457 matches
-
să se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
se opună forței unor tunuri similare celor cu care el însuși era înzestrat. Procentajul blindajului din greutatea "Alaska", 28,4%, era cu puțin mai mic decât cel al cuirasatelor rapide: clasa britanică "King George V", clasa americană "Iowa", și cuirasatul/cuirasatul rapid HMS "Hood", toate având un procentaj identic al blindajului de 28,5%. De fapt, crucișătoarele de linie mai vechi, cum ar fi "Invincible" (19,9%) aveau un procentaj mult mai mic. Bine dotate cu armament, ele aveau tunuri mult
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
turele triple (cu 3 tunuri), cu 2 turele la proră și una la pupa, o configurație cunoscută ca „2-A-1”. Fostul tun de 305 mm fabricat pentru Marina SUA era versiunea Mark 7, care a fost proiectată pentru și instalată pe cuirasatele din clasa "Wyoming". Mark 8 era de o calitate mult mai bună; de fapt, „era de departe cea mai puternică armă de calibrul ei dată vreodată în serviciu.” Proiectat în 1939, cântărea 55.273 kg, incluzând chiulasa, și putea susține
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
la 35,271 m la un unghi de 45°, și avea o longevitate a țevii de 344 lovituri (de aproximativ 54 de ori mai mult decât tunul Mark 7 de calibru 406 mm/50, mai mare dar similar găsit pe cuirasatele din clasa "Iowa"). Turelele erau foarte similare cu cele de pe cuirasatele din clasa "Iowa", dar diferite în mai multe moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se făcea în 2 etape, pe când pe clasa "Iowa", doar în
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
o longevitate a țevii de 344 lovituri (de aproximativ 54 de ori mai mult decât tunul Mark 7 de calibru 406 mm/50, mai mare dar similar găsit pe cuirasatele din clasa "Iowa"). Turelele erau foarte similare cu cele de pe cuirasatele din clasa "Iowa", dar diferite în mai multe moduri; spre exemplu, elevarea prafului de pușcă pe clasa "Alaska" se făcea în 2 etape, pe când pe clasa "Iowa", doar în una. Aceste diferențe au făcut operarea tunurilor mai sigură și au
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
Tunul de calibru 127mm era original intenționat de a fi folosit doar pe distrugătoarele construite în anii 1930, dar până în 1934 și în al Doilea Război Mondial era montat pe aproape toate navele de luptă majore ale SUA, incluzând portavioanele, cuirasatele, și crucișătoarele grele și ușoare.<ref name="5/38"></ref> Pentru armamentul antiaerian, navele clasei "Alaska" cărau 56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
56 de tunuri de 40 mm și 34 de 20 mm. Aceste numere sunt comparabile cu 48 × 40 mm și 24 × 20 mm pe clasa mai mică de crucișătoare grele "Baltimore" și 80 × 40 mm și 49 × 20 mm pe cuirasatele mai mari din clasa "Iowa". Fără îndoială, cel mai eficient tun antiaerian din al Doilea Război Mondial, tunul Bofors de 40 mm, a fost folosit pe aproape fiecare navă de război majoră a Statelor Unite și a Regatului Unit în timpul acestui
Clasa Alaska () [Corola-website/Science/332630_a_333959]
-
(Channel Dash (Fuga prin Canal), cu numele de cod german Unternehmen Cerberus) a fost un angajament naval de primă mărime din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale în cursul căreia o escadră a "Kriegsmarine" formată din două cuirasate din clasa Scharnhorst, crucișătorul greu Prinz Eugen și navele lor de escortă au spart blocada britanică și s-au deplasat de la Brest (Bretania) în bazele lor din Germania prin Canalul Mânecii. Această acțiune a avut două motive. Primul era acela că
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
decolate de pe aeropotul RAF Manston din Kent. Atacul a fost la rândul lui un eșec. Curajul echipajelor biplanelor Swordfish a fost remarcat atât de britanici cât și de germani. Avionul locotenentului comandor Eugene Esmonde—un veteran al atacului pentru scufundarea cuirasatului "Bismarck"— a fost doborât în luptă alături de întregul detașament de biplane. Esmonde a fost decorat postmortem cu Victoria Cross. Doar cinci dintre cei optsprezece membri ai echipajelor au supraviețuit atacului. Ramsay avea să scrie mai târziu: „În opinia mea, misiunea
