805 matches
-
asupra faptului, tulburat fiind și nevoind a mai privi cumva în urmă. Cititorul cu pretenții înalte, adică cel care așteaptă din partea scriitorilor, în general, perfecțiunea, poate că acum este înșelat în așteptările sale, văzând cum acest scriitor, în particular, a cutezat a încălca atare convenții sociale, care se referă la intimitatea persoanei, repetând întruna că așa ceva nu se face, nici chiar pentru un scop atât de distins și de înălțător, precum este literatura, bunăoară. Însă pe cine dintre noi toți nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ei se stârnise cu adevărat lupta și nimic bun nu se mai întrevedea în viitor. Totul în suflet îi era ca într o încleștare tăioasă și sălbatică, care îi sacrifica, fără milă, pe altarul deznădejdii, toată puterea ei de a cuteza să mai spere umil într-o lumină salvatoare, care s-o mântuie cumva... Căzuse în beznă. Iar asta o zdruncina și o istovea cumplit, până la limite! Cel mai adesea, în astfel de cazuri, oamenii nu îndură multă vreme o așa
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de vârsta mea. Și chiar am avut unul, sau, cel puțin, cu impresia asta am trăit o bună vreme. Însă - nenorocitul! - s-a dovedit a fi numai și numai un impostor jalnic, un păduche blestemat, o insectă afurisită, care a cutezat, în cele din urmă, să mă trădeze și să mă trateze în batjocură! Da, până și el... În nimeni nu mai poți avea încredere, fir-ar să fie! Dar, oare, de ce mă mai mir eu? N-ar trebui deloc. Doar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și tandre mângâieri, raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Nu te supăra dacă aștern pe hârtie prea-plinul inimii mele. Rezerva ta mă intimidează de atâtea ori, Îmi oprește mărturisirile pe buze, mă tulbură. Îți scriu pentru că nu voi cuteza poate, să ți-o spun. Ai venit Într-un moment când nu mai speram și nu mai așteptam pe nimeni și nimic care să dea puțină culoare vieții mele. Știu că ești foarte legat de munca ta, și dragostea mea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
datorie care trebuia Împlinită, ca o răzvrătire Împotriva destinului ce a Închis cuvinte În morminte, mult prea devreme și mult Înainte de apusul soarelui... Viața este ca o stâncă, dură, periculoasă, stâncă ce trebuie escaladată, dar nu toți cei care vor cuteza spre Înălțimi vor ajunge În vârf. Până sus pe culme, aproape de soare și zăpezi virgine - sunt mărăcini și prăpăstii, animale sălbatice flămânde... O clipă de neatenție și drumul poate sfârși mult prea devreme. Spun toate acestea despre viață - deoarece ea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Pentru că, dacă refuzi orice nou Caragiale, nu ești nici superior, nici inferior, unuia căruia Îi e frică de un Cehov personal. Ești la fel de steril. Cum ar fi arătat istoria teatrului universal, dacă după Hamletul lui Oliver, nu ar mai fi cutezat nimeni să facă un alt Hamlet? Și cum ar fi să nu realizăm un nou Cehov, de frica celor vechi, care ne stăruie Încă În memorie? Dar ce ar Însemna teama de Ștefan cel Mare realizat de Calboreanu? Și de ce
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
peste tulpină, agitându-și coroana superioară, Încă păstrătoare de șuvițe verzi, salcia din grădină pare că ar dirija furtuna. În fața mea se ridică Încet un continent de beznă, populat de moriștile unor bigudiuri cu care nici Don Quijote n-ar fi cutezat să se lupte. Forma de viață extraterestră pare că mă va Îngropa, inseminându-mă cu niște urmași verzi, având șase picioare păroase și capete de broască. Alunecarea de teren se oprește Însă la timp, extrăgând un zgomot din adâncuri. „Dormi?“ cârâie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de minute cât le-a luat doctorilor să stabilească, mai întâi, că în uterul maică-mii s-a pornit să crească ceva și, mai apoi, dacă excrescența în fine localizată e malignă... dacă ceea ce are ea e... ah, nici nu cutezăm să rostim cuvântul acela unul de față cu celălalt! Nici nu-l putem pronunța în integritatea lui oribilă! La acest cuvânt facem aluzie folosindu-ne de abrevierea eufemistică pe care ne-a oferit-o chiar ea înainte de a se interna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
