312 matches
-
limitează la o ambiguizare a mesajului: "este cu noi", iar de aici se nasc mai multe întrebări. Cine este cu noi, oamenii? Mai este posibilă salvarea sau, în sens nietzschean, Dumnezeu a murit (pentru că a fost ucis de oameni), iar damnarea neamului omenesc este definitivă? Probabil că soluțiile eliberatoare diferă în funcție de natură personajelor, iar la Arrabal lumea pendulează între rațional și irațional. În spirit clasic, miezul zilei, momentul ales pentru a prezenta mulțimea pestrița, ar trebui să corespundă ordinii. Prin costum
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
vreme suntem înclinați să ne gândim la un răspuns, la o întrebare, aceasta evoluează, își schimbă premisa. Oricare ar fi situația, totul va duce spre punctul întoarcerii la origine, când omul era centrul Universului Primordial. PREMIUL III Uitarea: binecuvântare și damnare în parcursul spiritual către sine Irina Horodincă, clasa a XI-a coord. prof. dr. Mihaela Butnaru Colegiul Național, Iași Parafrazându-l pe Octavian Paler în Mitologii subiective: Sunt ca Oedip pentru că Oedip nu a vrut să uite și și-a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
doar poate hotărî ce face pe drum, raportându-se la ceea ce cunoaște deja, la ceea ce a văzut. Uitarea provoacă suferință, la fel ca și rememorarea peste limite. A trăi din amintiri sau a trăi fără acestea sunt poli existențiali în legătură cu damnarea eternă. Folosim 7 până la 10% din capacitatea creierului nostru. În eventualitatea posibilității de a utiliza măcar 10% în plus, ar fi posibil să experimentăm numai o nebunie incurabilă, care să cadă în patologie. Dincolo de luminile raționale, susținute de autocontrol e
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
bătălia cu natura le avem dintotdeauna. Sigur, putem spune că prin declararea banului ca atotputernic, omul pierde din umanitate. Este un semn al nimicniciei noastre ca ființă ce pășește pe pământ, dar este, în același timp, și un semn al damnării inițiale, odată cu izgonirea din rai. Creatorul ne-a pus viața sub semnul banului și al bătăliei pentru viață, tocmai pentru a ne arăta că suntem și vom rămâne mici. Momentul desprinderii omului de ban este de așteptat în viitor. Sigur
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
bun să mai trăim? Și cum? Ce este după moarte? Ce pot spera? De ce trebuie să mă tem? Și după ce criterii? Există un infern sau un fel de paradis? Trebuie să dorim o mântuire ori să ne temem de o damnare? Dumnezeu sau zeii dispun de vreo putere? Dacă da, care este aceasta? Sunt eu răspunzător pe acest pământ de devenirea mea de după moarte? Există aici niște mijloace de a câștiga bunăvoința puterilor divine? Câte întrebări, atâtea tulburări, spaime și temeri
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
echivalent al purității (Pur). Simbolului central al ninsorii, expresie a aceleiași aspirații, i se adaugă motive semnificative - moartea, târziul, iubiri învăluite în tristețe -, exprimând o stare de incertitudine și neliniște. Recviem pentru secolul meu se axează pe ideea poetică a damnării și pe unele motive obsedante - noaptea, toamna, soarta. Îngeri indeciși (1995), roman de atmosferă, relevă tumultul interior al protagonistului, student la filologie și viitor profesor de franceză. Narațiunea are în centru jocul de-a iubirea al unui bărbat mereu înșelat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289382_a_290711]
-
că omul trebuie să ispășească păcatul originar, numai așa are dreptul la eliberarea de după moarte, insă omul s-a dovedit incapabil de așteptare, este condamnat la nefericire, pentru că nu-și poate stăpâni curiozitatea și pierde, astfel, accesul veșnic la paradis. Damnarea omului nu constă în izgonirea lui din cer, ci din neliniștea spiritului, el este "blestemat" a fi un veșnic nemulțumit, el tinde să-și egaleze Creatorul, spune Cioran: Omul uită atât de ușor ca e blestemat pentru că-i blestemat dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
provocările istoriei, deschizând neamului omenesc perspectiva mântuirii. Minunea Învierii a fost posibilă prin răstignirea pe un străvechi instrument al morții: crucea. Crucea este, așadar, o unitate a contrariilor: moarte și viață la un loc, timp și eternitate, istorie și veșnicie, damnare și mântuire. Sunt doar câteva însemne religioase ale paradoxului transfigurat (Lucian Blaga). Pe toate acestea (și pe multe altele) crucea le face cu putință în viața spirituală a veritabilului creștin. Într-un admirabil articol, Andrei Pleșu invoca o altă serie
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
apostolică”. Precum Sfântul Ambrozie Și alți Părinți, și Fericitul Augustin predica necesitatea botezului ca Și condiție pentru intrarea în Împărăția cerurilor, pornind de la textul scripturistic de la Ioan 3, 5 Și deducând de aici, într-o consecvență logică, doctrina înspăimântătoare a damnării tuturor copiilor nebotezați, deși le atribuie cel mai puțin periculos grad de perdiție<footnote „Parvulos in damnatione omnium mitissima futuros”. A se vedea De peccatorum meritis et remissione, I, 20, 21, 28; Epistola 186, 27. Detalii în acest sens oferă
