386 matches
-
cu teoria clasică asupra undelor electromagnetice, potrivit căreia radiația împrăștiată ar fi trebuit să aibă aceeași lungime de undă cu cea incidentă. Efectul Compton a fost explicat considerând natura corpusculară a energiei electromagnetice. Noutatea a constat în introducerea impulsului pentru cuanta de energie. Pentru justificarea fenomenului se consideră că fotonii incidenți ciocnesc elastic electronii din blocul de grafit. Astfel se conservă atât energia sistemului cât și impulsul acestuia. Din legea conservării energiei obținem unde Electronii atomilor ușori și cei din păturile
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Interacțiunea slabă (adesea numită și interacțiunea nucleară slabă, forța slabă, forța nucleară slabă) este una dintre cele patru interacțiuni fundamentale. În modelul standard, este cauzată de schimbul de bosoni W și Z, care reprezintă cuantele câmpului forței slabe. Efectele cele mai cunoscute sunt dezintegrarea beta (emisiile de electroni sau pozitroni de către neutroni în cadrul nucleelor atomice), precum și majoritatea proceselor de radioactivitate. Forță este numită „slabă” din cauza că intensitatea câmpului este de 10 ori mai slabă decât
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
Interacțiunea slabă are efect asupra leptonilor și a quarcilor chirali. Este singura forță care afectează neutrinii (cu exceptia gravitației, care este neglijabila în condiții de laborator). Interacțiunea slabă este unică într-o serie de aspecte: Având în vedere masă mare a cuantelor câmpului interacțiunii slabe (aproximativ 90 GeV/ c), viața lor medie este de aproximativ 3*10 secunde. Deoarece interacțiunea slabă este în același timp slabă și are și o rază de acțiune foarte scurtă, efectul ei cel mai vizibil se datoreaza
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
Dirac, pe care a realizat-o în colaborare cu Vladimir Fock. În anii 1932 împreună cu E. N.Gapon și concomitent cu Werner Heisenberg a propus modelul proton-neutronic a nucleului. În colaborare cu Igor Tamm a elaborat teoria interacțiunii prin schimb de cuante cu masă de repaos nenulă (mezoni). În anul 1944 în colaborare cu Isaak Pomeranciuk a emis ideea radiației sincrotrone (într-un con de unghi foarte mic, la deplasarea electronilor în câmp magnetic). Această idee a realizat-o ulterior în colaborare
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
dezacord cu experiența. Planck (1900) a arătat că dificultatea putea fi ocolită pe baza ipotezei că schimbul de energie între materie și radiație nu se face în mod continuu, ci în cantități discrete și indivizibile, pe care le-a numit "cuante de energie" (în = câtime, cantitate). Einstein (1905) a dus ideea un pas mai departe, postulând că un fascicul luminos constă dintr-un jet de particule (numite apoi fotoni), care reprezintă cuante de energie; pe această bază el a elaborat o
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
cantități discrete și indivizibile, pe care le-a numit "cuante de energie" (în = câtime, cantitate). Einstein (1905) a dus ideea un pas mai departe, postulând că un fascicul luminos constă dintr-un jet de particule (numite apoi fotoni), care reprezintă cuante de energie; pe această bază el a elaborat o teorie cantitativă a efectului fotoelectric, pe care teoria ondulatorie fusese incapabilă să-l explice. O confirmare ulterioară a teoriei fotonului în detrimentul teoriei ondulatorii a venit de la efectul Compton (1924). Analiza experimentelor
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
a cădea pe nucleu. De asemenea, radiația emisă avea un spectru continuu, în contradicție cu rezultatele experimentale ale spectroscopiei atomice, care indicau un spectru de linii cu o structură descrisă empiric de "regula de combinare Rydberg-Ritz" (1905). Preluând ipoteza existenței cuantelor de lumină, completată cu un postulat potrivit căruia energia atomului este distribuită pe nivele discrete descrise de un "număr cuantic", Bohr (1913) a elaborat un model atomic care elimina aceste dificultăți; confirmarea experimentală a existenței nivelelor discrete de energie în cadrul
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
apărea tensiuni electrice pe fețele opuse. Folosind traductoare piezoelectrice se poate măsura accelerația; aparatele se numesc accelerometre piezoelectrice. Pentru măsurarea presiunii se folosește de asemenea efectul piezoelectric direct. Energia purtată de radiația electromagnetică este de natură discretă sub formă de cuante de energie numite fotoni. Dacă pe suprafața unei plăcuțe semiconductoare cade un flux Φ de radiații electromagnetice, acesta se desparte în trei componente (flux transmis, absorbit și reflectat). Fluxul absorbit conduce la mărirea la nivele energetice inferioare pe nivele energetice
