577 matches
-
foarte grăbit. Nu știu dacă voi mai avea curajul să... El o împinse, ușor, spre ușă. Altă dată. Săptămâna viitoare plec pentru câteva zile în concediu cu logodnica mea și vreau să-ți las toate hârtiile în ordine. Luana se crispă. Logodnică! Nu era posibil. Omul ăsta nu știa ce face. După terminarea programului, se duse direct la Ștefan. Intră în casă ca o furtună, bolborosind cuvinte din care bărbatul nu pricepu nimic. O obligă să se așeze, să-și adune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
domnule, îi răspunse Urâciosul, să vă intre bine în cap, nu mă cred cu nimic superior. Atunci ce vrei? Nimic, nu înțelegeți? îi strigă. Ni-mic! Nu voia nimic și totuși exista acolo, printre ei, te împiedicai de figura lui crispată la fiecare pas, te incomoda cu prezența lui. Un astfel de om, gândi Marcu e ca o piatră de moară. Se interesă pe la băieți. Îl văzuse careva cu vreo fată? Da, îl văzuseră mai mulți, vorbea cu una, Viorica, funcționară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce pace o apuca! M-am cam săturat s-o moșesc pe fetișoara asta, își spuse mai apoi, fără să mai privească spre Carmina, n-am văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era crispată, la pândă, gata să dispară dacă-și imagina că este amenințată de vreun pericol. I se urăște omului și de o poamă dulce, darămite de aguridă! Acum vine să mi se plângă, vezi, Doamne, am avut dreptate! Ovidiu e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va mai dura tâmpenia asta, Ovidiu? Cât timp o să ne mai tocim unul altuia nervii? Cât? Toată viața, îi spuse și o apucă de mână brutal, o săltă spre el cu violență, o scutură. N-ai înțeles asta? Ea se crispă străbătută de o teroare ce-i paraliza respirația. Tu nu înțelegi că nimic nu este mai important decât momentul acesta? Te iubesc și altceva nu mă mai interesează. De câte ori să-ți mai explic? Am stat câțiva ani împreună, Ovidiu, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apoi se Îndreptă spre ieșire, fericit că preț de două ceasuri se Învârtise printre artiști. Fără verdele brotac al cravatei de lână a lui Brândușă și fără tropăitul cazon al pantofilor săi cu blacheuri, mica reuniune, pioasă cu măsură, se crispă În așa hal, Încât Cain socoti că sosise momentul să se odihnească un pic Înainte de a porni spre casă. Locul cel mai potrivit era, neîndoios, sala de spectacole. Era de ajuns să Întindă mâna și să apese clanța de alamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu ea claritatea lumii solide. M-am trezit în partea de jos a bibliotecii din living. Partea de sus se rupsese și se prăbușise, îngropându-mă într-o avalanșă de cărți și așchii de lemn. Am tușit și m-am crispat. O coastă fisurată. Pe când încercam cu greu să mă ridic în capul oaselor, se produse o mică alunecare de cărți. Televizorul zăcea cu ecranul în jos, pe covor, la capătul cablului de alimentare întins la maximum, sofaua era răsturnată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai multe întrebări așteptându-și răspunsurile. Cum vrei, zise John. O să pleci de la noi mâine, atunci? M-am sprijinit de mașina de lângă a mea. — Mda, de unde știți? — Te-am văzut întorcându-te cu fata aia azi. Am simțit că mă crispez. — Scuze, probabil că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spus c-o să se întoarcă, zise, așezându-se din nou lângă foc. Ian torcea, dând din cap în ritmul fălcilor care mestecau lacome. — Așa-i, am încuviințat. Apoi am zis: Tocmai mă gândeam că n-am adus votca. Ea se crispă. — O scăpare. Dar nu face nimic, o să-ncerc să spun povestea cu mintea limpede. O pauză. — Nu știu cu ce să încep. — Păi... începe cu începutul, continuă până la sfârșit, apoi oprește-te. Scoase un hohot scurt de râs care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ea, care de obicei privește și tace, acum latră la mine din camera alăturată, și eu nu pot să înțeleg nimic din ce spune. În general, toate știrile acestea, care sună atât de grav, nu au nicio importanță pentru mine. Crispat în timpul meu, nu mai pot fi sensibil la nimic exterior, la ce se întâmplă în afara mea. Acest timp al meu îmi este momentan deosebit de prețios, ca o bijuterie veche de familie. Mi-am amanetat adevăratul timp în speranța că, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
