386 matches
-
sunt ortogonale când un receptor ideal poate respinge complet semnale nedorite arbitrar de puternice folosind funcții de bază diferite de semnalul dorit. O astfel de schemă este TDMA, unde funcțiile de bază ortogonale sunt impulsuri triunghiulare care nu se suprapun ("cuante de timp"). O altă schemă este OFDM, care se referă la utilizarea de către un singur transmițător, a unui set de semnale multiplexate în frecvență cu spațierea de frecvență minimă exactă necesară pentru a le face ortogonale, astfel încât să nu se
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
Teoria cuantică a cromodinamicii explică cum cuarcii poartă o caracteristică numită culoare, deși nu are nici o legătură cu spectrul vizibil... În teoria cromodinamicii cuantice, interacțiunea puternică este descrisă, la fel că forța electromagnetică și interacțiunea slabă, prin intermediul schimbului de bosoni. Cuanta câmpului interacțiunii țări este gluonul, existând opt tipuri de gluoni. Gluonii transmit sarcina de culoare (care pot fi de trei tipuri: "verde", "albastră" și "roșie") între quarcuri. Antiquarcurile au sarcinile de culoare specifice: "antiverde", "antiroșie" și "antialbastră". Suma sarcinilor de
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
culoare între ei. Forță tare acționează doar asupra quarcurilor și asupra gluonilor, singurele particule fundamentale care poartă o sarcină de culoare permanentă. Toate quarcurile și gluonii interacționează prin intermediul forței țări, aceasta fiind caracterizată de o constantă de cuplare puternică. Gluonii, cuantele câmpului interacțiunii puternice, pot fi la rândul lor de o "culoare" și de o "anti-culoare" corespunzătoare (exemplu: antiroșu-albastru). Există nouă posibilități de combinare între cei 8 gluoni din motive matematice legate de grupul de simetrie "ȘU(3)", care reprezintă fundamentul
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
culoare a unui quarc se va schimba prin intermediul schimbului continuu de gluoni cu vecinii săi, dar sarcina totală a unui sistem izolat de particule se conserva în timp. O caracteristică importantă a forței țări este că acționează de asemenea asupra cuantelor câmpului sau, gluonii, din cauza sarcinii lor de culoare. De exemplu, un gluon verde-antiroșu poate absorbi un gluon albastru-antiverde pentru a deveni antiroșu-albastru. Acest fenomen este marginal în cazul altor tipuri de interacțiuni fundamentale: fotonul, de exemplu, nu este încărcat electric
Interacțiunea tare () [Corola-website/Science/299436_a_300765]
-
ul este o cuantă propusă pentru timp, o „unitate” discretă și invizibilă a timpului ca parte a unei teorii care propune că timpul nu este continuu. În timp ce timpul este o cantitate continuă în mecanica cuantică și în teoria relativității generale, mulți fizicieni au sugerat
Cronon () [Corola-website/Science/326304_a_327633]
-
descrie starea energiei totale a sistemului. Aidoma legii forței din mecanica newtoniană, și aici, forma exactă a forței trebuie calculată independent, fiind o funcție a proprietăților fizice intrinseci ale sistemului. Pentru un sistem tridimensional avem ecuația în care: Einstein interpretează cuanta lui Planck ca foton, particulă de lumină, și a presupus că energia fotonului este proporționlă cu frecvența lui, misterioasa dualitate undă-corpuscul. Deoarece energia și impulsul sunt legate în același fel ca frecvența cu numărul de undă din teoria relativității, rezultă
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
proces adiabatic "V" = "const/T". Din (16) se obține lăsând Δ"λ" -> 0: formula 27 ceea ce reprezintă ecuația (W), dacă se ține seama de (2). Formula lui Wien (W) a jucat un rol central în argumentele care au dus la „descoperirea” cuantelor. Wien a obținut pentru contribuțiile sale la teoria radiației Premiul Nobel pentru fizică în 1911. În prezent, în cursurile de fizică, formula lui Planck (P) este dedusă direct în limbajul mecanicii cuantice; cum ea satisface automat constrângerile legilor lui Wien
Legile de deplasare ale lui Wien () [Corola-website/Science/314157_a_315486]
-
Dirac, pe care a realizat-o în colaborare cu Vladimir Fock. În anii 1932 împreună cu E. N.Gapon și concomitent cu Werner Heisenberg a propus modelul proton-neutronic a nucleului. În colaborare cu Igor Tamm a elaborat teoria interacțiunii prin schimb de cuante cu masă de repaos nenulă (mezoni). În anul 1944 în colaborare cu Isaak Pomeranciuk a emis ideea radiației sincrotrone (într-un con de unghi foarte mic, la deplasarea electronilor în câmp magnetic). Această idee a realizat-o ulterior în colaborare
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