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
aliate care aduceau provizii vitale pentru supraviețuirea Regatului Unit din America de Nord și din diferite regiuni ale Imperiului Britanic imediat după apariția stării de război. Într-una dintre cele mai cunoscute operațiuni ale acestei perioade este scufundarea de către submarinul U-47 a cuirasatului HMS "Royal Oak" la Scapa Flow în octombrie 1939. Ca urmare, Amiralitatea a cerut imperios RAF să își concentreze eforturile în domeniul apărării de coastă în loc să își dezvolte forța de lovire strategică. În rândul conducerii britanice acest subiect a fost
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
război germane în dreptul porturilor Brunsbüttel și Wilhelmshaven. Din nou, aparatul radio nu a funcționat și atacul a fost organizat doar după aterizarea lui McPherson la bază. O forță formată din 15 bombardiere Blenheims și 8 Wellington a decolat pentru găsirea cuirasatelor Gneisenau, Scharnhorst și a cuirasatului Admiral Scheer. Unele dintre bombardiere au reușit să localizeze țintele. Unele ecipajele bombardierelor nu erau pregătite pentru război. Cel puțin un echipaj (cel condus de locotenentul Bill McRae) a fost pe punctul să decoleze fără
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
și Wilhelmshaven. Din nou, aparatul radio nu a funcționat și atacul a fost organizat doar după aterizarea lui McPherson la bază. O forță formată din 15 bombardiere Blenheims și 8 Wellington a decolat pentru găsirea cuirasatelor Gneisenau, Scharnhorst și a cuirasatului Admiral Scheer. Unele dintre bombardiere au reușit să localizeze țintele. Unele ecipajele bombardierelor nu erau pregătite pentru război. Cel puțin un echipaj (cel condus de locotenentul Bill McRae) a fost pe punctul să decoleze fără încărcătura de bombe. Locotentul a
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
aliată din Dardanele în timpul Primului Război Mondial. Campania sa de forțare a strâmtorii, demarată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape de a rămâne fără muniții: minele din strâmtori au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Campania terestră ce a urmat, ca și cea navală, a fost un eșec și trupele de uscat a trebuit să fie evacuate de pe peninsula Gallipoli de către de Robeck în noaptea de 8 ianuarie 1916. Ulterior, el a devenit comandant
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
27 iulie 1882, a trecut la vasul-școală de artilerie HMS "Excellent" în august 1882 înainte de a se transfera pe canoniera HMS "Espoir" din China în august 1883. Înaintat în gradul de locotenent la 30 septembrie 1885, s-a transferat pe cuirasatul HMS "Audacious", nava-amiral a comandantului escadrilei din China la începutul lui 1886, pe bricul HMS "Seaflower" în martie 1887 și pe cuirasatul HMS "Agincourt", nava-amiral a Escadrilei Canalului, în noiembrie 1887. Apoi a trecut în echipajul vasului-școală HMS "Britannia" în
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
din China în august 1883. Înaintat în gradul de locotenent la 30 septembrie 1885, s-a transferat pe cuirasatul HMS "Audacious", nava-amiral a comandantului escadrilei din China la începutul lui 1886, pe bricul HMS "Seaflower" în martie 1887 și pe cuirasatul HMS "Agincourt", nava-amiral a Escadrilei Canalului, în noiembrie 1887. Apoi a trecut în echipajul vasului-școală HMS "Britannia" în septembrie 1888 și apoi s-a transferat pe crucișătorul blindat HMS "Imperieuse", nava-amiral din China, în ianuarie 1891 înainte de a reveni pe
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
ofițer executiv al crucișătorului HMS "Pyramus" din cadrul Flotei Mediteraneene Fleet în iunie 1900. Înaintat la gradul de căpitan la 1 ianuarie 1902, de Robeck a devenit comandant al crucișătorului blindat HMS "Carnarvon" din Flota Mediteraneană în august 1906, comandant al cuirasatului HMS "Dominion" din Flota Canalului în ianuarie 1908 și apoi ofițer inspector la școlile de instrucție de băieți în ianuarie 1910. Înaintat în gradul de contraamiral la 1 decembrie 1911, a devenit amiral de patrulă, comandând patru flotile de distrugătoare
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
