35,688 matches
-
Ovidiu Moceanu, Visul și literatura (prima ediție în 1999), lucrare de literatură comparată cuprinzînd și analize dedicate fenomenului românesc. Autorul continuă aici interesul pentru fenomenul oniric din Visul și împărăția, publicată în 1998, în care visul era tratat din perspectivă creștină. Pornind de la premisa că "datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei față de ficțiune", autorul abordează problematica visului din perspectiva teoriilor științei (cărora le consacră și un capitol special la finalul volumului), a mitologiei, religiei și
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
în teritoriile legate de numele lui Isus, aceeași din 1219, cînd Sf. Francisc din Assisi rînduise acolo o congregație. Poziția privește Ierusalimul conceput ca oraș al Păcii, păstorit în bună înțelegere (dată drept scontată) de șefii celor trei religii monoteiste - creștină, ebraică și musulmană -, nu ca oraș politic, divizat sau atribuit exclusiv vreuneia din părți. Referirile la vizita papei Paul Ioan al II-lea la Sfîntul Mormînt reiterează ideea. Asemenea lui Matteo, ceilalți ecleziaști nu pot ignora schimburile de focuri, violența
Marile Premii by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/14530_a_15855]
-
neverosimilă"!). Actrița pare să-și fi ghidat interpretarea după rîndurile scrise în carte, de autoare, despre o prietenă pe care o admira, despre "chipul ei luminos", "chipul omenesc al lui Christos cel bun și blînd", "purtarea ei plină de umilință creștină"... Personajul din film, ca și cel din carte, joacă într-un fel de mister post-medieval, în care "direcția închisorii, gardienii, ca și miniștrii și generalii de securitate nu erau decît actorii dintr-o piesă, unde rolul principal era jucat de
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
bizantin răspândit mai întâi prin intermediar slav și reprezintă o vastă culegere de povestiri canonice și apocrife relative la Vechiul Testament (începând cu facerea lumii), legendele de tradiție iudaică și bizantină organizate în cicluri narative. Circulația lor largă în tot spațiul creștin a lăsat firesc urme în folclorul românesc și în iconografie, numeroase episoade fiind preluate disparat în cărți vechi. Datarea protografului și a copiei păstrate a rămas încă nerezolvată (se estimează totuși că data traducerii s-ar plasa în sec. al
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
miraculos și vizionar, confruntări dialogate între personaje mai mult sau mai puțin ficționale. Volumul V, care cuprinde trei texte, se deschide cu Alexie, omul lui Dumnezeu, una dintre legendele hagiografice cu cea mai mare popularitate, cunoscută fiind în toate literaturile creștine. Așa cum aflăm din studiul filologic semnat de Maria Stanciu-Istrate, legenda a ajuns în Occident încă de la sfârșitul mileniului întâi, cea mai veche atestare înregistrând-o în literatura franceză unde Vie de Saint Alexis este mai vechi decât Chanson de Roland
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
putea deosebi de mezin doar prin voce; Isus nu moare pe cruce, ci mai apoi, din cauza cangrenei, și nu învie, ci în locul său li se arată apostolilor Toma. Evanghelistul Ioan e vinovat de trădarea lui Isus ; Pavel, de fapt un creștin impostor, face jocul Romei și fondează - el, nu Petru - o biserică care pervertește învățăturile lui Cristos. Inovația lui Ecovoiu constă în modul în care cititorului îi parvin aceste "revelații"; spre deosebire de predecesorii săi, el nu pătrunde "direct " în acțiunea biblică, ci
O nouă script-ură by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14670_a_15995]
-
al culturii o extindere în timp și spațiu a Eladei. Dar cetatea eternă inventa propriile toposuri culturale care se adaugă moștenirii grecești: Roma însăși devine un topos literar prezent în toate literaturile europene străbătând în diferitele ei ipostaze ( republicană, imperială, creștină, renascentistă) epocile și modelele literare. Personaje legendare, Romulus, Lucreția, Horații și Curiații, sau istorice, Iulius Caesar, Brutus, Antonius și Cleopatra, se adaugă celor grecești alcătuind o tipologie culturală caracteristică; în chip similar universul cultural se îmbogățește cu toposuri noi, iubirea
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
romanității a fost o idee forte de-a lungul întregii noastre istorii. La aceste elemente definitorii se vor adăuga atât pentru romani, cât și pentru greci, toposurile prin care creștinismul se va impune și în domeniul culturii: patimile Mântuitorului, iubirea creștină, renegarea lui Petru, crucea învingătoare devin și ele elemente constitutive ale universului de cultură greco-latin. Dezvoltându-se în cadrul unității realizate de Imperiul Roman, religia Evangheliilor remodelează sufletele contribuind decisiv atât la configurarea sufletului, cât și a culturii europene. Paul Valery
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