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
mă ivi”, poate spune Florin Ciubotaru parafrazându-l pe Paul Klee. Creator mobil, prolific, tinzând pe spirale de sens, asumate, trăite, la a dezbate menirea întru reprezentare a picturii, „Ciubo” nu a visat vreodată “Opera de artă totală”, ci unda- cuantă a Fragmentului revelator. Iată o depoziție din 1981 : Refuz gestul disperat și efortul de tip eroic, îndeletnicire care se depărtează de cordial și uman. Orice imixtiune în codul imaginii plastice de tip orgolios este eliminată, cunoașterea artistică fiind lipsită de
Florin Ciubotaru () [Corola-website/Science/323251_a_324580]
-
I]=([Energie]/([Timp][Lungime]^2))/[Lungime]. Această formulă este pentru fizică de o importanță centrală nu numai pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară ipoteza existenței unei "cuante de energie". Dezvoltarea în continuare a acestui concept a dus la nașterea și dezvoltarea mecanicii și electrodinamicii cuantice, și a influențat profund viziunea științifică asupra realității fizice. Tabelul de mai jos cuprinde simbolurile principalelor mărimi și constante fizice utilizate în
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
introducerea formulei lui Planck. O „deducere analitică” a formulei pe baza unor concepte de fizică clasică este imposibilă; este însă important de a înțelege ce considerente l-au condus pe Max Planck (o persoană cu vederi intelectuale conservatoare) să prezinte cuantele de energie—ceva nemaiîntâlnit până atunci— ca o posibilă explicație pentru „alura” neobișnuită a funcției "I(λ,T)" și să persevereze în a urmări această idee. Pentru a descrie pașii premergători ipotezei cuantice, aceasta trebuie privită din pespectiva ansamblului conceptelor
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
din distribuția maxwelliană a vitezelor și din ipoteza lui Michelson că perioada de oscilație a dipolului electric molecular este legată de viteza moleculei. Deși argumentația fizică pentru această formulă este aparent neconvingătoare, ea a jucat un rol esențial în descoperirea cuantelor. O definiție naturală a densității spațiale pe unitatea de frecvență a entropiei s(u,ν) a „radiației corpului negru” se obține din relația termodinamică: unde T(u,ν) este soluția ecuației: u(ν,T) = u. Dacă folosim expresia (2.4
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Pentru N mare, reamintim formula asimptotică a lui Stirling: atunci, până la termeni de ordinul (ln N)/N, Observația centrală este că , dacă P este intreg, atunci cantitatea R(P,N) este "numărul de moduri distincte în care P obiecte identice ("cuante") pot fi distribuite în N celule (oscilatori)". Drept exemplu pentru o astfel de distribuție, sunt desenate în Fig.3 N = 10 celule in care sunt distribuite P=100 de "cuante" hν. O distribuție corespunde asocierii fiecărei celule unui număr cuprins
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
este "numărul de moduri distincte în care P obiecte identice ("cuante") pot fi distribuite în N celule (oscilatori)". Drept exemplu pentru o astfel de distribuție, sunt desenate în Fig.3 N = 10 celule in care sunt distribuite P=100 de "cuante" hν. O distribuție corespunde asocierii fiecărei celule unui număr cuprins intre 0 și P, astfel incât suma numerelor să fie P. Există un mod simplu de a ne convinge de validitatea formulei pentru R(P,N): considerăm dezvoltarea în serie
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
formula (2.2) "în spiritul" lui Boltzmann este evidentă: numărul Ω de "stări accesibile sistemului atunci când parametrii exteriori sunt dați" se identifică în mod natural cu numărul R(P,N) de moduri în care se pot distribui U/(hν) = P cuante de energie la N oscilatori; un pas care poate părea temerar este că α în (5.9) este chiar constanta lui Boltzmann k, aceeași care apare în teoria cinetică a gazelor. În analogul formulei (2.2) pentru gazele perfecte, constanta
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
sistem de N oscilatori cu frecvența ν și energia U nu este infinit, așa cum ar fi pentru oscilatori care ascultă de mecanica clasică (unde energia variază continuu): el se obține numarând modurile în care se pot impărți P=U/hν cuante între cei N oscilatori. Implicația este că un singur oscilator are numai energiile 0,hν,2hν... În fața succesului experimental total al formulei, obiecția că argumentația este oarecum contradictorie (am plecat de la analiza detaliată a unui oscilator în mecanica clasică, pentru