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
haosul începuturilor, întreagă, rădăcina miraculoasă a vieții. Oralitatea tonului și umorul transcriu minunarea poetului în fața imprevizibilei naturi umane. Verva stilistică, truculența verbală, echilibrul aparte dintre compasiunea pentru omenirea căzută, spunerea fără patos, reportericească și, prin ea, sugestia demonicului și a damnării fac din al doilea volum al lui A. un moment unic în poezia românească. În Cărticică de seară, îmbolnăvirii de vreme, vulnerabilității, frământărilor abstracte și sterile („Cântecul nu e bun,/ Cuvântul e oftat, / Brațul tărăgănat,/ Moleșită aripa./ Mă bate vremea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat după aproape două decenii, Îngerul exterminator (2002), sugerează încă din titlu altă viziune, s-ar spune oximoronică. Totuși fără modificări majore, dicțiunea poetică trimite acum la „retorica damnării”. Poemul e conceput ca „arc voltaic”, amintind iarăși de Lucian Blaga. Dominante sunt imaginile care vorbesc despre destrămare, dezechilibru, vinovată maculare și agonie, într-o dramatică încercare de reconciliere a contrariilor, ca în O moarte suntem: „Ești invocată/ Ori de câte ori ne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
datorită setei de putere și de glorie a oamenilor, în timp ce o analoagă degenerare, ce poate avea loc și în cetatea cerească, nu face obiectul cercetării autorului nostru. Cetatea pământească nu e totuna cu Statul pentru că toți membrii ei sunt destinați damnării eterne, în timp ce în cadrul Statului își duc viața și cei care aparțin cetății cerești. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 46, 1969 (De excidio urbis Romae: M.V. O’Reilly, cu alte opere minore). Prima ediția a De civitate Dei a fost și una
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
speța învinșilor și a inadaptabililor prezenți în scrierile începutului de secol XX, dar diferențiați de aceștia printr-o mai pronunțată introvertire, exprimată prin detașare de sine. Personajele trăiesc apatic un fel de drame mute, fără să se autocompătimească, fără sentimentul damnării; le suportă privindu-le cumva din afară, considerându-le parcă elemente ale normalității. În Mâine va fi luni, de pildă, un tânăr scriitor se înapoiază de undeva, cu trenul, într-o duminică, ros de plictiseală și mai ales împuns de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
calm orizont// la cruce de poteci oprise caleașca lină// cortegiu” sau înșiruirea, nesfârșită parcă, a numelor date celui rău de către țăranul român. Extrem intelectualizată, epura expresiei respiră totuși umilitate și dramatism auster al interogației asupra propriei condiții: vocație minoră, falsă damnare, manierism, destin? Comunicarea pendulează între sentimentul înfrângerii irevocabile - „zăbovesc sub semnul eșecului fără egal în/ imperiul meu acest/ prea pustiu arhipelag: haa! pacea lui promisă...// ascult valuri/ stinsa-vă zbatere geamătul/ semințiilor înțepenite în umărul nopții” - și arta poetică militantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289603_a_290932]
-
Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă: în locul unei palme care mângâie întâlnim crisparea unui pumn metalic, învelit într-o mănușă de pluș. Aceasta este imaginea care definește mecanismele impersonale ale damnării sociale. La întrebarea „Cine se face vinovat de suferința celor mulți?”, răspunsul epocii este abstract și impersonal: „logica sistemului”. Predestinaționismul protestant - în formula calvinistă, cel puțin - oferă motivațiile teologice pentru canonizarea injustiției sociale: cineva trebuie să piardă și să piară
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Aron Vodă încoace, unde „om fantastic” este echivalent cu „individ cu sistemul nervos dereglat”: „Tiran direptu fantastic, adecă buiguitoriu în gânduri”. În literatura medievală, ideea de fantastic propune o reevaluare a lumii, prin reconsiderarea unor noțiuni ca păcatul, pocăința sau damnarea. Utilizarea acestuia în artele plastice, cultivarea formelor fantastice, urâte, diforme, cu același rol moralizator, de a sugera atât forța răului, cât și energiile sale distructive, acestea sunt condițiile în care se va ivi, treptat, o literatură cu elemente fantastice și
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