constelații specifice, toposurile culturale amintite, așa cum alte universuri de cultură cuprind alte cosntelații, Buda, lampa lui Aladin, înțelepciunea lui Confucius. În cosmosul european constelațiile sunt ținute în frâu de forța centripetă a raționalismului grec, a spiritului roman și a sensibilității creștine. Izbucnit la lumină odată cu Homer undeva pe coasta de vest a Asiei Mici ( atunci s-a produs un adevărat Big Bang cultural), cosmosul european se află din acel moment într-o permanentă expansiune geografică cuprinzând, mai întâi, vechiul continent și
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
preluat puterea, iar urmașii lor au aplicat același sistem în țările pe care le-au bolșevizat după cel de al doilea război mondial. Astfel accesul la cultura europeană este deschis numai celor cu o solidă cunoaștere a tradiției clasice și creștine și cu o mentalitate similară celei care a generat și conformat această tradiție. Elementele acestor factori constitutivi apar în spațiul spiritual european de multe ori sua sponte, ceea ce demonstrează cât de adânc sunt ele înrădăcinate în conștiința noastră. Curentele și
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
fundul apei/ unde stau liniștit" ( un sentiment de doi bani). E vorba de un suflet spontan dilematic. Dacă damnații mai vechi manifestau o generalitate a deznădejdii, se revendicau de la o doctrină ( exprimată sau subînțeleasă) a condiției lor, legată de concepte creștine, în producția de acest tip avem a face cu o "dezechipare" filosofică, în favoarea cotidianului anost, a citadinismului celui mai pedestru. Metafizica e suprimată. "Căderea" se învederează fără orizont, brută, burlescă ori numai imens dezabuzată, enorm obosită: "nu am încredere în
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
un material faptic enorm, pe care l-a decantat cu greutate în momentul rescrierii. Repet, cartea nu se încadrează în cele mai stricte canoane estetice iar literaritatea nu cred să fi fost scopul ei. Mărturia sau mărturisirea, aproape în sens creștin, îmi apar a motiva acest enorm tablou de război. Merrill se întâlnește cu persoane importante, stă de vorbă ce Radovan Karadzic și îi face acestuia un portret sumar, dar suficient de șocant: fost psihiatru, specializat în paranoia, poet veleitar și
Despre război și alți demoni by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14048_a_15373]
-
loc de întîlnire al Creației dumnezeiești cu aspirația umană și o construcție mîntuită de dramele temporalității. Nu întîmplător, cu excepția lui Ion Gheorghiu, toți ceilalți pictori amintiți au asociat imaginea Grădinii unui program spiritual explicit, de multe ori cu evidente particularizări creștine. Întoarcerea la natură, la energiile primare ale vieții și la nenumăratele miracole disimulate în formele cele mai umile, așa cum se proiectează ea în ideologia și în estetica grupului Prolog, și-a găsit aici un fel de anticameră a Creatorului și
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
inexorabila curgere a Timpului, revine, se repetă... E ca și cum un spectator, la galerie, entuziasmat, ar striga în sala de teatru arhiplină de lume: Noch ein mal!... Encore une fois! ori Bis! Sau pe românește: Încă o dată! În acest caz, învierea creștină, în sinea ei, devine un mit doar, izolat, o simplă legendă, sustrasă devenirii generale, un crez al religiei oficiale a Europei, în situația noastră... Cel mult, acel cu moartea pre moarte călcând a lui Isus Cristos poate să devină, la
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
ca naștere și experiență, creștinismului; iar paradoxul umanității moderne, al celei mai avansate de când ea a trecut pragul preistoriei, îl constituie faptul că însuși Dumnezeu-Fiul, al creștinilor, este Iudeu. În Evul Mediu, antisemitismul se explica prin raționalismul iudaic ultragiind miracolul creștin. Arderi pe rug, în acest caz, totuși nu erau. Ele fiind rezervate doar ereticilor, celor din familie, rătăciților, mai mult de condamnat. Inamicul, sursa creștină însăși, iudaismul, se bucura doar de o adversitate neînduplecată, cu prigoane mai mult sociale. S-
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
Cronicar Creștinism caragialian Noul Caragiale va fi creștin... «sau nu va fi deloc!»": parafraza expresiei atribuite lui Malraux despre secolul XXI aparține dnei Anca Hațiegan. Autoare a unui articol despre O făclie de Paște (STEAUA nr. 11-12, 2002), dna Hațiegan crede că a venit timpul să luăm în
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
o primire grozavă nuvelei, Caragiale (scrie dna Hațiegan) a recidivat cu Noaptea Învierii, o povestire ironică la adresa unui public ce se dovedise orb în fața mitului. Era, s-ar zice, cazul ca, după Eminescu, să vedem și în Caragiale un bun creștin. Moda cu pricina cîștigă teren la centenarele celor doi. Dumnezeule mare! l Mai cuminte, dar mai temeinic este, în același număr al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