singur loc care să nu fi devenit o rană, numai când îmi imaginez cum se va îngrozi Filip citind această plăsmuire diavolească a lui Rahan pe care, sunt convins, editorul sau editorii francezi, fie ei și socialiști, nici nu au cutezat s-o gândească vreodată, și mă simt definitiv pierdut, scufundat într-un întuneric beznă cu miros de brânză. Poate o să vi se pară straniu, dar acel Rahan din apartamentul 40 eram eu. Și cum naiba să nu vi se pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alămurilor și presimțirea unui viitor strălucit, chiar mai promițător decît superba zi ce-i fusese hărăzită. În adolescență, emoția lui avea să se hrănească din alte surse; Își Închipuia că va Întîlni În grădina parohială vreo fată necunoscută, căreia va cuteza să-i vorbească și cu care va dansa pe iarbă, pînă noaptea tîrziu, Învăluiți În mireasma micsandrelor. Cum Însă visele acestea nu se Împliniseră niciodată, Își păstrase intactă candoarea. La fel și capacitatea de a se emoționa. Era convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lectura lor. Îl ispitea gîndul de a se opri puțin ca să le citească, dar o asemenea ispită măruntă nu se potrivea cu aprigul său dor de aventură. Da, astă seară va săvîrși o faptă pe care nici un alt pacient nu cutezase s-o săvîrșească Înaintea lui: va intra nesilit În „Pavilionul special“. În timp ce cobora tiptil, cu băgare de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
stoicism de către croitor: „În ceea ce mă privește, nu mai am nici o speranță, absolut nici una!“ Da, accentul căzuse pe primele cuvinte: În ceea ce mă privește, ceea ce Însemna că pentru el, numai pentru el, bătălia se terminase. Mai mult decît atît nu cutezase să spună, dar era destul de clar. Rowe vîrÎ mai departe fise În aparat; deși rațiunea Îi spunea că era inutil și că singurul lucru Înțelept era să-l pună la curent pe domnul Prentice, avea convingerea intimă că prin firul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de clasa I: ca refugiat, trăia din Împrumuturi; și apoi, era prietenul și confidentul lui lady Dunwoody, așa că trebuia să călătorească „În stil mare“. O porni așadar pe culoar, spre compartimentele de clasa I. Acestea nu erau pline: puțini provinciali cutezau să rămînă atît de tîrziu la Londra. Rowe Începu să-și vîre capul În fiecare compartiment, Înfruntînd peste tot privirile ursuze ale unor năluci albăstrii. Era un tren foarte lung, iar hamalii Începuseră să Închidă ușile, cînd Rowe ajunse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
săvârșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi vorba, dacă vă trimite ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că strămoșii voștri, izgoniți din pricina curiozității, a focului sacru, din care țâșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă mărul? Nu, popor samarinean, nu ăsta este Dumnezeu, ăsta Îți este vrăjmaș, e un ticălos și un tâlhar, care, cu ceata lui de Îngeri, Înarmați până‑n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
era o vază cu stânjenei proaspeți, perdelele scrobite ca hârtia și albe ca neaua, totul perfect rânduit, iar baia cu plăci de faianță roz și prosoape cu monogramă H de la Hana și M de la Miriam, dar... Nu, n‑ar fi cutezat să‑i spună nimic mamei căci, după câte se petrecuseră, după șase luni de discuții lungi, seară de seară, Înainte de culcare, despre plecarea lor la Arad, la gimnaziu, ar fi fost un sacrilegiu și o copilărie să te‑arăți acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
