1,324 matches
-
vedem miercuri, treci pe la înmormântare, nu? Va fi depus în Aulă. La unsprezece vorbesc și eu. Îmi întinde o mână solzoasă. - A, să nu uit, joi am o lansare, sunt afișe. Te aștept, poate vii cu studenții. *** Într-un fost crematoriu, „Licuriciul”, de pe lângă fabrica de fibre sintetice, a apărut de vreo trei ani o tipografie. - Pentru săraci, pentru ăia care nu pupă subvenții... îmi explică Paul. Își duc bijuteriile la cămătari, vând de prin casă, își plătesc singuri cărțile, i-aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de-amorul artei. Mă scot cu invitațiile la nunți, pe hârtie bună, le trag și poezioare. Eu le compun, dacă-ți închipui... Mai sunt pliantele și afișele. Dar grosu’ sunt ăia din afară, mulți regaliști. Doar câteva luni a funcționat crematoriul uman. Nu respecta legislația, se zice, n-avea un coș destul de înalt și nici nu știu ce filtre, când bătea vântul, se-ngrețoșau toți, „miroase-a hoit ars, e cenușă pe salcâmi, pe toate buruienile, înghiți mămăliga cu oasele alora făcute scrum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
alege de sufletul lui? Și cum să-l arzi ca pe vite secerate de molimă, strânse din șanț, să n-aibă cruce la cap? Îl ții în borcanul de nes? Dacă fără să vrea ei, săracii, au fost puși la crematoriu, atunci e altceva. Ăia de la Cotu’ Donului, măturați de obuze, de să le strângi dinții în pestelcă, poate-au murit cu rugăciunea-n gură... ăia arși de nemți... făcuți săpun... Dar să te lași singur băgat în cuptor? Doamne ferește, câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tot spațiul. A adus un sobor de preoți să-l sfințească, altfel cine mai lucra pentru el?, a curățat bine zidurile să nu fie zyklon, pentru orice eventualitate, nu știa ce-i, dar citise el undeva că se face în crematorii și e nociv. Cei trei muncitori pe care i-a păstrat oricum sunt mulțumiți: înainte nu luau nici trei milioane pe lună, nu mai aveau nici sporul ăla de muncă periculoasă, acum au vreo patru. Biroul directorului e chiar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
milioane pe lună, nu mai aveau nici sporul ăla de muncă periculoasă, acum au vreo patru. Biroul directorului e chiar în sala ce dă spre cuptor. A pus o cortină de catifea orange peste gura lui, pentru că numai unul avea crematoriul, iar postamentul pentru coșciuge l-a transformat în suport pentru bazinul cu broaște țestoase. A avut vreo șase, dar au rămas numai două, alea cu cioc, cumpărate de la Neamț. N-a știut că-s carnivore și le-au hărtănit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
hidroxid de sodiu, 30 grame, iodura de potasiu, 15 grame, apă distilată, 100 mililitri. Linia melodică era răgușită. Rezultatul: protrombina reziduală în mari cantități pe care femeile de serviciu nu mai pridideau să o care cu roaba pe drum către crematoriu, neuitând să își ascundă câteva kilograme în săculețele de celuloid legate în jurul burților și-așa suprasaturate cu glucidele îngurgitate de-a lungul zilei, fără să știe că din fecalele lor răsărea pe lângă garduri un strat de iarbă cu însușiri miraculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bungalow din Insulele Canare, deja plăpumăreasa dispăruse. Bolnavă de veșnicie, plăpumăreasa muri prin implozie, devenind o gaură neagră septică. "Cum, a murit?!" se miră întrebând doctorul. Asistentele, bucătăresele, femeile de serviciu, brancardierii (adevărata bancă de date a tuturor spitalelor) arătau spre crematoriu. Numai că aici intervenise Mioara Alimentară. DVD-ul pe care se afla toată înregistrarea războiului contra cronometru pentru salvarea plăpumăresei fusese extras cu abilitate din sertarul computerului și înlocuit cu cel care repeta la nesfârșit o singură imagine într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tulbură apa fântânilor? Adevărat, puiul bunicii, sunt stele ce umplu izvoarele de lumină. Șterge-ți ochii de licurici, nu plânge! Nefericirea se descompune printre boscheți îndulcită cu iluzii la litru, înveșmântată în piele de arici, îngropată în stâncă, topită în crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în sticla cu lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării imaginii în toate dimensiunile conștientului. Subconștientul, sală de gardă a ceea ce a fost; inconștientul, resuscitare a ceea ce nu mai este. Ambulanțe prin vene grăbeau clipele spre un crematoriu al concretului difuz, inodor, insipid. Memoria asociativă este cea care grăbește derularea percepției sau o îngreunează. Ea leagă imaginile, completează lipsurile sau uneori trunchiază prin uitare. Memoria oferă persistență retinei, îndulcind trecerea de la o fază la alta. Domnule rezident, privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
