374 matches
-
și scrisei rîndurile istea. Acum e 8. Mă duc să mă îmbrac și să beau cafeaua." E prezentul "operațional", dincolo de care se vede, aproape întotdeauna, un viitor "strategic". Luminozitatea lui se măsoară în traduceri isprăvite pînă la sfîrșitul gimnaziului, în crochiuri de istorie universală, în ajutor pentru Tata, în lecțiile de englezește, nemțește, latinește și grecește. Respectul pentru învățătură, în spirit, nu va să zică, numaidecît, și respect pentru școală, o instituție împestrițată cu destui nechemați. Înfruntată cu jurăminte adolescentine vizînd reușita în
Facerea lumii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9532_a_10857]
-
suscitate, mici detalii atestă influența clară a lui Picasso asupra lui Bacon: gura dotată cu o armătură de dinți a Figurii din panoul din dreapta este preluată de la Picasso. Iar vălul de pe ochii făpturii din panoul central descinde direct dintr-un crochiu de Picasso după tripticul lui Grünewald (La Crucifixion, étude de détails, 1932). 4. Tauromahii Dincolo de apropierea strict tematică și deformările trupești inerente subiectului, între tauromahiile baconiene și picassoene este un contrast remarcabil: la Bacon lupta se dă în arene închise
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
Voiam să desenez liniștit, după natură, această față condamnată să se descompună lent și să fie resorbită de neant, această față care părea imobilă și imuabilă, fixându-i pe hârtie liniile esențiale, alegându-le pe acelea care mă frapaseră. Un crochiu, oricât de sobru ar fi el, trebuie să trezească o impresie, să aibă un suflet. Eu, care mă obișnuisem să execut desene în serie pe pielea truselor de scris, mă vedeam constrâns să-mi pun la treabă inteligența pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
adevăr un portretist de cadavre. Dar ochii, ochii Săi închiși, aveam nevoie să-i văd acum din nou? Nu se întipărise oare, suficient de profund, imaginea lor în spiritul, în creierul meu? Nu știu. Până dimineață, am executat mai multe crochiuri, dar nici unul nu răspundea așteptărilor mele. Le sfâșiam unul după altul, fără să renunț, totuși, fără să simt cum trece timpul. Se lumina de ziuă. Prin sticla ferestrelor, o lumină tulbure se revărsa în cameră. Eram absorbit de o schiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
alb și negru nu mai există gri. Unii-s buni, alții răi. Nu se sfiește să-i numească, și pe unii, și pe ceilalți. Are o sinceritate dezarmantă : uneori, stimabilă ; alteori, deplasată. Dă verdicte, Într-una : uneori, juste . CÎteodată, pătimașe. Crochiuri obiective - Nicki Atanasiu, Marcel Anghelescu, Marietta Sadova, Dina Cocea, Amza Pellea, securistul Institutului de Teatru (celebrul Manole), Florin Piersic, Vlad Mugur, frații Grunberg, Ana Pauker, Dej, Ramadan, Bălțățeanu, Petru Groza, Ceaușescu, Calboreanu, Vraca, madam Bulandra, Benedict Dabija, Mihai Popescu, Botta
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
descurajabil, fanatismul cu care s-a a runcat În ...scotocirea străfundurilor scenelor și a observării nesănătoaselor culise, dar mai ales simplitatea cu care abordează creatorii, Îi acordă un loc privilegiat În istoriografia teatrului național. Cum pot Încheia mai inspirat acest crochiu senti mental, decît citînd dedicația (tipărită! a) autoarei : „Artiș tilor, pe care uneori i-am iubit cu patimă și fără măsură, al teori i-am detestat cu convingere, dar niciodată nu mi-au fost indiferenți”. Din cărțile doamnei Pop, se
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
tehnică aproape ignorată și mereu suspectată de a nu putea trece dincolo de pragul decorativului; anume decupajul sau, pe numele său artizanal, traforajul. Stîlpi din tablă, din metal și din lemn, compoziții complicate sau lesne de citit dintr-o singură privire, crochiuri antropo- și zoomorfe sau glose pe marginea marilor teme ale figurației mistice și-au găsit în această umilă practică a traforajului una dintre cele mai depline forme de exprimare. Nici George Apostu, nici Paul Vasilescu, nici Vaslie Gorduz, nici Neculai
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
aniversare Un număr substanțial, la propriu și la figurat, oferă cititorilor REALITATEA EVREIASC| inserând în cuprinsul publicației un supliment (o "ediție specială") la Centenarul Mihail Sebastian. Texte și evocări ale scriitorului cu final tragic, fotografii și portrete, afișe, manuscrise scanate, crochiuri: paginile sunt realizate nu numai cu căldură umană, cum e și firesc la un centenar, dar și cu bun gust gazetăresc pe care, neîndoielnic, însuși remarcabilul jurnalist care a fost Mihail Sebastian l-ar fi apreciat ca atare. Paginile de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9221_a_10546]
-