rămână ceva nedefinit, departe, cu toate că este tot timpul în mintea mea, la fel cum te visezi în prezența unor persoane foarte apropiate ce poartă un chip ciudat, străin, dar tu știi bine cine se ascunde sub acea înfățișare. Eram foarte crispat, nelalocul meu, doream să se termine cât mai repede, nu știu dacă a fost bine sau a fost rău, nici nu are așa mare importanță, cred că nici măcar pentru ea. Ne-am despărțit ca doi străini, tot ea mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
este bine definită într-un anumit context geografic, dar limbajul este proteic. Dacă frâiele conștiinței și-ar da drumul, limbajul ar fi în fiecare clipă altul un Babel, ce ar cuprinde cuvinte amestecate din alte limbi. Dacă n-am fi crispați în spaima comunicării, am exprima, probabil, același lucru în mii de formule lingvistice în funcție de starea conștiinței noastre din acel moment. Dar cine să ne mai înțeleagă? Pentru că deraierile noastre de conștiință nu sunt și ale celorlalți, sau ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
drept că muzica poate provoca mai lesne aceste stări, ea pare a fi mai ușor accesibilă, limbajul ei fiind mai simplu și mai natural. Orfeu a desfătat cele șase urechi ale Cerberului cu lira lui, după cum șerpii dansează sau se crispează într-o euforie paralizantă în prezența muzicii; "Ca șarpele pe muzici înnodat, / Rotit de două ori la mărul-soare" (Ion Barbu). Fie și în cantități umile, fericirea este la îndemâna oricui, fiecare trebuie să se fi bucurat cumva, cândva, de ea. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și cu mine nu aveam nicio cunoștință comună. Era preferabil așa. Mi-au plăcut mereu sarcinile monotone și stupide. Cum altfel aș fi putut lucra atâta vreme într-un birou? Îmi place să mă simt operațional fără să-mi fie crispat creierul de efort. E mai bine decât inacțiunea, îți eliberează capul de angoasă. Cele mai frumoase visări se produc pe parcursul celor mai prostești slujbe. Acest pilotaj automat nu împiedică materia cenușie să analizeze activitatea într-o manieră fructuoasă: în cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
numaidecât, În ochi cu focul fanatic care Îi devora privirea. Neștiind cine sunt? — V-am spus deja cine sunt - preciză mascatul cu capul rotund. Jupân Thomas și jupân John Smith. Călători englezi. — Și anglicani fără de lege - Întări călugărul, cu vocea crispată de ură. Dar nu-i treaba voastră cine sunt. Ajunge-vă că aparțin unei țări eretice și unui neam perfid, funest pentru Spania și religia catolică. Aplicându-le dreptatea lui Dumnezeu, aduceți un serviciu important Atotputernicului și Coroanei. Zicând acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian. Abia În acel moment, În bătaia fanarului care continua să lumineze scena ambuscadei, Alatriste Își permise să privească mai cu atenție ochii albaștri ai englezului, chipul fin, palid, crispat de o groază care, asta sărea În ochi, nu era aceea de a-și pierde viața. Mâini albe, catifelate. Trăsături aristocratice. Totul mirosea a oameni de rang Înalt. Iar treaba asta, Își zise pe când Își amintea rapid conversația cu mascații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
regal? — Cum de nu, Excelență! Glasul lui Alquézar tremura de necaz. — Ar fi foarte neplăcut pentru mine. — Vă Înțeleg. — Extrem de neplăcut. Aproape un afront personal. Descompus la față, Alquézar dădea impresia că Înghițea fiere cu toptanul. Strâmbătura Îngrozitoare care Îi crispa gura pretindea a fi un zâmbet. — De bună seamă, Îngăimă. Ridicând un deget, ca și când Își adusese aminte brusc de ceva, ministrul scotoci printre hârtiile de pe masă, apucă un document și i-l Întinse secretarului regal. — Poate că ne-am simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mult. Dorise din toată inima ca, după un an-doi de căsnicie fără griji mari, să aibă și ei, ca toată lumea, un copil - băiat sau fată , dar nu se putuse sub nici o formă. De câte ori venea vorba despre așa ceva, Irina balerina se crispa și se întuneca la față și începea să invoce cu glas ofuscat minunata ei carieră artistică, pe care sub nici o formă nu avea de gând să și-o compromită. Nu și nu. Cum putea să-i pretindă el un asemenea
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
care se află încă prezente legăturile magice ale lumii vechi care fac dintr-o șuviță de păr o legătură mai puternică decît formularul pe care trebuie să-l completeze. Scena este construită cu o finețe deosebită, în fața formularului, Salvatore se crispează nu pentru că nu știe să scrie, ci pentru că nu înțelege sensul unui astfel de act, interpretînd pentru o clipă drept refuz formalitatea prin care femeia îi este atribuită. Întrega scenă, precum și cele care o acompaniază are ceva din atmosfera vechilor