triști, abătuți, osteniți, deprimați, erau precum niște sfinți martiri duși spre jertfelnic. Din 25 au rămas 20. Părintele stareț își relaxa hoitul într-un sertar confortabil de morgă (nu avea pe nimeni în lume), posibil urma să fie topit în crematoriu, posibil îl vor tranșa studenții de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca ea să înceteze!.. Fii cuminte, Cătăline!.. Eu mor!.. Eu mă omor, Cătăline! Eu mă înec în scăldușca aceea parfumată! Te rog frumos! Te implor, Cătăline, că acasă nici moartă să nu mă duci! Direct la morgă, iubitule! Și la crematoriu! Banii îi găsești în poșetă! Tu ești nebună! Da, nebună! Nebună de iubire, Cătă! Dar adineaori eram bună când erai cu țâța-n gură... și-acum zici că sînt nebună... Frumos! Frumos, iubițel! Și îmi spuneai că mă iubești. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
TE (contract finanțare 54/05.10.2011, contractor Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia) Volum publicat și cu sprijinul financiar al Amurg. Romanian Cremation Association. Cuprins Marius Rotar, Calinic I. Popp Șerboianu sau începutul triumfului / 7 Notă asupra ediției / 85 Crematoriul. Scrisoare din Paris / 87 Cremațiunea și religia creștină / 93 Christos a înviat! / 145 "Veniți de primiți lumină" / 146 Eroului necunoscut / 148 Discurs la moartea Elisei Conta / 150 Ignoranță sau necredință? / 153 Mi-e frică de fericire / 157 Respectul datorat morților
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Ortodoxe Romane, menționând episodul, nu îl pomenesc în dimensiunea sa reală, rezumându-se la o prezentare parțială și subiectivă a evenimentelor. O confirmare a originii arhimandritului apare în revista Flacăra Sacră, când, publicându-se însemnările și impresiile celor care vizitaseră Crematoriul Cenușa în așa-zisa "Carte de Aur", apărea menționat preotul Ion Șerboianu din comuna Șerboieni, Argeș, nimeni altul decât tatăl lui Calinic I. Popp Șerboianu. Ion Șerboianu notase în "Cartea de Aur" a Societății Cenușa: "Iubesc libertatea de conștiință. Admir
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Motivația a constituit-o gravele abateri morale și de la învățătura ortodoxă a acestuia. Acest moment este fundamental deoarece arată că Șerboianu este posibil să fi fost caterisit înainte de a adera la mișcarea cremaționistă. Ulterior acestui moment Șerboianu devenea preot la Crematoriul Cenușa din București, unde ar fi activat până la 1938, conform lui Lucian Predescu și a unei note de subsol din volumul de documente privind țiganii din România interbelică, publicat de către Lucian Năstasă și Andrea Varga 55. Însă faptul că Șerboianu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a constituit un impediment pentru ca arhimandritul să își depună candidatura la scaunul Episcopiei de Argeș, conform revistei Flacăra Sacră din mai 1936. În nota informativă a revistei asupra acestui moment se preciza limpede faptul că Șerboianu era "deservent al Capelei Crematoriului și convins al ideii cremațiunii umane față de religia creștină"56, candidatura sa fiind îndreptățită datorită valorii sale intelectuale. Se mai preciza faptul că arhimandritul era licențiat în Teologie, Filozofie și Drept (o exagerare evidentă, deoarece el a fost licențiat doar
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fost o altă constantă asumată în toate scrierile de către arhimandrit. Debutul său în Cultura Poporului a fost, să zicem, unul "furtunos", cu un articol despre "Judecata de Apoi", publicat la 19 februarie 192871, la scurt timp, cronologic vorbind, după deschiderea Crematoriului Cenușa la București. Articolul se dezvolta pe tematica imprevizibilului moment al morții și a necesității creștinului de a fi mereu pregătit pentru aceasta. Însa nu se menționa absolut nimic despre incinerarea cadavrelor. Dintre articolele cu tematică religioasă directă apărute în
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
în săptămânalul pomenit publica adeseori, în 1928, și arhimandritul Iuliu Scriban, cel care mai târziu devenea poate cel mai fervent detractor al mișcării cremaționiste din România. Mai mult, în Cultura Poporului N.C. Munteanu-Muntmarg lua poziție fermă anticremațiune imediat după inaugurarea crematoriului Cenușa în 192885, chestiune care nu l-a deranjat în niciun fel pe arhimandrit, care de altfel a publicat masiv în acel an în această revistă. Se pune atunci întrebarea când anume s-a produs trecerea de partea cremaționiștilor a
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a menționat pe Șerboianu, printre cei ce susțineau practica arderii cadavrelor. Odată cu trecerea sa în tabăra cremaționistă Șerboianu începea colaborarea nu doar cu revista Flacăra Sacră, unde a publicat mai multe articole, ci propriu-zis și activitatea sa ca preot la crematoriul cu același nume. O asemenea postură, după cum voi sublinia, "încununa" definitiv stigmatizarea sa de către mediul ortodox al epocii, fiind astfel și mai puternic luat în colimator. Calinic Popp Șerboianu mai merită menționat și cu o altă latură a preocupărilor sale