să-l mai dăm în pînzele lui". Pînzele sună a înjurătură. Ba nu. Vreau să înțeleg de ce. Mă aflu prea pretutindeni în pictura lui. Răscolesc în scrin, după eboșele pentru vitraliu. Cel din partea stingă. Partea inimii. Nu găsesc răspuns în crochiurile năvalnic-apăsate, ca și scrisul. Mai sînt fotografii după o expoziție la Roma. Exclusiv peisaje, obcine românești. Totdeauna m-a ținut Russ la curent cu ce face. Obcine, la un anume ceas al dimineții. Și mă cuprinde un soi de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
îl decupez acuma: (v)orbesc. Nu mă auzi, Ana? Ce faci, plîngi? Haide, plîngi. Trebuie să plîngi puțin și pentru mine. Nici eu nu mă tem de lacrimi. Unui bărbat nu i-e frică de lacrimi. Mi-a adus un crochiu: Uite-l și pe domnul Lautrec. Sînt eu, dansînd. În cea mai nepotrivită ipostază: nu-mi place să dansez, pentru că niciodată nu pot uita de mine. Din același motiv, că nu pot uita de mine, nu mi-a plăcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
intrat în relație proastă cu televizorul. N-o să mai spun amintirea mea, ci versiunea mea. Uneori îmi vine în minte mai mult decît o amintire. Poetic spus, amintirea unei închipuiri. Puteam să jur că lui Lucian Foișor îi apăruse, în "Crochiul" săptămînal, în loc de domul din Milano, domnul din Milano. Nu, nu s-a întîmplat așa, mă Dana. Imaginația ta de ficționară a stabilit-o. Questa coda non e di questo gatto. Coada asta nu-i coada acestei pisici. Făcîndu-mă, adică, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că știu ce va face cutare personaj, cutare ființă, ce-o să se întîmple în realitatea ficțiunii, a terfeloagelor mele, dar în cealaltă, în realitatea reală, rămîn complet neajutorată. N-am descifrat ce trebuia să descifrez în "gunoaiele" de la poartă. Spatulele, crochiurile, vopselele, chinese watercolors, paletele aruncate nu mi-au spus nimic. Aș fi putut înțelege că-l umilea, peste orice putere de îndurare, faptul că nu mai vedea să picteze. În cuvîntul ratat, esențială e imposibilitatea de-a alege, Ana." Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
clapetei, pe unde doar pisica putea veni sau pleca, vedea picioare de femeie tânără, încălțată cu pantofi roșii pentru bătrâni, cu arabescuri aurii pentru tineri și canafi portocalii pentru adolescenți și ciorapi de nailon, asortați cu înflorituri, cu paiete, cu crochiuri de monștri marini, cu stele multicolore, cu figuri geometrice sau cu note muzicale. Picioarele bărbaților o amuzau, le putea ghici caracterul după formă, culoare, dispunerea musculaturii, pilozitate blondă, blondă-creață, blondă-nebun, roșcat-trivial, roșeață-domestic, roșcat cu chelie, roșcat-lins, roșu cu bulbi, roșu-lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe care, peste 13.500 de ani Maria Callas o va expune magistral, îl încântă pe Povestitor; îi venea să joace de bucurie, dar jocului încă nu-i venise timpul. Se așeză comod în fața computerului și schiță cu creionul-laser câteva crochiuri ale viitoarelor transpuneri. Sigur, erau însăilări nesigure fără pretenția de a deranja existența cuiva. Nici nu era obligat să spargă canoanele pe care tot el le inventase. Avea să-și poarte imaginația după cum voia, fără a avea vreun sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
noaptea cu bancnote privea prin vizetă la animalul curios, moșmondind răbdător la o mașină de cusut, cu tipare de carton răspândite peste tot și cu o mulțime de cărți pe pereții acoperiți cu tapetul unor pagini solfegiate sau mâzgăliți cu crochiuri și studii ale unuia și aceluiași bărbat cu chipul lui Charles Bronson. În umbra unui gând, a unei neînțelegeri, a lehamitei de viață, a bucuriei uitării, a senzației neantului, a încruntării viitorului sau a nesiguranței neîmplinirii trecutului vâscos. După ce vizeta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Milan, fiica de 12 ani, împreună cu Milan, fiica babă, ascultau pe Milan-Mama cântând. Mumia grasă era transpirată și amândouă fiicele îi tamponau fruntea și gâtul cu batista. Tatăl, la fel de gras, se lăfăia pe un fotoliu, când întreg, când ca un crochiu. Murise demult, dar tot venea în vizită să-și vadă fiica și soția. Miroase a vechi, Lia! îngână Mama. Iar a venit! Unde-i? Pe fotoliu, în living! Mamă! Întreabă-l ce să-i cânt? După un minut, Lia apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
acea sperietoare vie cu o șapcă de elev pe creștetul pleșuv, gonind nu se știe de ce printre cocenii drepți, încărcați cu știuleți galbeni și grei, bolborosind versuri sau rugăciuni sau injurii la adresa cuiva care se înfiripa printre nori ca un crochiu tulbure, nesigur, părând a nu fi din neamul păsăresc, ci mai degrabă din cel câmpenesc, pentru că avea foșnet parcă de vânt, parcă de lan, ori de frunziș, ori de apă, dar și ceva din fâlfâiri de aripi, puțin din strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dezgust și cei doi luau atitudine, sfidând toate privirile prin îmbrățișări mai fierbinți și mângâieri mai dulci. Singurul lucru pe care Hugo n-a reușit să-l picteze vreodată a fost secretul! Nu putea și pace! Îl divulga fie prin crochiu, de unde orice profan putea ghici substanța ascunsă, fie prin abstractizarea ideii, ușor decodificată de tractoriștii cu 7 clase plus 3 profesionale. Adică nu avea priceperea acelor confrați într-ale meseriei de a mușamaliza, de a îmbrăca în cumințenie, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
