457 matches
-
Ramillies” a salvat convoiul Convoy HX-106. O lună mai târziu, convoiul SL-67 a fost salvat de prezența unui crucișător vechi din Primul Război Mondial, HMS „Malaya”. În mai, germanii au organizat cel mai ambițios raid dintre toate: Operațiunea Rheinübung. Noul cuirasat „Bismarck” și crucișătorul “Prinz Eugen” au plecat în Atlantic în lupta împotriva convoaielor. Marina Regală a primit informații despre ieșirea în larg a celor două vase germane și a format o escadră care le-a interceptat pe „Bismarck” și „Prinz
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
drum spre Islanda. În bătălia din Strâmtoarea Danemarcei, crucișătorul greu britanic HMS „Hood” a fost scufundat. „Bismarck” a fost lovit de o torpilă în regiunea cârmei și a fost atacat de vase aparținând marinei britanice trei zile mai târziu. Scufundarea cuirasatului Bismarck a marcat încetarea raidurilor vaselor germane de suprafață. Operațiunea Cerber, (reîntoarcerea crucișătoarelor grele „Scharnhorst”, „Gneisenau” și a crucișătorului „Prinz Eugen” din Brest în Germania în februarie 1942), deși stânjenitoare pentru Marina Regală, a marcat sfârșitul amenințării marelor nave de
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
pentru a face cu succes Marinei Regale britanice. Deși numărul de vase comerciale scufundate de marile nave germane de suprafață a fost relativ mic comparativ ce succesele înregistrate de submarine, aviație și vasele scufundate de minele marine, raidurile crucișătoarelor și cuirasatelor germane au dezorganizat grav sistemul convoaielor, reducând serios importurile britanice. Tacticile crucișătoarelor grele germane de retragere atunci când erau angajate contrasta cu tacticile „nelsoniene” ale Marinei Britanice, de încleștare imediată în lupta cu inamicul, indiferent de raportul puterii de foc a
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
submarin din lume, "Surcouf", care se refugiase în Portsmouth în iunie 1940 după invazia germană în Franța, a rezistat atacului. În operațiunii de capturare a submarinului, doi ofițeri britanici și un marinar francez au fost uciși. Alte vase au fost cuirasatele învechite "Paris" și "Courbet", distrugătoarele "Le Triomphant" și "Léopard", opt vedete torpiloare, 5 submarine (printre care și "Minerve" și "Junon"), și un număr de vase de sprijin de mică importanță. În vara anului 1940, submarinele "Minerve" și "Junon" și patru
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
victorie tactică, care nu a oprit însă ca Africa de vest franceză să se alăture Franței Libere în noiembrie 1942. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, mai multe vase importante cu baza la Dakar au completat forța navală a FNFL: cuirasatul modern "Richelieu", crucișătorul greu "Suffren", crucișătoarele ușoare "Gloire", "Montcalm", "Georges Leygues" și câteva distrugătoare din clasa "Le Fantasque". FNFL a luat parte la Bătălia din Normandia, atât la operațiunile navale ("Operațiunea Neptun"), cât și la debarcarea propriu-zisă, prin comandourile navale
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
falezele și au distrus bateriile de coastă germane. Vapoarele FNFL a fost deplasate în zonele de debarcare după cum urmează: Crucișătorul învechit "Courbet" a fost sabordat la Arromanches pentru a fi transformat în port Mulberry. Crucișătoarele "Georges Leygues" și "Montcalm" și cuirasatul american USS "Arkansas" au asigurat pe 10 iunie sprijinul de artilerie pentru infanteria debarcată până. "La Combattante" a distrus artileria de coastă germană de la Courseulles-sur-Mer. A doua zi, vasul torpilor a început o misiune de patrulare în Canalul Mânecii, pentru ca, pe
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
La Combattante" a distrus artileria de coastă germană de la Courseulles-sur-Mer. A doua zi, vasul torpilor a început o misiune de patrulare în Canalul Mânecii, pentru ca, pe 14 iulie, să-l aibă la bord pe De Gaulle în druml să spre Franța. Cuirasatul "Richelieu" a fost prezent în Golful Tokyo în timpul semnării capitulării Japonei. Căpitanul Jacques-Yves Cousteau a inventat echipamentul de scufundare autonomă, iar Yves Rocard a avut o contribuție de primă importanță la modernizarea radarului. Flota comercială a FNFL a suferit pierderi
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
total, 38.554 de cetățeni irlandezi s-au alăturat armatei britanice. Éire a acoperit nevoia disperată de forță de muncă și alimente și a relaxat restricțiile cu privire la zborul avioanelor militare engleze în spațiul aerian irlandez. Hidroavionul Catalina care a localizat cuirasatul Bismarck își avea vaza la Lough Erne în Comitatul Fermanagh. Spațiul aerian irlandez avea să fie traversat de avioanele de transport transatlantic. Personalul beligerant, atât aliat cât și al Axei, a fost închis de guvernul irlandez, deși oficialitățile irlandeze închidea
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