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ale spovedaniei și cum să canonească păcătoșii. Unele dintre acestea sunt pomenite ca aparținând ulterior bibliotecii mânăstirii Căldărușani. Moare în 1941, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, dar în 1948, conform lui Gheorghe Bezniconi, osemintele sale sunt deshumate și incinerate la Crematoriul Cenușa din București 89. Din păcate, nu am putut identifica sursele care să explice de ce anume rămășițele pământești ale lui Șerboianu au avut aceasta destinație finală. În mod similar, aceeași situație poate fi identificată și când vorbim despre faptul că
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Pe de altă parte, sub acest pseudonim am identificat o serie de intervenții apărute în revista Glasul Monahilor, la sfârșitul deceniului trei al secolului al XX-lea. Câteva dintre acestea iau în discuție tematica incinerării, criticând în termeni vehemenți deschiderea crematoriului din București. De pildă, primul dintre acestea era publicat în martie 1928, la puțin timp după deschiderea Crematoriului Cenușa, și critica în termeni extrem de violenți statutul societății cremaționiste din România, primăria București și primarul Ion Costinescu, precum și adepții incinerării din
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
la sfârșitul deceniului trei al secolului al XX-lea. Câteva dintre acestea iau în discuție tematica incinerării, criticând în termeni vehemenți deschiderea crematoriului din București. De pildă, primul dintre acestea era publicat în martie 1928, la puțin timp după deschiderea Crematoriului Cenușa, și critica în termeni extrem de violenți statutul societății cremaționiste din România, primăria București și primarul Ion Costinescu, precum și adepții incinerării din spațiul românesc, operând cu o stigmatizare totală a acestora 94. Un alt articol semnat de același Mirmilo se
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
un punct de sprijin al mișcării cremaționiste din România. Cercetarea revistei Glasul Monahilor nu oferă informații despre cine anume a fost acest Mirmillo și despre posibila sa suprapunere cu figura arhimandritului. Astfel, rămâne o enigmă faptul că, imediat după deschiderea crematoriului Cenușa, se republica în Glasul Monahilor articolul anticremațiune din 1909 semnat de către Șerboianu, cu numele său complet, pe când intervențiile lui Mirmillo nu lasă indicii că ar fi vorba despre aceeași persoană. Întrebarea se pune firesc: de ce Șerboianu ar fi utilizat
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mențiunea enunțată mai sus. Totodată, Drăgulin nu utilizează în intervenția sa aparatul critic, pentru a identifica cu precizie sursa unei asemenea informații. În mod similar, Drăgulin nu menționa ceea ce Predescu subliniase: faptul ca Șerboianu activase 5 ani ca preot la Crematoriul Cenușa. Cu toate că nu mai făcea parte din cadrul clerului ortodox, Calinic Popp Șerboianu a semnat articolele sale din revista Flacăra Sacră cu titulatura de arhimandrit, ținând cont de precedentele sale monahale. De asemenea, cremaționiștii români îl pomeneau utilizând aceeași titulatură. Cu
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
în prezenta ediție, pentru exemplificarea celor expuse, o serie de fotografii, cuprinzând, după cum se vede, și instantanee din lucrările și articolele publicate de către arhimandrit. Totodată, pentru a sublinia faptul că scrierile lui Șerboianu avuseseră ecouri la nivel practic, în incintele crematoriilor Cenușa și Vitan Bârzești, am adăugat și câteva fotografii, demonstrând faptul că mare parte din persoanele incinerate au fost animate de credința creștină și chiar de către învățăturile ortodoxe. Pe de altă parte, Șerboianu nu și-a manifestat opțiunea cremaționistă doar
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
este cu atât mai relevantă cu cât instituționalizarea mișcării cremaționiste în Serbia, sub forma unei societăți de gen, fusese mai timpurie decât în România. Probabil faptul că în România, țară predominant ortodoxă, se reușise în 1928 să se deschidă un crematoriu (primul într-o țară predominant ortodoxă și primul în Peninsula Balcanică) a constituit rațiunea esențială a unei asemenea situații. Totodată, cremaționiștii români interbelici se refereau în formule pline de respect față de arhimandrit, apreciat îndeosebi pentru curajul său de a se
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]