100 matches
-
chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o parte din conținut, folosindu-se de vârful lamei, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante era și ea brobonită de sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste șirul de recipiente, azvârlindu-le pe jos, spre a crea un spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e gol, zise el. Se Înapoi câțiva pași, În timp ce Îi Îndemna pe polițai să Înainteze. — Dărâmați aici! Poate că era numai fantezia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă aici! strigă el, În timp ce o zbughea către punctul unde zărise mișcarea. Nu știa dacă oamenii Îi urmaseră ordinul, dar nu avea vreme să verifice. Zorindu-se, Își deschise drum printre țesăturile care Îl Împiedicau. Își ținea mâna pe mânerul dăgii, fără a se Întreba ce va face dacă s-ar fi pomenit față În față cu adversarul, În cazul În care acesta ar fi fost În posesia unei arme lungi. Dar ceva din sinea lui Îl asigura: nu cu fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lăncile care li se Împleticeau pe culoarele Înguste. Mai curând decât să Îi fie de ajutor, Îl puneau În primejdie, acționând ca niște hăitași Într-o vânătoare stranie. Se aplecă pe vine, Încercând să ia o poziție de apărare, strângând daga din răsputeri, așteptând ciocnirea cu masa care se năpustea asupra sa. Dintr-o dată, orice mișcare se opri la câțiva pași distanță, ca prin farmec. Omul rămăsese nemișcat. Poate că Își lua elan pentru a-l ataca, se gândi Dante cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
susținere, Înainte să cadă peste el. Simți cum pânza udă Îl Învăluia, În timp ce se lupta cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mică bandulieră. Dintr-o dată, expresia i se schimbase. Parcă umbra chiliei Îi regenerase forțele. Omul acela creștea odată cu tenebrele. Privirea sa Își pierduse orice urmă din ipocrizia precedentă, revenind la natura ei Înghețată de torționar. Din instinct, poetul verifică dacă daga Îi era la Îndemână. — Cu mâhnire m-am plecat să Îți cer audiență, messer Alighieri, contravenind uzanțelor Bisericii și convingerilor mele personale, Începu inchizitorul. Cred că păstorul cel bun trebuie să urmărească oaia pierdută În noapte, chiar pe furtună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o larmă asurzitoare, provenită dinspre intrarea cârciumii. Un grup de oameni Înarmați dădea năvală, prin agitația mușteriilor din preajmă, care Încercau să se Îndepărteze În grabă, răsturnând bănci și mese. Dante se răsucise și el, În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului, căuta o cale de retragere spre centrul Încăperii. După ce Îl zări pe cel ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atitudine relaxată. În realitate, se blestema singur pentru că se lăsase copleșit de elanul cunoașterii, ducându-se acolo dezarmat și neînsoțit. Nimeni nu știa unde se afla, nimeni nu Îi putea veni În ajutor. Unica armă pe care o avea era daga păstrată În buzunarul secret, dar se Îndoia că celălalt avea să Îi lase prilejul de a se folosi de ea. E mai bine așa, Își zise. Nu va avea nevoie de ajutor, dacă Dumnezeu și justiția erau de partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o notă concluzivă. Cu siguranță, se pregătea să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună și trupul lui, ca figură de proră pe corabia sa, se Întrebă În timp ce se gândea agitat la ce era de făcut. Simțea greutatea dăgii În buzunar. Poate că ar fi izbutit să ajungă la ea Înainte ca celălalt să se fi repezit la dânsul. Plonjă În față, În timp ce mâna Îi alerga la mânerul armei. Veniero fusese luat prin surprindere și reacționă cu o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gladius-ul și scutul străpuns de săgeți. Căzut la pământ, lângă trunchiul frasinului sacru pe care romanii îl doborâseră de curând, Valerius își apăra fața cu mâinile, conștient însă că nimic - nici măcar vârsta lui fragedă - nu avea să-l salveze de daga ce se abătea asupra sa. În clipa aceea, doi războinici gali veniră în fugă, cu veșmintele sfâșiate, plini de sânge și de noroi, cu pumnalele întinse spre roman. Fulgerător, soldatul îl răni pe primul la umăr. Șuvoiul de sânge îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să lovească. Ridică daga la timp pentru a evita o lovitură de trident; apoi, aplecându-se, o îndreptă repede spre genunchiul adversarului, înfipse lama în carne, apoi o împinse hotărât până la os. Scoase rapid arma. Impasibil, își privi adversarul prăbușindu-se în nisipul îmbibat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-se, o îndreptă repede spre genunchiul adversarului, înfipse lama în carne, apoi o împinse hotărât până la os. Scoase rapid arma. Impasibil, își privi adversarul prăbușindu-se în nisipul îmbibat de sânge. Impasibil, îi ascultă strigătele de durere. Ridică din nou daga spre cer și, încet, o coborî spre omul întins la picioarele sale — Nu-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l ucide. Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în timp ce cu mâna cealaltă agita scutul rotund, făcut din bucăți de lemn paralele, cu ținte metalice pe margine. Pe scutul de lemn era o cruce albă, în jurul căreia se vedeau picături de sânge uscat. Tot de sânge era plină și daga ce-i atârna la centură. De sus, celtul se uita la Valerius. Ca să-și scuture zăpada de pe umeri, trecu scutul peste blana pe care două curele de piele - una peste piept și alta în talie - o țineau lipită de trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ni s-a acordat cetățenia romană, după cum știi. Privea mâna ridicată a celtului și și-o imagina în jurul gâtului său, strângându-l până când avea să-și piardă suflarea. Sau poate că barbarul avea să-i taie și lui capul cu daga cu care îi decapitase pe cei doi soldați. Tarosh șovăi o clipă, apoi, cu un gest hotărât, își duse mâna la șold și scotoci sub haină. În clipa următoare, un jet de urină coloră zăpada în galben. În acel gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îți dau abrasax. Îi puse la gât un colier de fier în care era încastrată o piatră neagră. — Ție îți dau tinctorium. Un oficiant cu gluga trasă pe cap îi întinse lui Antonius o pernă pe care se afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în cealaltă - scutul. În liniștea templului se auzeau timpanul și răsuflarea grea venind de nu se știe unde. Siluetele albe, mascate, nemișcate ce stăteau aliniate de-a lungul pereților păreau niște entități supranaturale. Pentru a-și liniști bătăile inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În clipa următoare, Antonius își dădu seama că erau înarmați. Se puse imediat în gardă, în timp ce sunetul timpanului devenea tot mai puternic. Antonius aștepta, cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna dreaptă. Se scurseră astfel câteva minute. Deodată, o lovitură puternică îi șfichiui umărul. Furios, se întoarse spre bărbatul mascat din spatele lui. Încercă să-l atace, dar își dădu seama că gleznele îi erau prinse cu lanțuri, astfel încât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bărbați înarmați. Ei împiedicau ochiul să privească, ei aveau să-l împiedice și pe el să-și îndeplinească misiunea. Trebuia să-i doboare, imediat. Înaintă. Uimit, văzu că adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși epuizat, fără suflare. O nouă lovitură de bici - bărbatul mascat era tot în spatele lui - îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un scut dreptunghiular și concav, mare, în spatele căruia se poate ascunde cu totul. Tracul este obligat să se învârtă în jurul lui și să încerce să treacă de scut. I-ai văzut arma? Maestrul îi arătă lui Valerius sica supina, o dagă încovoiată care, asemenea unui cârlig, amplifica efectul atacului de sus și din lateral, ce avea ca țintă spatele și șoldurile mirmilonului. — Atacul tracului e atât de învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu un coif special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și primeau 20.000 de sesterți pe an. Un sclav costa în jur de 1.000 de sesterți. Cu 1.000 de sesterți se putea cumpăra un iugăr de pământ pentru cultivarea viței-de-vie (1 iugăr = 2.523 m²). Sica supina: dagă curbată, asemănătoare ciocului unei păsări răpitoare. Este arma tipică a tracului de tip B - cel specializat în lupta împotriva mirmilonului, care este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că doar păstorii așezați pe un munte vecin au fost martorii intrării lui în lume. Ei l-au văzut ieșind din lespedea de piatră, avînd pe cap o bonetă frigiană(corect căciulă getică), înarmat cu un cuțit în trei muchii - dagă și dage la plural - și purtînd o torță ce lumina adîncurile întunecate de dedesupt. Plini de venerație, păstorii se apropie, oferind copilului divin primele produse ale turmei lor și recoltelor lor. El poate fi numit fără greș ,,fiul cerului sau
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
păstorii așezați pe un munte vecin au fost martorii intrării lui în lume. Ei l-au văzut ieșind din lespedea de piatră, avînd pe cap o bonetă frigiană(corect căciulă getică), înarmat cu un cuțit în trei muchii - dagă și dage la plural - și purtînd o torță ce lumina adîncurile întunecate de dedesupt. Plini de venerație, păstorii se apropie, oferind copilului divin primele produse ale turmei lor și recoltelor lor. El poate fi numit fără greș ,,fiul cerului sau al luminii
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
turnuri ca-re păzeau intrarea. Pe medalion este imortalizat și portretul din profil al conducă- torului. De reținut faptul că mesagerul lui Maico a fost Ene dacul, arătînd că de atunci existau formele de structură socială pe zone geografice: rumunii cu dage balo în Ardeal și Banat; geții cu soboru în Muntenia și Moldova și carpii din nord-estul și nordul Moldovei sau poate în Maramureș. Matigo - mato , ne-a lăsat cam în aceeași perioadă sau ceva mai tîrziu tăblița 15 care ne
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Galatio Ileo; conducătorul Sitadoi Sabo”. Povestea arată că Bazorio s-a refugiat în Mesia unde avea o soră căsătorită iar acțiunea s-a făcut la sfîrșitul iernii cînd gheața de peste Istru a început să se rupă. Mazilirea lui Bazorio de către dage balo s-a făcut pentru că acesta rîvnea să devină rege(vezi T 30) încălcînd tradiția geților de a-și alege con- ducătorul dintre cei mai vrednici. Este prima menționare a zburdălniciei unui mato de a pofti la transformarea funcției eligibile
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Lothar nici o înțelegere care, cu voia mea, să-i poată face rău fratelui meu, Carol.) "Cînd Ludovic termină, Carol repetă același jurămînt în limba germană veche: In Goddes minna ind in thes christianes folches ind unser bedhero gehaltnissi, fon thesemo dage frammordes, so fram so mir Got geuuizci indi mahd furgibit, so haldih thesan minan bruodher, soso man mit rehtu sinan bruher scal, in thiu thaz er mig so sama duo, indi mit Ludheren in nohheiniu thing ne gegango, the, minan
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]