Dilataseră Semnificativ Undeva, la o anumită altitudine trebuia să se treacă la zborul bazat pe o propulsie similară avioanelor. Nu mai era mult până atunci, însă clipele se dilataseră semnificativ până acolo încât prezentul umpluse orice noțiune în ce privește durata. Suspendarea cuantelor de timp era similară jocului particulelor ce plutesc sub forma unor roiuri de stele sau a unor centuri meteorice prin spațiul cosmic. Era o imponderabilitate a percepției ce dura doar câteva fracțiuni de secundă, însă conferea o profunzime imposibil de
Destine literare by Octavian Lupu () [Corola-journal/Journalistic/96_a_158]
-
care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației. Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică, explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii. Cea mai cunoscută formulă a lui Einstein este "E=mc²" , care cuantifică
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
o astfel de teorie. Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în 1905. Pentru a explica acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii, Einstein explică mecanismul emisiei de electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de energie). Pentru această lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică. Asta înseamnă că Einstein a primit premiul Nobel nu pentru teoria relativității, ci în calitate de părinte al mecanicii cuantice. Einstein emite o ipoteză revoluționară asupra naturii luminii, afirmând
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proporțională cu frecvența acelei radiații. De fapt, primul care a demonstrat teoretic că radiația electromagnetică este emisă în cantități precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, în anul 1900, a descris matematic așa-numita radiație a corpului negru. Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (este vorba de teoria electromagnetică a lui Maxwell), care consideră emiterea energiei luminoase ca pe
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
în gândirea științifică. Acestea au stârnit controverse și discuții, ca în cazul teoriilor lui Darwin. O altă dispută pe scena lumii științifice a acelei perioade a constituit-o controversa dintre Einstein și Niels Bohr legată de mecanica cuantică. Deși teoria cuantelor constituia una din consecințele imediate ale contribuțiilor sale științifice, Einstein nu a fost niciodată de acord cu "interpretarea de la Copenhaga" adusă acestei teorii de către Bohr și Werner Heisenberg, cea mai populară interpretare a mecanicii cuantice, dar nici pe departe singura
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
Interacțiunea slabă (adesea numită și interacțiunea nucleară slabă, forța slabă, forța nucleară slabă) este una dintre cele patru interacțiuni fundamentale. În modelul standard, este cauzată de schimbul de bosoni W și Z, care reprezintă cuantele câmpului forței slabe. Efectele cele mai cunoscute sunt dezintegrarea beta (emisiile de electroni sau pozitroni de către neutroni în cadrul nucleelor atomice), precum și majoritatea proceselor de radioactivitate. Forță este numită „slabă” din cauza că intensitatea câmpului este de 10 ori mai slabă decât
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
Interacțiunea slabă are efect asupra leptonilor și a quarcilor chirali. Este singura forță care afectează neutrinii (cu exceptia gravitației, care este neglijabila în condiții de laborator). Interacțiunea slabă este unică într-o serie de aspecte: Având în vedere masă mare a cuantelor câmpului interacțiunii slabe (aproximativ 90 GeV/ c), viața lor medie este de aproximativ 3*10 secunde. Deoarece interacțiunea slabă este în același timp slabă și are și o rază de acțiune foarte scurtă, efectul ei cel mai vizibil se datoreaza
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
apărea tensiuni electrice pe fețele opuse. Folosind traductoare piezoelectrice se poate măsura accelerația; aparatele se numesc accelerometre piezoelectrice. Pentru măsurarea presiunii se folosește de asemenea efectul piezoelectric direct. Energia purtată de radiația electromagnetică este de natură discretă sub formă de cuante de energie numite fotoni. Dacă pe suprafața unei plăcuțe semiconductoare cade un flux Φ de radiații electromagnetice, acesta se desparte în trei componente (flux transmis, absorbit și reflectat). Fluxul absorbit conduce la mărirea la nivele energetice inferioare pe nivele energetice
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
mă ivi”, poate spune Florin Ciubotaru parafrazându-l pe Paul Klee. Creator mobil, prolific, tinzând pe spirale de sens, asumate, trăite, la a dezbate menirea întru reprezentare a picturii, „Ciubo” nu a visat vreodată “Opera de artă totală”, ci unda- cuantă a Fragmentului revelator. Iată o depoziție din 1981 : Refuz gestul disperat și efortul de tip eroic, îndeletnicire care se depărtează de cordial și uman. Orice imixtiune în codul imaginii plastice de tip orgolios este eliminată, cunoașterea artistică fiind lipsită de
