287 matches
-
de sus și nu a fost silit să-l împartă cu altcineva. Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire paturile, să-și aranjeze lucrurile, să se odihnească. Tata n-avea ce să-și aranjeze. Dârdâia de frig, nu se putea opri din tremurat. Așa, îmbrăcat în palton, cu mănuși în mâini și căciulă pe cap, cu fularul la gât, s-a întins în pat și s-a acoperit cu pătura zdrențăroasă. Dar zadarnic, tot nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
perspectivă, o dată ivită în mintea lui, l-a umplut, l-a inundat de groază pe Gabi Papadopol. A început să tremure de spaimă atât de tare, de parcă ar fi fost aruncat în Siberia în haine de vară și ar fi dârdâit de frig. Nu se mai putea opri, nu se mai putea controla. Aproape se sufoca, fiindcă, de frică, uita să mai respire. Prin cap i se derulau tot fel de variante negre cu ce va urma: se va năpusti miliția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Au coborât. Într-adevăr, era un înger: o arătare ce semăna cu un om, atâta doar că era mult mai mare, avea aripi și era făcută din lumină. Îngerul dormea profund, respira în somn egal, liniștit. Gârmoci a început să dârdâie ca varga: Bă, așa ceva nu s-a mai pomenit! a grăit el amețit. Devenise iar tipul nesigur, care nu e capabil să ia decizii. -Precis e trimis de americani, și-a dat cu părerea Fanache. Paștele mamii lor de imperialiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mult așa, e clar că trebuiau să-și pună coada pe spinare. Pizda mă-sii, se împuțea totu, ei trei erau ca niște murături, jigăriți și lihniți de foame, în gheretă cam intra ploaia, le pătrunsese umezeala și-n oase, dârdâiau de frig. Asta era starea lor în seara când au hotărât că a doua zi, gata, tre s-o tundă din locu ăsta scârbos. Au mers în port, nu era nici țipenie. S-au îndreptat spre motelul unde trăgeau tiriștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
spune unul dintre declasații călători... Nu știm când s-au făcut cele trei ore de drum, cât au însumat de fapt ele, totul se încurcă în dimensiunea spiritului sovietic..., a fost o zi, o noapte; cine știe... cum, te trezești, dârdâind tremurându-ți mâinile și dinții până apuci să te remontezi cu oricare din preparatele la îndemână, dar mai ales trăgând pe gât, direct din sticla de votcă izbăvitoare. Personajul se trezește, cândva, înapoi la Moscova, în fața Kremlinului, poate ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
tribulațiile, spaimele și deruta din timpul vizitei lui Bellow la București. Și peste toate neplăcerile, venise într-un București devastat de cutremurul din 1977, unde laureatul Premiului Nobel trebuia să-și toarne cu gă leata apa la toaletă și să dârdâie de frig lângă calori ferul înghețat. Soția lui a fost tratată ca o transfugă, nu i s-a permis să stea la căpătâiul mamei, iar Bellow a făcut o adevărată psihoză. A scris totul în Iarna de ca nului, după
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
doi tineri - ale căror nume regret că nu le-am reținut - am lipit afișe și ne-am... afișat până târziu în noapte, până pe la ora 2,30! La un moment dat, am înghețat de tot. Am înghețat de-a binelea! Dârdâiam cu pensula de aracet într-o mână și cu căldărușa în cealaltă, în timp ce fetele, la fel de reci, abia reușeau să desfacă afișele pentru a fi unse. Recunosc, în comoditatea mea, pe la miezul nopții am considerat că am pus suficiente afișe - ne
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
un heleșteu și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să urmeze. Apoi din nou aceeași voce strigă: „Foc!” Unii militari dârdâiau și tremurau de parcă ar fi fost în locul celor ce urmau să fie executați. Ochii soților Ceaușescu scăpărau scântei, mult mai multe decât un foc de artificii. Era dezgustător să participi la o asemenea ispravă neagră din istoria românilor. În pupile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tată... nimeni nu-i plânge... Și tinerel mai e, Doamne!... Vai de el! Te pomeni c-o fi chiar vreun pui de românaș turcit de haraciu' sângelui... Tăcere... Fulguiește... Calul bezmetic trece înapoi, tot nechezând, tot căutându-și stăpânul... Gheorghe dârdâie, clănțăne mărunt-mărunt: S-o hi rupt ceva în mine... Mă ia cu tremuriciu, bade Toadere... Cum nu te-o lua, că doar suntem în "geru' Bobotezii", deși s-o moinat binișor de s-o fleșcăit, mai mult zloată decât zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe crivat, afumat și jelit de șăpte bocitoare ce urlă, trag la măsea și nu le stă gându' decât la pomană, mai bine călare, învârtind toporișca, chiuind ca la nuntă, strigând până la ultima suflare: "Pentru Moldova și Ștefan!!! Moldovaaa!!!" Gheorghiță dârdâie încetișor: 'Mnetale ce gândești, bădie? S-or mântui cu rezbelele aistea? Că tăt la oaste, la oaste numa' bozii și buruiană pârloagă-i ogoru... Toader se scarpină în creștet: Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nerăbdători, și prea obosiți erau, încât nici n-au avut nevoie de pinteni și caii voiau "acasă". Au pornit într-un galop întins, înfruntând pieptiș furtuna. Biciuit de ploaie, cu pletele zălude lipite pe obraz, cu veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă șa; laba i se umflase de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu. "Apărătură vor". Aiastă lipsă de unire care a dezbinat totdeauna Europa a făcut ca împărățiile prădalnice să fie tari, să aibă spor, adaugă Stanciu. Când se vor trezi, va fi prea târziu... O să le vină și lor rândul! "Creștinătatea" dârdâie de frică, dar în loc să pună mâna pe spadă, face precum struțul. O să-i înghită turcii cu puf și fulgi cu tot! Se vor trezi din amorțire când iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și de-ar fi numai aiasta... 