discuții savante legate de amor, din care Luana să tragă concluzia greșită că ea ar fi oarece expertă în asta, Mara îi aduse o cărticică a cărei titlu o umplu de o nesfârșită uimire: "Coitul întrerupt". Ascunse cartea cu grijă, cutezând să citească doar noaptea, când era sigură că nu exista pericolul ca Sanda s-o surprindă. Nici dacă, răsfoind foile, ar fi ieșit balauri, n-ar fi fost mai șocată decât citind grozăviile scrise pe ele. Era descris sexul bărbătesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că tu te înverșunezi împotriva mea, nu pricepi că de fapt nu s-a schimbat nimic între noi, că de fapt ne-am eliberat de conveniențe, că sunt același bărbat, deci n-ai motive să-ți faci scrupule, cine ar cuteza să te acuze? Te arată cineva cu degetul pentru faptul că mai suntem împreună, nu, nu te arată, poate chiar ești invidiată. Este chiar așa un nonsens să-ți cer să te păstrezi numai pentru mine, numai așa îți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dumnezeu. Totul este o minciună, o făcătură a minții tale fățarnice de înger căzut, o stratagemă a neputinței. Da, putem sta oricând de vorbă cu Dumnezeu; condiția este să discutăm despre vreme, despre poezie, despre patimile firii. Nu trebuie să cutezăm să știm mai mult. Întreabă-te mai mult și ascultă cum se așterne tăcerea! Mă reașez lângă îngerul ușor contrariat, gata să-și desfacă aripile. Ești un înger complet nesincer! îi mai spun. La fel de nesinceră ți-e înfățișarea; nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oferea clos-vougeot 2003. -E un vin grozav. -Desigur, răspunse non-Sigrid luând o înghițitură. Palatul meu nu este destul de delicat ca să-mi pot da seama. -Nu-ți place? -Nu pe cât aș vrea. -Înțeleg. Ești o extremistă a șampaniei. -Așa e. Nu am cutezat încă să o întreb care îi este prenumele. Îmi doream atât de mult să-l știu încât excesul meu de curiozitate ar fi făcut ca întrebarea mea să sune foarte intim. Mai apoi mă gândii că erau nenumărate puncte asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
s-a lăsat Întotdeauna greu tras de limbă cu privire la episoade de cea mai mare Însemnătate din trecutul lui și al celor apropiați, abia În acel an, Încurajat pesemne de dispariția cenzurii, pre cum și de Îndeletnicirea mea de jurnalist, a cutezat să rupă două peceți de pe ceea ce ținea ferecat În el: povestea lui Weisz și propria sa poveste, a lui Valeriu Ruba, din anul 1944. Din drama lui Weisz din acel an nu mai pot fi deslușite prea multe. Tata și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mijloc, ori că există tocmai mulțumită omului ei pe care, dacă ea nu-l are alături, trebuie că sufletul lui bate Într-un loc cu. Credea În Lumea Nouă la fel ca În lumea Ielelor ori a Frumoaselor, cum mai cutezau unii să le spună. Era Încredințată că poate Întîlni America oricînd și oriîncotro ar merge, așa cum, În ziua dinainte de SÎnziene, venind cu maică-sa cu sacii de făină de la moară, a Întrezărit pe cîmpie un fel de roată de lumină
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua zi dimineața, o mamă străină de sat și-a adus cele două fete
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul și gerul se înmuiaseră, florile de gheață dispăruseră acum toată fereastra era o mare de grâu copt, cu maci și albăstrele până departe. "Și tu să mă ierți", șopti mama. Abia atunci au cutezat să-și întindă mâna și așa, în vârful picioarelor, au intrat amândoi în cerul copilului acolo unde gândurile lui desenaseră, cu lumină, primăvara. Acolo, pe pervaz, îngerul își făcuse cercei din cireșe și tocmai se admira într-o picătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bot, în gură, în inimă și m-am simțit îndestulat (nu "sătul", ca de la mâncare, ci altfel, cum nu mai fusesem niciodată și nu știam ce înseamnă asta) așa că mi s-au muiat picioarele și am îngenuncheat. Doar așa am cutezat să mă uit mai sus : atunci i-am văzut chipul. Să nu mă întrebați, fiindcă nu știu să vă spun cum arăta. Țin minte doar cum se uita la mine. Nu-mi mai era frică. Știa ce sunt. Nu dorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se mișcă pe valurile negre ale oceanului învolburat. Luciditatea este încă prezentă atât timp cât se poate întreba: "De ce? De ce mă simt atât de tulburată ?" În străfundurile ei se conturează răspunsuri la întrebări pe care și le mai pusese fără a fi cutezat să meargă până la capăt și să găsească răspunsuri. Simte nevoia să se confeseze cuiva, să exorcizeze din ea un rău încă nedefinit. Se scoală, iese din iatac. Teodora, dormi ? Pot veni în pat la tine ? Desigur, fetița mea, vino. Ti-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]