martie 1915. Campania lui de Robeck de forțare a strâmtorii, lansată la 18 martie 1915, a fost aproape de succes, artileria turcă de pe uscat fiind aproape să rămână fără muniție: minele puse în strâmtoare au dus însă la pierderea a trei cuirasate aliate. Considerând că nu mai are sens să piardă și mai multe vase, de Robeck a abandonat apoi întreaga operațiune navală. La 25 aprilie 1915, generalul Ian Hamilton și trupele sale au debarcat în Golful Suvla cu instrucțiuni de a
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai 1916 - 1 iunie 1916 în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală și singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost doar a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oțel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
mare bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor, Germania implicându-se în această nouă cursă a înarmărilor. La data izbucnirii Primului Război Mondial în 1914
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
bătălie. La începutul secolului relațiile anglo-germane s-au deteriorat tocmai pentru că Imperiului German a început dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor, Germania implicându-se în această nouă cursă a înarmărilor. La data izbucnirii Primului Război Mondial în 1914 scorul
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
dezvoltarea intensivă a flotei sale. După experiența Bătăliei din Strâmtoarea Tsushima (1905), flota britanică a construit nava HMS Dreadnought, stabilind un model în privința construirii cuirasatelor, cuirasatele anterioare (pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor, Germania implicându-se în această nouă cursă a înarmărilor. La data izbucnirii Primului Război Mondial în 1914 scorul privind cuirasatele mari era de 22:16 în favoarea britanicilor. De aici însă britanicii au câștigat
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
pre-dreadnought) devenind depășite. Acest lucru a însemnat totodată și faptul că construcția marilor cuirasate a început de la zero, generând o cursă a înarmărilor, Germania implicându-se în această nouă cursă a înarmărilor. La data izbucnirii Primului Război Mondial în 1914 scorul privind cuirasatele mari era de 22:16 în favoarea britanicilor. De aici însă britanicii au câștigat treptat avans, pentru că aveau capacitate mai mare construire a navelor. În pofida acestora, navele germane erau mai bune calitativ, aveau tunuri mai precise și mai tari, navele aveau
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
mesajele germane. Cifrurile au fost date și britanicilor, care astfel erau în măsură să afle planurile germane. În același an Reinhard Scheer a fost numit comandantul Kaiserliche Marine, care avea o atitudine mai ofensivă decât predecesorul său. Cu 16 de cuirasate clasa Dreadnought germane, în comparație cu cele 28 ale Marinei Regale, flota germană avea puține șanse de izbândă într-o confruntare față în față cu flota britanică. Prin urmare, germanii au adoptat strategia „divide et impera”. Aveau de gűnd ső organizeze raiduri
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
fie gata să iasă în lard pe data de 30 mai. Alte mesaje au fost interceptate de asemenea și, deși nu au fost decriptate, era clar că o operațiune navală majoră este în curs de desfășurare. Grand Fleet cu 24 cuirasate clasa dreadnought și 3 crucișătoare de bătălie a părăsit Scapa Flow în data de 30 mai sub comanda lui Jellicoe, înainte chiar ca Hipper să părăsească golful fluviului Jade. Escadra lui Beatty (4 cuirasate clasa dreadnought și 6 crucișătoare de
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de desfășurare. Grand Fleet cu 24 cuirasate clasa dreadnought și 3 crucișătoare de bătălie a părăsit Scapa Flow în data de 30 mai sub comanda lui Jellicoe, înainte chiar ca Hipper să părăsească golful fluviului Jade. Escadra lui Beatty (4 cuirasate clasa dreadnought și 6 crucișătoare de bătălie) a părăsit fiordul scoțian Firth of Forth. Tactica fundamentală a flotei în acea perioadă era principiul concentrării forțelor (ca în perioadele anterioare). Doctrina tactică impunea apropierea flotelor pentru ca navele să fie într-o
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]