m-am executat imediat. Eram pregătit. Explicațiile ce le primisem puțin mai devreme îmi lămuriseră multe din întrebările tehnice, înțelesesem mecanismul funcționării corpului subtil și devenisem conștient că, dacă doresc să primesc Realizarea Sinelui (încă nu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
lor. Apoi, mi s-a indicat - descălțat, cu ochii închiși și cu mintea golită (hm!) fiind - să fac un fel de gimnastică a mâinilor pe care, în condiții normale aș fi considerat-o o idioțenie. Am făcut totul fără să crâcnesc, fără să-mi pun întrebări inventate de un creier rebel: doar din dorința revelației, a primirii unor certitudini de altă natură, încă nedefinită pentru mine. În tot acest timp, atmosfera era întregită de o lumânare aprinsă aflată în fața portretului lui
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
diplomații cu cel mai mic grad, caracatița întinzându-și tentaculele și la misiunile diplomatice ale României. Cum "peștele de la cap se împute", și în MAE responsabili de "albăstrirea" practic a ministerului erau în primul rând miniștrii, care acceptau, fără să crâcnească, "prețioasele indicații și decizii" ale "comandantului suprem" și ale tovarășei sale de viață, ce hotărau, la cererea organelor de securitate, în ce procente MAE trebuia să fie "albastru" (de regulă, cel puțin 50%), câte posturi din centrală și de la misiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
a face puțină instrucție. Ne comanda, luându-și rolul foarte în serios, tânărul (pe atunci) prozator Petru Popescu, care făcuse nu demult armata și chiar scrisese un roman despre viața militară. Iar noi, disciplinați, executam ceea ce ni se comanda, nu crâcneam, ca să zic așa, în front. Până și Nicolae Breban catadicsea să facă, nu fără o umbră de ironie pe chip, firește, câte o stânga-mprejur. Cazoni, scriitorii, se știe, n-au prea fost niciodată. Un coleg de la tehnoredacție, minunatul domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cei neștiutori de carte; credincios și Închi nat trebilor sale mărunte, dar cu ecouri și semnificații Îndepărtate; culegând răniții sau ținând țucalul bolnavilor și schimbându-le cearșafurile ude de sudorile fierbinți ale febrei recurente și ale tifosului exantematic; fără a crâcni și fără a se feri de gloanțe rătăcite, de care nu se temea, fiindcă nu-și buzu nărea răniții; și fără a se dosi de Moartea cu surâsul contagios, fiindcă nu avea timp să se gândească la ea; vorbindu-și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]