continuam propria noastră scriere de hieroglife pe zidurile de granit ale vârstelor și, crezând că sunt de granit, nu ne-a preocupat faptul că-i săpam partea dinspre trecut a lumii, partea dinspre viitor însemnând-o cu însăilări de versuri, crochiuri ale colegilor, caricaturi ale profesorilor în ipostaze obscene, cu nelipsita lor mască de lup întruchipând pe cei 42 de Judecători Divini, ei neștiind că în felul acesta vor fi la rândul lor judecați pentru apetența deșucheată de a ne cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Casa șoarecilor, Sașa Pană strînge, în 1958, la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, schițele și nuvelele lui Ion Călugăru din anii 1921-1947, rămase prin reviste. Un gest de recuperare postumă. Prima jumătate e făcută din Schițe fără umor, crochiuri care păstrează înțelesul cel mai propriu al schiței, de linii care te marchează dintr-o figură, și pe care poți, abia apăsînd creionul pe hîrtie, oricînd să le reproduci. Portrete atinse de melancolie, cvasi-poeme, împletind cuvinte ciudate ("oltoan", "corcadîr", "irmiziu
Poezii, în fond by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7901_a_9226]
-
fiecărui poet, se vede limpede că sînt oameni care au nu atît operă, cît activitate. Maniera vremii pe care o străbat, zodia lor de talente fatal risipitoare, arzînd gazetărește, studiind oriunde pentru a nu profesa nicăieri, e întreagă în aceste crochiuri ale unor oameni care, la douăzeci și ceva, ori treizeci și ceva de ani, se iau pe deplin în serios. Ceea ce nu înseamnă că timpul îi cruță. Sub jumătate din cele cincizeci și cinci de nume rămîn în circuit, și
Poezia la 1934 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7352_a_8677]
-
du Luxembourg. Se oprește la mesele jucătorilor de șah și, urmărind o partidă, aude o voce care prezice eșecul unuia dintre jucători. Întorcîndu-se, îl șochează înainte de toate ochii personajului, adînciți în orbite, sprîncenele cărunte, stufoase, privirea ușor batjocoritoare. Executat în crochiu la început, portretul necunoscutului va prinde pe parcursul romanului contururi din ce în ce mai clare, sfîrșind prin a reflecta, ca într-o oglindă, inconfundabilul "model". După terminarea partidei de șah, îndreptîndu-se spre ieșirea din parc, necunoscutul are un moment de slăbiciune fizică, un ușor
„Ora închiderii în grădinile Apusului“ by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/7631_a_8956]
-
spectrul morții (surprinzător la o persoană aflată nel mezzo del camin) reprezintă alte recurențe ideatice ale volumului. Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită și tot de el povestită se definește și printr-o excepțională poetică a crochiului, fiind alcătuită din istorioare și mini-portrete memorabile, învăluite de nostalgie, de duioșie și umor (mai ales cele care țin de sfera "amintiri din copilărie"), de tristețe, mâhnire și durere (una dintre cele mai cutremurătoare pagini prezintă destinul frânt de comuniști
Un căutător al Luminii by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/7158_a_8483]
-
care autorul le-a grupat sub bolta temei sale predilecte: transdisciplinaritatea. Motivația cărții ascultă de un imbold autobiografic: autorul privește înapoi și își evocă mentorii, prietenii sau colaboratorii (de la Blaga și Barbu pînă la Heisenberg sau Michel Camus), seria de crochiuri retrospective fiind întreruptă în volumul al doilea de un număr de eseuri de ordin filozofic. Cum autorul nu are o limbă ale cărei virtuți literare să atragă prin ele însele, atenția cititorului se mută de pe personajele evocate pe ideile colportate
Transa fizicianului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4914_a_6239]
-
lipsită de sens, sub un soare spectral și o ceață care „miroase a ceva amărui”. Reapar, în final, Scardanelli și gheara sa, aceasta din urmă prelungire cârcotașă, eflorescență himerică, jonglând cu măști și roluri, exasperată de bogata sa inconsistență. Un crochiu perpetuu sunt povestirile lui Mihai Măniuțiu, iar iminența „torențială” a morții este întâmpinată cu o îndesire a texturii metaforale și secvențe de poem în proză. Umbrele sunt prelungi și ezită, iarăși, între delicate, stranii ombres chinoises și atinse de grotesc
(Auto)portret cu himere by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4928_a_6253]