Brava lume nouă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7920_a_9245]
-
oglindă fiind sugestivă la acea limită tulburătoare dintre vis și realitate ce girează "adevărul" specific literaturii. Socotindu-se "străin și călător" în lumea aceasta, Gabriel Chifu simulează, totuși, nu în fața d-sale, ci în fața semenilor, o minimă "acomodare": "mă străduiesc crispat să mă acomodez, să nu se vadă că mă aflu din greșeală aici și că nu aceasta este casa mea. Mă prefac stînjenit că trăiesc tocmai întîmplările pe care era firesc să le trăiesc. Dar mă prefac fără pic de
Dincolo de aparențe by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7105_a_8430]
-
alb al unei scene acoperite de zăpadă? Carmen, în regia lui Andrii Zholdak, la Baltiskii Dom. Dacă Teatrul Aleksandrinsk evocă excesiv puterea sfidător etalată a epocii țariste, aici amintirea epocii sovietice e cea care supără și îl face să se crispeze mai ales pe spectatorul străin: fiecare dintre cele două clădiri trimite, într-un mod propriu, la un regim politic, imperial sau comunist, ambele la fel de detestabile. Va trebui să intru în Teatrul Național din Helsinki pentru ca, în sfârșit, să nu mai
George BANU - Sankt Petersburg, oraș de piatră by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/7650_a_8975]
-
în viață. A muri era o chestiune de ținută, preocuparea mergînd spre atitudinea cea mai cuvenită în clipele finale. Tocmai de aceea surprinde detaliul că grecii nu se vaită în momentul morții, fiind senini și chiar optimiști. Dacă totuși sunt crispați e din cauza durerilor fizice, dar nu din pricina disperării. Deznădejdea nu intră în vocabularul antic al grecilor. Sufletul este sigur nemuritor și atunci de ce să dispere? Și fiindcă nu cunosc disperarea, grecii au pînă în ultima clipă neliniști pămîntești: cui îi
Cu ochii la moarte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6388_a_7713]
-
am suspectat pe Horia Bernea de lipsă de ironie, dar, cu riscul de a mă repeta, ce pot fi acele grafice sau autoportretele sale, decât o perspectivă ironică asupra timpului însuși din acea vreme, dar și a sa? Liniile frânte crispează chipul artistului într-o disperată nevoie de recunoaștere, de regăsire a frumuseții pe care o întâlnim în fotografii. Această discrepanță, dacă nu e tulburătoare, e în orice caz o expresie a unei nevoi imperative de a ieși din acea realitate
Horia Bernea, tânărul… by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5877_a_7202]
-
venit să taci sau să vorbești? Rostirea tărăgănată, aparent molatecă, făcea tăișul ironiei dureros. M-am uitat în ochii lui. Privirea-i licărind rece m-a hotărât: trebuia să plec. Imediat! Rămânând în starea de mutism emoțional în care mă crispasem, mi-aș fi agravat situația ridiculă. Dorisem ani de zile să-l văd, să-l aud și să-i vorbesc. Eram în preajma lui, îl vedeam, îl auzeam, dar, deși îmi făcusem odată un fel cuviincios, chiar smerit, de a intra
G. Pienescu: „Colaborarea cu Tudor Arghezi (...) a fost una din marile împliniri ale vieții mele“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/5824_a_7149]
-
pe Zubașcu la sfîrșitul anilor ’60, la Oradea, unde era student. Era un tînăr cu o înfățișare stranie, smead, numai piele și os, cu un obraz supt și cu o privire arzătoare. Fiu fidel al Maramureșului, purta în figura sa crispată zestrea acestei provincii avute în tradiții, de-o intemporalitate ce constituia o pavăză împotriva prezentului atît de tulburat. I-a preluat melodiile „bătrînești”, acele incantații din timpuri imemoriale, roade pure ale duhului local. O metafizică spontană se propaga din interpretările
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
ar fi așa, dacă doamna Băsescu ar fi semnat astfel de contracte, n-am înțeles cine este Gazprom, este mafia, e vreo organizație teroristă internațională? Este o companie cu legături în toată lumea, n-am înțeles de ce a trebuit să se crispeze domnul președinte...Care era ilegalitatea, care era ticăloșia, care era problema, nu am înțeles", a continuat CTP. Iar față de acel jurnalist, care i-a spus la un moment dat să renunțe să mai ia bani de la Voiculescu, de la postul unde
CTP: Traian Băsescu a lovit presa într-un mod ticălos, sub centură () [Corola-journal/Journalistic/32977_a_34302]