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
că numai anumite energii sunt posibile) își pierde din greutate. Acesta este începutul "revoluției cuantice". Max Planck a crezut un timp că se va putea găsi o justificare a formulei sale în cadrul coerent al mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor "ad litteram", chiar independent de oscilatori
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
timp că se va putea găsi o justificare a formulei sale în cadrul coerent al mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor "ad litteram", chiar independent de oscilatori și a arătat că ele reprezintă o explicație naturală pentru efectul fotoelectric și pentru regula lui Stokes în fenomenele de
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor "ad litteram", chiar independent de oscilatori și a arătat că ele reprezintă o explicație naturală pentru efectul fotoelectric și pentru regula lui Stokes în fenomenele de fotoluminescență.Doi ani mai târziu, Einstein a arătat că nivelele de energie discrete ale
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
face fără ambiguitate. Ne așteptăm ca, atunci când h poate fi considerat ca foarte mic, formula lui Planck să redea rezultate ale mecanicii statistice clasice:nivelele energetice ale unui oscilator devin "practic" un continuum. Constanta h este "mică" dacă "numărul de cuante" U/(hν) = P este mult mai mare decat numărul de oscilatori N. Folosind formula (5.7) de mai sus, vedem că : din dS/dU = 1/T, deducem : (acesta este rezultatul clasic pentru energia medie a unui sistem de oscilatori la
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
T). Precum am văzut, aceasta duce la formula (4.8) a lui Rayleigh și Jeans. Deducem că motivul pentru care (4.8) este incorectă este că h nu este arbitrar de mic. Formula (4.8) devine aplicabilă când numărul de cuante pe oscilator e mare. Considerăm acum cazul în care numarul de cuante P e mic față de numarul de oscilatori N. Atunci energia medie a unui oscilator U = U/N este mică față de hν. În formula (5.7), primul termen este
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Rayleigh și Jeans. Deducem că motivul pentru care (4.8) este incorectă este că h nu este arbitrar de mic. Formula (4.8) devine aplicabilă când numărul de cuante pe oscilator e mare. Considerăm acum cazul în care numarul de cuante P e mic față de numarul de oscilatori N. Atunci energia medie a unui oscilator U = U/N este mică față de hν. În formula (5.7), primul termen este dominant și putem scrie: Primul termen este entropia sistemului de oscilatori care
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Primul termen este entropia sistemului de oscilatori care produce distribuția lui Wien, dacă facem identificarea: b=k/h și h=ac/4π. Interpretarea nu este simplă în limbajul oscilatorilor: ne așteptăm ca cele mai multe distribuții să corespundă la cel mult "o cuantă" pe oscilator; un calcul simplu arată că aceasta se intâmplă numai dacă și P/N e mic, ceea ce e o restricție prea serioasă. Albert Einstein a dat însă o interpretare formulei (3.5) pentru entropia radiației în această limită. Comparând
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
V. Într-un limbaj legat de formula (2.2), variația de entropie este logaritmul probabilității ca cele P particule să se găsească în volumul V atunci când au la dispoziție întreg volumul V. De data asta însă, cele P particule sunt "cuante" ale câmpului electromagnetic! Interpretarea aceasta a mers mult peste intențiile lui Max Planck. Articolul prezintă pașii intelectuali imediat premergători apariției mecanicii cuantice. Manualele de mecanică cuantică nu urmăresc în detaliu acest proces, unul din motive fiind inconsistența lui logică inerentă
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
a lui L.Rosenfeld (1936); în timpurile mai noi, articolele lui M.J.Klein cuprind o descriere vie a climatului intelectual din perioada 1895-1910 și pun accent asupra rolului remarcabil pe care l-au jucat consideratiile termodinamice in teoria incipienta a cuantelor. Cartea lui Kangro este o sursă bogată de detalii biografice asupra "actorilor" intelectuali principali și conține o bibliografie exhaustivă. În privința conținutului fizic, claritate deplină se poate obține însă numai din articolele originale ale lui Planck, care sunt redactate cu mare
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]