folosit cel mai frecvent ca antonomază cu funcție etnico-socială e Gheorghe ("nea Gheorghe", despre care am scris în această rubrică cu doi ani în urmă). Nu își pierde total relevanța Ion, sprijinit de răspîndirea generală a echivalentelor sale în spațiul creștin și de analogia cu valoarea lor de nume generice în alte limbi europene. La funcția de reprezentare ar mai putea candida, dintre prenume, Vasile sau Ilie; în plus, anumite proverbe și expresii populare, examinate cîndva de Tagliavini, ar mai sugera
Oprea, Bucur, Onea... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14200_a_15525]
-
Otto), transcendentul evită manifestările intolerante, excomunicatoare în relația cu larga, îmbietoarea varietate a înfățișărilor imanentului. Nu dislocări, ci integrări, nu confruntări, ci armonizări, nu exclusivisme ci complementarități sînt mișcările tactice ale poetului pe planul său sufletesc. Atitudinea păgînă și credința creștină se conciliază în adorația Totului, amestec al contrariilor ce-și descarcă tensiunea provocatoare de sciziuni morale și speculative într-o satisfacție a concordiei ultime, rezultantă a Creației solidare cu ea însăși. Măreața unitate a peisajului universal, în care se întîlnesc
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
de aripile unui serafim din/ vitraliile lui Wispianski de la domul franciscanilor." (Kosciol Mariacki). Un extaz prețios, o beatitudine luxoasă îl conduc pe Adrian Popescu la o considerare a materiei în răspăr cu frugalitatea pietății, cu austerul comportament prescris îndeobște bunului creștin, însă compatibile cu un panteism degajat de dogmele dumnezeului personalizat al doctrinei teiste. E darul euforizant al unei Providențe ce-și asumă delectarea culturală a Formei. Al unei Providențe defel interdictive, ci evoluate întru toleranță literară pînă la exercițiul parnasian
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
o jumătate de milion de membri, are nevoie de presă ca să afle cu ce se ocupă membrii săi deocheați? Nu se știe în PSD ce fac membrii marcanți ai partidului, sau a devenit partidul de guvernămînt un soi de partid creștin ad-hoc, punînd în practică ideea că nu trebuie să știe stînga ce face dreapta? Absolut rușinos spectacolul de nabab pe care primarul Bacăului, Dumitru Sechelariu, l-a oferit concitadinilor săi de ziua sa de naștere. Primarul a dat de mîncat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15011_a_16336]
-
focului viu, care nu are nimic de-a face cu cultura ecleziastică. Tot așa, practica jocurilor funerare. în timpul celor trei zile cât durează ceremoniile în casa mortului, are loc priveghiul, care nu e doar un priveghi condus după regulile practicii creștine, ci e, dimpotrivă, o veghe în timpul căreia au loc jocuri, au loc deghizări, se desfășoară un întreg ansamblu de activități cu totul străine de creștinism. Așadar, - un soi de dublă cultură. în același timp, eram foarte impresionat văzând că, pentru
Jean Cuisenier - "NU PUTEM PROIECTA ÎîN VIITOR INTEGRALITATEA CULTURILOR VECHI" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15028_a_16353]
-
Sucevița, rânduitorul e cel care se face interpretul sentimentelor și al textului pe care trebuie să-l spună actorul social însuși. Este un fel de delegare a actorilor sociali către profesioniști, - iar acest fapt arată afinitatea de structură cu ceremonialul creștin ortodox, care e asigurat de preoți, de diaconi, - și nu poporul însuși e cel ce inventează, creează poezia ori și-o extrage dintr-un fond tradițional; el delegă, oarecum, aceste sarcini, unor personaje specializate. în ce privește bocetele de la înmormântări, am observat
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
Greco-Catolice e foarte puțin diferită de practica religioasă ortodoxă. Deosebirile au caracter teologic minor și sunt imperceptibile pentru majoritatea oamenilor. în schimb, disciplina ecleziastică e foarte diferită. în timpul întregii perioade a regimului comunist, instituțiile religioase au funcționat sub egida Bisericii creștine ortodoxe, supusă patriarhului României. O dată cu căderea regimului comunist, Biserica Greco-Catolică are dreptul să ceară restituirea lăcașurilor sale de cult, cere realipirea la sistemul pontifical roman, iar acest fapt a introdus în sate, în orașe, un nou motiv de conflict. La
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
e împărțit, ca multe alte sate, în două părți - și cum e un sat de munte, partea de sus se numește Susani, cea de jos Josani - și fiecare are câte o biserică. Soluția empirică a fost găsită, o biserică rămâne creștin ortodoxă, cealaltă va redeveni gerco-catolică. Dar când am fost eu pe teren, toată lumea striga, era o adevărată bătălie între cele două părți ale populației, pentru a permite recuperarea uneia dintre ecele două biserici de către greco-catolici, în timp ce ceilalți creștini ortodocși voiau
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]