Neutralitatea Uruguaiului includea o zonă maritimă de exclusivitate de 300 de mile. Niciuna dintre taberele implicate în lupte nu au respectat această zonă maritimă de exclusivitate, iar, în decembrie, a avut loc o luptă navală între o flotă britanică și "cuirasatul de buzunar Amiral Graf Spee". Mai multe națiuni latino-americane au protestat pe lângă ambele tabere. "Admiral Graf Spee" a căutat să se refugieze în portul Montevideo, unde a cerut adăpost într-un port neutru, dar a trebuit să părăsească apele teritoriale
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
pe care Japonia intenționa să-l poarte împotriva Marii Britanii, a Olandei și a Statelor Unite ale Americii. Operațiunea a constat din două valuri de atac aerian, la care au participat 353 de avioane, lansate de pe 6 nave portavion. Ca rezultat al atacului, 4 cuirasate au fost scufundate (două fiind ulterior ridicate, reparate și trimise în luptă spre sfârșitul războiului), iar alte 4 au fost avariate. Japonezii au distrus și 3 crucișătoare, 3 distrugătoare, 1 puitor de mine, 188 de avioane, au omorât 2.402
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
al doilea val urma să termine orice acținue neterminată de primul val. Primul val avea armele necesare (mai ales torpile) pentru atacarea vaselor celor mai importante, iar echipajele fuseseră instruite să atace obiectivele cu cea mai mare valoare, mai ales cuirasate și portavioane, iar dacă acestea nu puteau fi găsite, să atace crucișătoare și distrugătoare. Bombardiere în picaj urmau să atace obiectivele la sol, anume avioane parcate pentru ca acestea să nu poată să decoleze și să treacă la contraatac. Când li
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
durat în total 90 de minute. 2.386 americani au murit (55 civili, majoritatea de proiectile anti-aeriene americane neexplodate care au căzut în zone populate) și 1.139 răniți. 18 vase au fost scufundate sau au eșuat, printre care 5 cuirasate. Dintre cei morți, aproape jumătate erau din cauza exploziei magaziei de praf de pușcă de pe USS Arizona, când a fost lovită de un obuz de 40 cm. Admiralul Isaac C. Kidd și căpitanul Franklin Van Valkenburgh au murit pe punte. Din
Atacul de la Pearl Harbor () [Corola-website/Science/306751_a_308080]
-
atac preventiv împotriva flotei italiene ancorată în portul Tarento. Portavionul "Illustrious" s-a apropiat până la o distanță de siguranță de Tarento pe 12 noiembrie și a atacat flota italiană prin lansarea a două valuri de avioane biplane de tip Swordfish. Cuirasatele Littorio, Cavour și Caio Duilio au fost torpilate, avariindu-le și scoțându-le din luptă pentru multă vreme. În timpul atacului, britanicii au pierdut două avioane, dar au reușit dintr-o singură lovitură să echilibreze balanța de forțe din Mediterana. Restul
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
au cerut ajutorul italienilor în timpul luptelor din nordul Africii și din Grecia, flota italiană "Regia Marina" a acționat cu extremă prudență după atacul de la Tarento. A fost plănuit un atac împotriva flotei comerciale britanice staționată în porturile grecești, cu participarea cuirasatului "Vittorio Veneto", a opt crucișătoare și nouă distrugătoare. Pe 27 martie 1941, forța navală italiană a ridicat ancora din Sicilia. Contraspionajul britanic a interceptat și descifrat comunicațiile italiene. Din portul Alexandria au plecat în întâmpinarea italienilor trei cirasate, portavionul "Formidable
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
fuga, în vreme ce cealaltă parte a rămas să protejeze cucisătorul greu "Pola", care era puternic avariat. Aceste ultime vase au fost urmărite și atacate de britanici, care au reușit să scufunde trei crucișătoare grele și două distrugătoare și să avarieze un cuirasat. Britanicii au pierdut doar un avion. Italienii nu au mai fost capabili să organizeze o altă ofensivă navală tot restul războiului. Impotanta victorie aliată de la Capul Matapan a fost însă contrabalansată de sosirea avioanelor Luftwaffe pe aeroporturile grecești. După ce britanicii
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
îngrijorată de situația din Maltei, a organizat Operațiunea Piedestal. Obiectivul acestei operațiuni era de a trimite ajutoare Maltei prin intermediul unui convoi format din 14 nave comerciale. Pe 10 august 1942, convoiul a părăsit Gibraltarul escortat fiind de trei portavioane, două cuirasate, patru crucișătoare și 14 distrugătoare. Convoiul a fost atacat imediat de submarinele și avioanele germane. Pe 11 august a fost scufundat portavionul britanic HMS Eagle. Până pe 13 august, germanii reușiseră să mai scufunde încă nouă vase comerciale, trei crucișătoare, un
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
din Kwantung ) din Manciuria. În Japonia, 14 august este considerată ziua în care s-a încheiat războiul din Pacific. De fapt, Armata Imperială Japoneză a capitulat pe 15 august. . Instrumentele capitulării Japoniei au fost semnate pe 2 septembrie 1945 pe cuirasatul USS "Missouri" în Golful Tokyo. Capitularea a fost acceptată de generalul Douglas MacArthur și de reprezentanți ai tuturor națiunilor aliate, din partea delegației japoneze conduse de Mamoru Shigemitsu și Yoshijiro Umezu. O ceremonie separată de semnare a capitulării Japoniei din China
Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308431_a_309760]
-
anul 1905, căpitan-comandorul Constantin Bălescu este numit în funcția de comandant al Diviziei de Mare și al crucișătorului "Elisabeta", în această calitate reușind să rezolve în mod diplomatic și prin respectarea codului internațional privind extrădarea, cazul marinarilor revoluționari ruși de pe cuirasatul "Kneaz Potemkin", care a ancorat în portul Constanța, în vara acelui an. În anul 1907 este înaintat la gradul de comandor, după care s-a aflat succesiv la comanda Arsenalului Marinei și a Diviziei de Dunăre, până în anul 1911, când
Constantin Bălescu () [Corola-website/Science/307467_a_308796]
-
le-au suferit în cele șase luni care au precedat bătălia. Yamamoto a crezut că poate atrage prin înșelăciune flota americană într-o situație periculoasă pentru aceasta. În acest scop, el și-a dispersat navele la limita maximă (în special cuirasatele) în speranța că nu vor fi descoperite de americani înainte de bătălie. Navele de război de escortă și crucișătoarele trebuia să urmeze portavioanele amiralului Nagumo Chūichi la o distanță de câteva sute de mile. Navele japoneze aveau misiunea de a distruge
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
sale. Accentul pus de Yamamoto pe dispersarea navelor a însemnat și că niciuna din unitățile sale nu putea să acorde sprijin alteia. De exemplu, singurele nave mai mari decât distrugătoarele care păzeau flota de portavioane a lui Nagumo erau două cuirasate și trei crucișătoare, în ciuda faptului că portavioanele sale erau așteptate să conducă atacurile și să suporte efectele contraatacului american. În opoziție cu aceasta, flota lui Yamamoto și a lui Kondo avea două portavioane ușoare, cinci cuirasate și 6 crucișătoare, dar
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
lui Nagumo erau două cuirasate și trei crucișătoare, în ciuda faptului că portavioanele sale erau așteptate să conducă atacurile și să suporte efectele contraatacului american. În opoziție cu aceasta, flota lui Yamamoto și a lui Kondo avea două portavioane ușoare, cinci cuirasate și 6 crucișătoare, dar niciunul nu va ajunge să participe la bătălie. Distanța față de portavioanele lui Nagumo va avea consecințe grave în cursul bătăliei, deoarece avioanele de recunoaștere se aflau pe navele lui Yamamoto și Kondo, iar Nagumo nu a
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
americane în momentele premergătoare bătăliei. Interceptările radio efectuate de japonezi au arătat o creștere a activității submarinelor americane și o intensificare a comunicațiilor radio. Yamamoto avea această informație înainte de bătălie. Totuși, japonezii nu și-au schimbat planurile; Yamamoto, aflat pe cuirasatul "Yamato", nu l-a informat pe Nagumo că ar trebui să fie precaut în a-și expune poziția și a presupus că Nagumo a primit același mesaj de la Tokyo. Antenele radio folosite de Nagumo nu puteau recepționa transmisiuni pe astfel
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
D3A și 36 de bombardiere torpiloare Nakajima B5N, escortate de 36 de avioane de vânătoare Mitsubishi A6M Zero. În același moment, Nagumo a dat ordin de decolare patrulei aeriene de luptă și celor 8 avioane de recunoaștere (un avion de pe cuirasatul "Tone" a decolat cu întârziere din cauza unor dificultăți tehnice). Pregătirile japoneze pentru activitatea de recunoaștere erau slabe, numărul avioanelor fiind prea mic pentru a acoperi zonele desemnate, iar condițiile meteorologice erau nefavorabile la est și la nord-est de flotă. Ordinele
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
nopții, iar crucișătoarele din escortă ar fi fost copleșite de navele mai mari și mai puternice pe care le avea Yamamoto. Pentru că torpiloarele sale fuseseră doborâte, era greu de crezut că avioanele care îi mai rămăseseră ar fi făcut față cuirasatelor japoneze. Pe 10 iunie, la ședința interarme, Marina Imperială Japoneză a prezentat o imagine incompletă a rezultatelor bătăliei. Raportul detaliat al bătăliei întocmit de Chūichi Nagumo a fost trimis comandamentului pe 15 iunie. Era destinat numai celor aflați la cel
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
rămășițele pământești ale lui George Pomuț să fie aduse și înmormântate în Cimitirul Național din Arlington. Din cauza începerii Primului Război Mondial și revoluției bolșevice planurile au fost abandonate. În anul 1944 cetățeni americani de origine română au construit prin colectă publică un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal; guvernul Statelor Unite i-a dat un nume simbolic: "General George Pomuț". Nava americană s-a aflat în exploatare până în anul 1970. La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton în
George Pomuț () [Corola-website/Science/299455_a_300784]