permanente care depășește universul obsesiv al lui Bacovia. În cazul acestuia din urmă, versificația tradițională din primele volume, muzicalitatea voită conturau o tonalitate melancolică, un ritm care nu sugera doar monotonia unei astfel de existențe, ci o anumită voluptate a damnării. La Caraion, fiecare vers este scrâșnet de fiare, materie în descompunere, disonanțele, ruperea de ritm conturează o lume a torturii continue. Durerea, boala sunt părți componente ale existenței zilnice. Spațiul citadin devine unul infernal în care omul este condamnat să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Cole este autorul cărții Black Theology and Black Power (1969), precum și mentorul controversatului reverend Jeremiah Wright, pastorul candidatului Barack Obama în 2008. Obama a trebuit să se delimiteze de mesajele lui Wright referitoare la semnificația atentatelor de la 11 septembrie, precum și damnarea, nu binecuvântarea Americii din gura unui om al bisericii. Atât Wright cât și Baraka își justifică pozițiile actuale prin injustițiile trecutului, reînviind în discursul lor retorica Black Power a anilor șaizeci. BLOOM, HAROLD (1930 ) Unul dintre cei mai remarcabili teoreticieni
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
organizează întreaga rețea de motive și teme. Repulsia în fața unei lumi dominate de „tâmpita burghezime”, conștiința adversităților de tot soiul („Am fost paria-n mijlocul țării mele”) și solitudinea, când mândră, când dureroasă, a geniului converg în mitul liric al damnării, al sorții potrivnice, căreia poetul i se sustrage prin proiecția demonică sau demiurgică a eului, prin înălțarea în zonele ideale ale artei, prin integrarea într-o natură vitalistă, frenetică, prin evaziunea în spații exotice sau timpuri apuse și în vis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
și culme și abis”), și o complicată dialectică a compensațiilor interioare, la care participă deopotrivă sarcasmul amar și lucid, iluzia și mirajul idealului, etosul unei înfruntări sisifice a destinului și laitmotivul speranței. Egocentrismul, egolatria sunt corolare ale ideii romantice de damnare, dar în acest mit al poetului - dezmoștenit al sorții - se întrevede, dincolo de complexul frustrării, sentimentul unei incompatibilități definitive între aspirațiile geniului și obtuzitatea, trivialitatea lumii: „Poetul trebuie să fie îngerul-om”. Ceea ce le reproșează el contemporanilor este insensibilitatea la valorile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
lung discurs în marginea acestei zone. Volumul Patimile propunea deja un univers în clătinare, o natură amorfă, obscură, copleșitoare, în care rațiunea nu mai poate pune ordine, de unde spaima, sentimentul unei panici misterioase și lugubre. În Etica (1971) apare tema damnării din naștere: „Ridică-mă de umeri: sunt atins / Și-a lor e vina. Mâinile bătrâne / m-au dat pe aur și mi-au pus la cale / alunecarea-n zori.” De aici un continuu dialog cu Providența: „În mâna ta voi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286236_a_287565]
-
Sorin Titel). Axul romanului este o stranie poveste de dragoste, ivită sub semnul unei atracții misterioase între Ieronim și Maia, soția fratelui său. Este o dragoste nepermisă, care se desfășoară sub ochii îngroziți ai mamei și într-o atmosferă de damnare (tatăl, bolnav, e țintuit la pat, iar un unchi e nebun), de claustrare și pasionalitate tenebroasă. Tema triunghiului conjugal se intersectează cu tema destrămării familiei, investigate cu o bună intuiție a situațiilor de criză și a psihologiilor, într-o compoziție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288435_a_289764]
-
scenariu care pune în discuție, uneori stângaci, cu patetism însă, valorile sub semnul cărora omul există. Confesiunea intimă (apetitul ei i-a fost deschis de lectura romanticilor: Lamartine, Byron) tinde spre adevărul trăirii, chiar dacă, uneori, fundalul nocturn, decorul ruinelor, gestul damnării sunt invocate convențional (Miezul nopții). Tristețea în fața nestatorniciei fericirii (motivul central al liricii lui A., nu străin de modelele de circulație în epocă, cel lamartinian în primul rând, însă susținut de o înclinație temperamentală depresivă și alimentat de circumstanțe ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
unui spațiu al limitei dureroase: nașterea-moarte, cămașa-trup, casa-azil ori blocul de nefamiliști, eternul azi din care nu se poate ieși, acel loc unde „viața se bea și moartea se uită”, vers inaugural, dar mai ales emblematic pentru o poetică a damnării, a existenței trăite beckettian - amestec de absurd și revelație - în așteptarea morții. O citire în cheie biografistă nu va atinge decât tangențial „spațiul” acestei poezii. Oricare dintre cărțile lui P. nu creează totuși senzația unei fragile lumi de hârtie, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
tendințe educaționale care proscriu astăzi apelul la aceste katchina punitive au condus la exaltarea personajului binevoitor al lui Moș Crăciun, în loc - cum ne-ar fi putut face să presupunem dezvoltarea spiritului pozitiv și raționalist - să-l înglobeze în aceeași con damnare. În această privință nu a existat nici o raționalizare a metodelor de educație, căci Moș Crăciun nu este mai „rațional” decît Moșul cu Biciul (Biserica are dreptate aici) : asistăm mai degrabă la o deplasare mitică, și tocmai această deplasare trebuie explicată
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]