12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă se scoală din coșciug vreun strigoi și-mi rânjește cu hârca descarnată, de-mi îngheață sângele-n vine și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce pe vreun mormânt și să stârnească vreun mort mai țâfnos. Îți faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răzbele și nu s-o putea meșteri o flecușteață de cheiță s-o închidă și s-o deschidă de parcă nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase? Negrilă, înfiorat, cât de frică, cât de frig: Iaca pentru ce dârdâim la miez de noapte în țintirim! Strigoii zgreapțănă să iasă din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Isaia cu ură. Mă scormone, mă înțeapă, se joacă cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-ai grijă, vin ei! Vin! Ah! Cum îi aștept! Atunci o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a început și anii care vin. Dar cine poate? Slobozim imediat chingile, dăm comodităților dreptul să se reinstaleze și slăbiciunilor să revină. *M-a doborît răceala. Am febră (38,5, e mult pentru un hipotermic!) și, în același timp, frisoane. Dîrdîi sub plapumă. În cameră sînt 12 grade, cu cinci mai puțin decît de Anul Nou, cînd am avut 17, temperatura maximă din această iarnă. Am trimis-o pe A. să-mi cumpere vitamina C, dar n-a găsit. Nu pot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Așa e. Dar speranța nu e o virtute nătângă, o măsluire roză a răului. Ea nu pretinde că nu e frig, sau că frigul e bun. Ea își poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă și, în orice caz, să dârdâie. A-ți păstra speranța în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi și speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
e frig, sau că frigul e bun. Ea își poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă și, în orice caz, să dârdâie. A-ți păstra speranța în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi și speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce, de pildă, inexistența lui Dum nezeu sau lipsa de sens a vieții. Omul care speră ia frigul drept frig
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
frig, sau că frigul e bun. Ea își poate permite să bombăne, să fie prost-dispusă și, în orice caz, să dârdâie. A-ți păstra speranța în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi și speri! Omul care disperă e infinit mai nerealist. El face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce, de pildă, inexistența lui Dum nezeu sau lipsa de sens a vieții. Omul care speră ia frigul drept frig. Și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
petrecem o seară agreabilă urmărind, la televizor, un horror. Nu e zi să nu fim intoxicați de „informații“ spectrale privind fie realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea cosmică. De mare succes se bucură, de pildă, „încălzirea globală“. Dârdâim sub nămeți, alunecăm pe gheață, nu ne mai putem desză pezi trotuarele și automobilele, dar citim terorizați despre inflamația generală în care vom sucomba curând. Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu Polul Nord în cana
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
zise fata. M-am mutat mai la dreapta, luminând stânca de deasupra capului. Nici vorbă de vreo grotă. — Chiar crezi că e spre dreapta? am întrebat. De când am încetat să mai înot, am simțit că frigul îmi cuprinde toate mădularele. Dârdâiam și-mi clănțăneau dinții. Nici nu mai eram capabil să scot vreun sunet articulat. — Sigur. Puțin mai la dreapta, zise ea. M-am mutat iar puțin spre dreapta, tremurând tot. În cele din urmă am avut o senzație ciudată. Atinsesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Voronin sunt doi din cei patru la kilogram. Pesemne, președintele Voronin s-a pălit rău la cap sau i s-a dat cu leuca în acea parte a corpului, unde a fost chemat la ordin, de s-a apucat să dârdâie împotriva României. Și pentru că Ion Creangă a scris în limba moldovenească, la fel și Mihai Eminescu, îi spun domnului președinte Voronin în această limbă, poate își trage pe seamă: „Ține, dom’le telegarii minții în frâu, că limba „moldovenească” e
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
poți întreba de ce-i așa pestriță la mațe ? Tot anul care a trecut i-a tot plouat și i-a nins și, ca la o adevărată mioriță transhumantă „gura nu-i mai tace” și, în loc „să-și țină leoarba acasă”, „dârdâie” împotriva României, ca și cum de aici i s-ar trage tot răul. Vezi ce înseamnă să fi făcut parte dintr-un aparat represiv adus cu mare cheltuială din fosta U.S. : dacă nu mai poți folosi cnutul împotriva „naționaliștilor români”, atâția câți
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
e ca anusul împotriva naturii. După cum a început guvernarea, cu ordonanța cu pensiile și salariile, s-ar zice că acest guvern e de criză, că e hotărât să strângă ban cu ban ca să ajungem la liman cu bine, uzi, înfrigurați, dârdâind, dar în viață. Dacă însă ne luăm după defecțiunea cu Oprea (altul responsabil cu oprirea în P.S.D.!) care, după cum spun gurile bine informate tot de prin mediile politice, ar fi omul lui Băsescu, împreună cu alții, s-ar zice că e
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]