Florin Ciubotaru () [Corola-website/Science/323251_a_324580]
-
I]=([Energie]/([Timp][Lungime]^2))/[Lungime]. Această formulă este pentru fizică de o importanță centrală nu numai pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară ipoteza existenței unei "cuante de energie". Dezvoltarea în continuare a acestui concept a dus la nașterea și dezvoltarea mecanicii și electrodinamicii cuantice, și a influențat profund viziunea științifică asupra realității fizice. Tabelul de mai jos cuprinde simbolurile principalelor mărimi și constante fizice utilizate în
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
introducerea formulei lui Planck. O „deducere analitică” a formulei pe baza unor concepte de fizică clasică este imposibilă; este însă important de a înțelege ce considerente l-au condus pe Max Planck (o persoană cu vederi intelectuale conservatoare) să prezinte cuantele de energie—ceva nemaiîntâlnit până atunci— ca o posibilă explicație pentru „alura” neobișnuită a funcției "I(λ,T)" și să persevereze în a urmări această idee. Pentru a descrie pașii premergători ipotezei cuantice, aceasta trebuie privită din pespectiva ansamblului conceptelor
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
din distribuția maxwelliană a vitezelor și din ipoteza lui Michelson că perioada de oscilație a dipolului electric molecular este legată de viteza moleculei. Deși argumentația fizică pentru această formulă este aparent neconvingătoare, ea a jucat un rol esențial în descoperirea cuantelor. O definiție naturală a densității spațiale pe unitatea de frecvență a entropiei s(u,ν) a „radiației corpului negru” se obține din relația termodinamică: unde T(u,ν) este soluția ecuației: u(ν,T) = u. Dacă folosim expresia (2.4
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Pentru N mare, reamintim formula asimptotică a lui Stirling: atunci, până la termeni de ordinul (ln N)/N, Observația centrală este că , dacă P este intreg, atunci cantitatea R(P,N) este "numărul de moduri distincte în care P obiecte identice ("cuante") pot fi distribuite în N celule (oscilatori)". Drept exemplu pentru o astfel de distribuție, sunt desenate în Fig.3 N = 10 celule in care sunt distribuite P=100 de "cuante" hν. O distribuție corespunde asocierii fiecărei celule unui număr cuprins
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
este "numărul de moduri distincte în care P obiecte identice ("cuante") pot fi distribuite în N celule (oscilatori)". Drept exemplu pentru o astfel de distribuție, sunt desenate în Fig.3 N = 10 celule in care sunt distribuite P=100 de "cuante" hν. O distribuție corespunde asocierii fiecărei celule unui număr cuprins intre 0 și P, astfel incât suma numerelor să fie P. Există un mod simplu de a ne convinge de validitatea formulei pentru R(P,N): considerăm dezvoltarea în serie
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
formula (2.2) "în spiritul" lui Boltzmann este evidentă: numărul Ω de "stări accesibile sistemului atunci când parametrii exteriori sunt dați" se identifică în mod natural cu numărul R(P,N) de moduri în care se pot distribui U/(hν) = P cuante de energie la N oscilatori; un pas care poate părea temerar este că α în (5.9) este chiar constanta lui Boltzmann k, aceeași care apare în teoria cinetică a gazelor. În analogul formulei (2.2) pentru gazele perfecte, constanta
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
sistem de N oscilatori cu frecvența ν și energia U nu este infinit, așa cum ar fi pentru oscilatori care ascultă de mecanica clasică (unde energia variază continuu): el se obține numarând modurile în care se pot impărți P=U/hν cuante între cei N oscilatori. Implicația este că un singur oscilator are numai energiile 0,hν,2hν... În fața succesului experimental total al formulei, obiecția că argumentația este oarecum contradictorie (am plecat de la analiza detaliată a unui oscilator în mecanica clasică, pentru
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
că numai anumite energii sunt posibile) își pierde din greutate. Acesta este începutul "revoluției cuantice". Max Planck a crezut un timp că se va putea găsi o justificare a formulei sale în cadrul coerent al mecanicii și electrodinamicii clasice, și că "cuantele" sunt numai un mod "efectiv" de descriere a unei realități clasice mai adânci. Pașii următori esențiali în dezvoltarea teoriei cuantelor, 4 ani mai târziu, sunt datorați lui Albert Einstein, care a luat existența cuantelor "ad litteram", chiar independent de oscilatori
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]